Atlas geografic – activitati practice pentru copii isteti, Editura Teora

Atlas geografic pentru copii isteti Iarna trecută concursul "Brăduţul meu special" a fost susţinut cu premii de Editura Teora. Unul dintre premiile oferite copiilor a fost şi Atlas geografic, activităţi practice pentru copii isteţi. Momentul final al concursului a fost unul extrem de special. Pentru câteva zile, premiile s-au aflat la mine, până când am aflat câştigătorii şi le-am expediat. Dintre toate, Andrei a răsfoit îndelung atlasul, necăjit că nu poate explora şi pachetele ataşate. I-am promis atunci că… dacă va fi cuminte… poate… dar cum babă frumoasă şi copil cuminte n-am văzut, am transformat cuminţenia în rezultate şcolare. Săptămâna trecută l-am lăsat să aleagă, şi a ales.

Dacă putea exista o carte mai aproape de dorinţele lui, atunci atlasul a nimerit la fix. Nu ştiu de unde a moştenit pasiunea pentru geografie, graniţe, capitale… dar steagurile îl fascinează de vreo doi ani. Le-am printat de pe net, le-am desenat…

Lumea mea cea mica e foarte diferita, concurs de 1 iunie.

… când am adus atlasul acasă nu-i venea să creadă. 18 coli cu autocolante, steaguri, animale, clădiri renumite, minuni ale naturii… nici nu ştia cu ce să înceapă! Am început cu prima pagină de explicaţii, să vedem ce anume trebuie să facem. La fiecare continent sau regiune trebuia să lipim steagurile în căsuţele rezervate fiecărui stat. Apoi să căutăm pe colile cu autocolante animalele marcate ca aparţinând acelei regiuni şi, folosind trimiteri ca la şah, să le plasăm în caseta potrivită de pe hartă. La fel am procedat şi în cazul clădirilor.

Le-a venit rândul celor 10 cărţi poştale ilustrate. Mesajele sunt pretipărite, dar… cu texte lipsă. Ca să o poţi "expedia", trebuie întâi să citeşti descrierea acelei regiuni, să completezi spaţiile libere, apoi să cauţi un destinatar. Iată ce aflăm despre nordul Europei:

Salut!

În Franţa se spune Bonjour! Am sosit în capitala Marii Britanii, Londra, iar apoi am zburat la Oslo, capitala Norvegiei. Am călătorit spre sud, până la benelux – Belgia, Luxemburg şi Olanda. În Danemarca am vizitat Legoland, un parc tematic neobişnuit, construit din cărămizi de plastic. Apoi am plecat la schi în Alpi. Aceşti munţi acoperă cea mai mare parte a Elveţiei. În continuare ne vom îndrepta spre sudul şi sud-estul Europei! Auf Wiedersehen! Aceasta înseamnă "La revedere" în limba germană.

După ce ai "parcurs" o regiune, primeşti o viză în paşaportul ataşat cărţii. Andrei a fost încântat de noul lui paşaport. Şi-a completat numele, localitatea naşterii, înălţimea, ba chiar a inventat prima lui semnătură. Normal, am căutat şi o poză, noroc că mai aveam de la carnetul de note… Convenţia a fost că primeşte viza după ce dovedeşte că a citit paginile respective.

Lucrarea începe cu prezentări generale: ce este un atlas, ce sunt hărţile, ce înseamnă legendă. Aflăm ce este Ecuatorul şi cercurile polare, iar trimiterile tip grilă de pe hărţi seamănă foarte bine cu reperele de latitudine şi longitudine.

Zonele prezentate sunt: Canada şi Arctica; Statele Unite, Mexic şi Marea Caraibilor; America Centrală şi de Sud; Africa de Nord; Africa de Sud; Europa de Nord; Sudul şi sud-estul Europei; Rusia şi vecinii acesteia; Sud-vestul şi sudul Asiei; China şi nord-estul Asiei; Sud-estul Asiei; Australia şi Noua Zeelandă, Antarctida. La final este un index cu ţările care pot fi găsite în atlas.

Hărţile inserate sunt generale, prezintă grafic formele de relief caracteristice zonei, precum şi marile fluvii care o străbat. Sunt marcate graniţele statelor şi capitalele.

Lucrarea este format mare, 34x34cm, cu copertă cartonată. La interior cuprinde 14 file color, plastifiate, format 24x34cm, astfel încât abţibildurile se pot desprinde şi folosi în paşaport, sau jocul poate fi reluat pentru completarea hărţilor.

Mai avem încă de lucru, lectura şi explicaţiile nu merg la fel de repede ca lipirea autocolantelor. Apoi trebuie să căutăm şi informaţii despre animalele pe care încă nu le cunoaştem… nu putem să dăm ocol lumii atât de repede. Nu cred că ne va lua totuşi 80 de zile… dar la final vom avea şi noi un paşaport plin cu vize, ca dovadă a călătoriei noastre imaginare.

