carnet cititor

Carnet de cititor, sau cum să faci un copil să citească

Vara aceasta a urmat unei perioade de „tristă amintire“ pentru elevi din punct de vedere al eficienței învățării. Ca o paranteză, nu știu ce mi-a venit la un moment dat prin vară să îi prezint lui Iris conferințele TED, chiar când se anunța cu tristețe că Sir Ken Robinson ne-a părăsit. Atunci l-am reascultat împreună cu ea și am reținut acea afirmație: dacă într-un grup apuci să spui că ești profesor, așteptările tuturor celorlalți de la tine se schimbă.

Cam așa și cu vara aceasta. Amicii mei cu copii mici dădeau din colț în colț și – de ce să nu spun – mi-a făcut plăcere să-i ajut. Una dintre „probleme“ nu era ușoară deloc, se situa la nivelul de înțelegere al problemelor la matematică. Copilul nu avea dificultăți la calcule, însă se bloca în momentul în care avea de dezlegat textul unei probleme. E ca la doctor, te duci să te cauți de una și ai alta. Nu citea de fel. Cum să înțelegi o problemă dacă vocabularul tău nu are destule cuvinte?! Și dacă mai adaugi și problemele care exploatează sensurile și jocurile de cuvinte, ești pe butuci. So, simultan cu a învăța cum să identificăm datele utile dintr-o problemă, expresiile cheie și apoi algoritmul de rezolvare, am demarat programul de lectură.

Prima regulă: să fie amuzant. Nu mă interesează decât ca la primele cărți să râdă să se prăpădească, să stea cu cartea în brațe să vadă ce se întâmplă. După ce a mușcat prima „momeală“, începem să le strecurăm și pe altele. A doua capcană întinsă cu grijă este trezirea dorinței lor de a colecționa lucruri. Așa că am căutat repede o poză cu cărți, am improvizat o copertă personalizabilă și la interior am adăugat niște rafturi, apoi am luat din librăriile online coperțile cărților, le-am așezat frumos într-un word la aceeași dimensiune și le-am decupat pe post de stikere.

Scopul era să completăm vacanța aceasta toate rafturile, însă vreau să văd partea plină a paharului. Pentru fiecare carte citită a învățat să noteze cuvintele necunoscute și să afle ce înseamnă, să caute trei lucruri care i-au plăcut și trei care nu au fost pe gustul ei. Putem avea discuții pe marginea subiectului și pentru 8 ani, aproape 9, este minunat. Ba am trecut și la cărți în versuri, „Micuțul Eu-sunt-eu“ i-a plăcut la nebunie, atât de mult încât a mai vrut și altele asemenea. Nu știu cum am ajuns la poeziile copilăriei din „Baba Iarnă intră-n sat“ și „Cățelușul șchiop“, aici avea de notat titlul și o notă, dacă îi place sau nu, de la 1 la 10. Adevărata cucerire a acestei veri este momentul în care îmi restituie cartea și vedem ce vrea pentru data viitoare: versuri sau „text“, mai amuzant sau mai provocator.

Știu că e greu să determinăm copiii să citească. Mi se rupe sufletul că, pe lângă multele lucruri pe care nu mai avem voie să le facem la școală, este și sistarea schemei de lectură pe care voiam să o aplic din clasa întâi. Știu că un copil citește, dar cu două condiții: să vadă pe alții că nu se îmbolnăvesc cu cartea în mână și să să îl pui în situația să o facă el. Nu există niciodată „prea multe cărți“ în preajma unui copil. O carte e o fereastră spre lume și cu siguranță lângă două-trei rafturi cu astfel de ferestre nu-l va trage curentul…

Mai jos aveți carnețelul în stadiul de săptămâna trecută. A cam dat ceva rateuri cartonul meu în contact cu carioca.

carnet cititor

Voi ce ați testat și merge cu copiii?

Cititorii pasionați se cresc greu

M-am alăturat acum, în prag de primăvară, unei campanii pe care o susțin zi de zi, atât cât pot, aici pe site și la școală. Nu știu dacă actualii mei elevi au capacitatea de a înțelege la 6 ani de ce doamna îi întreabă în fiecare luni dimineață ce-au citit în weekend, dar sunt sigură că în timp va veni și aceasta. Sunt greu de crescut cititorii pasionați și sunt conștientă că singură nu voi reuși. Aș vrea să le pot explica părinților care se vaită că „nu se descurcă copiii la matematică cu problemele” că acolo nu este neapărat un deficit de înțelegere a aritmeticii, cât o problemă cu limba română, cu înțelegerea sensului cuvintelor. Și se uită la tine de parcă ești picat din lună când îi întrebi cât citește copilul pe săptămână când el nu poate afla cine a coborât din tren și câți călători sunt acum în vagon față de stația precedentă.

De aceea vă invit să parcurgeți informațiile de mai jos comunicate de Editura Gama în cadrul campaniei Împreună creștem cititori pasionați. Vor urma și alte surprize aici pe blog în cadrul campaniei. 

