Stiu sa desenez: Printese si Super-eroi, editura Teora

Stiu sa desenez printese, super-eroi, editura Teora

Am admirat încă de la primele apariţii colecţia de cărţi practice pentru copii a editurii Teora, mai ales cele din seria „Ştiu să desenez”. Despre multe dintre ele am povestit aici pe blog, fie variantele cu caiet de desen, după care am adaptat şi tema copiilor de săptămâna trecută, fie cele tip scrie şi şterge, cu cariocă ce se şterge. Toamna trecută surprizele la acest capitol au continuat cu alte două volume, Ştiu să desenez prinţese, şi Ştiu să desenez super-eroi.

De această dată tehnica propusă celor mici este diferită, ei având la îndemână patru şabloane din acetofan gros pentru a compune creaţiile. M-au încântat nu atât pentru copiii mei, care au mai crescut, cât pentru activităţile pe care le puteam desfăşura cu copiii la grădiniţă folosind cele două cărţi. Am pregătit şi singură astfel de modele, decupând cu grijă folii plastifiate, după model. M-am descurcat, dar rezultatul nu a fost chiar la înălţimea oferită de astfel de sabloane.

Stiu sa desenez printese, super-eroi, editura Teora

Pe cele cu prinţese le-am folosit prima dată la felicitările de 8 martie. Pe faţa felicitării copiii au pictat florile, la interior am folosit şabloanele pentru a o reprezenta pe mama. Le-a plăcut şi ideea de a o transforma în prinţesă, ori regină, pentru o zi. După încheierea activităţii s-au jucat cu modelele, folosind creioane cerate, fiecare după propria inspiraţie, dar pornind de la paginile din carte, cu modele de pornire (fie peisaje cosmice, urbane, palate etc.)

Ce mi-a mai plăcut e că volumele apar pereche. Dacă ai două fete, paginile de model se repetă, nu se vor certa care ce desenează. Dacă ai băieţel şi fetiţă, îi poţi mulţumi pe amândoi cu un cadou asemănător, dar personalizat. Dacă este vorba de un singur copil, poţi alege varianta potrivită. Volumele includ câte patru şabloane din plastic (22x22cm), şi 32 de pagini pregătite cu decor. Un alt lucru apreciabil este cartonul foarte gros inserat la final, pe post de planşetă, astfel încât cartea poate fi folosită şi în maşină, avion, pe băncuţă în parc etc.

Cărţile le găsiţi în librăria editurii Teora (Prinţese, Super-eroi, acum* cu o reducere de 35%), sau în librăriile online elefant, libris (transport gratuit), emag, librarie.net.


* la momentul scrierii articolului

Stiu sa desenez printese, super-eroi, editura Teora

Stiu sa desenez printese, super-eroi, editura Teora

Stiu sa desenez animale domestice, Editura Teora

Stiu sa desenez, Editura Teora

Ştiţi cum se spune… ce-şi face omul cu mâna lui… asta e, ştiam c-o s-o păţesc. Irisuca a primit o invitaţie la ziua unei prietene. Eu – misiunea complicată de a găsi un cadou de cinci anişori, care să îndeplineasă şi criteriile mele… să fie interesant şi educativ pentru copil. Căci… dacă păpuşi m-am lecuit să mai cumpar, nici hăinuţe nu cred că-i face vreunui copil plăcere să găsească în cadou. Excepţie fac, normal, la fetiţe, toate chestiile sclipitoare şi cu pietricele…

Aşadar, m-am dus într-o librărie, deloc mică, să scotocesc rafturile pentru copii. Aveau şi multe cărţi aduse din afară, şi eram sigură că voi găsi ceva interesant. Şi am găsit. Drawing Fun, o cărticică utilă pentru cei mici, care abia învaţă să deseneze, şi care te mai şi învaţă pas cu pas cum să desenezi diverse animăluţe (ca o paranteză, trebuie să mă apuc şi eu serios de exerciţii, să nu mai fie nevoie să scriu sub fiecare patruped din ce familie face parte). Cartea avea file cartonate, lucioase, iar după exerciţiu poţi şterge şi scrie din nou.

Normal, piticul mic vede sacoşa. Ce i-ai luat lui Ştefi? Pot să văd şi eu…? Vai ce idee bună era să nu-i arăt! La primele două cărţi a rezistat eroic, una cu plastilină, dar aveam plastilină şi forme, a doua cu exerciţii, dar cum era pentru 5-6 ani, i-am zis că trebuie să mai aştepte, să vină ziua ei întâi… şi a rămas a treia. La care au început să curgă lacrimi, că e minunată, şi vrea şi ea una… I-aş fi luat şi ei, dar nu erau două. Aveam noi o carte asemănătoare, dar Iris îi pusese eticheta de "plictisitoare", căci faci numai linii…

Uite, mami, câte poţi desena… îmi trebuie şi mie… Şi iar făcea feţişoara aia de căţeluş cerşetor, pe care numai copiii ştiu s-o facă… Plus menţiunea, Vreau şi eu una, exact ca a lui Ştefi, da?

Stiu sa desenez, Editura Teora

Deja credeam că sunt in Misiune Imposibilă 4, când întâmplător la depozitul de carte am găsit Ştiu să desenez (Animalele favorite), de la Editura Teora. Asemănarea – izbitoare cu ceea ce căutam eu. Marker, foi lucioase, animale pe pătrăţele, şi-am mulţumit spre cer că agonia mea a fost scurtă, doar o lună… Am pus-o victorioasă în coş, şi m-am dus acasă. După exclamaţii, încântare, probă, o aud…

Dar… ştii… mami, nu e ca a lui Ştefi! Normal că nu. Dar seamănă. Nuuu, a lui Ştefi avea modelele punctate, să desenezi şi acolo!

Cu asta m-a dat gata. Nu reţinusem şi amănuntul ăsta, m-am uitat pe pozele pe care le făcusem şi copilul avea dreptate… i-am zis şi eu că poate desena şi peste model, oricum se şterge.

Stiu sa desenez, Editura Teora

Cartea, format 21x27cm, are 7 file cartonate şi lucioase, şi te învaţă să desenezi un căţel, o pisică, un peştişor, un iepure, o pasăre şi un porcuşor de guineea, şi îşi propune să îmbunătăţească memoria vizuală a celor mici, să le dezvolte spiritul de observaţie şi să stimuleze coordonarea mână-ochi. Pe raft am mai văzut două, din aceeaşi serie, În parc şi La mare, şi căutându-le pe site, am văzut că mai există una, cu animale sălbatice.

Stiu sa desenez, Editura Teora

Info preţ | Biblioteca Năzdrăvanilor