Tomi: o poveste - Adrian Oprescu

Tomi: o poveste de Adrian Oprescu

Pe Tomi l-am cunoscut anul acesta, în primăvară, odată cu copiii mei de la clasă. Era încă unul din personajele scurtelor povestioare din manualul de limba română, parcă mereu prea scurte ca să le înțelegem cu adevărat. Nu știu de ce, fragmentul prelucrat în manual a cerut mai mult… a cerut întreaga poveste. În vară mi-am cumpărat cartea. A stat pe birou până acum, mereu au trecut altele înainte ei. Poate că aștepta una din serile reci de toamnă.

Tomi: o poveste - Adrian OprescuDouăzeci de povestioare despre prietenia dintre un copil și un cățel… 84 de pagini parcurse repede, iar dacă stau să mă gândesc, nu sunt nici măcar atâtea, căci, în ciuda faptului că nu are ilustrație, are câte două pagini libere între povești. Dar nu are nevoie de ilustrație. Autorul e artist în a le suplini din cuvinte și magia pe care o țese cu acestea s-ar fi risipit cred la orice încercare de a le realiza altfel. „Am văzut” tot: pisicile căsăpite, porcii reeducați, cățelandrul cu labe mari…

Mi-am dat seama și ce nu mi se părea în regulă cu textul din manual. Am simțit când l-am parcurs că „ceva” nu se potrivește… și am avut dreptate. Pur și simplu Tomi părea un cățel mult prea deștept ca să cadă singur în capcană, iar acum, când am aflat adevărata poveste („Prizonier la moară. Regăsirea”), îmi dau seama cât de ușor e să distrugi o poveste. Dar câți dintre elevi vor afla oare adevărata poveste a lui Tomi? Câți vor avea șansa de a citi poveștile lui Adrian Oprescu?

Îmi satisfăcusem curiozitatea… dar am continuat să citesc. Nu am anticipat finalul. Nu m-aș fi gândit în veci că povestea se va transforma încet în jurnal de război al unui copil, chiar dacă sunt doar câteva referințe, totul văzut prin ochii copilăriei, în care lumea se învârte în jurul tău și al prietenului tău necuvântător. Alarmele de bombardament îl enervează pe Tomi, care urlă posedat ca un lup, ruși, „prietenii noștri de la răsărit”, ocupanți barbari, îl irită, ba chiar îl și rănesc, împușcându-l. În final, comunismul rupe brutal prietenia celor doi. Băiatul, adolescent, este trimis la Canal, iar la întoarcere… Tomi nu mai e.

Cum să v-o recomand? Vă spun doar că am închis-o târziu în noapte și am plâns. Nu pentru cățel. Am plâns pentru miile de copii care și-au văzut, în urmă cu 70 de ani, copilăria, familia, viața, toate distruse de ce a însemnat pentru România instaurarea comunismului. Eram convinsă că e o carte cu povestiri pentru copii mici, dar m-am înșelat. E un punct de plecare pentru a le putea povesti chiar și celor mai mari ce a însemnat această tragedie pentru oamenii de rând. Bunicul povestea cu lacrimi în ochi cum și-a dat caii la colectiv, cai crescuți de când s-au ridicat pe picioare, cum a rămas fără pământul moștenit de generații. Alții și-au văzut copiii sau părinții trimiși pe drum fără întoarcere la Canal, la Sighet sau în alte părți… O istorie pe care nu o știm și nu o învățăm.

Scrisă ca jurnal, la persoana întâi, povestea se împletește în final cu cea a vieții autorului. La 20 de ani, Adrian Oprescu a fost arestat și condamnat la doi ani de Canal pentru „atitudine dușmănoasă la adresa regimului popular“. Am în bibliotecă și „Ursul”, cealaltă serie de povestiri, dar când am căutat informații despre autor mi-am dat seama ce-mi doresc să citesc: „Vărul Alexandru și alte povestiri adevărate”.

Volumul este disponibil în librăria Humanitas, la Libris, Cartepedia, Elefant, Diverta, Cărturești, Librărie.net, eMag.