Cum am desenat copaci în Săptămâna Verde

Cu gândul la Săptămâna Verde și la ce activități artistice aș putea face, că nu se poate fără, am tăiat din start clasicele colaje din materiale reciclate. În primul rând, pentru că am tot făcut. Așa mi-a venit ideea de a pune pe hârtie copaci, ca să fim în ton cu tema. Însă ce să fac dacă talentul la desen este la mine o doză mare de voință?!

O paranteză, dacă îmi permiteți, cum spun copiii mei, Doamna desenează foarte frumos oi! Acum, la final de clasa a patra, ne-am făcut agende cu amintiri. Prin ale copiilor sunt și pagini cu solicitarea proprietarului de a desena „ceva“ acolo. Și îi auzeam vorbind: … și ghici ce o să deseneze doamna… o oaie!!

Probabil că, dacă aș avea timp, aș putea, încet-încet, să-mi perfecționez tehnica și să am câteva rezultate admirabile pentru efort. Însă încep să cred că nu trebuie să știu să le fac pe toate. Faptul că eu nu puteam desena a fost pentru copii o încurajare că poți fi foarte bun, dar uneori nu poți fi perfect, că poți greși, dar e loc să înveți.

Așa că m-am gândit să le ofer totuși ocazia unei lecții de desen cu un artist pe care, indirect, ei l-au cunoscut de la clasa pregătitoare. Emanuel Pavel a fost alături de mine încă de când am lansat site-ul, el este autorul mascotelor mele, părintele zânelor și al lui Moș Timp, cel care m-a ajutat cu grafica amuzantă pentru portofoliile copiilor și fără de care clasa mea ar fi mai tristă, căci posterele didactice de pe pereți sunt decorate cu personajele cărora el le-a făcut chip după poveștile mele.

Acum, Emanuel este și tatăl lui Puf.

Creator ani de zile de ilustrație de carte pentru copii, atât cărți cu povești, cât mai ales manuale și auxiliare școlare, Manu, cum îi spun eu, a strâns între coperți glume și glumițe pentru copii sau pentru adulți puși pe haz. Benzile sale desenate, aproape fără cuvinte, dar extrem de ușor de înțeles, îl au în centru pe iepurașul Puf, ce locuiește într-un joben de magician, și pe prietenii săi, deocamdată fără nume. (Vezi aici câteva pagini.)

Benzile desenate sunt la mare cinste printre copii, chiar dacă eu nu am acceptat nicicum în programul de lectură de la clasă astfel de cărți. Așa că planul meu inițial cu copacii a fost ușor deturnat când l-am prezentat pe Manu, iar ei au vrut să afle cum se „face“ o bandă desenată.

Manu a lucrat povestea cu ei, de la realitatea pe care o trăiesc. Așa cauți poveștile și le faci speciale. Te apuci de teme. Normal, fără chef. Orice lucru e mai interesant decât ce ai tu de făcut, chiar și o muscă. Apoi te întrebi de ce durează oare temele atât de mult?!

Copiii erau cu gura căscată. Pe tabla noastră nu știu dacă au prins vreodată viață asemenea desene, dar niciodată nu e prea târziu. Planul inițial s-a schimbat, copiii au vrut să vadă alte tehnici de desen, cum transformi un omuleț filiform în personaj, ba chiar am încercat să-l desenăm pe Puf. Dacă tot desena toată lumea, m-am străduit și eu, pe tablă, spre deliciul copiilor. Și, pentru că Puf al meu era în picaj, am zis să pice pe ceva moale și am desenat o… oaie.

După multe râsete, am ajuns în cele din urmă și la copaci.

Nu doar că îmi doream să nu mai văd copacii răsărind din muchia de jos a foii, ci și să arate ceva mai uman în desene. Așadar, întâi începi să desenezi un copac trasând… ghici? Iarba! Apoi… nu, nu trunchiul, ci coroana, ocazie cu care stabilești și cât din foaie umpli cu copacul tău. Și apoi trunchiul, rămurelele, detaliile, scorburile, cuiburile, frunzele și orice alte orătănii mai e nevoie.

Bineînțeles că lecții de desen sunt o sumedenie, dar cu Manu acolo, văzându-le prinzând viață pe tablă, și copiii au fost mult mai receptivi în a încerca să pună pe hârtie schițe de copaci.

Lumea magică a lui Puf . Aventuri într-un joben

Cartea lui Emanuel Pavel este disponibilă online, la Editura Art, eMag, Cărturești, Libris, Cartepedia, Librarie.net, Librăria Humanitas, Libraria Delfin.

