În seara asta am avut o misiune grea. Copiii obişnuiesc să ciulească urechile la ştiri. Eu le-am pus demult eticheta de "emisiuni dăunătoare sănătăţii", şi, aşa cum încerc să evit e-urile de pe etichete, cam în acelaşi ritm opresc tv-ul.

Însă nu mi-a prea ieşit. Dar cum panica tva-ului, care arată o ţară în prag de război cu un inamic invizibil, numit Impozit, a fost acoperită de panica apelor, copiii au început să pună întrebări. Ce e aia matcă. Adică ce au apele cu albinele. Nimic, normal.

Am început să explicăm cum e cu apa… şi am făcut în baie o bălăceală minunată. Întâi am luat un burete. Pământul. Plouă, plouă, plouă, şi burete se umple, apoi apa începe să curgă… la vale… Aici am pus un "cut" ca la filmări, şi, dintr-o ofertă depăsită de supermarket, cu tva-ul cel vechi, am improvizat o albie de râu. Am dat drumul încet la robinet… uite aşa curge de fel... dar când plouă, şi nu se mai opreşte, apa care nu mai intră în burete vine peste râu. Şi am dat robinetul mai tare. Aici a sărit apa noastră din mica matcă de hârtie, ne-a făcuit ciuciulete, şi-am stropit şi toţi peretii… ne-am inundat la cote mici.

Au alergat încântaţi în casă… Ai văzut câtă apă a sărit?

Din păcate, ei nu pot încă înţelege ce înseamnă cu adevărat dezastrul. Nu înţeleg ce înseamnă cu adevărat să nu ai casă, să nu ai unde dormi, să pierzi într-o clipă tot. Şi atunci să începi să apreciezi. Să ştii că nu-i o tragedie că nu mai ai la micul dejun cerealele preferate, sau că îţi lipseşte din colecţie nu ştiu ce maşinută. M-am gândit să le cer să ia o gentută, şi în 5 minute să pună în ea ceva din casă. Iar la restul să se gândească că le vor pierde. Dar… ei nu ştiu ce înseamnă totdeauna. Şi nici să o iei de la capăt.

Apoi mi-am dat seama că e mirajul coplăriei… oare chiar n-am ce face decât să-l spulber?! Mda, e timpul să merg la culcare…