Etapa a doua: 11-17 iunie 2012
Ce-ai zice de o expediţie în căutarea unei comori…? Dar ce-ai zice să ascunzi tu comoara?
Tema acestei săptămâni presupune realizarea unei hărţi pentru găsirea unei comori. Obligatoriu trebuie să existe busola, clasicul drum punctat cu roşu, şi “X” mare la final! Spor la ascuns comoara.
Puteţi folosi orice materiale. Creaţia va fi realizată pe o coala A3 sau A4.
Inspiraţie maximă şi spor la lucru!
Tot ce pot să reamintesc este că trebuie să respecţi cerinţele, să lucrezi singurel şi să nu trişezi!
Realizează o fotografie, de preferat la lumina zilei, fără bliţ, sau scanează şi trimite creaţia ta până la 17 iunie 2012 la adresa participanti@talentedenazdravani.eu (de preferat in format .jpg). Nu uita să adaugi numele complet, localitatea de domiciliu şi vârsta.
În cazul grupurilor de copii care participă sub coordonarea unui cadru didactic, şi nu a părinţilor, numărul de lucrări ce pot fi înscrise este limitat la 3 pentru fiecare cadru didactic.
Participă la toate probele concursului şi acumulează puncte la fiecare etapă, căci pentru stabilirea câştigătorului final punctele obţinute la fiecare probă se cumulează. Poţi participa la această probă chiar dacă nu ai participat şi la prima probă a concursului.
Participanţii etapei:
Ecaterina V., Bucuresti, clasa a IIIa Cu valiza facuta, pregatita de plecare pornesc in cautarea comorii. La inceput trec peste o apa mare unde se afla si pirati, ajung la un castel unde pot intalni printese sau soldati? Plec mai departe , trec prin niste pesteri intunecoase,printr-o padure cu multe animale, escaladez munti inalti, printr-o padure mai mica, incerc sa gasesc comoara pe o insula dar nu e acolo, e doar o balena. Dupa multe peripetii ajung in final la comoara ajutata de o busola, un ajutor de nadejde in asemenea calatorii! Abia astept sa pornesc intr-o alta aventura!
Andra Roxana U., Reghin, clasa a IIa
Catalina T., Buzau, clasa a IIIa
Alice S., Buzau, clasa a IIIa
Alexandru V., Buzau, clasa a IIIa
Ioana S., Satu Mare, clasa a IIa
Razvan Viorel U., Satu Mare, clasa a IIa
Mihai Stefan C., Oltenita, clasa a IIIa
Iasmina C., Oradea, 6 ani
Ana Maria B., Chitila, 7 ani Sa pleci in cautarea unei comori este o adevarata provocare: treci prin paduri intunecoase si peste ape pline de rechini si corabii cu pirati, escaladezi munti inalti plini de pericole, cauti indici pe insule pustii, ajungi in pesteri pline cu lilieci, ajungi intr-o oaza de desert ca in final sa gasesti comoara mult dorita! Si toate acestea nu ar fi posibile fara a avea la indemana o busola.
Iris Sabina H., Bucuresti, 6 ani
Anastasia Teofana T., Pascani, 5ani
Maria G., Bucuresti, 5 ani
Flavia T., Seini, 6 ani
Maria Cristina U., Bucuresti, 6 ani
Andreea Lidia P., Feteşti, 7 ani La vanatoare de comori. Fetele pirat se intrec in descoperirea comorii ascunse. Trebuie sa strabata muntii, padurea de brazi, sa invinga vrajitoarea. Sa navigheze pe marea cu ceata sa invinga floarea carnivora sa treaca podul sa lupte cu caracatita sa evite vulcanul si sa descopere comoara ascunsa. De ajutor le este busola magica cu ajutorul careia descopera drumul cel bun.
Laurentiu I., Gherghesti, 6 ani
Denisa M., Gherghesti, 6 ani
Sara Fabiana Andreea C., Moisei, 4 ani
Similare