Acum niște ani vorbeam aici, pe blog, de necesitatea corelării programelor școlare la diferite discipline pentru ca atunci când una apelează interdisciplinar cunoștințe necesare să nu se lovească de un obstacol de netrecut: copilul nu a „ajuns” acolo… Atunci pe mine mă interesa direct disciplina Istorie, la clasa a IV-a, unde, chiar din primele lecții copilul învăța despre secole și notarea lor cu cifre romane, fără să le fi învățat, în prealabil, la matematică.
Revizuirea programelor în urmă cu 7 ani a adus totuși și această licărire de speranță. Cifrele romane au fost introduse la clasa a III-a, cel puțin notațiile I, V, X permiteau scrierea secolelor până la momentul prezent, celelalte studiindu-se în clasa a VI-a. Ce-i drept, cam atât s-a făcut, corelarea cu Geografia României nu se va întâmpla în acest secol… poate în următorul. Dar salut introducerea unei brume de geografie a continentelor la clasa a IV-a și să nu-i luăm ca din oală într-a cincea când începem istoria Orientului Antic.
Ca să încep cu începutul, până la urmă e impropriu să le spunem „cifre“ romane. Nu au fost atât de inventivi încât să conceapă alte semne care să desemneze numerele, în schimb au pus la punct un sistem ce pare extrem de sucit, comparativ cu cel arab folosit azi în mod curent. Așadar, ei au găsit un mod de a reprezenta numerele cu ajutorul literelor, în combinații foarte logice cu care „și-au făcut treaba“.
Trecând peste datoria față de moștenirea noastră culturală, nu rareori am întâlnit persoane indignate că trebuie să ne mai batem capul și cu acestea. Bine, acum dacă ne aducem aminte de glumele acelea ce încurajează rasismul și intoleranța, profitând de ignoranța unora ce se scandalizează că la școală se studiază cifrele arabe… parcă îți vine să mai stai un pic să te scarpini în cap și să te minunezi!
Până la urmă, de ce le învățăm? Simplu! Pentru că încă le mai folosim. Nu pe toate, doar câteva, iar modul romanilor de a scrie astfel numerele este, pentru copii, o curiozitate, pe care o explorează cu plăcere până la un anumit nivel, dacă avem grijă să nu le dăm prea mult să le facem silă. Iarăși, nu înțeleg de unde excesul de zel… de ce să faci mai mult decât spune programa? Cifrele romane sunt menționate în cadrul competenței 2.1: Recunoaşterea numerelor naturale din concentrul 0- 10 000 (respectiv 1 000 000 la clasa a IV-a), iar activitățile de învățare recomandate orientativ lămuresc că este vorba de formarea, scrierea şi citirea numerelor folosind cifrele romane și utilizarea cifrelor romane în situaţii uzuale (de exemplu, scrierea datei), la clasa a IV-a adăugându-se transcrierea cu cifre romane a unor numere scrise cu cifre arabe. Așadar, dacă știe ce semnifică I, V, X, iar mai apoi L, C, D, M, poate citi un număr și transcrie altul, să le folosească atunci când se lovește de ele, este mai mult decât suficient pentru clasele primare.
Care este scopul efectuării de calcule aritmetice scriind cu cifre romane? Șiruri de litere în care copiii se pierd, normal, și apoi… mai sunt și sancționați că „le-a dat greșit“. Încă nu uit cum mi-a sunat telefonul… Cristina, am nevoie să mă ajuți, nu mă descurc la adunări cu cifre romane! De ce?! Nu știu la ce folosește. Referitor la utilizarea materialelor didactice la clasă, încă nu înțeleg la ce bun să expui, pe o planșă oarecare, înghesuite, toate numerele de la 1 la 100, cu scriere romană și corespondența arabă. La ce bun? Iar în cazul în care o planșă este o opțiune, ea nu trebuie să pomenească nici de numere, nici altă denumire derivată, fără legătură cu matematica, cum am auzit recent de „Numerale Romane“. Trebuie doar să le furnizeze copiilor informațiile esențiale (care este valoarea fiecărei „cifre“), căci modul lor de compunere ar trebui să le fie cunoscut.
Ceas cu cifre chirilice. Suzdal Kremlin, 2005 | Author= User: Simm |Permission= Creative Commons Attribution Share-Alike 2.5
Însă cel mai greu de explicat – nu numai copiilor, dar și adulților – e că nu avem „numere romane“. Numerele erau aceleași, dacă vorbim de numerele naturale cel puțin. Când romanii numărau zece oi și scriau X, tot aceeași cantitate o vedeau și dacii, chiar dacă habar n-avem cum o notau. Și egiptenii aveau reprezentarea lor hieroglifică pentru numere, grecii una care nu m-a atras atât de mult încât să o aprofundez, din care s-a inspirat și scrierea chirilică… Mai toți care inventaseră în Antichitate și mai apoi un alfabet au găsit o soluție pentru a reprezenta și numerele pentru că, nu-i așa, toți aveau cinci degete la o mână cu care numărau câte oi și capre trebuie să dea pe o femeie. (Glumesc!)
Ideea e că numărul natural e un concept universal și m-aș hazarda să spun, în limbaj matematic (pe care unii l-au uitat, deși sigur l-au învățat la școală), că reprezintă cardinalul unei mulțimi finite de elemente. Cinci degete, cinci oi, cinci semințe, toate aceste mulțimi au același cardinal: cinci, indiferent că îl scrii arab, roman sau cine știe în ce bază de numerație. Romanii nu au inventat alte numere, tot pe cele naturale le-au scris și ei. Avem noroc cu arabii că au adus în Europa cifrele indiene și folosim acum sistemul zecimal, altfel sunt sigură că matematica ar fi pierdut numeroși adepți în școală, nu că acum ar avea prea mulți prieteni!
Am primit săptămâna trecută o carte pe care o aşteptam de ceva vreme, Peripeţiile lui Juha Năzdrăvanul, apărută la Editura Polirom. Am vrut-o pentru că, într-un fel, întotdeauna mi-au plăcut basmele şi poveştile orientale. O altă lume, o civilizaţie cu totul diferită, întotdeauna oferă un prilej de învăţare. Sunt sigură că o cunoaştere mai apropiată a acestor civilizaţii ar aduce ceva mai multă toleranţă. De aceea poveştile de acest gen, mai ales cele O mie şi una de nopţi, nu trebuie să lipsească din lista de lecturi a unui copil. 
