Timpul în istorie

Ce-a de-a doua lecție din proiectul meu de licență a fost dedicată timpului în istorie. Deși am susținut-o săptămâna trecută, am avut nevoie de timp să mă liniștesc eu, să mă gândesc bine la toate momentele, ce a mers, ce nu a mers, și ce aș fi putut face altfel. Prietenii îmi mai spun că ar trebui să arăt un pic de îndurare, în primul rând față de mine, însă nu-mi stă în fire. Sunt critică, perfecționistă, și de la mine cer cel mai mult.

Revenind la lecții – despre prima am povestit deja. Ca de obicei când copiii au ceva de spus, timpul trece prea repede, și exercițiul pe care planificasem să îl fac în clasă a fost explicat doar și lăsat ca temă. Așadar, am început prin verificarea prin sondaj a cunoștințelor despre domeniul de studiu al istoriei, tipuri de izvoare, și apoi, pe rând, am verificat tema. Erau 20 de tipuri de izvoare, cât să revină câte unul fiecărui copil. Au fost și copii care nu și-au făcut-o, ori și-au uitat fișa acasă, noroc că am mai avut câteva rămase, și exercițiul a fost rezolvat oral destul de repede.

[Illustration] from Robinson Crusoe by James Baldwin

Sursă foto

După – am început cu o imagine. Din fericire pentru mine, au recunoscut imediat personajul Robinson, și ce surprinde mai exact imaginea: construirea calendarului. Mi-au oferit exact răspunsul pe care îl voiam… Robinson voia să numere zilele pentru că așa suntem noi, oamenii, avem nevoie de ordine și organizare. Imediat am anunțat că discutăm despre timp în istorie, și am încercat să răspundem la mai multe întrebări:

Ce este timpul?
Cum îl măsurăm?
De ce îl măsurăm?

Timpul este ceva ce „curge” și nu se mai „întoarce”. Am recapitulat unitățile de măsură a timpului, mai repede pe cele mici, și cu accent pe deceniu, secol, mileniu și corelația dintre ele. Apoi ne-am gândit la tipuri de ceasuri. I-am întrebat cât e ceasul, și la ce se uită ca să-mi răspundă… la telefon! Mă bucur că mai am încă ceas de mână… Dar până la inventarea ceasului, știau de clepsidre și ceasuri solare, le-am mai spus de ceasurile cu apă…

Am ajuns la cele trei momente ale timpului: trecut, prezent și viitor, și ne-am reîntors la ceea ce studiază istoria – trecutul.

Și de aici a început greul… căci, ca să ajungi să înțelegi convenția creștină de măsurare a timpului, și în același timp să nu pleci cu ideea că e singura corectă, să-i accepți pe „ceilalți” și să educi toleranța, am discutat despre marile civilizații și sistemul fiecăreia de a măsura timpul. Pe greci și pe romani mi i-au spus ei, pe evrei – eu, dar știau, pe musulmani nu-i luaseră în calcul. Tot aici am stabilit că timpul curge într-o singură direcție, așa cum și acele ceasului se învârt într-un singur sens. Am marcat pe axa timpului, una după cealaltă, marile civilizații, pe măsură ce au început să numere anii, de la momentul de referință. Animația a început prin trasarea axei timpului, cu comentariul de mai sus, am marcat momentul prezent, și pe măsură ce am ordonat cronologic civilizațiile în discuție, am derulat și animația.

Am păstrat apoi doar referința creștină, și am delimitat cele două perioade – cea de dinainte, și cea de după Hristos. Cu cea din urmă am rezolvat repede, numărăm anii crescător, și suntem în 2016. Pentru cea de dinainte, am realizat întâi paralela cu termometrul, și gradele „numărate invers”, apoi am numărat și aici înapoi… până unde numărăm? Numărăm până la infinit înapoi? Numărăm până unde avem izvoare istorice, căci este o axă a timpului istoric…

Despre convenția privind momentul nașterii lui Hristos am povestit deja aici. A fost destul de greu să-l plasăm în secunda 00:00, pentru că susțineau cu convingere că e născut pe 25 decembrie. Cum istoria se studiază și argumentează cu dovezi, le-am spus că și această dată este o convenție, de fapt nu avem nici cea mai mică idee când s-au întâmplat, că nu avem dovezi istorice care să ateste evenimentele… Și uite-așa îmi voi pune eu profesorul de religie în cap, că nu poate demonstra că Biblia este un izvor credibil… Dar asta e deja altă discuție, am tranșat-o cu la istorie așa considerăm, la religie puteți discuta cu doamna…