O parte din aventurile lui Puf, dar și alte serii (Scufița Foarte Roșie, Figuri) pot fi urmărite pe contul de Facebook sau Instagram aparținând autorului.

Tableta grafică – instrument de lucru pentru profesori

Cam acum cinci ani mă zbăteam a doua oară pe băncile facultății și mă străduiam să fiu la înălțime. Una dintre cele mai amuzante provocări a fost la TIC și IAC, știți voi, disciplinele acelea pe care nimeni nu le băga în seamă și unde mulți consideră că nu prea au mare lucru de învățat. Niciodată să nu spui niciodată, nu? Pandemia aceasta ne-a dovedit că puteam fi mai pregătiți dacă luam în serios aceste cursuri. Bine că le-am luat. Așadar, una din temele de realizat era un blog care să abordeze subiecte legate de școală și predare, dar aveai și extra-bonus pentru originalitate. Am încercat eu să-mi echivalez cu blogul actual, pe picioare și atunci, dar n-am înțeles de ce un blog deja existent nu însemna că sunt capabilă și să fac unul de la capăt. Mai greu a fost să găsesc câteva idei care să se preteze cerințelor, iar două dintre articole le-am importat ulterior aici, după ce am șters blogul acela: despre tableta grafică și presenter.

Am cochetat cu tableta de-a lungul timpului petrecut de-atunci la catedră până în martie 2020, când lumea pe care o știam s-a întors cu susul în jos. Să mergi la școală în pijamale… cine ar fi crezut?! Să faci școală de-acasă? Aveai loc rezervat cu siguranță la Bălăceanca dacă ieșeai public cu așa ceva. Tableta grafică mi-a salvat viața, asta o pot spune cu mâna pe inimă. Nu zic că nu aș fi scos-o la capăt și fără ea, dar un număr considerabil de neuroni sunt încă în viață datorită ei. Am recomandat-o și o recomand oricui vrea confort în rolul de profesor digital, iar când mersul pe bicicletă, cum consider eu scrisul pe tabletă fără să te uiți la pen, devine o rutină, descoperi noi posibilități de folosire.

E greu de folosit…?

De multe ori când recomandam tableta în online mi se dădea replica următoare: e mai ușor să corectezi pe o tabletă android, cu stilus, căci „vezi“ ce scrii. Nu neg, este un grad ridicat de confort, mai bine decât deloc. Însă am considerat și voi considera mereu că tableta cu android (sau alt sistem de operare) este extrem de îngrăditoare la nivelul libertății didactice, căci nu vreau un instrument doar pentru corectat teme. Așa cum îmi concep eu lecția, cu toate ferestrele și aplicațiile deschise la momentul de început, îmi este imposibil să îmi imaginez cum aș putea jongla cu ele pe un ecran, cu degetul, când la mine mâna dreaptă ține pen-ul sau mouse-ul și mâna stângă controlează comenzile cu shortcut-uri pe tastatură. E ca și cum mi-ai tăia aripile și nouă degete! Să mai zic și de al doilea monitor cu care sunt obișnuită să jonglez? Ok, pentru el mai pun un picior pe lista de amputări…

Decembrie abia trecut a venit cu o provocare inedită: să-mi înlocuiesc tableta grafică cu una de generație mai nouă. Mi-am adus aminte de Maria Antoaneta… dacă n-au pâine, să mănânce cozonac. Ei bine, eu aveam pâine, ba chiar eram foarte mulțumită de ea. Am acceptat în cele din urmă provocarea și la final, când am tras linie, a dat cu plus. Modelul nou pe care l-am testat, Wacom Intuos M, cu cel puțin vreo 10 ani mai tânăr decât a mea, a câștigat net pentru suprafața de scriere mată, mult mai potrivită pentru activitățile mele la clasa întâi. Nu am talent la desen și nu am explorat niciodată tableta din acest punct de vedere, dar cele trei luni de corectat zilnic temele copiilor mei, scriere pe liniatura tip 1, m-au ajutat enorm. A fost unul din motivele pentru care am acceptat, în iarnă, provocarea Wacom România de a prezenta public experiența mea ca profesor cu tableta grafică.

