La ZOO – proiect de grup la clasa întâi

În ultimul timp mă simt ca cel de-al treilea purceluș care își făcea casă din cărămidă, timp în care ceilalți doi își trăiau viața din plin, distrându-se după ce au improvizat un adăpost. Nu e zi să nu mă întreb dacă are sens să mă mai agit cu atâtea reguli de distanțare și respectarea lor. Copiii sunt la limită, eu la fel… dar pandemia nu s-a terminat. Restricțiile nu s-au ridicat și nu noi facem regulile.

Eram zilele trecute în curte, la joacă cu creta pe asfalt, pentru un 1 Iunie întârziat de ploile din București. Doamna, ne dăm măștile jos? Oficial nu a sosit nimic, regulile nu s-au schimbat. 100 de metri mai încolo e parcul unde ei stau fără mască de luni de zile. Dar… noi eram chiar în dreptul porții. Oricine ne-ar fi putut fotografia și să ajungem vedete la știri ori pe internet că am decis să nu mai respectăm dispozițiile. Le-am spus și lor și am strâns din dinți. Respecți regulile pentru că există, nu pentru că îți plac. Dacă e bine sau nu… e greu să judec eu. Dar instituțiile au o ierarhie și când fiecare face ce vrea, iese haos.

Cam tot așa mă simt și când văd pe rețele poze cu copii lucrând în grup, de parcă la interior nu mai există reguli de distanțare, ori pentru transferul de obiecte. Sunt școli în care stau câte doi în bancă, eu de ce nu aș putea să îi pun în perechi?! Pentru că… eu am spațiu de distanțare, nu? În condițiile acestea, să lucrăm în comun la proiecte pare o idee undeva, departe, într-un alt viitor. Să găsesc un mod în care să o putem face totuși a fost o provocare.

De ce ZOO?

Am avut multe texte despre animale în materialele noastre de învățare și un proiect pe această tema era musai necesar. Mi-aș fi dorit o excursie adevărată la ZOO, dar e exclus, și pe site-ul lor e menționat că nu ai voie în grup. Așadar, i-am lăsat să își aleagă fiecare câte un animal. Platforma online a clasei rezolvă decent orice problemă de „alegere“, pun o întrebare în Classroom, bifez să își vadă reciproc răspunsurile și fiecare face opțiunea. Am pregătit apoi poze pe dimensiune pentru fiecare și le-am dat explicat în clasă ce și cum.

Normal că există mereu câțiva copii care nu apucă să își exprime dorința, căci, deși eu anunț la școală că trebuie verificată după-amiază platforma, uită. Iar părinții au treburi mai importante de făcut decât să fie la curent cu adresa de mail a copilului, sincronizată pe telefon. Așa că pentru ei am ales eu câteva din ultimele animale/păsări învățate, ca să nu rămână doar niște nume pe caiet la cele mai rare litere din alfabet.

Toată lumea a înțeles ce are de făcut, am distribuit pozele, am dat termen o săptămână să afle cât mai multe informații despre animalul primit și să scrie pe „plăcuța informativă“ ceea ce cred ei că este mai interesant.

Ziua cea mare

Încântare maximă de dimineață, fiecare voia să se laude cu produsul muncii. Încâ lucrăm la „nu pui dimineață pe catedră tema, aștepți cu ea în bancă să ți-o cer“. Au citit pe rând, în fața clasei, am estimat distanțe, mai ales la felinele care săreau acrobatic. Am constatat că nu e ușor să citești propriul scris. Apoi eu preluam „cușca“ și o lipeam pe cele două coli mari. Trăiască tabla mea cu liniatură, de mare folos a fost în acest an, am putut să prindem proiectul acolo și să îl lăsăm să zacă liniștit până l-am terminat.

Normal că, la prima strigare, lipseau câteva animale. Am mai dat o șansă, un weekend de gândire, dar, din păcate, două tot nu s-au prezentat la apel. Am terminat însă proiectul, iar la ora de arte ne-am ocupat de decorarea acestuia, astfel încât să fie cât mai interesant. Și pentru că distanța trebuia măcar aparent păstrată, fiecare desena în bancă, decupa, adăuga lipici și venea apoi și le lipea. Pentru activitate am folosit o carte mai veche, Animale din junglă, dintr-o colecție mai veche de la Editura Teora, prezentată acum mulți ani pe blog, care le-a plăcut enorm copiilor, încât mă gândesc să le mai aduc și din celelalte.

