Martisor-cos cu flori, cusut si tesut

Mărțișor: coș țesut, decorat cu flori

Martisor-cos cu flori, cusut si tesutSezonul acesta de mărțișor a început cu stângul, din diverse motive. Chiar dacă balerinele se aflau în top, și nici buchetele cu maci nu erau de lepădat, parcă lipsea „acea idee” care să-i dea farmec lui 1 martie 2016. Cumva fiecare an, de când am blogul, a avut modelul lui. Anul acesta n-am simțit asta până acum jumătate de oră, când am fost în sfârșit mulțumită.

Prima idee era legată de țeserea cu fâșii de hârtie. Însă mi-am dat repede seama că pe dimensiuni atât de mici este aproape imposibil.  Mi-am amintit de modul în care recomandam acum ceva vreme să fie improvizate războaiele de țesut pentru copii, din carton, acolo unde nu poate fi folosită o ramă de lemn. Întâi am vrut să „țes” un mic covoraș, pe cartonașul de mărțișor, însă dungile nu se așezat cum voiam eu, ițele nu stăteau întinse și marginile se strângeau… dar rezultatul începea să semene cu o împletitură de coșuleț. Atunci am decis să fac de fapt un coș, să trec ițele prin cusătura deja făcută și, să țes printre ele. Am folosit fir de goblen, în degrade. Țesătura nu este atât de ordonată pe cât mi-aș fi dorit-o eu, căci ițele au fost realizate repede, fără să păstrez aceeași distanță între ele, și, deși acolo unde erau mai dese s-a țesut mai greu, rezultatul este mult mai aspectuos (partea dreaptă). Pentru a țese am folosit un fir cam de lungimea unui braț, și un ac mare și gros, de 8 cm.

Martisor-cos cu flori, cusut si tesut

Am decorat apoi cu elemente din hârtie, decupate cu perforatoarele decorative. Le-am lipit, și cu acul cel mare am realizat câte un orificiu în mijlocul fiecărei flori, unde am cusut câte o mărgică galbenă, folosind acul pentru mărgele, despre care am povestit deja. Coșulețul poate fi „umplut” cu orice tip de floricele, cele mai rapide ar fi cele confecționate din benzi – quilling, dar și floricele din paiete colorate.

Dacă v-a plăcut, puteți să le confecționați printând pe carton  coșuletul de AICI (pagina 2). Pașii următori țin de inspirația fiecăruia.

Spor la lucru!

teserea cu fasii de hartie

Țeserea cu fâșii de hârtie

teserea cu fasii de hartieȚeserea cu fâșii de hârtie nu este o activitate ușoară, cum pare la prima vedere. Dificultățile încep de la prima idee de pus în practică, odată cu pregătirea materialului, pentru că nu există în momentul de față să cumperi de-a gata foile tăiate cu „ițe”, deși posibilitățile creative sunt aproape nelimitate. Așa că am pregătit eu, tăind cu cutterul, și m-am bucurat că pregătesc materiale pentru un grup mic de copii, și nu trebuie să pregătesc pentru o clasă de vreo 30. Sunt curioasă – și aceasta este o întrebare pentru toți părinții care vor citi aici – , ați fi dispuși ca pentru ora de abilități să tăiați cu cutterul o pagină A5, fâșii la distanță de 5mm? Voi afla răspunsul pe pielea mea, când le voi da copiilor acasă coala printată cu liniile, și să le cer să le aducă tăiate… dar poate mă ajutați să am o idee despre ce mă așteaptă.

