Etapa a doua: 9 – 15 ianuarie 2012
Dacă săptămâna trecută ne-am dat cu săniuţele din imaginaţie, săptămâna aceasta ridicăm un om de zăpadă, numai că în lipsă de zăpadă vom folosi orice alt material alb.
Tema acestei săptămâni este realizarea, prin orice tehnică exceptând desenul sau pictura a unui om de zăpadă. Piticii vor realiza un colaj pe o coală de hârtie, iar Năzdrăvanii şi Şcolarii îl vor realiza 3D, şi nu va fi mai mare de 30cm.
Omul de zăpadă trebuie să aibă obligatoriul corpul alb, capul acoperit şi fular.
Inspiraţie maximă şi spor la lucru!
Tot ce pot să reamintesc este că trebuie să respecţi cerinţele, să lucrezi singurel şi să nu trişezi!
Realizează o fotografie, de preferat la lumina zilei, fără bliţ, sau scanează şi trimite creaţia ta până la 15 ianuarie 2012 la adresa participanti@talentedenazdravani.eu (de preferat in format .jpg). Nu uita să adaugi numele complet, localitatea de domiciliu şi vârsta.
Participă la toate probele concursului şi acumulează puncte la fiecare etapă, căci pentru stabilirea câştigătorului final punctele obţinute la fiecare probă se cumulează. Poţi participa la această probă chiar dacă nu ai participat şi la prima probă a concursului.
Concursul beneficiază de cinci premii oferite de Editura Teora, reprezentând cărţi din colecţia “Cum să desenez”. Premiile vor fi acordate în urma unei trageri la sorţi, la care vor participa copiii ce rezolvă la timp toate temele concursului. Fiecare copil are o singură şansă de a câştiga unul din premii.
În cazul grupurilor de copii care participă sub coordonarea unui cadru didactic, şi nu a părinţilor, numărul de lucrări ce pot fi înscrise este limitat la 3 pentru fiecare cadru didactic.
Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 7 zile de la anunţarea câştigătorilor, acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Editura Teora decide, în funcţie de recomandările de mai sus şi stocul disponibil al colecţiei, premiul fiecărui câştigător.
Participanţii etapei:
Rezultatele probei:
- Pitici Năzdrăvani: Maria Ruxandra F., Bianca M., Alexandru Dante O.
- Năzdrăvani: Elise Ştefania N., Gabriel Sebastian S., Maria Ruxandra A., Iris H.
- Şcolari Năzdrăvani: Diana Maria C., Sabina M., Theodora N.