Ziua planetei Pamant, 22 aprilie

În fiecare an, pe 22 aprilie, sărbătorim Ziua Planetei Pamant. Nu ştiam exact, dar Andrei era la curent. Nu ştiu cum face, dar se pare că îi iese, să ţină minte toate datele… I-am povestit despre concursul de la Clubul magic, şi am început să ne stresăm ce şi cum să facem… Am constatat că am doi copii extraordinari, plini de idei şi iniţiative, care s-au născut să fie şefi! Minunaţi în a da indicaţii, dar când vine vorba de pus umărul… o dau cotită.
Cumva trebuie să ne gândim cum ne salvăm planeta, aşa că ne-am decis să facem efort comun, toţi, de pe toate continentele, şi să nu o lăsăm să devină un munte de gunoi. De figurine m-am ocupat eu, folosind beţişoare de îngheţată şi amestecătoare de cafea. (Copiii vara sunt extrem de harnici, tot ce e beţişor de lemn, mai ales cele late, se spală imediat şi se pun la cutiuţă). I-am îmbrăcat după inspiraţie, din cutia cu „de toate”, şi s-au dovedit foarte folositoare acum mărţişoarele cu păpuşi primite de Iris, au şi fes, şi codiţe.
Am vrut să facem un munte din papier-mache, dar am uitat la grădi cutia mare cu aracet, şi nu am mai cumpărat alta… aşa că am fixat figurinele pe o cutie de lemn, pe care am lipit o hartă.
Decorul l-a realizat Andrei, un peisaj cu planete, comete, asteroizi, să ne amintim cât de mici suntem, dar cât rău putem face.
ziua-pamantului
A avut şi Iris o variantă de decor, dar a ei era prea albă, şi nu făceau contrast figurinele. Ea chiar s-a implicat, mai ales că i-au plăcut şi şerveţelele cu iepuraşi de la premii, are câteva idei, şi, dacă nu are noroc, trebuie musai să-i cumpăr, căci a făcut o mare pasiune pentru tehnica şervetelului.
Detalii despre concurs găsiţi aici.

Ziua Copilului nu a trecut

Din categoria "evenimente frumoase, despre care e bine să spui dacă ai auzit", iată mai jos ce am primit pe mail… Nu ştiu dacă noi vom fi în Bucureşti, dar sper să putem ajunge.

Dragă om mare,

Tot stând de dimineata pana seara pe calculator, online asa cum spui tu, cred ca nu ti-ai dat seama de  un lucru destul de important: stii ce data a fost miercuri? 1 iunie, traditional Ziua Copilului. Stai, nu te impacienta pentru ca, anul acesta, Ziua Copilului nu a trecut. Asa ca m-am gandit sa iti spun eu din timp, ca sa fii pregatit: in 2011, Ziua Copilului se petrece in Bucuresti, in Parcul Tineretului, pe 11 iunie si poarta si un nume – Arenele de Joaca.

Despre ce este vorba? Niste prieteni de-ai mei, Asociatia “Sport pentru Viata”, pun la cale an de an cea mai mare petrecere sportiva pentru noi, copiii, iar anul asta au ajuns la a zecea editie. Si chiar stiu sa ne faca sa ne simtim bine si pe noi, si pe parinti: o zi intreaga, de la 12 la 8 seara, vom avea parte de peste 20 de zone unde ne putem juca singuri sau impreuna cu cei mari – volei, baschet, fotbal, stafeta, concursuri de desen, arcuri sau piticot. Unde mai pui ca putem castiga si premii! Iar mai pe seara, de la ora 18, putem alerga cot la cot cu Gabi Szabo, la Crosul Copiilor, sau sa dansam in cel mai mare flashmob pentru copii impreuna cu Diana Oprea, premianta mondiala la fitness.

Cand vine vorba despre copii si sport, “Sport pentru viata” nu se incurca: au strans pana acum la Arenele de Joaca peste 45.000 de copii in cele noua editii ce au avut loc din 2006 incoace. Impreuna cu Gabi Szabo, prietena lor cea mai buna, vor sa ne faca sa ne distram facand miscare si pana acum le-a iesit de minune!

Ce spui? Simti deja miros de copilarie? Eu ti-am scris pentru ca stiu ca ai cel putin un prichindel prin preajma si ca iubesti copiii; cred ca meritati o zi petrecuta impreuna departe de ecranul calculatorului. Si pentru ca sunt sigur ca si alti oameni mari ca tine care te citesc au uitat de ziua noastra, n-ar fi dragut sa le spui si lor la tine pe blog de Arenele de Joaca? Sa stie si ei ca nu a trecut Ziua Copilului.

Daca vrei sa afli mai multe, intra pe areneledejoaca.ro sau pe blog. Si pentru ca tot am auzit ca este la moda printre voi adultii, te poti imprieteni cu “Sport pentru Viata” si pe Facebook.

Nu uita: 11 iunie, Parcul Tineretului, intre orele 12-20. Anul acesta, Ziua Copilului nu a trecut!

Te astept cu drag,

Copilul din tine!

Arenele de joaca