Pentru că grupulețul meu este mic, ca medie de vârstă, nu am pregătit nici coală A5, nici A6. Am tăiat un fel de semn de carte, 30x7cm, iar fâșiile le-am făcut la 7mm distanță, aceeași lățime și pentru cele de țesut. Inițial proiectul le-a surâs, mai ales când au văzut modelul făcut de mine, în mai multe variante, nu  doar tabla de șah. Însă când au început să lucreze efectiv, să coordoneze mișcările, să țină cont de model, de „inversul” acestuia, alternanța una sus, una jos, a început coșmarul… Prima plângere înregistrată a fost este plictisitor, ceea ce m-a făcut să mă gândesc că trebuia să am fâșii de mai multe culori, să le dau de lucru cu îmbinarea lor. A doua, că nu ascultă modelul, în traducere, că hârtiuțele nu se așază singure la locul lor, eventual cu comandă vocală, căci la simplu „touch screen” nu funcționau. Au fost de ajuns pentru a da startul unui cor de văicăreli (le e foame, le e sete, le e somn, au nevoie la pipi…), poate-poate mă impresionează și schimb. Așa că o imagine prea bună a creațiilor, în aceste condiții, nu există…

Ce mi-a dat însă o speranță la final a fost cererea unei fetițe de a-și lua acasă „rezerve”, ca să termine proiectul. Un plus al activității, lucru la care nu m-am gândit înainte, a fost faptul că au învățat să rupă corect, drept, fâșia pe dimensiunea potrivită. Poate vi se pare simplu, însă nu e, și, deși nu-mi propusesem și activități de rupere și mototolire, cred că le voi include în curând.

Pe viitor mă gândesc să le pregătesc totuși pentru țesut un model mai atractiv, așa cum sunt cele din numărul cu același nume, Țeserea cu fâșii de hârtie, apărut în colecția Idei creative de la editura Casa.

Ghirlanda de Pasti cu oua tesute

oua tesute cu fasii de hartieDe Crăciun scria cineva pe facebook că mai bine gătea „câteva felicitări”, că sigur ieşeau minunat. Cam aşa zâmbeam eu aseară… făcând planul de bătaie pe ziua de azi. Ce atâta înroşit ouă, când unele ţesute, de carton, ies minunat?

Modelul este disponibil în numărul 106 al colecţiei Idei creative, Ţeserea cu fâşii de hârtie, despre care am povestit deja [aici] . Am mărit modelul de două ori, şi am ţesut cu fâşii de quilling late de 1cm. Cred că trebuia să măresc modelul de două ori şi un pic, să-mi rămână şi 2mm spaţiu de manevră cu fâşiile, aşa a ieşit parcă prea fix. Am avut probleme cu fulgii, din păcate nu am avut fulgi coloraţi. Aveam pene colorate, dar nu stăteau, aşa că m-am mulţumit cu fulgii mei albi.

Pentru confecţionare, aveţi nevoie de:

  • o variantă de a mări modelul (la xerox, sau scanner/imprimantă)
  • carton colorat
  • fâşii colorate
  • fulgi (coloraţi de preferinţă)
  • lipici, accesorii

Cartea o puteţi găsi în librăria editurii Casa, sau la elefant, librarie.net.

Alte modele:

idei-creative106-casa2felicitare-ou-tesutsa-tesem-frumos1sa-tesem-frumos2sa-tesem-frumos-d-toys2

Țeserea cu fâșii de hârtie – Idei creative 106

idei-creative106-casa1

Primăvara a făcut să înflorească în colecţia de la editura Casa o mulţime de Idei creative. Este greu să le sortez, să lucrez, pentru că aş vrea să am timp să le realizez pe toate! M-am oprit la numărul 106, Ţeserea cu fâşii de hârtie. Tehnica nu este nouă, şi pe blog, de-a lungul timpului am mai prezentat activităţi de genul acesta. În schimb cartea de la editura Casa aduce modele noi şi mai atractive pentru copii.

Pentru că tot se apropie Paştele, am ales unul din modelele dedicate, suportul cu iepuraş. Suportul l-am lucrat singură, însă oul buclucaş l-am lucrat la dublu. Întâi Iris, cu versiunea proprie. Apoi eu am schimbat tactica. Am văzut că varianta cu acuarele n-a dat chiar un rezultat bun, aşa că am încercat cu pastă corectoare, care a dat un alb mult mai contrastant cu decorul. Şi, în ciuda faptului că modelul presupune o singură decoraţiune, Iris a hotărât să schimbăm…

Mai multă bătaie de cap mi-a dat suportul, partea pentru introdus panglica printre fâşiile de carton, fără să le rup. Pentru şablon, ar trebui să măriţi de două ori modelul propus în carte. Eu l-am prelucrat pe calculator, căci panglica pe care am găsit-o era un pic mai lată decât cea indicată în articol, şi am mărit modelul… fără să las şi câţiva milimetri de eroare… ultima panglică s-a introdus greu!

