E iarnă și nu prea… tema 1 (100)

Se pare că anul 2018 este anul „centenarelor”. Se împlinesc în această lună 100 de ediții ale temelor săptămânale de aici, de pe site, un număr la care abia îndrăzneam să mă gândesc când am pornit prima dată programul. Copiii care au participat atunci, la prima temă, sunt acum la liceu… totuși, timpul a trecut, și alți copii le-au luat locul…

Am găsit greu un titlu pentru aceste teme de ianuarie, dat fiind că gerul Bobotezei a fost mai mult o primăvară timpurie, oameni de zăpadă nu prea ai chef să faci… căci nu ai din ce, sania nu am scos-o, că nu are roți. Totuși, pentru a rămâne în ton cu calendarul oficial, prima temă a acestui an va fi una pentru construirea unei săniuțe.

Aș vrea să folosiți acest prilej pentru a construi singuri o sanie mică, din orice materiale aveți la îndemână. În cele din urmă, se poate face și din carton, dar aș vrea să văd și alte idei în afara decupajului și al îndoiturilor.

Pentru cei foarte mici, dacă părinții constată că nu se pot descurca nici măcar cu plastilină, se pot oferi modele de asamblat din carton.

Încercați să interveniți cât mai puțin și să lăsați copilul să caute singur soluții pentru problemele cu care se confruntă!

Spor la lucru!

Tema se desfășoară în perioada 8-14 ianuarie 2018.
Pentru întrebări, folosește formularul de contact de mai jos (sau adresa de mail participanti@talentedenazdravani.eu).
Tot ce pot să reamintesc este că trebuie să respecţi cerinţele, să lucrezi singurel şi să nu trişezi! Nu vrem să vedem creațiile părinților.
Scanează (dacă este posibil) sau realizează o fotografie, de preferat la lumina zilei, fără bliţ, şi trimite creaţia ta până la data specificată în intervalul de desfășurare la adresa participanti@talentedenazdravani.eu (de preferat în format .jpg). Nu uita să adaugi numele complet, localitatea de domiciliu, vârsta și clasa, pentru a putea organiza expoziția virtuală.
Distracție plăcută!

Participanți:

Sofia Ana Maria C., 5 ani, Grupa Mare,  Moisei - Maramures

Sofia Ana Maria C., 5 ani, Grupa Mare, Moisei – Maramures

Ioana Antonia R., Gura Humorului, 7 ani

Ioana Antonia R., Gura Humorului, 7 ani

Bianca Elena T., Pașcani, clasa I

Bianca Elena T., Pașcani, clasa I

Ana Gabriela P., București, clasa a III-a

Ana Gabriela P., București, clasa a III-a

Sara Fabiana Andreia C., 10 ani,  Moisei - Maramures

Sara Fabiana Andreia C., 10 ani, Moisei – Maramures

Alexandru T., Pașcani, clasa a V-a

Alexandru T., Pașcani, clasa a V-a


Dacă vrei să primești pe mail tema săptămânală, chiar când este anunțată, abonează-te aici.
Dacă vrei să fii la curent cu articolele de pe blog, abonează-te aici.

One Comment

  1. Pingback: Săniuță - colaj din carton | Talente de Năzdrăvani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *