Retete de jocuri – Lawrence J. Cohen, Editura Trei

Una dintre cărţile care aşteaptă cuminţi în teancul de lectură este şi Retete de jocuri, de Larry Cohen, pe care am achiziţionat-o la începutul verii. Nu ştiu cum se face, dar am reuşit performanţa de a parcurge abia vreo 70 de pagini, şi asta nu pentru că nu ar fi interesantă, ba chiar din contră! Dar nu e genul de lectură pe metrou, sau când vrei să îl cauţi seara pe moş Ene. E nevoie să fii odihnit, deschis la minte, şi fără să-ţi zboare gândul la alte probleme, cum am cam păţit eu în ultima vreme.

Acum câteva zile am aflat că Parentime (prin intermediul cărora am şi aflat de carte) a organizat în România câteva întâlniri speciale cu Larry Cohen, autorul cărţii. Prima dintre ele a avut loc ieri, în cafeneaua de la Cărtureşti, când a fost lansată oficial lucrarea apărută la Editura Trei. Pe de o parte mi-a părut tare rău că nu terminasem cartea de citit, dar pe de alta cred că o voi citi acum altfel, având în faţă imaginea, zâmbetul şi expresivitatea lui Larry. Parcă acum e un pic mai uşor să te aşezi pe podea şi să faci acea „faţă de idiot” cu propriul copil.

M-am bucurat enorm când, după prima frază şi prima glumă s-a renunţat la traducere, căci audienţa, nu extraordinar de numeroasă, a râs la varianta în engleză a poantelor. Aş fi vrut să adaug articolului o secvenţă video, dar mulţumită copilului meu care a folosit camera pentru interviuri cu sora lui, bateriile pe care eu le ştiam încărcate – erau goale. Larry nu a vorbit atât de mult despre carte în sine, ci mai mult despre experienţa lui ca părinte. Cartea nu oferă soluţii pentru orice problemă, ci soluţii pe care el le-a descoperit că funcţionează după un şir lung de eşecuri. Mi-a plăcut foarte mult teoria cu care a început. Dacă un copil are o problemă, o oră de terapie pe săptămână nu îl ajută. Ceea ce îl ajută cu adevărat este ca cineva sau ceva să-i „repare” părintele. Degeaba îşi analizează el problemele, dacă iese din cabinet şi se loveşte, din nou, de acelaşi părinte cu care nu poate comunica.

Şi mai amuzantă a fost discuţia despre un posibil proiect legat de adolescenţi. Au fost întrebări şi din sală, dar Larry a mărturisit că nu prea a înţeles care e treaba cu adolescenţii, şi încă nu scrie. Povestea că fiica lui, care a inspirat cea mai mare parte din Playful parenting, l-a întrebat pe la vârsta de 13 ani, ce face el dacă ea, ca adolescentă, o să fie „an angel”. Despre ce o să scrie? Am aflat doar că, la adolescenţă, îl apuca miezul nopţii în camera copilului, pe marginea patului, pentru că atunci era ea dispusă să vorbească despre problemele ei. Bedtime-story, dar cu alt povestitor.

A întrebat cineva despre o reţetă de joc pentru a limita timpul necesar de culcare. Larry a propus o schimbare de rol. Copilul să fie părintele… sincer, pentru jocul ăsta cred că ar trebui să dorm eu o după-amiază! Dar… sfatul lui Larry a fost următorul: să fim pregătiţi să ne vedem în oglindă, să acceptăm fără să comentăm critica pe care copilul ne-o va servi. Pentru că ne vom vedea prin ochii lui, şi există foarte mari şanse să nu ne placă ce vedem!

Larry a adus şi ultima carte la care este coautor, alături de Anthony Benedet: The Art of Roughhousing, şi pe care speră să o vadă tradusă şi în România.

Revenind la Reţete de jocuri, aveţi la dispoziţie aproape 400 de pagini de idei. Nu le-aş spune sfaturi… Din cuprins:

  • Valoarea jocului în conduita părintelui
  • Alăturaţi-vă copiilor în lumea lor
  • Crearea unei legături
  • Să încurajăm încrederea în sine a copilului
  • Mersul pe firul râsetelor
  • Învăţaţi să vă hârjoniţi
  • Suspendarea realităţii: inversarea rolurilor
  • Întăriţi puterea fetelor şi stabiliţi conexiunea cu băieţii
  • Lăsaţi-vă călăuziţi de copil
  • Preluaţi conducerea (la nevoie)
  • Învăţaţi să iubiţi jocurile pe care le detestaţi
  • Acceptaţi sentimentele puternice (ale lor şi ale voastre)
  • Să regândim disciplinarea
  • Rezolvaţi rivalitatea dintre fraţi prin joc
  • Încărcaţi-vă propriile baterii.

Eu abia aştept să ajung la ultimul capitol :).

Unde găsiţi cartea:

Retete de jocuri, Editura Trei Playful parenting The Art of Roughhousing
Retete de jocuri Playful Parenting The Art of Roughhousing

Editura Trei , Libris, Cărturești,  librărie.net,  elefant, eMag, Diverta, Cartepedia, BookCity, Book Depository, Books-Express.ro, Okian.ro

„Reţete de jocuri” a fost laureată cu Medalia de aur a NAPPA (National Parenting Publications Awards) în anul 2001.