Apoi a urmat partea cu adevărat cumplită: cronologia, care este matematică curată. Și dacă la matematică nu prea merge, nici la cronologie nu dăm pe dinafară. Și am făcut două greșeli: prima, știam de la ai mei copiii că împărțirea cu 10, 100, 1000 s-a făcut deja la clasa a IIIa, la fel și împărțirea cu rest. Și n-am verificat informația în programă… lucrurile nu stăteau în favoarea mea, nu se făcuse destul ca lecția mea să meargă ca unsă. M-am descurcat, dar greu de tot. A doua greșeală a fost aceea că sunt obișnuită cu copii mai mari, care știu să ia singuri notițe. Sau cel puțin să deschidă caietul și să scrie singuri data… Mi-am recunoscut vina, m-am adaptat din mers, și m-am gândit apoi ce șoc este pentru ei când ajung la gimnaziu, când toată lumea îi ia „de buni”, și ce responsabilitate masivă este la clasa a IVa, să îi înveți să se descurce singuri, să facă o schemă a lecției, să ia notițe…

Partea de cronologie a vizat calcularea numărului de secole „întregi” ale unui an, și rotunjirea la următorul dacă avem împărțire cu rest.

Am folosit în acest moment și axa timpului, pe care o aveau toți, confecționată anterior la cursul de abilități, și am încercat să verificăm rezultatele.

A urmat jocul pe axa timpului, care le-a plăcut enorm. S-au descurcat bine, au fost doar câteva greșeli, pe care le-am corectat apoi împreună. Nu am avut deloc probleme cu cifrele romane, învățate încă din clasa a IIIa, ceea ce mi-a ușurat fantastic munca, căci numai asta îmi mai lipsea în lecție după atâtea noutăți, să explic și sistemul de numerație roman! Unii s-au mulțumit cu anul ce le-a revenit, alții au mai cerut cartonașe, căci au văzut că „mai am”. Dacă ar fi fost clasa mea, aș fi lăsat pe perete axa timpului.

Mai greu a funcționat lucrul în grup, mai ales partea de verificare a rezultatelor colegilor. În momentul în care am găsit greșeli pe axă, au fost foarte nedumeriți de ce, după ce am discutat cu copilul care a calculat eronat, am luat la întrebări tot grupul, că nu ei au greșit. Nu, dar voi erați responsabili cu verificarea, și nu v-ați făcut treaba… colaborarea nu a funcționat.

Am discutat și despre decenii, și pentru anii de după Hristos au funcționat. Pentru anii de dinainte le-am explicat doar, le-am spus să fie atenți, căci la anul, în clasa a V-a, se vor lovi de ele. Axa au prins-o în caiet, iar ca temă au primit să calculeze secolul și deceniul pentru doi ani, la alegere, după Hristos.

Mi-am dat seama la plecare că mă așteaptă un drum lung… Și avem cu cine să mergem pe acest drum, doar că trebuie să îi ținem pe drum și să nu-i pierdem.

Știu că jocul de cronologie a fost preluat și realizat la clasă de multe colege. A fost surpriza toamnei pentru mine. Sper că aveți acum un pic de timp să mă ajutați cu feedback. Am structurat câteva întrebări, pentru a fi mai ușor, și le-am adăugat aici.

Mulțumesc!

Edit 2017:

Vă recomand să accesați linkul pentru manualul digital de aici
http://www.all.ro/manual-de-istorie-clasa-a-v-a.html . Sunt câteva filmulete, exerciții, dar și fișierul cu explicații suplimentare care pot ajuta.

Istoria, o veșnică… poveste

Mai bine zis, o veșnică problemă! De rezolvat, firește, pentru cei care îi dedică viața. Totuși, pentru cei mici, la școală, ea nu ar trebui să ridice astfel de piedici. Am răsfoit acum, la început de an, tot ce am putut găsi pe piață, pentru cele două lecții care fac parte din proiectul meu de licență: timpul și spațiul istoric. Am adăugat, atât cât mi-a fost la îndemână, articole cu sfaturi și materiale, însă mă urmăresc, cumva, cele văzute, și mă apucă durerea de cap când mă gândesc că unii, fără rea intenție, le iau de bune.