Am programat evenimentul pentru vacanța intersemestrială și m-am bucurat de libertate deplină pentru proiectare, apoi de sprijin total în organizare. Nu am vrut să fac un simplu chestionar de înscriere, am vrut să fie un instrument prin care să îi cunosc pe cei cu care urma să interacționez, chiar dacă de dincolo de ecran. Unul dintre comentarii – nu știu dacă în cele din urmă a și participat persoana – îmi reproșa că această activitate vine prea târziu, școala online a început demult. Da, avea dreptate, era mult mai bine să îl fi organizat în septembrie, când oamenii aveau nevoie de idei și deschidere. Iar după ce s-a decis în ianuarie deschiderea școlilor, chiar părea să fie inutil. Doar părea.

Am citit atentă toate răspunsurile și mi-am propus să le iau pe rând, într-un articol viitor, pe cele pe care poate le-am ratat în cadrul prezentării. Însă aș fi dat un premiu pentru cea mai bună întrebare, la care sper că am și răspuns:

Ce facem cu tableta grafică atunci când nu mai suntem online?

Prima la mână, nu cred că ne vom mai întoarce vreodată să fim complet offline. Profesorii dedicați, cei care au ridicat mănușa, au descoperit un potențial care dă noi coordonate lecției la clasă. Faptul că în unele școli toți elevii au telefon poate transforma evaluarea așa cum o știm. Să creezi, să adaptezi nevoilor proprii ceea ce descoperi, aceasta va fi provocarea. Iar cei care nu vor ține pasul se vor cerne încet.

A doua, deși școlile s-au deschis, nu suntem chiar offline. Limitările impuse de măsurile de prevenție, faptul că ești tot la distanță de copii, nu îi poți atinge și nu poți manevra material didactic, te determină să găsești soluții. Dacă cumva ai norocul ca unii dintre copii să fi optat pentru învățământ online, știi deja că cea mai mare problemă a învățământului hibrid a fost tabla. Cum să scrii și ce să faci să se „vadă“ bine? Iar soluția este, după părerea mea, una singură: o tablă digitală, accesibilă și copiilor din clasă, și celor de acasă. Dacă școala nu este dotată cu tablă smart, atunci tableta grafică, combinată cu un proiector, e soluția profesorului, dacă doar el scrie la tablă.

Viitorul școlii însă înseamnă trecerea acestor bariere. Și elevii, la rândul lor, au nevoie de instrumente precise de scris. Oare cum ar fi fost lecțiile online dacă toți ar fi avut tablete grafice? Să îi poți „scoate la tablă“ la matematică, de exemplu… Și dacă școala la distanță va fi în viitor o alternativă în România, elevii vor avea numai de câștigat. Până atunci, așteptăm să ajungem la nivelul la care ministerul va considera că fiecare clasă e musai să fie dotată cu laptop și proiector sau tablă smart, sistem audio și video, care să facă posibile toate aceste lucruri.

În încheiere, las mai jos înregistrarea prezentării mele, în cazul în care subiectul vă interesează. Pentru orice întrebări, aveți formularul la finalul articolului.

Timpul în istorie – axa timpului, format grafic

Una dintre cele mai dificile provocări la lecțiile de istorie o reprezintă cea legată de cronologie. M-am grăbit să scriu acest articol după ce mi-au picat în mână, acum, în prag de an școlar, câteva materiale ce ar putea fi utilizate la clasă, și care nu oferă, din punctul meu de vedere, un instrument corect realizat pentru această lecție. Nu spun că propunerea mea este perfectă, însă experiența la clasă mă face să o susțin.

Dincolo de succesiunea epocilor istorice, noțiuni generale despre mileniu, secol, deceniu, pe care copiii de clasa a IV-a și le-au însușit deja, alături de noțiuni de bază despre cifrele romane, timpul istoric vine cu o provocare greu de rezolvat, în condițiile dezvoltării insuficiente a operațiilor gândirii. Tocmai de aceea consider că aceste prime două lecții de istorie sunt esențiale în îndrăgirea disciplinei pe viitor, și, nu mai puțin importantă, înțelegerea acesteia.

Sper că nu abordați aceste lecții clasic, dictându-le copiilor în caiete definiții pe care le găsesc în materialele tipărite, și reușiți să porniți cu ei o discuție, despre trecut, timp, conducând expunerea către scopul final. Nu am scris mai jos un discurs, dar sper că am reușit să punctez câteva idei de pornire a acestuia, și sper să obțineți din clasă răspunsurile pe care eu m-am străduit să le enumăr.

