Tina matematiciana

Trei dintr-o lovitură

Luna octombrie e specială. De obicei îmi vine câte-o idee și acum mi se aliniază mie planetele să-mi și iasă. În week-end nu mi-am propus ceva anume pentru această săptămână. Așteptam totuși cu nerăbdare ziua liberă de miercuri, pentru lectură, nițică odihnă și timp să îmi termin din hârțogăraia de la școală.

O ideiuță însă s-a strecurat. „Ce-ar fi să rezolv eu cu colțul viu al clasei?” Gata, mă hotărăsc, iau a-nu-știu-câta oară olx-ul la mână, să văd dacă au apărut pui de hamsteri. Bingo! Găsesc. Nu portocalii, cum am mai avut și aș mai vrea, ci negri. De-ăștia n-am avut, așa că, fie ce-o fi, încerc. Sunt disponibili, deși foarte mici, trei săptămâni. Proprietarul, un puști de 6 ani, schimbă prețul, ceva mai mult decât eram eu dispusă a da, dar nu negociez cu copilul. Avea planul lui financiar, o jucărie de luat, batem palma și luni seară Iris „făcea teme” cu hamstericiul în brațe.

A doua tentativă, duminică, a fost să rezolv mimoza. Primisem o mulțime de sfaturi și locații pe facebook, făceam un plan de bătaie să merg și pe la zoo toamna asta, însă o primesc luni seara în seria „nu ți-am luat demult flori”. Am vrut să-l întreb cu cât a luat-o, că eu deja făcusem research pe net și aveam idee de prețuri, dar m-am abținut, m-am bucurat de gest. Uneori e bine să taci.

Dacă poți :D.

Tot luni, mai în glumă, mai în serios, discutam cu frate-miu de posibile cadouri. „Și ce vrei să-ți iau? Îți iau și ție pisică?” Nu știu cum se face, tocmai el nu știa că mă tot uit după varianta (imposibilă aproape) de mâță portocalie, nu cotoi. Motănei am găsit cu duiumul, dar fetițe mici nu. Ori erau prea mari, ori le ratam și erau date până când întrebam eu.

„Nu știi tu să cauți!” Ok, accept, nu știu să caut. Până primesc poză ieri. „Ți-am găsit pisică!” Și așa, într-o zi de marți, 4 octombrie, plecarăm, la propriu, cu mic, cu mare – eu, el, două nepoate și-un cotoi (al lui), să luăm mâța mea.

Familia a primit cu „entuziasm” vestea. Iris cu „Ai idee câte teme am de făcut? Doi hamsteri și-o pisică, nu mai fac nimic!!” Andrei s-a uitat la mine și s-a asigurat, spre dezamăgirea lui, că nu glumesc, iar ultimul m-a privit resemnat:

„Doarme cu noi, nu?”

Seara târziu făceam reamenajări prin casă. Nu apucasem. Încercam să îmi bat capul unde doarme și mi-am dat seama că nu are sens. O pisică îți face ea ordine în viață, nu viceversa. Am găsit-o dormind la picioarele noastre. Până pe la 4 dimineața.

Apoi, dacă tot m-am trezit eu, s-a gândit că nu mi-ar strica niște masaj, așa că s-a plimbat o vreme dus-întors pe spatele meu, ca în final să îmi comunice că voi dormi pe spate, pentru că ea s-a instalat covrig la mie pe piept, stă foarte bine, toarce zgomotos și a adormit. N-am mai dormit așa nemișcată de când era Iris bebeluș și stătea lângă mine.

Tot aseară am hotărât cum o cheamă. Pentru că e pisica mea, o cheamă Tina. Titina. Așa mă prezentam când eram mică, iar numele trebuie dat mai departe.

Așadar, sunt expertă. Tocmai am reușit să-mi întorc viața cu susul în jos în trei zile. Am în grijă o plantă sensibilă, doi hamsteri și-o pisică. A, plus doi copii.

Tina matematiciana

Dacă „mama” e învățătoare…