Faţă de tehnica de creare a modelelor (mai jos sunt câteva recomandări) despre care am mai povestit deja, cartea vine cu o soluţie la care nu m-am gândit. Este folosită la fluturii de pe copertă, şi anume lăsarea unor spaţii între iţele de hârtie. În schimb nu am găsit încă hârtie colorată şi transparentă, pentru a crea acel efect de lumină, aşa că sunt câteva modele încă în aşteptare.

În carte se vorbeşte despre acul de ţesut. Îmi amintesc cum arată, de la seturile din copilărie, însă nu am văzut pe nicăieri în ultimii ani. La modele din hârtie eu am folosit un beţisor de lemn (se dau la McD la cafea) pe post de spată, apoi am introdus direct banda de hârtie. Fâşiile le puteţi tăia singuri, sau achiziţionaţi hârtie de quilling. Se menţionează şi de seturi complete pentru ţesut, cu fâşii, foi pretăiate şi ac, dar nu ştiu să fie şi la noi.

idei-creative106-casa2
idei-creative106-casa1

În carte găsiţi mai multe modele, pentru fiecare anotimp. Temele sunt: întâlnire veselă pe câmp (fluturi şi alte mici necuvântătoare), parada penelor colorate (ouă şi pui, ghirlandă pascală), coşuleţul de Paşti, diverse felicitări, peştişori, cozoroc de viking, bufniţă, semne de carte, monstruleţi cu clopoţei, suport pentru lumânare, decor de toamnă cu arici, îngeraş, carduri pentru cadouri cu temă de iarnă, cutii pentru cadouri.

Cartea o puteţi găsi în librăria editurii Casa, sau la elefant, librarie.net.

Alte modele:

Sa tesem frumos cu hartie Sa tesem frumos cu hartie Sa tesem frumos, D-Toys felicitare-ou-tesut

Teserea bratarilor din margele – Idei creative 96 – editura Casa

Idei creative 96: Teserea bratarilor din margele

Toamna aceasta editura Casa mi-a trimis două provocări creative, exerciţii cu totul noi pentru mine, pentru că nu mai încercasem niciuna dintre tehnici. Prima despre care o să vă vorbesc este cea cuprinsă în numărul 96 al colecţiei Idei creative, Ţeserea brăţărilor din mărgele.

Cu mărgele mici şi mari ne-am mai jucat, atât acasă, cât şi la grădiniţă, cu copiii. Am făcut brăţări, cercei, aveam „material disponibil”. Varianta creaţiilor ţesute îmi plăcea, mai ales cele cu franjuri şi care se poartă la gât. Întotdeauna mi-am dorit una, şi n-am găsit niciodată modelul pe care îl voiam. Acum îmi trebuie doar foarte multă răbdare şi o să-l am. Iris a fost foarte încântată de idee, chiar dacă i s-a părut migăloasă. Am avut şi noroc, să avem în casă ghergheful de la jocul de ţesut, şi a mers repejor. Din păcate, pentru coliere nu cred că ne va ajunge ghergheful… este cam mic. Poate probabil să prelungim, după ce terminăm, firele cu care se leagă colierul. Singurul lucru de care am fi avut nevoie nevoie – şi pentru care nu am mai făcut un drum în oraş – a fost acul pentru înşirat mărgelele. Fir de nylon foarte subţire aveam, dar cea mai fină variantă de ac disponibilă în casă nu era suficientă pentru mărgelele noastre… nu pentru toate cel puţin, le-am ales pe cele mai măricele.