Așadar, de ce măsurăm timpul? De ce Robinson, singur pe insulă, voia să numere zilele? Nu știa în ce zi se află, și a început să numere zilele de la prima zi petrecută acolo. Și-a făcut propriul sistem de a măsura timpul, marca zilele în funcție de răsăritul soarelui și le încrusta pe răboj. Tot așa, fiecare popor a început să numere anii de la un moment de referință din trecutul lor. Evreii numără anii de la Creație. Grecii – de la prima olimpiadă. Romanii au început să numere anii de când au construit cetatea Roma, centrul civilizației. Creștinii, de la nașterea lui Iisus. Musulmanii, de la Hegiră. Concluzia: calendarele sunt o convenție a fiecărei mari civilizații, mai mult sau mai puțin exacte. Ca argument: din 4 în 4 ani avem an bisect, tocmai pentru că erorile constatate de-a lungul timpului în măsurarea acestuia au fost corectate.

Noi numărăm în prezent anii de la nașterea lui Hristos, plasată, tot convențional, între anul 1 î.H. și anul 1 d.H. Așadar nu avem „anul zero”, ci doar momentul nașterii, plasat convențional în secunda dintre ora 23:59 din data de 31 decembrie anul 1 î.H și ora 00:00 din 1 ianuarie anul 1 d.H.

Dacă începând de la nașterea lui Hristos, curgerea anilor, crescător, poate fi comparată cu axa numerelor naturale, pe care copiii o cunosc deja, anii de dinainte pot fi asociați cu axa numerelor întregi, care, din păcate, se studiază la gimnaziu. O problemă apare când copiii consideră că timpul se scurge „invers”. De fapt timpul se scurge într-un singur sens, doar noi numărăm anii altfel. Și atunci, cu ce asociem, pentru ca înțelegerea să aibă loc?

M-am gândit să asociem cu termometrul. Cum stabilim iarna ce temperatură este afară? Ce înseamnă acel „minus”? -10 înseamnă mai frig sau mai cald decât -5? 0°C este convenția noastră după care calculăm temperatura, punctul de îngheț al apei. Este cumplit să explici axa timpului fără să te poți lega de axa numerelor. Iar acum faci apel la axiome, și te rogi să nu întrebe copiii de ce e așa. Pentru că la acest de ce ar trebui să răspundă cei care fac programele școlare și corelează conținuturile.

Trebuie să apreciez însă progresul făcut în ceea ce privește sistemul de numerație roman. Încă de la clasa a III-a copiii învață acum cifrele romane, și, chiar dacă cunoștințele sunt întărite în clasa a IVa, cel puțin am scăpat la istorie de explicațiile din această categorie. Putem scrie secolele, și știm să le citim.

Dacă am trecut cu bine de acestea, începe partea care mi-a dat de furcă un an întreg la a cincea, și nici la a șasea, cu clasa formată de mine, nu aveam reușită 100%. Mă îndoiesc și că sunt 100% profesori de primar care îți răspund instant în ce deceniu și secol e un anumit an, sau care este primul an al secolului….? Veți spune că nu avem nevoie, că de ce e important să știm. Să vă amintesc că pe 31 decembrie 1999 se urla sus și tare că pășim în mileniul 3? Ei bine, cei în cauză n-au dat cu siguranță pe la orele de istorie.

Ce-i drept, să explici cum stă treaba cu secolele îți ia două minute, sau nici atât. Dar copiii de-a IV-a sunt prea mici pentru a putea gândi atât de abstract. Ei au nevoie de exerciții… Și exercițiile înseamnă timp. Când lucram cu a cincea, prima oră era dedicată cadrului general – istoria ca știință și cronologie. Dar apoi cronologia avea timpul ei dedicat în lecție. Îi obișnuisem astfel încât în momentul în care întâlneam un an în lecție, ridicau mâna înainte să întreb care e secolul și deceniul. Caietul de istorie avea pe ultima filă, pe verticală, schema axei cronologice, și aveau voie s-o folosească oricând, exceptând testele. La acestea știau dinainte, un subiect de 1p (5×0.20p) era de cronologie. Nu aveai cum să nu iei 5 dacă făceai efortul să gândești, și acest exercițiu îl aveam de la a V-a până la a XII-a, mai cu seamă la ultimii insistam să știe ce vorbesc…

Mi se pare extrem de important să pornim, cel puțin în studiul istoriei, cu dreptul. Să folosim instrumente corect realizate, și logice, pentru copii. M-am lovit la a cincea de afirmații la început de an din seria „mie nu-mi place istoria”, dar colorând hărți, jucându-ne, căutând povestea, ilustrând-o, am avut surprize foarte plăcute. Dar mă întrista enorm faptul că debutul, într-a patra nu era unul pozitiv.