Atlas geografic pentru copii isteti

Atlas geografic pentru copii isteti

Atlas geografic pentru copii isteti

Info preţ:Editura Teora, eMAG.ro, libris.ro, elefant.ro | Biblioteca Năzdrăvanilor

Atelierul Nazdravanilor, editia a patra

Atelierul Nazdravanilor

A patra ediţie a Atelierului Năzdrăvanilor va fi găzduită sâmbătă, 21 mai 2011, de Grădiniţa – After School "Cuibuşorul Zânelor", (vezi detalii). Activităţile de bricolaj se vor desfăşura între orele 11:00-14:00.
Copiii vor avea ca temă în prima parte a evenimentului realizarea unor figurine folosind fire chenille şi diverse articole hobby pentru lucru manual, precum şi realizarea unui decor potrivit pentru figurina construită. Toate materialele necesare realizării cerinţelor sunt asigurate de organizator.

Atelierul Năzdrăvanilor este un exerciţiu în cadrul căruia toţi învăţăm să lucrăm şi să evaluăm obiectiv, iar acest efort este răsplătit printr-o diplomă şi un premiu de participare oferit de sponsorul evenimentului.

După o scurtă pauză, în cea de-a doua parte a activităţii, aceiaşi copii vor deveni membri ai juriului şi vor acorda puncte lucrărilor participante.

Câştigătorii vor primi multe aplauze, iar Editura Teora şi Talente de Năzdrăvani vor oferi premii tuturor participanţilor.
Pe lângă aceasta, ne vom amuza cu o tombolă organizată pentru copiii înscrişi la eveniment, la care vom avea cinci premii, constând în lucrări pentru cei mici, oferite tot de Editura Teora:

Activitati Micii detectivi Invata impreuna cu ursuletul - Activitati pentru prescolari, verdeInvata impreuna cu ursuletul - Activitati pentru prescolari, galbenInvata impreuna cu ursuletul - Activitati pentru prescolari, albastruAtlas cu animale - carte cu autocolante

Pot participa la eveniment copii din grupa mare şi pregătitoare, precum şi şcolari din clasele întâi şi a doua. La Atelier vor fi prezenţi cel mult 25 de copii, care se vor înscrie până la data de 20 mai 2011 la adresa admin@talentedenazdravani.eu. Taxa de participare este de 39 lei de copil.

Evenimentul este organizat de portalul Talente de Năzdrăvani, în colaborare cu:

Editura Teora     Gradinita Cuibusorul Zanelor

Pentru orice întrebări referitoare la eveniment, folosiţi vă rog formularul de contact din această pagină.

Mulţumim ArtBook pentru sprijinul acordat în realizarea graficii dedicate pentru acest eveniment.

Afişul evenimentului este disponibil în format A4 aici.


Imagini de la eveniment


Ediţiile precedente: 1, 2, 3.

Dinozaurii. Editura Teora

Dinozaurii. Editura Teora

Habar n-am când a început mai exact pasiunea asta cu dinozaurii… poate când au văzut prima dată filmul de animaţie cu Dinozauri, şi l-au îndrăgit pe Picioruş şi pe prietenii lui. A continuat cu enciclopedii, mulaje, o sacoşă de dinozauri de cauciuc de pe la muzee…

E, într-adevăr, o lume fascinantă. Deşi e demult dispărută, încă te înfioară… iar teoriile recente de prin Jurassic Park, chiar dacă ştii bine că sunt SF-uri, te gandeşti… dacă uriaşii ar reveni pe Pământ?

Ei, măcar paleontologii ar elimina o mulţime de supoziţii despre specii şi obiceiuri. Ei ar fi fericiţi, nu ştiu însă pentru câtă vreme…

Andrei, în mania lui de a învăţa cifre şi clasificări, a fost încântat de noua materie de studiu. De la Bucureşti şi până dincolo de Piteşti am studiat a doua zi de Crăciun luptele dintre dintre machetele de hârtie. Cred că a fost lucrul care a deosebit cartea de celelalte, faptul că figurinele sunt animate în cele 6 tablouri principale, dar şi în numeroasele tablouri secundare, cu detalii despre caracteristicile de bază ale fiecărei specii..

Dinozaurii. Editura Teora

Mie mi-au plăcut că sunt rezistente. Cartea este format mare, 19x25x6cm, şi este realizată integral din carton. Machetele sunt minunate, cu finisaje de calitate şi perfect funcţionale. Mai mult, casetele mici se pot bloca, la nevoie, pentru a proteja şi mai mult decupajele. Am răsfoit în faţa camerei enciclopedia tridimensionala:

Info preţ: Teora.ro, elefant.ro, librarie.net, eMAG.ro | Biblioteca Năzdrăvanilor

Cum functioneaza corpul meu. Editura Teora

Cum functioneaza corpul meu. Editura Teora

Mai aveam două cadouri de la Moş Crăciun, şi cum nu mă puteam hotărî cu care să închei prezentările, aşa că l-am întrebat pe Andrei… dintre Cum funcţionează corpul meu şi Dinozaurii care îi place mai mult. Fascinat de ceea ce avem pe sub piele, nici nu mă aşteptam să n-o aleagă pe prima. Dar… greşit. Dinozaurii i-au plăcut cel mai mult, aşa că azi povestesc despre Corpul meu. Cartea, nu al meu cel existent, căci după sărbători în stil tradiţional nu-i frumos să vorbeşti de funie în casa spânzuratului.

