Concurs: Munci de primăvară! (95-1)

După titlu ar trebui să ieșim în grădină, însă nu o vom face. Vom munci, dar altfel, cu mâinile, iar roadele noastre nu vor încolți, vor impresiona de la prima expunere.

Prima temă este realizarea unui coșuleț. Din păcate, nu am altă alternativă decât a vă oferi modelul printabil, aici. Dacă nu aveți posibilitatea să îl imprimați, încercați să îl redesenați pe carton a4. Caseta suport din mijloc are 3x7cm, de la aceasta am pornit construcția.

După printare decupați cu grijă modelul, și perforați cu un ac gros punctele gri marcate pe margini. Îndoiți pe liniile punctate – puteți trasa apăsat, cu un pix care nu scrie, aceste linii, pentru a se îndoi drept și estetic. Folosiți un șnur subțire, ori o panglică îngustă, sau chiar un ac cu ață, pentru a asambla coșulețul. Mai rămâne doar să îl decorați, dar aici inspirația și gusturile fiecăruia își vor spune cuvântul.

Tema nu trebuie să ridice niciun fel de probleme începând cu 5-6 ani. Sub această vârstă, îi puteți ajuta doar dacă insistă. Sfatul este să lucrați în paralel cu ei același model, și să execute prin imitație, fără a le coordona fiecare mișcare.

Spor la lucru!

Tema se desfășoară în perioada 28 martie – 3 aprilie 2016.

Pentru întrebări, folosiţi formularul de contact de mai jos, sau adresa de mail participanti@talentedenazdravani.eu.

Tot ce pot să reamintesc este că trebuie să respecţi cerinţele, să lucrezi singurel şi să nu trişezi!

Realizează o fotografie, de preferat la lumina zilei, fără bliţ, şi trimite creaţia ta până la data specificată în intervalul de desfășurare la adresa participanti@talentedenazdravani.eu (de preferat în format .jpg). Nu uita să adaugi numele complet, localitatea de domiciliu şi vârsta. Pentru înscrierea în concurs este obligatorie și trimiterea unei imagini-martor, autorul cu creația în mână. Aceasta nu va fi publicată pe site, ci doar prima imagine, conținând doar creația.

Cadrele didactice care doresc să participe la concurs pot înscrie un singur copil din clasă.

Participă la toate probele concursului şi acumulează puncte la fiecare etapă, căci pentru stabilirea câştigătorului final punctele obţinute la fiecare probă se cumulează. Poţi participa la această probă chiar dacă nu ai participat şi primele probe ale concursului.

Participanți:

Alexandra Maria J., Focșani, 4 ani

Alexandra Maria J., Focșani, 4 ani

Mara Andreea P., Bucuresti, 4 ani

Mara Andreea P., Bucuresti, 4 ani

Alexandra P., București, 12 ani

Alexandra P., București, 12 ani

Sara Fabiana Andreia C., Moisei, clasa I

Sara Fabiana Andreia C., Moisei, clasa I

Ioana Antonia R., Gura Humorului, 5 ani

Ioana Antonia R., Gura Humorului, 5 ani

Karina P., București, 6 ani

Karina P., București, 6 ani

One Comment

  1. Cum v-ați descurcat cu tema? A fost dificil?
    L-am lucrat cu copii de II-IV, și nu a fost chiar floare la ureche, am avut și o fetiță care pur și simplu nu s-a descurcat.

    Ioana Antonia, faină ideea de cusut în „X” !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *