Concursul: Quilling de primăvară (74-2)

Etapa a doua: 19-25 mai 2014

Săptămâna aceasta vom confecționa flori din quilling, franjurate. Fiecare copil poate folosi una sau mai multe flori pentru creatie, și va alege singur ce dorește să confecționeze. Fie că decorează un creion cu o floare sau alcătuiește un tablou cu mai multe elemente, una dintre flori va fi confecționată astfel: se vor folosi trei benzi de hârtie: una cu lățimea de 5 mm, una cu lățimea de 10mm și una cu lățimea de 15mm. Cea mai subțire va fi mijlocul florii, celelalte vor alcătui două rânduri diferite de petale. Benzile late se franjurează cu grijă, lăsând până la marginea următoare 3-5 mm. Se lipesc una în continuarea celeilalte și se începe răsucirea cu banda cea mai subțire.

Tema este inspirată de nr. 38 am colecției Idei creative, despre care găsiți detalii aici.

Inspiraţie maximă şi spor la lucru!

Pentru întrebări, folosiţi pagina dedicată concurenţilor, sau adresa de mail de mai jos dacă nu ați mai participat până acum și nu aveți cont activ. Solicitați pe mail, la înscriere, crearea contului.

Tot ce pot să reamintesc este că trebuie respecţi cerinţele, să lucrezi singurel şi să nu trişezi!

Realizează o fotografie, de preferat la lumina zilei, fără bliţ, şi trimite creaţia ta până la data specificată în intervalul de desfășurare la adresa participanti@talentedenazdravani.eu (de preferat in format .jpg). Nu uita să adaugi numele complet, localitatea de domiciliu şi vârsta.

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Participă la toate probele concursului şi acumulează puncte la fiecare etapă, căci pentru stabilirea câştigătorului final punctele obţinute la fiecare probă se cumulează. Poţi participa la această probă chiar dacă nu ai participat şi la prima probă a concursului.

Concursul Quilling de primavara beneficiază de 5 premii oferite de Editura Casa, constând în cărți din colecția Idei creative. Câștigătorii își pot alege câte un titlu din colecție, disponibile în librăria online a editurii la finalul concursului.

Scrapbooking - minunăţii din hârtie - Idei creative 91Quilling pentru copii - Idei creative 90Kirigami - Idei creative 88Păpuşi de mână - Idei creative 87

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere.

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea “Din culisele concursurilor“), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 3 iunie 2014. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile urmăriţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Participanţii etapei:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.