Partea cea mai interesantă a primei zile de școală a fost întotdeauna răsfoirea manualelor. Fie că erau noi, sau (în cele mai multe cazuri) rupte, dădeam paginile cu aceeași plăcere. Una din fotografiile care mi-a atras atenția de la început, și care părea ruptă din alt colț de lume, a fost cea a castelului de la Hunedoara. Părea că așa ceva nu există și la noi… exemplele cu Peleș, Bran, erau totuși recente. Dar evul mediu era cumva asociat în mintea mea cu cetatea Neamț, prima cetate pe care am vizitat-o, așadar – ruine. Însă Hunedoara e departe de Bărăgan, și n-am avut ocazia până acum să ne aventurăm. Vara asta în schimb m-am supărat pe kilometri, și am pus pe traseu și castelul Huniazilor.
Am ajuns într-o zi toridă. Orășelul în sine era deprimant, avea în el ceva din urbea de pe malul Dunării, în care am copilărit: mic, încins și trist. La castel în schimb era agitație, însă parcarea (7 lei) era suficientă. Am urcat cătinel, și a fost prima dată când m-am bucurat enorm că sunt studentă, căci biletul pentru adulți era 30 lei, în timp ce pentru elevi și studenți – 5 lei. Este primul muzeu pe care îl găsesc cu prețuri sezoniere, adică în funcție de luna anului în care mergeți, prețul este altul… Vă recomand să verificați, pentru corectitudinea socotelii de-acasă cu cea din târg, prețul biletului de vizitare. Și aici am avut minunata taxă foto, pe care o urăsc din tot sufletul, mi se pare o dovadă de ne-evoluție, ca să nu zic de prostie… Dar speranța moare ultima, tot aștept momentul în care nu va mai exista în muzeele românești!
O bilă albă o primesc cei de la Hunedoara pentru audio-ghid (aplicație ce se instalează pe telefon), sau pun la dispoziție ei tabletă în acest sens. Așadar, am instalat Tour Pipe, am primit contra cost un cod de acces, și am pornit prin castel. A fost de-a dreptul minunat, un ghid răbdător, care mi-a explicat frumos tot ce vedeam prin castel. E drept că, de când au înregistrat aplicația, au mai mutat câteva obiecte, dar nu tragic. Nici nu s-a comparat cu o vizită de capul nostru, nici măcar cu informația oferită de panouri. Aplicația este minunată, include și prezentări free, dar și contra cost, cum sunt cele de la Castelul Corvinilor, Bran, Cetatea Făgărașului (e și ea pe lista noastră, doar să stea muzeografii la program!), Muzeul Satului din București, Muzeul Antipa (care îl vinde la preț dublu, normal, la ei și aerul de la bătaia unei aripi de fluture costă!). Vă recomand să vă jucați cu ea, sunt sigură că veți afla lucruri interesante. Prezentările audio se fac pe lângă un slide de imagini foarte faine. Dar partea proastă a aplicației e că, deși cumpărați codul, acesta nu funcționează decât în locație… so… stați pe loc și aprofundați, nu veți putea face asta acasă, cum am sperat eu, mai ales că proiectam de pe-atunci acest articol, și informațiile mi-ar fi fost utile acum.
Muzeul în sine a fost aproape la înălțimea așteptărilor. Nu găsești, dar nici nu speram să găsesc aici mobilier ori obiecte deosebite. Însă arhitectura, în mare parte adaptată nevoilor militare, este impresionantă. Turnurile de apărare și pasarelele din lemn, peste prăpastie, care le leagă, gurile de foc la nivelul podelei, dar și camera de tortură (mobilată explicit și nerecomandată copiilor), toate creează o imagine unică.
Intrarea în castel – vedere spre dreapta pasarelei.