Prima „problemă”, pe care, dacă n-o rezolvi, mergi bine-merci cu ea mai departe, este cea referitoare la convenția creștină de a măsura anii, înainte și după Hristos. Pare simplu, însă, dacă te iei după unele materiale, pe axa timpului avem fixat „anul nașterii lui Hristos”. Adică… avem anul 1 î.Ch, avem anul 1 d.H, și între ele – „anul nașterii lui Hristos”?? Adică ce anume, anul zero?? Nu există anul 0! Există un moment al nașterii, marcat ca o fracțiune de secundă, convențional, căci altfel pe Hristos îl lăsăm să se nască pe 25 decembrie, acum cca 2000 de ani. Cu exactitate știam dacă mama lui îl declara la primărie și avea certificat ca noi toți, dar na, a fost ocupată să fugă, ca să-i salveze viața.

Am ținut lecția (și voi reveni cu povestea), și am explicat această convenție ca secunda 00:00 de la Revelion, momentul acela de o clipă în care toți sărim în sus. Cam așa și cu momentul nașterii, ce e înainte și ce e după el.

Al doilea „moment” de remarcat este cel al pictogramelor ce reprezintă diversele epoci istorice, unde se îmbină modalitățile cele mai diverse de denumire…. ba apare Epoca Străveche, ba apare Preistoria. Ba Veche, ba Antichitate. Nu discut Epoca Modernă/Epoca Contemporană, care tind să devină una singură… Revenind, copiii trebuie să le ordoneze. Nu ar fi greu, se adaptează ei, deși tot comentează, că de omul preistoric au auzit, și străvechi îi derutează (dar nu cumva să le vorbim pe înțeles la școală, sau să ne raportăm cumva la ceea ce ei știu deja). M-a uimit însă pictograma cu epoca dinozaurilor, „de dinainte de apariția omului”… Asta după ce am tot repetat că istoria este știința care studiază trecutul omenirii, de la apariția omului și până în prezent. Așadar, ce treabă au dinozaurii cu povestea noastră? Aaa, că le plac copiilor… că știu ei că sunt undeva departe-departe în timp… Ei nu pricep ce înseamnă ca timp istoric un secol, cât de „îndepărtat” este, și cca 70 mil de ani de la momentul când au dispărut, comparați cu cei cca 2 mil de ani de la apariția omului, suprapuși cu „prezentul” de câțiva ani pe care abia îl înțeleg… da… este extrem, extrem de relevant!

Discutam cu Iris despre lecțiile mele la școală, și a văzut materialele despre timp, și cum am marcat eu epocile istorice. Mi-a povestit că la ea profesorul a comparat cu un ceas. Așadar, dacă comparăm istoria omenirii cu un ceas (și o oră), și presupunem că omul a apărut la „fix”, putem considera că Preistoria reprezintă 50min, iar restul epocilor – 10, și fiecare din ce în ce mai puțin. Mi-a plăcut enorm paralela făcută, și m-am gândit foarte mult la ea, căci pentru cei mici, care au nevoie de ancorare în concret pentru a înțelege abstractul, este perfectă. Leagă cumva elementele pe care eu am insistat: acele ceasornicului se învârt într-un singur sens, timpul curge într-o singură direcție, dar la această variantă extrem de vizuală pentru a explica proporția pe care epocile istorice o au nu m-am gândit.

Am dat și eu la rândul meu această explicație, la nivel de clasa a IVa, și a funcționat, și este motivul pentru care am scris despre ea. Ar fi și păcat, dacă ceva merge, să nu îl folosim.

Ultima observație, cu care și închei, este aceea că pe axa timpului am văzut marcat tot mileniul 3. Nu ar fi o problemă, dacă acolada cu „Epoca Contemporană” nu se extindea până la finalul acestuia… Istoria studiază trecutul. Ceea ce se va întâmpla mâine va fi istorie abia poimâine. De unde anticipează autorii materialului încă 1000 de ani de „contemporaneitate”? Mâine Pământul poate fi izbit de un asteroid, și istoria omului să ia sfârșit la fel ca cea a dinozaurilor. Sau sfârșitul lumii să vină în 2500 toamna. Și toate, pe un grafic. Căci, dacă era în text, nu mă agitam, oricum citesc rar sau deloc. Dar la imagini se uită… 🙁

Proporția epocilor istorice nu este relevantă, graficul evidenția succesiunea lor.

