Etapa a doua: 16 mai 2010.
Nu am mai avut demult probe simple de pictură. Săptămâna aceasta Piticii şi Năzdrăvanii vor picta un fluture. Vor folosi o colă albă, A4, şi acuarele.
Pentru a obţine un fluture cu aripioare identice, cea mai simplă metodă este cea a hârtiei îndoite. Aşadar, se îndoaie coala de hârtie pe jumătate şi se pictează jumătate din fluture. Apoi se îndoaie hârtia, şi se imprimă parţial culorile, dacă mai sunt încă umede şi nu s-au uscat complet (în acest caz, mai adugă puţină apă sau culoare). Se retuşează şi completează cea de-a doua aripioară, pentru a avea un fluture cât mai frumos!
Sunt sigură că tehnica a mai fost exersată la grădiniţă şi nu va ridica mari probleme.
Şcolarii în schimb vor avea altă misiune, tot cu acuarele. DIn fire de aţă trebuie să confecţioneze o ştampiluţă. Cu ajutorul ei şi al acuarelor, trebuie să şţampileze pete de culoare, tot pe o pagina A4. Atenţie, nu se va folosi pe post de pensulă această ştampilă improvizată! Sunt sigură că ne vor uimi cu creaţiile lor.
Tot ce pot să-ţi reamintesc este că trebuie să lucrezi singurel şi să nu trişezi!
Realizează o fotografie, de preferat la lumina zilei, sau scanează, şi trimite creaţia ta la adresa participanti@talentedenazdravani.eu până la 16 mai 2010. Verifică apoi această pagină, imediat ce primeşti pe mail fişa de evaluare a celorlalţi participanţi.
Spor la treabă!
Participanţii etapei: