Dacă programul la master nu era suficient de încărcat (adăugat, bine-nțeles, programului de la școală, zi de zi, de luni până vineri), conducerea Universității București a avut un moment de revelație: ne lipsește din orar un curs! Așa că, duminica, că doar sâmbăta aveam deja alte șase ore, ne-au chemat pentru a putea bifa pe fișa matricolă și „Etică și deontologie academică”.
Culmea, deși eu cu filosofia n-am avut nimic de împărțit, doar ne-am salutat frumos, profesorii de la Facultatea de Filosofie care s-au implicat până acum chiar au fost plăcuți. Însă… ascultând discursul lor, logic și argumentat, nu m-am putut abține să nu mă gândesc cât de inutil este pentru unii. În primul rând pentru aceia care vin, semnează prezența, stau un pic și pleacă („Curat etic!”). Apoi pentru cei care au deja propriile convingeri privind ceea ce este „etic și moral”.
Îmi răsună în urechi o afirmație: „… nu ne propunem să stopăm plagiatul, ci să-l ținem sub control”. Grozav ideal! Ca scop poate mai merge… Dar… ceea ce par să nu înțeleagă cei care își doresc cu adevărat acest lucru e că nu merge ca în Caragiale, să revizuim pe ici, pe colo. Dacă tu permiți frauda la examene, închizi ochii când lucrările sunt făcute cu copy/paste și nu faci tot ce ține de tine ca să oprești fenomenul, un soft anti-plagiat se va lupta cu morile de vânt.
Am avut recent de rezolvat o provocare, de a furniza în jumătate de oră un document. Primele sfaturi pentru a tempera primul meu atac de panică a fost „Ia repede unul de pe … și printează-l”. Nu spun de unde 🙁 . Doar că mie mi-a luat vreo 20 de minute să-mi scriu singură proiectul… Și garantat mi-ar fi luat mai mult să caut, să sortez, să scot ce nu se potrivea. Apoi, întotdeauna am preferat să merg înainte cu propriile-mi tâmpenii, dacă atât am putut „produce”, decât să merg cu ale altora. Discuție de etică?
În anul I am iscat o dezbatere privind cinstea și corectitudinea la examene. Nu mi-am închipuit că tabăra „copiezi, deci trăiești” va avea adepți care o vor susține până în pânzele albe… și oameni care, senini, să afirme că e problemă personală dacă îți asumi riscul de a copia. Nu mi-a venit să cred, deși de-atunci am văzut și auzit atâtea, că acum nu aș mai fi atât de șocată (doar nivelul de dezgust crește amenințător). Se copiază la toate examenele, începând de la primele pe care le dai… până la ultimele. Nu înțeleg însă de ce nu luăm atitudine. Pentru că suntem prea puțini care mai credem în asta?! Un amic, implicat într-un concurs de selecție foarte înalt, la nivel de inspectori, îmi spunea cum le picau cărțile de pe picioare, de-ți era mai mare rușinea de rușinea lor!
Noi cred că avem nevoie de cursuri de etică de la grădiniță! Așa poate vom reuși să mai aducem la normal un fenomen care ne-a intrat până în măduva oaselor. Purificarea nu e ușoară… Oare cum ar arăta țara asta dacă de mâine ne-am trezi toți și ne-am impune să fim corecți?
Până atunci, o să am în fișa matricolă un curs de etică, mențiune care îmi va da „dreptul” să-mi susțin dizertația anul viitor. Aș vrea să cred însă că numai faptul că au dat pe la curs, chiar și să semneze prezența, le va ridica unora niște întrebări… aș vrea, că așa sunt eu optimistă!
