Pom-Pom Monsters Salon – Klutz – monstri din ciucuri

Pom-Pom Monsters SalonAnul trecut dibuisem în colecţia de la Klutz o carte care mi-a plăcut foarte mult: Pom-Pom Monsters Salon. Pe lângă modelele propuse, cartea avea uneltele utile pentru a confecţiona ciucuri multicolori necesari pentru a confecţiona micii monstruleţi. În cele din urmă am cumpărat cartea, iar rezultatul a fost mult mai prezentabil decât ceea ce am reuşit eu să improvizez toamna trecută.

Cartea am comandat-o online, pe BookDepository. Dacă nu cunoaşteţi librăria, vă spun doar că au transport gratuit oriunde în lume, singurul „inconvenient” fiind că trebuie să plătiţi online, cu cardul sau din cont de Paypal. E un pic de bătaie de cap, dar merită.

Am învăţat să fac ciucuri rotunzi când eram prin generală şi trăia încă o mătuşă foarte dragă (făcea şi nişte plăcinte demenţiale!). Îmi confecţiona ciucuraşi mici, folosind verigheta. Mi se părea atunci extraordinar, faţă de ciucurii alungiţi pe care îi realizam eu eu. Tot ea mi-a arătat, pe cercuri tăiate din carton, cum să fac ciucuri mai mari. Inconvenientul era că cercurile de carton nu aveau viaţă lungă, şi era mai greu să „umpli” spaţiul cu aţă. Semicercurile oferite de cartea de la Klutz sunt din acest punct de vedere minunate. Nu mai trebuie să imiţi cusătura, este suficient să bobinezi repede cantitatea necesară pe fiecare parte, apoi le îmbini. Mai mult, semicercurile sunt duble, şi permit, prin spaţiul dintre ele, introducerea unei unelte de tăiat, foarfecă sau cutter.

Setul conţine şi accesorii – lână colorată, pieptăn, lipici, fundiţe, ochi mobili, piese din spumă eva pentru gură, limbă, dinţi. Sunt şi 3 pagini cu elemente detaşabile – pantofi, ochelari, gheare, aripi, pentru a completa micii monstri. Pe lângă cele 9 modele explicate detaliat, pentru a înţelege cum se îmbină culorile, cum se tund cu efect, cartea mai include şi o galerie de „coafuri”, peste 20, „for inspiration”.

Un alt element al cărţii, pe care l-am descoperit mai târziu, este ultima copertă, folosită ca unitate de măsură. Pentru fiecare culoare se dă în „reţetă” unitatea de măsură – inci sau centimetri -, dar şi numărul de bucle necesare. Dacă nu vrei să măsori, faci 4 bucle, sau câte sunt specificate, şi tai aţa.

Nu ştiu dacă trebuie demonstrat, dar jucăriile pe care copiii şi le confecţionează singuri sunt mult mai apreciate şi protejate decât cele cumpărate. Chiar dacă nu se descurcă cu toate fazele de creaţie, cel puţin cea iniţială, de alegere a modelului, şi cea finală – de decorare, vor fi suficient de distractive ca să înlocuiţi o jucărie clasică cu o variantă creativă de cadou.

monsters-saloon3

monsters-saloon4

monsters-saloon2

Cartea o găsiţi aici: Okian.ro sau BookDepository.com.
Pom-Pom Monsters Salon

Atelierul de creaţie | Biblioteca Năzdrăvanilor

Pom-Pom Monsters Salon

Din categoria "strugurilor acri" înainte de Halloween face parte şi articolul acesta… Am zărit ieri, frunzărind netul, o carte: Pom-Pom Monsters Salon, de la Klutz. Ideea mi-a plăcut la nebunie, aşa că, în lipsă de cursă transatlantică sau fonduri pe card, m-am apucat să lucrez. Iris a fost încântată de ideea unor monştri haioşi, aşa că m-am apucat de treabă.

Pentru cel albastru am avut un pom-pom din comerţ, cu un tub de plastic la interior, astfel încât a fost uşor să-i înfig picioarele şi să-i prind o freză colorată. Picioarele le-am modelat din plastilină uşoară.

La cel de-al doilea am muncit olecuţă, am făcut un ciucure din două părţi, o parte pentru creastă, cealaltă pentru corp. Picioarele sunt reciclate de la un set de modelaj.

Ca orice monştri care se respectă, ochişorii mobili sunt ingredientul principal.

Monstrii din ciucuri

Câteva imagini din carte, pe care o găsiţi aici:Okian.ro sau BookDepository.co.uk.
Pom-Pom Monsters SalonPom-Pom Monsters SalonPom-Pom Monsters SalonPom-Pom Monsters Salon

Atelierul de creaţie