Convingerea mea proprie e că, la acest nivel, este mai puțin importantă cantitatea de informație pe care le-o oferi și le-o ceri (vă împlor, nu le cereți să memoreze definiții, și acceptați variantele spuse cu propriile cuvinte, care demonstrează înțelegerea). Dacă îi copleșești, devin agresivi și te resping. Mai important este să-i faci să simtă, să le placă, să-i atragi în joc și să-i provoci. Și, dacă le place ceea ce vor afla despre trecutul poporului nostru, poate vom reuși să educăm și respectul pentru viitor.

Aveți aici un pfd, care se printează față-verso. Se decupează pe linia mediană, și se lipesc cele două benzi obținute pentru a rezulta o axă a timpului. Nu sunt deloc de acord cu transcrierea acesteia în caiet, este prea devreme, nu o realizează corect, și este o pierdere de timp, căci, dacă greșesc, persistă apoi în greșeală. Am marcat anul de sfârșit și de început al fiecărui secol, și pe acestea le-am scris liniar, nu unele sub alte, ci așa cum „curg”. Pe spate am realizat un deceniu din secolul 1 î.H și unul din secolul 1d.H, în același stil. Încercați să împrimați color. Vă rog ca, dacă doriți să recomandați materialul, să nu-l copiați/postați nicăieri pe net, ci să dați mai departe linkul acestui articol, și nu linkul direct către pdf. Este modul în care îmi puteți mulțumi într-adevăr pentru munca depusă.

Sper să vă fie util, și, dacă considerați că poate fi îmbunătățit, nu ezitați, vă rog, să-mi spuneți. Mulțumesc anticipat!

PS. Am găsit disponibile, după noua programă, caietele de lucru. Dacă aveți vreunul, și lucrați la clasă, vă rog să mă ajutați cu feedback despre fiecare. 🙂 Personal, cu mici corecturi, mi s-a părut ok Sinapsis, bonus are cd-press pentru manualul digital pe care l-au pus la dispoziție (este pe site, să-l răsfoiți). Aramis nu pune la dispoziție preview, și nu mi-a picat în mână să-l răsfoiesc, la cel de la Litera trebuie să mă uit.


Elefant, Libris, Litera, Librărie.net	Elefant, Libris,	Librarie.net	Libris, Cd-press

Matematica pentru concursurile scolare, Editura Paralela 45

Dintre toate materialele primite anul acesta, Matematica pentru concursurile şcolare i-a plăcut lui Andrei cel mai mult. Dacă coperta nu ne-a atras foarte mult atenţia, când l-a deschis a fost vrăjit. Desenele sunt foarte simpatice, realizate de Emanuel Pavel. Nu ştiam că a lucrat si la acest material, dar surpriza a fost foarte plăcută. Caietul nu seamănă deloc cu o culegere „de şcoală”, este realizat după modelul concursurilor şcolare, cu exerciţii în imagini. Este amuzant şi distractiv, cu jocuri logice şi nu numai, punând accentul pe imaginaţie, atenţie şi intuiţie.

Dacă sunteţi în căutarea unei modalităţi distractive de a exersa la matematică, materialul propus de Anina Bădescu este o soluţie. 48 de pagini color, A4, cu 110 probleme propuse, pot umple timpul dedicat studiului suplimentar. Andrei spunea încântat că parcă e o revistă cu jocuri. Pe lângă explozia de gâze şi insecte de toate mărimile, păsări din cele mai variate, „gazde” ne sunt Aricel, Vulpişoara, iepuraşul Ţup Ţup, Riţa Veveriţa şi Martinel.

Matematica pentru concursurile scolare, Editura Paralela 45

După ce am răsfoit materialul, şi am şi verificat rezolvările, nu pot decât să mă bucur că se poate încă să creezi, la noi în ţară, un material dedicat copiilor, cu o grafică deosebită. Nu l-am văzut pe cel de clasa I, dar sper din tot sufletul că îi este frate bun celui de clasa a IIa.


Matematica pentru concursurile şcolare. Clasa a II-a Libraria Paralela 45 elefant.ro eMag.ro	Matematica pentru concursurile şcolare. Clasa I Libraria Paralela 45 eMAG.ro elefant.ro libris.ro