După cum ne-am obișnuit (deși n-ar fi trebuit), ideile din mediile înalte catalizează numai noaptea, ca hoții. În acest caz, al Metodologiei de organizare a orelor de învăţare remedială în învățământul primar, mai pe după-amiază așa, vinerea. Adică stăteau acolo pe un birou și s-au trezit repede că luni începe școala și n-au dat undă verde acestor noi invenții.

Care invenții, în învățământul primar, sunt făcute fără cap și fără coadă! S-au introdus pur și simplu ca să echilibreze balanța profesori-învățători. Dacă la alte specialități norma s-a mărit la 20 de ore, trebuie să se întâmple ceva și la învățători, răsfățații sistemului, pentru că la noi moartea caprei vecinului e mai importantă. Și, în contextul deciziilor aberante luate, trebuie să pară măcar că toată lumea suferă!

Înainte de a comenta concret, pe articole, aș vrea să menționez că, deși ideea unor activități remediale este lăudabilă în unele medii școlare, mai ales rurale, forțarea programului la nivel național este o greșeală. Una mare!

Nu am regăsit în document aspecte care țin de psihologia copilului la 5/6-11/12 ani. Să se țină cont curba de efort pe vârste și solicitarea acestora în activități la sfârșitul programului școlar, fără o pauză. În dorința de a spune că și învățătorii muncesc două ore în plus, uită că, în fapt, cei care trebuie să susțină efortul sunt copiii… mici, prea mici!

Anul școlar trecut am îndrumat clasa pregătitoare. La vârsta de 5-6-7 ani, devenea o provocare a treia oră de curs, când capacitatea de concentrare a atenției scădea dramatic. A patra oră deja era sacrificată, starea de agitație pe fond de oboseală fiind alarmantă.

Bazându-mă pe evaluările finale ale elevilor mei, pot număra pe degete câți au nevoie de sprijin suplimentar.

Pentru unul, a patra oră la școală este un test greu de trecut. Altul cu greu se concentrează încă de la prima oră. Pentru el, a cincea este imposibilă. Am și un copil cuminte și care își dorește să învețe. Va participa la ore, se va strădui, cu siguranță va învăța să scrie și să citească, apoi să socotească corect, până la finalul clasei a doua. Dar și în acest caz a cincea oră de activitate va fi dificil de gestionat.

Nu mai poți apăra accelerația când ești deja cu ea în podea.

Pentru restul copiilor din clasă activitățile suplimentare ar aduce un plus de valoare, mai ales dacă ar ține cont de programul zilnic al unui copil. Dar nu ca a cincea oră de curs.

Dar să le iau pe rând:

• Cap. II, Art. 2 (3) Durata unei activități: 45 min.

Nu se specifică nicăieri că durata unei activități la clasa pregătitoare este de 35 de minute, conform legii. A cincea oră, la 6 ani, nu poate avea 45 de minute. Acele 10 minute pe care le folosim pentru mișcare și alte activități recreative ar trebui, după părerea mea, să fie utilizate pentru a le da celor mici drumul în cele din urmă acasă.

• Art. 4 (3) Cadrele didactice implicate în desfășurarea Programului ÎR aplică în mod sistematic strategii didactice diferențiate, menite să sprijine dezvoltarea competențelor de limbă și comunicare, a competențelor matematice, precum și a celor specifice științelor naturii.

Chiar dacă se specifică domeniile vizate, intră în contradicție cu recomandările pentru clasa pregătitoare, unde sunt incluse și activități de dezvoltare personală. Dar mai contează ce faci în orele astea?! Important e să fii acolo pe baricade!

• Cap. III. Art.7.
  (2) Prezența elevilor la Programul ÎR este urmărită de către cadrele didactice implicate în desfășurarea Programului ÎR. Absențele elevilor se consemnează într-un catalog special, aferent Programului ÎR. Profesorul pentru învățământ primar informează părinții/ reprezentanții legali cu privire la absențele acumulate de elevi.

Nu reușesc să înțeleg utilitatea acestui demers. Participarea este la latitudinea părintelui. În învățământul primar, conform art. 157, alin. (6) din ROFUIP, OME 5726/06.08.2024,  „Părintele, sau reprezentatul legal al antrepreșcolarului/ preșcolarului sau al elevului din învăţământul primar are obligaţia să îl însoţească până la intrarea în unitatea de învăţământ, iar la terminarea activităților educative/orelor de curs să îl preia. În cazul în care părintele sau reprezentantul legal nu poate să desfăşoare o astfel de activitate, împuterniceşte un alt adult.” 

Așadar, părintele știe dacă participă sau nu la aceste activități, indiferent că îl aduce mai devreme la cursuri sau îl preia mai târziu. Măsura doar împovărează administrativ și mai mult profesorul pentru învățământul primar. Dacă orele oricum se trec în condica de prezență, de ce nu poți scrie tot acolo un 5/7 – cinci prezenți din șapte „invitați”.

Pe aceeași direcție a documentelor ce trebuie elaborate este și articolul următor. La noi dacă nu faci hârtie nu exiști!

• Capitolul IV. Monitorizarea programului ÎR
  Art.8. Cadrele didactice:
  (1) elaborează și implementează planurile individualizate de învățare pentru elevi;
  (2) monitorizează prezența elevilor la activități;
  (3) monitorizează progresul individual al elevilor; elaborează și completează fișe de progres individual;
  (4) analizează fișele de progres și stabilesc măsuri cu caracter reglator pentru asigurarea progresului individual al elevilor.