La final, când am rămas singură și am fotografiat proiectul, mi-am dat seama cât sunt de mândră de ei. S-au implicat, unii au muncit serios, au scris chiar o pagină A4 la interior, au lucrat acasă decorațiuni și au venit cu ele, iar apoi au stat să citească ceea ce au scris ceilalți. Chiar și când le-am citit cu pixul corector în mână, am găsit nesperat de puține greșeli, un semn minunat că suntem pe drumul cel bun, la finalul unei clase întâi cum n-au mai avut alți copii.

Gradina zoologica din Sibiu

Dacă ajungeţi prin Dumbrava Sibiului şi căutaţi un loc plăcut de plimbare, grădina zoologică este una dintre variante, căci îmbină plăcut câteva idei de distracţie cu o plimbare exotică. Parcul este de altfel foarte frumos amenajat pentru vizitatori, căci nu aş putea spune acelaşi lucru despre animale.

Aş vrea să cred că este un zoo în tranziţie spre o variantă modernă, căci găseşti animalele în cuşti mai mari sau mai mici, unele cu habitat, altele de parcă bietele animale erau condamnate ca deţinuţi politici. Până şi dioramele de la Antipa erau mai mari şi mai primitoare decât unele cuşti. Nu de alta, dar ţi se rupe sufletul să vezi un leu stresat într-o cuşcă 2x2m, care comunica printr-o uşă 0,5×0,5m cu o alta incinta, tot 2×2 (cu aproximaţie îngăduitoare). Apoi două berze, murdare şi jerpelite, stăteau sub un con de plasă, cu un diametru la bază de vreo 4m, pe iarbă, pe uscat… la 2m în afara cuştii începea lacul… probabil când plouă au şi ele parte de un pic de nămol, dar cam atât.

Simpatice au fost felinele, tigrii cel puţin se comportau ca Alex, leul din „Madagascar”, cum îndreptam camera începeau să se tăvălească ca pisicuţele şi să pozeze. Leii (cei de pe pajiste) zăceau teminaţi de căldură, dar impunători ca orice familie regală. Urşii erau cam jerpeliţi, dar unul dintre ei şedea în piscină atât de relaxat, că îl invidiam. Cum spunea dresorul lui Fram, e mai uman decât noi. Cam aşa şi Moş Martin.

Lupii dormeau, probabil erau activi noaptea, când îi auzeam de la hotel. Singurii mai activi erau lemurii, trei tare simpatici, care nu reuşeau să convieţuiască prea bine. Doi dintre ei îşi tot căutau liniştea, iar cel de-al treilea nu prea înţelegea unde e locul lui în cuşcă. S-a resemnat într-un colţ cu o bucată de morcov. Babuinii aveau ceva mai multă libertate, dar imensa lor cuşcă era izolată electric. Bieţii de ei, de câte ori s-or fi pârlit, până au învăţat să evite cablurile periculoase ca să-şi strecoare mânuţele prin plasă şi să adune floricele de porumb din afara cuştii, aruncate de altă specie de animale presupus mai evoluate decât ele, dar complet analfabete. Afirmaţia este corectă, căci dacă ar fi ştiut să citească, ar fi buchisit imensele semne din toata grădina: nu vă apropiaţi, nu hrăniţi animalele… sigur floricelele cu unt, ulei, sare, sunt minunate pentru metabolismul animalelor… mai ales la cămile, căci ele îşi pregătesc cu siguranţă în deşert pe nisipul fierbinte câte-o porţie.

Cu alte cuvinte, îmi provoacă greaţă vizitatorii care trebuie musai să facă pe deştepţii şi să ignore aceste reguli de bun simţ. Pe de alta, poate că la intrare ar trebui să se vândă pachete cu hrană pentru animale. Dacă tot vrei să te bage în seamă un mamifer, măcar să-i poţi oferi hrana potrivită.

Grădina este pregătită şi ca loc de relaxare. O terasă, lângă cuştile căprioarelor, cu preţuri decente la bere, un lac (cu prea multă verdeaţă pentru gustul meu) cu hidrobicilete, cred că 12lei/ora, dar nu sunt sigură, şi băncuţe cât cuprinde, mai izolate sau nu, după gustul fiecăruia.

Programul de vizitare este 9:30-19:30, dar era specificat pentru luna august. N-ar fi rău să verificaţi înainte să mergeţi, la telefon 0269.252.996. Biletele au preţuri de demult, 3 lei pentru adulţi, 2 lei pentru elevi, studenţi, pensionari (pe baza cuponului de pensie), dar se acceptă şi plata cu cardul. Persoanele cu handicap şi copiii în cărucioare pot intra gratuit. Nu există taxă foto.

