Colecţia Micul atelier împlineşte în curând doi ani de la primul număr, o colecţie despre care nu am vorbit aici cred decât în momentul lansării primului număr, Bazele desenului. Mi s-a părut atunci că lucrările se adresează unui public mai măricel, comparativ cu preşcolarii şi şcolarii mici cărora mă adresez eu. Evenimentul de lansare, desfăşurat pe terasa magazinului de hobby Profiart, mi-a confirmat întrucâtva părerea, invitaţi fiind profesori de la universitatea de arte plastice, precum şi studenţi, care ne-au demonstrat practic ce înseamnă noţiunile folosite.
Personal le vad utile şi copiilor de gimnaziu şi liceu, dacă studiază la şcoală la modul serios. Eu, de exemplu, la desen am avut parte numai de suplinitori, care nu ne învăţau mai nimic. Andreiul meu – clasa a V-a, are profesoară de desen, cu acte în regulă, şi îmi place din ce în ce mai mult ce se întâmplă la el la oră. Eu, acum bobocel la facultate, privesc oarecum cu spaimă cursurile de muzică şi desen, şi sunt sigură că îmi vor fi utile două dintre numerele colecţiei, Să pictăm flori în acuarelă şi Peisaje în acuarelă. Probabil studenţii la arte înţeleg mult mai uşor lucrările, dar, nefiind „tratate” stufoase, şi explicând clar noţiunile, susţinute prin exemple, ele devin accesibile unui public preocupat de aceste zone.
Luna aceasta avem în desfăşurare pe portal un concurs pentru copii, organizat împreună cu editura Casa. Este unul din motivele pentru care tema din această săptămână este legată de ultimul număr al colecţiei Micul atelier: Perspectiva. După părerea mea, face pereche bună cu primul număr, menţionat mai sus. Cum talentul meu la desen se opreşte după plante şi un număr limitat de insecte, rămân la părerea că uneori tehnica te poate ajuta să ieşi din bucluc. Reuşeam încă de mică să desenez corpurile geometrice în spaţiu, să le decupez sau asamblez. Peisajele mele au fost întotdeauna corecte geometric, dar cumva abia când am legat geometria de perspectivă, de funcţionalitatea ochiului, mi-am dat seama şi unde greşeam. Deşi căsuţele mele erau „corecte”, ochiul le percepea deformate. Momentul de revelaţie a avut loc la ora de istorie din clasa a XIa, când profesorul meu, un om extraordinar, ne-a explicat cum a fost construit templul Atenei de pe Acropole. Cum au reuşit arhitecţii greci să creeze impresia de verticalitate perfectă a unei clădiri monumentale, pe care, dacă ai fi privit-o de la bază, ai fi avut senzaţia că acoperişul este mai lat decât baza, indiferent ce ar fi spus toate măsurătorile şi boloboacele din lume. Pentru ei era mai importantă o percepţie corectă. Ei au creat o serie de iluzii de linii. Dacă ceea ce este drept, pare deformat, atunci ceea ce este deformat, pare drept. Măsurate, unghiurile de îmbinare nu sunt la 90′. Coloanele exterioare sunt proiectate să se aplece în interior, iar baza şi alte elemente orizontale au fost construite cu o curbură neînsemnată îndreptată în sus. Se compensează astfel efectele perspectivei liniare, care ar face structura să pară încovoiată.
Am parcurs cu atenţie numărul Perspectiva, şi am ales cumva cu grijă cel mai simplu exemplu pe care l-am cerut copiilor. Este foarte greu să le cultivi vederea în spaţiu, şi analizarea corectă a perspectivei, dar sunt sigură că exerciţiul şi atenţia le pot fi un sprijin frumos pentru viitor.
Volumele sunt disponibile în librăria online a editurii Casa, dar si în alte librării online: elefant, libris, librarie.net, eMag, AdevarulShop
