Aer curat, mâncare sănătoasă și un mic concurs

Joi seară am ieșit cu copiii în parc, sau, în traducerea lor, au ieșit ei cu mine. În mod normal ieși la aer să te întâlnești cu prietenii, și cum ne-am întâlnit cu prietenii mei, se aplică cel mai bine a doua parte a afirmației. Am răspuns invitației făcute de restaurantul Șevis și am petrecut o seară plăcută între prieteni.

Restaurantul se află în parcul Tineretului, foarte aproape de metrou Brâncoveanu, și este pregătit să înfrunte vara cu o terasă minunată. Ce mi-a plăcut mie, față de alte terase, e că are gazon și este complet închisă. În traducere, locul de joacă amenajat este sigur, copilul nu o poate zbughi într-un moment de neatenție, iar dacă cumva trece prin restaurant, ajunge la intrare, e cineva mereu acolo. Locul de joacă cu tobogan, căsuțe, piscine gonflabile cu bile este numai bun pentru copii mici, iar cei foarte mici au pregătite scaune pe măsură și meniu special. Mă gândeam că, la vară, dacă ar fi piscinele pline cu apă, ar fi o nebunie totală, ar concura toate „aparatele” din parcul de distracții.

Dacă la întâlnirea noastră cei mici și-au văzut de ale lor afară, Irisuca mea a profitat din plin de prezența lui Iulian Mita. Teoretic, trebuia să-i învețe pe copii câteva tehnici de pictură. Însă s-au plictisit rapid, la vârste mici atenția nu e punctul lor forte, și nici cei mai măricei n-au dovedit prea mult interes artistic. Iris, ca veterană în grup, a rămas pe baricade, și după ce i-am spus cu ce se ocupă domnul de fapt în viața reală, l-a exploatat la maxim, de n-am mai fi plecat de-acolo! Ea și colega ei sunt mari amatoare de pus creionul și pensula pe hârtie, cu multă voință, așa că a profitat și a avut parte de o lecție aproape privată de pictură 3D.

DSC_0861

Referitor la meniu, toată gașca s-a lăsat pe mâna bucătarului, așa că pe masă s-au așezat de toate: escalop de vită, medalion de vită, salată cioban, orez indian, pui țigănesc, legume natur, piept de pui pentru copii, adana kebab, urfa kebab, bulgur, chesse cake. Câte-un pic din fiecare, și n-aș putea să vă spun o ierarhie… au fost delicioase!

Ca orice loc plăcut, are o poveste…

Care este povestea Șevis Restaurant? – Numele ,,ȘEVIS” are o istorie în spate. Pe fetița patronului o cheamă Șevi, iar terminatia “is” are origini moldovenești, clienți care au execlamat “vai se vis” e restaurantul ( adica vai ce vis e restaurantul), și de-aici ideea de a pune Șevis.

Care sunt preparatele cele mai apreciate din meniu? – În meniul Șevis preparatele care primesc cele mai multe aprecieri sunt în special cele din vita: escalop de vită, mușchi de vită etc.

Cum este preparată carnea de vită? – După ce este tăiat vițelul – achiziționat viu, carnea se ține în baiț, nu în condimente sau altceva, doar în lapte, pentru că acesta extrage toxinele din carne, indiferent de tipul acesteia.

Ce-și propune Șevis? – Obiectivul Șevis esta să devină cunoscut ca un restaurant în care se mănâncă sănătos. Iar pentru că se află parc, sloganul este: Aer curat și mâncare sănătoasă.

Ce dulciuri aveti in meniu si de ce este atat de special cheesecake-ul? – Desert: sutlaci (orez la cuptor), baklava (prăjitură turcească tradițională), torturi, banană prăjită, cheese cake. Cheese cake-ul nu este neaparat special doar pentru că este foarte apreciat de clienți, ci și pentru că bucătarul are o rețetă proprie, cu brânză specială.