Edit, 2014

Am găsit grădina aproape la fel. Berzele erau la fel de triste, fără apă, fără un pic de stuf. Lupii nu i-am zărit, nici nu i-am auzit. Leul şi leoaica au avut probabil discuţii referitoare la viaţa de cuplu, şi acum locuiesc separat. Ea în vechea cuşcă, în timp ce el şi-a luat cuşcă nouă, mult mai faină… Căpriţele erau mai puţine, iar lemurienii mai erau doar doi, în pavilionul nou pentru reptile şi păsări.

În schimb deliciul vizitei l-a reprezentat Mai, puiul de jaguar, care împarte acum o cuşcă mică cu Maia, o căţeluşă tare drăguţă. Are trei luni, s-a născut în captivitate, aici, la Sibiu, şi este minunat! A crescut împreună cu Maia, şi îngrijitorul spera să rămână aşa.

Edit, 2015

Cum am ajuns – din nou, la Sibiu, am mers fuguța la zoo, să vedem dacă Mai și Maia au supraviețuit. Am fost în extaz să vedem că încă conviețuiesc, în formă maximă. În schimb grădina este în schimbare, babuinii s-au mutat în față, au și un pui, au apărut pereți de lemn și sticlă, în schimb au dispărut cămilele și antilopele, nici cerbul nu l-am zărit. Sunt doi reni noi, berzele în aceeași stare de depresie, leii și tigri – la fel de spectaculoși.

Zoo Domestos

Am intrat de ceva vreme în clasa întâi, şi ne delectăm cu concursurile şcolare. Am trecut de Smart, de Comper, era şi timpul să ne delectăm cu ceva mai amuzant.

La această categorie s-a înscris concursul Igiena Acasă şi la Şcoală, la care clasa noastră participă împreună cu o altă clasă din şcoală. Printre alte activităţi, ne-a revenit şi aceea de a realiza un desen care să ilustreze tema, şi să folosim şi monştrii-microbi, veniţi în pachetul promoţional pe o coală de autocolante.

Ne-a trebuit ceva vreme până să găsim o soluţie, asta după prima tentativă a lui Andrei. Un simplu vas de toaletă, pe care a lipit rapid jumătate din microbii disponibili. "Aşa e în reclamă!!" Hmm… şi cum stăm atunci cu igiena?! A inventariat apoi toate reclamele de la domestos pe care le ştia (şi eu nici nu ştiam că au atâtea!!), ar fi vrut să deseneze şcoala microbilor, dar ne trebuia mult mai mult talent decât avem disponibil. Hei, dar avem voinţă, nu?

Aşadar… nu avem microbi… pentru că… i-am prins. Nu suntem criminali, i-am pus la păstrat! Vă invităm la … Zoo Domestos.

Andrei, 0 microbi

Un alt fel de Zoo…

Ieri povesteam despre Zoo de la Varna. Azi vreau să mă mut câteva meridiane mai la vest. Într-un altfel de zoo. În care, dacă animalele nu sunt fericite, cel puţin nu sunt stresate. Dacă tot le folosim, şi în loc să le lăsăm în libertate, le închidem în cuşti pentru “educaţia” noastră, cel puţin să le respectăm şi să le oferim condiţii civilizate de viaţă.

Acum câţiva ani (buni), am început să joc Zoo Tycoon. Deşi nu încurajez copiii să se joace pe pc, cu jocul acesta i-aş lăsa. Asta dacă cumva va apare o versiune în română, sau vor şti suficientă engleză. Pentru că trebuie să înveţi despre fiecare animal în parte, despre flora zonei din care provine, despre ce anume mănâncă şi despre stilul de viaţă.