Totuși, din fiecare locație rămâi cu ceva fixat. Nu, nu ne-a marcat camera de tortură, ce-am citit despre Inchiziția spaniolă încă nu întrece ce-am văzut aici, chiar dacă o imagine face cât 1000 de cuvinte. Am reținut că locuitorii castelului erau oameni cu o mentalitate diferită de cea din epocă, în castel existând o sală de baie, lucru aproape nemaiauzit în evul mediu. Bănuiesc că știți ce spunea Louis XIV, marele rege al Franței: baie faci de trei ori în viață: la naștere, la însurătoare și la moarte. În rest – există parfumuri. Despre una din locuitoarele castelului doctorul povestea cu îngrijorare faptul că e periculos să faci atât de des baie, ca ea. Adică… de trei ori pe an! Lăsând gluma la o parte, baia în sine putea fi și periculoasă. Sursele de apă nu erau întotdeauna cele mai potrivite, și, în cazul în care exista o rană, o infecție ulterioară putea genera o cangrenă de toată frumusețea. Însă, dacă vreți să vă delectați vreodată, citiți despre viața cotidiană în evul mediu, sau chiar la noi, în perioada interbelică, la țară.
O senzație „unică” o ai când urci în turnul nou al porții (turnul vechi, cu vechea intrare în castel, se vede din galeria cu arcade de la nivelul 1)… de peste 70m! Niște întrebări apar în momentul în care ești atenționat să nu supra-încarci pasarela exterioară. Te întrebi de ce… până îți dai seama că pasarela este de scânduri, iar când privești în jos, golul din stomac este comparabil cu hăul ce se cască în față. Era al doilea, după Sighișoara, dar emoțiile au fost cu mult mai mari.
Sunt o mulțime de povești despre castel și locuitorii acestuia, de bună voie sau siliți. Am văzut temnița prin care au trecut Gheorghe Doja și Vlad Țepeș, fântâna săpată de prizonierii turci. Căutând cum îl chema pe călugărul ce spiona ședințele Dietei dintr-o chilie, am găsit aici multe dintre legendele pe care le-am ascultat pe ghid. Pe site-ul muzeului sunt două, și prezentările sunt ceva mai scurte, deși cred că lucrurile ar trebui să stea tocmai invers, însă cum multe dintre rubrici sunt încă goale, nu mă miră nimic.
Castelul Corvinilor de la Hunedoara rămâne până acum unul dintre cele mai frumoase castele pe care le avem, comparabil cu fortărețele occidentale. Dacă nu ați ajuns încă, merită să vă abateți din drum, dacă nu chiar să faceți un drum special până acolo. Nu vă grăbiți să treceți repede prin castel, luați ghidul și admirați peisajul. Galeria foto de mai jos am completat-o, pe cât m-a ajutat memoria, cu explicații.
Curtea interioară, vedere dintre arcadele de la nivelul 1.
Detaliu de acoperiș
Curtea din spate a castelului, fosta grădină, cu pasarela ce făcea legătura cu bucătăria.
Curtea interioară. În spate, turnul care adăpostea cuhnia, punct de pornire pentru numeroasele incendii care au devastat castelul.
Dormitorul, cu câteva piese de mobilier. Nu sunt cele originale.
Fereastră gotică.
Fierăria castelului
Scurgerile pentru apa de ploaie de pe acoperiș, în forma unor capete de grifoni.
Sala închisorii, pe unde au trecut Gheorghe Doja și Vlad Țepeș.
Inscripția în vechea limbă otomană, a prizonierilor care au săpat fântâna.
Intrarea în castel – vedere spre dreapta pasarelei.
Sala cavalerilor, cu superbe arcade gotice, sprijinite în centru pe stâlpi de marmură.
Sala Dietei.
Salonul de vânătoare.
Intrarea în castel – vedere din turnul porții.
Detaliu din pardoseala sălii cavalerilor, ce marca înrudirea cu casa de Valois, crinul fiind simbolul familiei regale franceze.
A doua sală de tortură. În această poziție, moartea survenea prin sufocare, când, de oboseală, victima lăsa capul în jos și bloca traheea.
Soba din sala domnițelor, cu însemnele heraldice ale familiilor – corbul negru cu inel de aur în cioc – simbolul familiei Corvin.
Prima sală de tortură
Curte interioară, legată de groapa cu urși, unde erau aruncați la fiare condamnații.
Trapa condamnaților la moarte, care se deschidea în „groapa cu coase”.
Guri de foc în turn, la nivelul podelei.
Străjerul aflat în vârful turnului pictat
Detaliu – turnul pictat.
Turnul pictat
Turnul porții – vedere din curtea interioară
Ioan de Hunedoara – vitraliu în capela castelului.