Vinul casei – Șeviș este făcut special pentru restaurant, îmbuteliat la sticlă, nu servit la carafă, să nu știi ce bei. Pentru mine și pentru copii a fost o surpriză să vedem pe etichetă că este produs în podgoria refăcută după revoluție în satul bunicilor, în Mehedinți. La restaurant găsiți cele trei variante, rose, roșu și alb.

În încheiere, concursul pe care l-am promis inițial:

Un cititor amator de plimbări prin parc va primi un voucher în valoare de 50 lei valabil în restaurantul Șevis, dacă trimite primul o poză cu el însuși realizată la panoul de la intrarea în restaurant. Aveți mai jos, în album, o imagine cu acest panou. Așadar, ieșiți în parc, găsiți restaurantul, rugați un prieten să vă facă poza la panou, apoi lăsați un comentariu la acest articol în care să adăugați linkul către poză. O puteți posta oriunde, numai să fie un album public și vizibilă ora la care ați urcat fotografia. Voucherul îl voi înmâna personal câștigătorului într-o zonă centrală a capitalei, aleasă de comun acord.

 

Ziua Copilului nu a trecut

Din categoria "evenimente frumoase, despre care e bine să spui dacă ai auzit", iată mai jos ce am primit pe mail… Nu ştiu dacă noi vom fi în Bucureşti, dar sper să putem ajunge.

Dragă om mare,

Tot stând de dimineata pana seara pe calculator, online asa cum spui tu, cred ca nu ti-ai dat seama de  un lucru destul de important: stii ce data a fost miercuri? 1 iunie, traditional Ziua Copilului. Stai, nu te impacienta pentru ca, anul acesta, Ziua Copilului nu a trecut. Asa ca m-am gandit sa iti spun eu din timp, ca sa fii pregatit: in 2011, Ziua Copilului se petrece in Bucuresti, in Parcul Tineretului, pe 11 iunie si poarta si un nume – Arenele de Joaca.

Despre ce este vorba? Niste prieteni de-ai mei, Asociatia “Sport pentru Viata”, pun la cale an de an cea mai mare petrecere sportiva pentru noi, copiii, iar anul asta au ajuns la a zecea editie. Si chiar stiu sa ne faca sa ne simtim bine si pe noi, si pe parinti: o zi intreaga, de la 12 la 8 seara, vom avea parte de peste 20 de zone unde ne putem juca singuri sau impreuna cu cei mari – volei, baschet, fotbal, stafeta, concursuri de desen, arcuri sau piticot. Unde mai pui ca putem castiga si premii! Iar mai pe seara, de la ora 18, putem alerga cot la cot cu Gabi Szabo, la Crosul Copiilor, sau sa dansam in cel mai mare flashmob pentru copii impreuna cu Diana Oprea, premianta mondiala la fitness.

Cand vine vorba despre copii si sport, “Sport pentru viata” nu se incurca: au strans pana acum la Arenele de Joaca peste 45.000 de copii in cele noua editii ce au avut loc din 2006 incoace. Impreuna cu Gabi Szabo, prietena lor cea mai buna, vor sa ne faca sa ne distram facand miscare si pana acum le-a iesit de minune!

Ce spui? Simti deja miros de copilarie? Eu ti-am scris pentru ca stiu ca ai cel putin un prichindel prin preajma si ca iubesti copiii; cred ca meritati o zi petrecuta impreuna departe de ecranul calculatorului. Si pentru ca sunt sigur ca si alti oameni mari ca tine care te citesc au uitat de ziua noastra, n-ar fi dragut sa le spui si lor la tine pe blog de Arenele de Joaca? Sa stie si ei ca nu a trecut Ziua Copilului.

Daca vrei sa afli mai multe, intra pe areneledejoaca.ro sau pe blog. Si pentru ca tot am auzit ca este la moda printre voi adultii, te poti imprieteni cu “Sport pentru Viata” si pe Facebook.

Nu uita: 11 iunie, Parcul Tineretului, intre orele 12-20. Anul acesta, Ziua Copilului nu a trecut!

Te astept cu drag,

Copilul din tine!

Arenele de joaca