Documentele sunt irelevante, doar încarcă administrativ, odată ce sunt adăugate într-un dosar, nu mai sunt parcurse conștient de nimeni. De ce nu se poate evita acest efort, și canalizat efectiv pe lucrul cu copiii? Decât să creez astfel de documente, prefer să am timp să corectez exerciții lucrate suplimentar, caietele de teme, alte activități ce necesită intervenție directă.

Bineînțeles, există și noua practică, la modă, generarea cu AI a documentelor care trebuie bifate. Sau poate asta se dorește?! Ori, așa cum declara DD mai deunăzi la Digi, nu e o problemă cu folosirea AI-ului de către elevi în realizarea temelor, cât timp îi verificăm oral că au învățat ce au scris acolo!

Așa urmează și la noi? Ne verifică oral pentru documentele trimise?

• Art.9. Directorul/directorul adjunct:
  (1) verifică respectarea orarului și includerea în program a tuturor elevilor, conform nevoilor reale ale fiecăruia;
  (3) organizează întâlniri periodice de analiză și reflecție cu cadrele didactice, în vederea evaluării calitative a programului;
  (4) analizează eficiența desfășurării programului

(1) Înțeleg că poate verifica pe un program realizat de învățător dacă apar toți elevii dintr-o clasă. Îmi este greu să îmi imaginez cum, într-o școala ca cea în care îmi desfășor activitatea, în care sunt 50 de clase primare (unele în intermediar), directorul sau adjunctul poate verifica, în mod real, prezența tuturor elevilor, (la recomandarea profesorului sau la dorința părintelui), dar să mai și cunoască nevoile reale ale fiecăruia!
Poate verifica, într-adevăr, efectuarea acestor activități. Dar pe lângă multiplele sarcini ce îi revin, aceasta este o muncă de Sisif, în dreptul căreia semnezi ca primarul după ce arunci un ochi, aleator, pe câteva situații.

(3) În condițiile în care specialitatea directorului / adjunctului nu este aceea de învățător, cam ce poate recomanda la o astfel de întâlnire? Care cum decurge? Ca un dialog al orbilor? Da, vin copii. Da, se străduiesc. Da, continuăm. Aplaudăm și am mai irosit niște timp.

Poate ar trebui să luat în calcul, la nivel central, o modalitate de analiză a feedbackului profesorilor participanți la mijlocul și la finalul anului școlar, o cercetare educațională serioasă, nu făcută pe genunchi, care să poată formula niște concluzii pertinente despre utilitatea acestui program în această formă. Astfel, punctul (4) din acest articol ar putea avea un răspuns real.

Ultima mea observație este legată de libertatea acordată părintelui de a decide participarea copilului la aceste activități, fără recomandarea profesorului.

Înțeleg libertatea de a nu participa, dacă nu doresc. Dar dacă învățătorul consideră că elevul nu necesită această intervenție, însă părintele dorește să profite de timpul petrecut în plus la școală (de exemplu, se potrivește mai bine cu pauza de prânz de la locul de muncă)?

Dacă doamna tot lucrează gratuit, de ce să nu profite și copilul meu? 

Încă o dată, părinții primesc drept de intervenție asupra actului educațional, iar capacitatea profesională a cadrului didactic este anulată. Acest amestec permanent al părinților în evaluare-învățare-predare (intenționat le-am ordonat astfel) este ceea ce distruge tot sistemul de învățământ și tot ceea ce ne străduim să construim la firul ierbii.

De asemenea, proiectul nu include nimic despre măsurile ce se pot lua în cazul în care copiii nu înțeleg specificul acestei activități și deranjează desfășurarea lor. Nu vorbim despre învățământ obligatoriu și dreptul la educație, să nu îl poți scoate din clasă. Și trebuie să considerăm și efortul pe care ceilalți copii din grupă îl fac pentru a răspunde cerințelor după alte patru ore de curs.

Chiar nu pot primi un avertisment? O excludere la următoarea ocazie? Măsuri la abateri repetate?

Consider că, pentru a avea succes, aceste activități remediale trebuie să aibă loc pe fondul unei motivații intrinseci și a unei dorințe de reușită a copilului. Nu-l poți învăța nimic pe cel care nu dorește să învețe. Și, dacă în programul zilnic acceptăm aceste provocări, este nedrept față de ceilalți copii să se întâmple fără drept de apel și la activitățile remediale.

Iarăși, nu am regăsit criterii de selecție a copiilor.

Înainte de apariția normelor, am fost convinsă că acestea se vor lega de evaluările inițiale. Un calificativ de „Insuficient” implică un plan remedial, care ar putea foarte bine fi aplicat acum. Se poate extinde și la cel de „Suficient”, care să ofere copiilor prioritate pe durata următoarei unități de învățare în accesarea acestor activități de sprijin.

Părinții, cel puțin în mediul urban, sunt extrem de vocali și din pricini mai mărunte. Dar niște criterii clare de stabilire a participanților ar opri presiunea pe profesor și pe director, reclamații făcute în numele unui spirit al dreptății prost înțeles, din seria „dacă e gratis, să luăm și noi”.

Îmi doresc să închei într-un ton optimist: apreciez că nu au fost uitați copiii cu abilități înalte. Și ei au nevoie de sprijin, chiar dacă nu îl putem încadra la „remedial”.

Foarte des uităm că, atât de preocupați de a nu lăsa niciun copil în urmă, îi sacrificăm pe cei cu potențial de a construi elitele acestei țări.

Cu siguranță vor mai urma impresii din această activitate heirupistă, introdusă, ca multe altele în această toamnă, fără niciun fel de studiu de impact.

Uităm că suntem prea săraci să ne permitem lucruri ieftine!