Timpul în istorie – axa timpului, format grafic

Una dintre cele mai dificile provocări la lecțiile de istorie o reprezintă cea legată de cronologie. M-am grăbit să scriu acest articol după ce mi-au picat în mână, acum, în prag de an școlar, câteva materiale ce ar putea fi utilizate la clasă, și care nu oferă, din punctul meu de vedere, un instrument corect realizat pentru această lecție. Nu spun că propunerea mea este perfectă, însă experiența la clasă mă face să o susțin.

Dincolo de succesiunea epocilor istorice, noțiuni generale despre mileniu, secol, deceniu, pe care copiii de clasa a IV-a și le-au însușit deja, alături de noțiuni de bază despre cifrele romane, timpul istoric vine cu o provocare greu de rezolvat, în condițiile dezvoltării insuficiente a operațiilor gândirii. Tocmai de aceea consider că aceste prime două lecții de istorie sunt esențiale în îndrăgirea disciplinei pe viitor, și, nu mai puțin importantă, înțelegerea acesteia.

Sper că nu abordați aceste lecții clasic, dictându-le copiilor în caiete definiții pe care le găsesc în materialele tipărite, și reușiți să porniți cu ei o discuție, despre trecut, timp, conducând expunerea către scopul final. Nu am scris mai jos un discurs, dar sper că am reușit să punctez câteva idei de pornire a acestuia, și sper să obțineți din clasă răspunsurile pe care eu m-am străduit să le enumăr.

Așadar, de ce măsurăm timpul? De ce Robinson, singur pe insulă, voia să numere zilele? Nu știa în ce zi se află, și a început să numere zilele de la prima zi petrecută acolo. Și-a făcut propriul sistem de a măsura timpul, marca zilele în funcție de răsăritul soarelui și le încrusta pe răboj. Tot așa, fiecare popor a început să numere anii de la un moment de referință din trecutul lor. Evreii numără anii de la Creație. Grecii – de la prima olimpiadă. Romanii au început să numere anii de când au construit cetatea Roma, centrul civilizației. Creștinii, de la nașterea lui Iisus. Musulmanii, de la Hegiră. Concluzia: calendarele sunt o convenție a fiecărei mari civilizații, mai mult sau mai puțin exacte. Ca argument: din 4 în 4 ani avem an bisect, tocmai pentru că erorile constatate de-a lungul timpului în măsurarea acestuia au fost corectate.

Noi numărăm în prezent anii de la nașterea lui Hristos, plasată, tot convențional, între anul 1 î.H. și anul 1 d.H. Așadar nu avem „anul zero”, ci doar momentul nașterii, plasat convențional în secunda dintre ora 23:59 din data de 31 decembrie anul 1 î.H și ora 00:00 din 1 ianuarie anul 1 d.H.

Dacă începând de la nașterea lui Hristos, curgerea anilor, crescător, poate fi comparată cu axa numerelor naturale, pe care copiii o cunosc deja, anii de dinainte pot fi asociați cu axa numerelor întregi, care, din păcate, se studiază la gimnaziu. O problemă apare când copiii consideră că timpul se scurge „invers”. De fapt timpul se scurge într-un singur sens, doar noi numărăm anii altfel. Și atunci, cu ce asociem, pentru ca înțelegerea să aibă loc?

M-am gândit să asociem cu termometrul. Cum stabilim iarna ce temperatură este afară? Ce înseamnă acel „minus”? -10 înseamnă mai frig sau mai cald decât -5? 0°C este convenția noastră după care calculăm temperatura, punctul de îngheț al apei. Este cumplit să explici axa timpului fără să te poți lega de axa numerelor. Iar acum faci apel la axiome, și te rogi să nu întrebe copiii de ce e așa. Pentru că la acest de ce ar trebui să răspundă cei care fac programele școlare și corelează conținuturile.

Trebuie să apreciez însă progresul făcut în ceea ce privește sistemul de numerație roman. Încă de la clasa a III-a copiii învață acum cifrele romane, și, chiar dacă cunoștințele sunt întărite în clasa a IVa, cel puțin am scăpat la istorie de explicațiile din această categorie. Putem scrie secolele, și știm să le citim.