Modelele din carte erau toate foarte atrăgătoare, însă, cum noi nu aveam mărgelele aşezate pe culori, şi nici nu ne dădeam seama cam câte avem din fiecare – în afară de alb – , am ales să improvizăm şi să facem un model propriu. Primele rânduri au fost mai grele, până ne-am obişnuit, apoi am lucrat în ture. Când se plictisea Iris, îi luam locul, pentru că voiam să vedem cât mai repede brăţara terminată.

Ne-am hotărât să ne luăm musai ac, şi să ne mai meşterim câteva brăţări. Oricum vara aceasta a fost pentru noi vara brăţărilor, are pe mâini toate modelele pe care ni le-am putut face, iar din plimbări, ca suvenire, i-am adus tot brăţări. Acum e disperată ca nu cumva la şcoală să o pună să-şi scoată brăţările… eu i-am zis că una-două, poate nu deranjează, dar toate nu prea fac parte din ţinuta de şcoală.

Idei creative 96: Teserea bratarilor din margele

Dacă trebuie să mergeţi la aniversarea vreunei fetiţe, 8-12 ani, sau chiar mai mult, şi nu aveţi idei de cadouri originale, faceţi-i o surpriză: o carte cu modele şi lecţii pentru confecţionat brăţări (editura Casa vă propune şi mărgele simple, şi brăţări din noduri), iar de la mercerie luaţi câteva punguliţe cu mărgele, fir de goblen, culori cât mai calde şi mai vii, ac pentru înşirat mărgele şi fir subţire. S-ar putea să aveţi surpriza de a primi premiul „cel mai fain cadou”.

Idei creative 96: Teserea bratarilor din margele

Numărul 96 al colecţiei Idei creative – Ţeserea brăţărilor din mărgele îl găsiţi în librăria online a editurii Casa, sau în alte librării online: eMag, elefant, librarie.net, libris, AdevarulShop, BookCity, BookDepository.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie | Biblioteca Năzdrăvanilor

Felicitare cu ou tesut

Felicitare cu ou tesut

Ca să intrăm în atmosferă, că doar mai e un pic de tot până vom ciocni ouă cu adevărat, am făcut astăzi o felicitare de Paşti cu ou "ţesut". Vor mai urma câteva modele, acesta este primul.

Materiale necesare:

  • imprimantă, pentru a printa modelul de aici.
  • hârtie colorată
  • cutter, riglă, trimmer
  • lipici
  • foarfecă

Modelul pare simplu, însă nu este chiar atât de uşor de realizat. Iniţial am printat modelul pe carton (aveţi două variante, vertică sau înclinată), dar după ce am executat mi-am dat seama că rezultatul ar fi fost mai bun dacă printam şi pe o coală subţire de hârtie, realizam decorul şi îl aplicam apoi pe felicitare. De ce? Pentru că iţele de carton nu lăsau să se apropie foarte bine între ele benzile colorate, ceea ce e mult mai uşor când hârtia este mai subţire, cum am realizat modelul de aici.

Aşadar, revenind la felicitare: tăiaţi cu un cutter şi o riglă exact pe dungile imprimate, pentru a obţine un set de iţe. Au 5mm lăţime. Aveţi apoi nevoie de benzi de hârtie, de aceeaşi lăţime, pe care le puteţi tăia tot cu cutterul, sau cu un trimmer dacă aveţi la îndemână. Modelul poate fi simplu, tablă de şah, sau puteţi crea propriile modele. Pentru a introduce mai uşor benzile de hârtie puteţi folosi un creion pe post de spată.

Felicitare cu ou tesut

La final, tăiaţi un contur de ou, cu interiorul la fel ca cel de pe felicitare, şi exteriorul mai mare (pagina 3 a modelului), şi aplicaţi-l peste ţesătură, astfel încât să acoperiţi capetele benzilor. Puteţi folosi şi mai multe culori.

De aici puteţi decora felicitarea în funcţie de propria inspiraţie.

Spor la lucru!

Atelierul de creaţie