Şi… afli repede că animalul tău este nefericit în grădina ta virtuală. De ce? Click dreapta şi îţi spune…
“Nu sunt suficienţi locuitori în cuşcă”, “nu are partener”, “mediul înconjurător nu este adecvat speciei”, “cuşca este prea mică”, “hrana este puţină”, “hrana nediversificată”…

Oare ce ne-ar spune oare leul de la Zoo Bucureşti? E singur de ani de zile. Leoaica e alături, după gratii. Oasele nu şi le-a dezmorţit într-un sprint… de… cine mai ştie când. Şi cunoaşte toate pietricelele din cei 20 metri pătraţi care îi revin. Bine securizaţi. Umilitoare poziţie pentru regele animalelor…

Şi totuşi, există şi locuri (mai civilizate) unde oamenilor le pasă de animale. Locuri unde îţi face şi ţie plăcere să le priveşti, fără gratii. Am doar două exemple… Zoo Vincennes şi Zoo Lyon. Şi eu, ca adult, am rămas cu o impresie dureroasă… putem fi atât de cruzi… ca naţie…

Gradina zoologica Lyon

La Vincennes am rătăcit cu piticul cel mare. Era mare fan al lui Timon, şi i-am promis c-o să-l vedem… Cred că jumătate de oră am aşteptat să iasă suricatele din ascunzătoare. Ne-am plimbat cu trenuleţul, apoi am luat încă odată la picior grădina zoologică. Din nefericire, erau în renovări, şi toate felinele erau plecate, inclusiv elefantul şi urşii. Dar şi aşa, tot am avut ce vedea.

Gradina zoologica Vincennes

Lucrurile însă au început să se schimbe la Zoo Bucureşti. Au început cu urşii… nu sper la incinte de acest gen… dar… cine ştie…?

Flipper… sau cum organizezi o iesire de dragul copiilor

„Delfinariu”… cel puţin în amintirea mea însemna un fel de circ cu delfini. Un bazin rotund, cu gradene în jur, şi o mulţime de copii. Repet, DELFINI. Adică la plural. Aşa că, imediat ce piticii mei au părut să înţeleagă ceva, am dat fuga la delfinariu.
Ce-am găsit la Constanţa? Dezamăgire totală. În miezul verii, spectacolele în sală. Gradene pe o singură parte, jumătate vedeau spectacolul cu unicul delfin rămas, cealată jumătate – pe cel cu două foci morăcănoase, ce după câteva giumbuşlucuri au refuzat să mai coopereze.

Aşa că am zis să compensăm anul viitor, si cel mai apropiat delfinariu era la… Varna. Faţă de Mangalia nu era mare distanţa, aşa că am purces la drum. Am plecat dimineată, pe ideea că nu dormim la bulgari… numai că delfinariul lunea era închis.
Am rămas în Varna.

Cu puţin noroc, în imensul parc de pe faleză, care găzduieşte şi delfinariul, am găsit o vilă pitită printre copaci. Preturi foarte ok faţă de altele de prin parc, gazdele extrem de primitoare şi amabile, mai ales că aveam doi copii mici. Păcat că n-am apucat să ne bucurăm şi de piscina din curte… Iar condiţiile – excepţionale. Ca paranteză, mi-au mai rămas lucruri de văzut prin Varna, şi următoarea oprire va fi tot la ei.

Ce nu mi-a plăcut… faleza. Urăsc să urc şi să cobor pe plajă, nu mi-a plăcut asta nici când mergeam în Eforie Nord. Dar acolo era floare la ureche pe lângă faleza din Varna. Groaznic urcuşul, plaja îngustă (însă un nisip minunat!), iar programul de “expunere” la soare: 8-17:00. Uf, şi ce-ar trebui să fac dacă mie îmi place de la 7 la 8 ?

A umplut ziua cu o vizită la Zoo. Animale destule, îngrijite, dar expuse în acelaşi stil comunist cu care suntem obişnuiţi la noi acasă. Îmi amintesc foarte bine tigrul… îmi e tare greu să văd animale cu orgoliu, umilite. Un tigru cu lăbuţa amputată, chinuindu-se printr-o cuşcă mică.
Cât e el de tigru, copiii l-ar fi luat în braţe să-l aline. Şi eu…

În schimb am avut un noroc chior la expoziţia de reptile. Dacă iguanele nu s-ar ambiţiona să crească… până la un metru jumătate fără coadă, sunt sigură că aş avea una acasă.

Apoi, a doua zi, delfinariul. Ne-am dus devreme, să nu ratăm o vizită la cafeneaua din spatele bazinului. Poţi savura o răcoritoare ochi în ochi cu un delfin. Un perete întreg de sticlă te face să te simţi subacvatic.
Spectacolele sunt de la 10:30, 12, 15:30. Adulţi: 20 leva, copiii până la 12 ani: 14 leva, foto-video: 5 leva. Dar merită în totalitate.

Şi am intrat… eu poate mai nerăbdătoare decât copiii. Spectacolul, cu 4 delfini, şi unul în curs de dresaj, care nu participa. Am rămas fără cuvinte. Şi copiii la fel.