Dacă am trecut cu bine de acestea, începe partea care mi-a dat de furcă un an întreg la a cincea, și nici la a șasea, cu clasa formată de mine, nu aveam reușită 100%. Mă îndoiesc și că sunt 100% profesori de primar care îți răspund instant în ce deceniu și secol e un anumit an, sau care este primul an al secolului….? Veți spune că nu avem nevoie, că de ce e important să știm. Să vă amintesc că pe 31 decembrie 1999 se urla sus și tare că pășim în mileniul 3? Ei bine, cei în cauză n-au dat cu siguranță pe la orele de istorie.

Ce-i drept, să explici cum stă treaba cu secolele îți ia două minute, sau nici atât. Dar copiii de-a IV-a sunt prea mici pentru a putea gândi atât de abstract. Ei au nevoie de exerciții… Și exercițiile înseamnă timp. Când lucram cu a cincea, prima oră era dedicată cadrului general – istoria ca știință și cronologie. Dar apoi cronologia avea timpul ei dedicat în lecție. Îi obișnuisem astfel încât în momentul în care întâlneam un an în lecție, ridicau mâna înainte să întreb care e secolul și deceniul. Caietul de istorie avea pe ultima filă, pe verticală, schema axei cronologice, și aveau voie s-o folosească oricând, exceptând testele. La acestea știau dinainte, un subiect de 1p (5×0.20p) era de cronologie. Nu aveai cum să nu iei 5 dacă făceai efortul să gândești, și acest exercițiu îl aveam de la a V-a până la a XII-a, mai cu seamă la ultimii insistam să știe ce vorbesc…

Mi se pare extrem de important să pornim, cel puțin în studiul istoriei, cu dreptul. Să folosim instrumente corect realizate, și logice, pentru copii. M-am lovit la a cincea de afirmații la început de an din seria „mie nu-mi place istoria”, dar colorând hărți, jucându-ne, căutând povestea, ilustrând-o, am avut surprize foarte plăcute. Dar mă întrista enorm faptul că debutul, într-a patra nu era unul pozitiv.

Convingerea mea proprie e că, la acest nivel, este mai puțin importantă cantitatea de informație pe care le-o oferi și le-o ceri (vă împlor, nu le cereți să memoreze definiții, și acceptați variantele spuse cu propriile cuvinte, care demonstrează înțelegerea). Dacă îi copleșești, devin agresivi și te resping. Mai important este să-i faci să simtă, să le placă, să-i atragi în joc și să-i provoci. Și, dacă le place ceea ce vor afla despre trecutul poporului nostru, poate vom reuși să educăm și respectul pentru viitor.

Aveți aici un pfd, care se printează față-verso. Se decupează pe linia mediană, și se lipesc cele două benzi obținute pentru a rezulta o axă a timpului. Nu sunt deloc de acord cu transcrierea acesteia în caiet, este prea devreme, nu o realizează corect, și este o pierdere de timp, căci, dacă greșesc, persistă apoi în greșeală. Am marcat anul de sfârșit și de început al fiecărui secol, și pe acestea le-am scris liniar, nu unele sub alte, ci așa cum „curg”. Pe spate am realizat un deceniu din secolul 1 î.H și unul din secolul 1d.H, în același stil. Încercați să împrimați color. Vă rog ca, dacă doriți să recomandați materialul, să nu-l copiați/postați nicăieri pe net, ci să dați mai departe linkul acestui articol, și nu linkul direct către pdf. Este modul în care îmi puteți mulțumi într-adevăr pentru munca depusă.

Sper să vă fie util, și, dacă considerați că poate fi îmbunătățit, nu ezitați, vă rog, să-mi spuneți. Mulțumesc anticipat!

PS. Am găsit disponibile, după noua programă, caietele de lucru. Dacă aveți vreunul, și lucrați la clasă, vă rog să mă ajutați cu feedback despre fiecare. 🙂 Personal, cu mici corecturi, mi s-a părut ok Sinapsis, bonus are cd-press pentru manualul digital pe care l-au pus la dispoziție (este pe site, să-l răsfoiți). Aramis nu pune la dispoziție preview, și nu mi-a picat în mână să-l răsfoiesc, la cel de la Litera trebuie să mă uit.