Memoria umană are o funcție selectivă foarte eficientă, ne protejează și șterge toate amintirile neimportante, mai ales negative. Una dintre cele pe care aș vrea să o uit e primăvara 2020, petrecută în casă. A fost primă lovitură de grație a pandemiei, când natura ne-a arătat ce ființe firave suntem, cât de puțin flexibili și prost antrenați la a ne adapta repede unor alte condiții de viață. Înverșunarea cu care ne opunem nu spune despre noi decât că putem avea șansa atâtor specii care, dependente de un mediu și un tip de hrană, sunt condamnate la dispariție.
Primăvara aceea a fost un duș rece pentru mulți și multe și atunci reacțiile au fost diferite. Ceea ce însă îmi amintesc foarte bine e că școala, atât de prinsă în limitele ei, s-a deschis spre alte tipuri de resurse. O mulțime de portaluri cu resurse digitale, în general pe bază de abonament, au devenit atunci accesibile la liber tuturor. Mi-am făcut o listă, din categoria „dacă va fi nevoie“, unde și cam ce pot găsi. Am frunzărit materiale la care poate altfel nu aș fi avut acces și nici n-aș fi știut că există.
Însă în primăvara 2020 aveam clasa pregătitoare, când, cu ajutorul materialelor create de mine și a auxiliarelor, ne descurcam. Cu adevărat înspăimântătoare se anunța însă toamna… Căci nu apăruse vaccinul și o nouă perioadă de învățare online era mai mult decât sigură.
Urma clasa întâi
Dacă eu aveam pregătitoare, colega mea avea clasa întâi. Cel puțin în primăvară îi rămăsese doar a doua parte a alfabetului și copiii erau obișnuiți cu scrierea literelor, cu așezarea în pagină. Însă tot nu era ușor. Pentru mine, varianta în care începeam online era la nivelul unui film de groază. Îmi era clar că nu pot sări nicicum etapele de învățare a unei litere, așadar aveam nevoie de ceva care, dincolo de ecran, lângă copil, să facă ce ar trebui să fac eu, să verific că execută corect.
Pentru demonstrație, aveam filmulețele din manualul digital (am lucrat cu abecedarul din 2015 de la CD-Press). Pentru exersat, aveam planșete plastifiate cu liniatură tip 1, pe care scriau cu markerul de tablă. Însă pentru momentul în care ei scriau câteva litere, iar eu urma să le verific și să execut cu mânuța lor – nu am avut inițial nicio idee.
Toată vara m-am gândit ce bune ar fi fost niște litere de tip Montessori, cartonașele acelea cu litera confecționată din alt material, pe care poți plimba degetul până înveți cum s-o execuți. Apoi, deși se anunța începerea școlii în format fizic, lista restricțiilor era lungă, era exclus să treci de la un copil la altul, căci nu mai putea fi vorba de distanțare. Așadar, tot era nevoie de o soluție…
Atunci am descoperit pachetul de la Twinkl dedicat literelor alfabetului. Fiecare literă avea o broșură a ei, cu mai multe pagini de exerciții și jocuri, însă scenariul meu a combinat mai puține, ca să nu adaug că nici nu aș fi putut susține financiar mai mult. Încerc să nu fac risipă cu puținul pe care îl am la dispoziție la școală, părinții ajută, dar și noi, profesorii, trebuie să avem niște limite în a cere ajutor. Din fiecare am păstrat doar pagina de exersare a literei pe diferite dimensiuni, iar pe verso, rândurile pe liniatură tip 1, cu litere parțial trasate.
Cum ne descurcam cu el?
Copiii primeau, pe o coală A5, față-verso, litera lucrată la clasă. A fost „distractiv“ până am reușit să printez corect pe A4 astfel încât, atunci când tai pe jumătate, să se potrivească. Pot spune că am căpătat experiență după vreo lună, nu mai puneam nici foile invers în imprimantă, nici materialul aiurea în pdf. Copiii au fost îngăduitori, doar nu era să le aruncăm doar pentru că sunt printate cu capul în jos. Din greșeli înveți.
După vreo patru litere învățate în clasa întâi la școală, am intrat în online. Am avut grijă ca, atât cât ne-am mai aflat față în față, să folosesc aceleași materiale ca și cum am fi dincolo de ecran, ce trebuie să facă ei și cum să se descurce când eu nu îi voi putea vedea. Ulterior, cât ne-am aflat în online, am pregătit, înainte de fiecare unitate, mape cu toate materialele necesare, pe care ei le ridicau de la poarta școlii, evitând să le cer să printeze singuri.
Și în prezent, la clasă, se pot folosi cu încredere, dar și acasă, dacă vrei să te joci un pic cu copilul. Plimbi degetul pe litera de dimensiuni mari (filmulețele demonstrative sunt necesare, le găsiți în manualele digitale), apoi o scrii cu creioane colorate, de câteva ori, din ce în ce mai mică, până ajungi să o scrii cu creionul/stiloul, pe liniatură.
Și a funcționat. Efortul meu și al lor și-a arătat roadele și acum, la un an după, încă mă uit la ei când scriu și îmi repet că e generația la care nu am ținut mânuțele, lucru pe care, dacă îl spuneai în 2019 cuiva, ar fi susținut că este imposibil.
O imposibilitate este însă o posibilitate pe care încă nu ai înțeles-o.
Citește și: Cele mai bune bloguri pentru profesori și părinți din România