Nu este nicidecum o noutate că citim mai puțin. Sau, mai bine spus, răsfoim mai puțin cărțile așezate pe noptieră și mai degrabă newsfeed-ul rețelelor de socializare. Când vine vorba însă de copii, așteptările sunt altele. Ne dorim ca ei să citească cât mai multe cărți și de la o vârstă cât mai mică și să petreacă cât mai puțin timp cu ochii în telefon, în calculator sau în televizor.

Cum le trezim așadar copiilor bucuria de a citi?

Educatori, învățători, profesori și părinți, vă invităm să deveniți ambasadori ai lecturii, alăturându-vă astfel inițiativei noastre de a-i ajuta pe cei mici să învețe să citească ușor și să prindă drag de citit și de povestit. Pentru că cititul, știm cu toții, are numeroase beneficii pentru copii:

  • le îmbunătățește vocabularul;
  • le dezvoltă abilitatea de a comunica;
  • le crește capacitatea de concentrare;
  • le stimulează memoria și le dezvoltă imaginația.

Tocmai de aceea, este esențial să acordăm atenție și timp încă de când sunt bebeluși, pentru că familiarizarea cu cărțile trebuie să înceapă de la o vârstă foarte fragedă. Mai întâi răsfoim împreună cărțile special concepute pentru bebeluși, apoi, pe măsură ce copiii cresc și capacitatea de concentrare este mai mare, începem să le citim povești în fiecare zi. Important este să alegem cărțile potrivite pentru ei, fără texte complicate, și să îi încurajăm să citească urmărind cu degetul fiecare cuvânt, să îi ajutăm să facă conexiuni între cărțile citite și ei înșiși, alte cărți sau lumea înconjurătoare, pentru că în această etapă copiii evoluează de la a învăța să citească la a citi pentru a învăța. Când deja au devenit cititori fluenți și reușesc că termine singuri o carte, este recomandat să le oferm povești care să îi captiveze pentru a-i încuraja pofta de citit texte din ce în ce mai lungi. Și nu uitați, petreceți timp în librărie răsfoind cărți și trezindu-le astfel curiozitatea și pofta de citit.

Citim împreună, creștem împreună

Editura Gama, cea care susține și inițiază campania Împreună creștem cititori pasionați, tocmai a sărbătorit 25 de ani de activitate. În acești 25 de ani de implicare a reușit să devină prima opțiune de carte educațională pentru copii. Anual, peste 1 milion de părinți, educatori, învățători, profesori, bunici și copii aleg cărți din colecțiile Gama, care în fiecare an se dezvoltă cu peste 100 de noi titluri. Colecțiile Gama sunt realizate împreună cu specialiști în educație, psihologie, parenting, logopedie și răspund nevoilor specifice fiecărei etape de dezvoltare a copiilor.

Una dintre principalele misiuni ale Editurii Gama în cei 25 de ani o reprezintă susținerea eforturilor de deprindere a lecturii și încurajarea lecturii în familie. Astfel, din dorința de a veni atât în sprijinul celor mici, cât și al părinților și educatorilor, Editura Gama a dezvoltat de-a lungul timpului numeroase colecții destinate cititorilor începători, instrumente absolut esențiale pentru micuții care descoperă literele și își doresc să învețe să citească ușor. Iar implicarea Editurii Gama în procesul educațional nu s-a oprit la cei mici, pentru că editura a creat o subdizie specială pentru preadolescenți și adolescenți: Gama Imago, care reunește titluri de ficțiune ce păstrează componenta educativă care a consacrat grupul Gama.

Pe site-ul nostru, www.edituragama.ro, veți găsi ușor intrumentele necesare pentru ca cei mici să învețe ușor să citească și să devină astfel cititori pasionați. De asemenea, pe blogul nostru am pregătit o secțiune specială în care educatori, învățători, bloggeri, părinți și copii ne vor povesti despre modul în care au descoperit minunata lume a cărților, ajutându-i și inspirându-i în același timp și pe ceilalți să devină cititori pasionați.

Printre cei care s-au alăturat campaniei noastre se numără Cristina Oțel (www.cristinaotel.ro), Anamaria Ivan (www.zanascutecel.ro), Ioana Marinescu (www.pisicapesarma.ro), Cristina Hornoiu (www.talentedenazdravani.eu), Flavia Hiriscau (www.noidoisibebe.ro), Andreea Iulia Toma (www.bookhub.ro), Emanuela Patrichi (www.emalascoala.ro), Alex Zamfir (www.celmaibuntata.ro), Cristian Petre (www.jurnalulunuitata.ro), Miruna Ciobanu (Lumea Mirunei), Alexandra Ghiurțu (Alexandra’s Books), Dumitrița Socianu (www.worldofbooksweb.com).

Partener media principal al campaniei este Radio România Cultural.