O invenţie minunată. O zi în care oamenii să-şi amintească de faptul că se iubesc. Mda, normal ar fi ca în fiecare zi să ne amintim acest lucru. Iar un zâmbet şi o vorbă frumoasă să nu aştepte o zi anume (şi mai ales nu una din an!) pentru a fi oferite cadou.

Ziua sfântului Valentin… sărbătoare de import pentru un popor care se declara ortodox. Chiar dacă nu m-a înnebunit sărbătoarea, nu mă deranjează ca luna februarie să fie numită luna dragostei. Şi da, de import sau autohtonă, orice zi dedicată iubirii este minunată.

Sărbătoarea de import are şi un simbol, acea felicitare “Be my Valentine”, pe care copiii, tinerii şi nu numai, şi-o dăruiesc, ca semn al dragostei reciproce, sau ca mijloc de a face pentru prima dată această declaraţie. Şi, poate că nu e rău să poţi spune “TU, pentru mine, eşti special!”

Am căutat să aflu ce şi cum cu Dragobetele… şi recunosc că un pic m-a amuzat. Aşadar, Dragobetele este zeul dragostei, un tânăr şi voinic, şi frumos, şi bun. (Ideal aş zice, versiunea modernă pentru “deştept, frumos şi cu bani”). În credinţa populară, 24 februarie este ziua în care toate păsările şi animalele se împerechează. Aşadar, şi tinerii doresc să nu fie singuri de Dragobete, pentru a începe cu bine un nou an. Sărbătoarea are la origini şi renaşterea naturii, Dragobetele fiind în acelaşi timp un simbol al primăverii. Poate de aceea se serba uneori pe 28 februarie sau 1 martie.

Aşadar, era o zi de sărbătoare. Prilej pentru tineri de a scoate din ladă hainele de duminică, şi de a cutreiera coclaurii cu cei de aceeaşi vârstă în căutarea florilor de primăvară. Uneori, pe dealuri, se aprindeau focuri, iar tinerii sporovăiau în jurul lor. La ora prânzului urma un alt obicei, “zburătoritul” (oare are vreo legatură cu celebrul “Zburător”?!). Fetele alergau spre sat, iar băieţii… normal, alergau să le prindă. Dacă cea prinsă nu era indiferentă, şi la rândul ei îl plăcea pe băiatul iute de picior,  trebuia să-l sărute în faţa tuturor. Dragobetele era astfel un mod de a-ţi declara sentimentele în faţa comunităţii, iar cei doi urmau să fie împreună în acel an.

Alte obiceiuri despre această zi spun că nu se sacrificau animale, normal, doar era ziua împerecherii; sau, trebuia să atingi un bărbat străin, pentru a fi drăgăstoasă tot anul. Cel mai mult îmi place acela care spune că bărbaţii nu trebuie să le supere pe femei, nu trebuie să se certe cu ele, asta dacă vor să le mearga bine tot anul. Oooo daaa, daca se respectă, vreau şi eu ziua de Dragobete :evil:. For ever :wink:.

Aşadar, trecem peste importurile de forme fără fond, şi revenim la tradiţii.

N-am vrut ca proba de la concursul Piticilor să fie legată de Sfântul Valentin. Si nici nu vreau s-o las pentru săptămâna cu dragobetele, pentru că sunt sigură că nu vor fi gata cu felicitarea. Aşadar, tema săptămânii viitoare este realizarea unei astfel de felicitări, pentru care pitici au libertate aproape totală.

M-am gândit că e o probă cam siropoasă, dar apoi am zis că nu e rău să-i învăţăm de mici să-şi exprime sentimentele. Iar dacă sunteţi curioşi, reveniţi la sfârşitul săptămânii să vedeţi creaţiile.

În încheiere, îmi place, trebuie să remarc, cum mărci de prestigiu, dar cu o veche tradiţie pe piaţa românească au adoptat Dragobetele. Cu siguranţă se bucură de mai mult succes decât dacă încercau cu Valentin…

Dacă eşti mai curios din fire… vezi pe ce coclauri am bântuit după informaţie.