Am păşit grăbit într-un nou mileniu, am luat cu noi tot ce secolul XX ne-a oferit, şi am pus multe speranţe pentru viitor. Tehnica pare în ultimul timp să fie cea care ne prinde şi ne aruncă în vârtejuri ameţitoare, şi de la an la an simt că îmbătrânesc, şi efortul de a ţine pasul este tot mai mare. Acum aproape 15 ani s-a luat hotărârea ca şcoala să se transforme, să ofere copiilor mai mult, mai ”altfel”, şi s-au introdus manualele alternative. Schimbarea am prins-o pe băncile facultăţii, şi entuziasmul de viitor dascăl a primit din tot sufletul această initiativă. Seminariile de metodică erau o plăcere, strategiile noastre de alegere a manualelor, căutarea punctelor forte şi a celor slabe ne transformase în critici visători. Entuziasmul s-a frânt repede. Înainte de a păşi în cancelarie aveam deja în minte toate manualele, ştiam pe care îl vreau, cu care voi lucra… până când realitatea te ucide. Eşti informat scurt şi la obiect că scoala a comandat acum X ani manualul Y, şi că vei lucra după acela, asa cum lucrează toată catedra. Nu vii tu, absolvent visător şi cu fluturaşi în cap să ne spui că nu e ok. Ce dacă manualul A e prea stufos pentru o clasă de real, sau una de economic, sau manualul B este prin de aiureli… asta e situaţia, descurcă-te.
Mă întorc din nou pe băncile facultăţii, unde era cât pe-aci să pic examenul de metodică-oral, pentru că dinozaurul aflat în faţa mea era încă în epoca magnetofoanelor şi diapozitivelor, iar eu îmi argumentasem planul de lecţie cu un biet laptop cu proiector, ca materiale auxiliare. Da, ştiu, îmi veţi spune că e lipsită de respect afirmaţia mea, dar să predai în anul 2000 cursul pe care l-ai scris în anii 70 era pentru mine un chin, mai ales la nivel de mentalitate…
Ceea ce îndrăznea să viseze absolventul de atunci este acum pe cale să devină realitate în câţiva ani: manualele digitale. Ce mi-aş dori eu acum, dacă m-aş întoarce la catedră, de la un astfel de manual?! În primul rând, calitate la nivelul informaţiei. Imagini color, hărţi, animaţii, susţinerea informaţiilor cu documente de arhivă (mai ales filme, acolo unde există). Un manual digital nu se cântăreşte la tipărire, nu se taie pe format, cu număr rentabil de pagini pentru buget. El trebuie să satisfacă atât nevoile profesorului, ca material ajutător, cât şi curiozitatea elevului. Dar mai ales să ofere punctele de plecare atunci când doreşti să aprofundezi. Un profesor foarte drag mie, care din păcate ne-a părasit, ne spunea că nu vrea decât să învăţăm cum să învăţăm şi să găsim ceea ce căutăm. Nu cantitatea de date memorate ne va da un plus, căci de aceea alţii au scris tabele cronologice. Dar degeaba avem unul, dacă nu ştim ce căutăm în el. Este ceea ce admir la copii de azi, care sunt în stare să găsească ceea ce caută. Nu să dai pe google ”Matei Basarb referat”, să iei cu copy/paste orice găseşti, şi să bifezi o temă, ci să cauţi surse multiple, argumente pentru care politica lui a reprezentat un punct de referinţă în istoria Tărilor Române. Poate că visez prea mult, dar aş vedea aceste manuale legate direct de o bibliotecă online pentru elevi, la care să te poţi loga gratuit cu contul creat la primirea manualului. Undeva, la sfârşitul lecţiei, rubrica Vrei să ştii mai multe? Recomandări… şi enumerate 10 articole. Învăţăm toţi despre monarhia în România, ştim anii de domnie ai regilor noştri. Dar nu le-am citit jurnalele, nu i-am văzut în filme de arhivă, nu i-am cunoscut. Iar această barieră poate fi trecută.
Încerc să revin la realitate, şi îmi dau seama că ajung din nou la acel elev de referinţă, care vine la şcoală dornic să înveţe. Care îşi respectă profesorul şi nu compară fişa lui fiscală cu telefonul pe care mama sau tata i l-a dat cadou de ziua lui. Acel elev care nu se gândeşte la ultimele parade de modă, ci la testul de a doua zi. Acel elev pentru care şi eu m-aş întoarce la catedră…
Gândurile de mai sus au încercat să răspundă la provocarea lansată de BlogalInitiative, cum văd eu viitorul în educaţie. Deocamdată îl văd trist. Cât timp noi, părinţii, considerăm profesorul o marionetă la catedră, ce nu merită respect şi credit, cât timp nu avem pretenţii de la copiii noştri, să respecte acei oameni, nu vom ajunge nicăieri, cu niciun manual de mileniul 3.
Am avut ocazia să răsfoiesc un astfel de manual digital. Îl deschisesem deja pe calculator, şi mi-a ajuns în faţa ochilor şi la Bookfest, când o fetiţă a venit la mine cu un ipad să mi-l prezinte. Am reuşit să văd cu această ocazie aplicaţiile video ale manualului, care nu sunt disponibile în forma pdf. Lecţia verde – Creează-ţi mediul! este primul manual digital realizat în România şi propune un curs ecologic interactiv pentru elevii claselor III-VII (copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 13 ani). Se adresează elevilor, profesorilor, dar şi părinţilor, marcând începutul unei noi etape în dezvoltarea mijloacelor educaţionale româneşti. Manualul a fost lansat la iniţiativa Holcim România, dezvoltat cu avizul şi în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, în 2004, iar în 2013 a fost disponibilă şi aplicaţia pentru iPad.
La nivel de informaţie manualul mi-a plăcut. Însă m-a dezamăgit la nivelul graficii folosite, în totalitate digitală. Nu am zărit fotografii relevante, animaţii, mi se pare aiurea să vorbim despre natură, despre ce încercăm să protejăm, şi să nu vedem realitatea. De ce să protejez apele pentru o balenă vectorizată, sau o pădure tropicală desenată? Educaţia pentru protejarea mediului trebuie să atingă, din punctul meu de vedere, alte puncte sensibile ale sufletului uman. Începând cu acel punct care să spună locul acestui ambalaj nu este pe jos.
Ce v-ati dori voi de la manualele digitale?