L-am întrebat dacă nu-i place cartea. Îi place, dar nu aşa mult. Îi plac ferăstruicile, şi îi place să se uite "înăuntru". Trec peste dorinţa exprimată la un moment dat, cu regrete, că nu a văzut creier de om "pe viu", sper nici să nu vadă. (Şi nici să nu prindă secvenţa aceea ciudată din Hannibal.)

Dar să revin la carte, o enciclopedie minunată pentru copii: 13 file presărate cu surprize la fiecare colţ. Mereu ai ceva de descoperit, de investigat. Dar cartea nu a fost "citită" frumos, pagină după pagină. Am început întâi cu cele mai atractive pop-up-uri, ce sunt, cum funcţionează, daca avem şi noi, şi pe unde. Apoi au început să-şi amintească de ce au suferit ei de-a lungul timpului, şi să le arăt care erau zonele cu pricina. În final au trecut la investigaţii în familia extinsă, care ce oase şi-a rupt, şi să le arate pe schemă. Am culminat cu un amic, aflat în vizită, şi care le-a arătat pe ce bifurcaţie aortică are el montat un stent. Nu mai spun la ce discuţii am ajuns…

Cum functioneaza corpul meu. Editura Teora

Macheta cu craniul au spus că e "greşită". Ochii nu pot fi atât de aproape de creier… De fapt, nu şi-au închipuit ei niciodată că în spatele ochilor începe… creierul. Încă nu au descoperit-o toată, dar e printre cărţile pe care le scot din bibliotecă atunci când avem vizitatori. Poate-poate mai prind ocazia să investigheze o afecţiune…

Lucrarea, realizată sub coordonarea lui Steve Parker, este realizată în format mare, 26x26cm, şi cuprinde 13 capitole: corpul, scheletul, creierul şi nervii, muşchii, circulaţia, respiraţia, digestia, hormonii, ochii şi urechile, nasul şi gura, piele, unghii şi păr, reproducerea, creşterea şi îmbătrânirea. La final, un index are rolul de a ajuta navigarea în interiorul lucrării.

Info preţ: Libraria Teora.ro  | Biblioteca Năzdrăvanilor

Titanic. Carte 3D, Editura Teora

Titanic. Editura Teora. Carte 3D Printre cadourile cu care Moş Crăciun de la Teora i-a dat pe spate pe copii a fost si cartea despre Titanic. M-a lăsat pe mine cu gura căscată, căci ce reacţie poţi să ai în momentul în care o deschizi, linistit, şi în faţa ochilor ţi se desfăşoară o machetă impresionantă de 1m? Nu vreau să mă gândesc ce reacţie au avut cei care l-au văzut prima dată… real. Iris habar n-avea ce era cu vaporul ăsta, dar Andrei era la curent cu faptul că pe 14 aprilie s-a scufundat un vapor mare care mergea la New York. Acum îl vedea.

Vacanţa nu ne-a lăsat prea mult să aprofundăm materialele incluse, dar cum în seara asta rulează filmul pe tv, am citit cartea împreună. Până acum copiii s-au amuzat studiind macheta, şi interiorul, prin ferăstruicile deschise, harta cu punţile navei, copia după singurul bilet rămas de la un pasaget de clasa întâi, care nu a mai plecat. Oare cum s-a simţit reverendul Stuart Holden, având pe birou, o viaţă întreagă, înrămat biletul?

Pachetul include şi o copie după meniul ce se servea pe navă. Recunosc că de multe dintre cele de-acolo nu am auzit în viaţa mea, dar ce au constatat şi copii: mâncau foarte sănătos. Cred şi eu, habar n-aveau acum 100 de ani ce-s alea "E-uri", iar somonul, carnea de vită, făceau parte din alimentaţia curentă. Până şi la clasa a treia se mânca sănătos. Dimineaţa: terci din făină de ovăz şi lapte, heringi afumaţi, cartofi în coajă, omletă cu şuncă, pâine proaspătă cu unt, marmeladă, ceai, cafea. La prâz: supă de orez, pâine proaspătă, pesmeţi, friptură de vită cu sos brun, porumb dulce, cartofi fierţi, budincă de prune cu sos dulce, fructe. Gustarea de la ora 5: carne rece, brânză, murături, pâine proaspătă cu unt, compot de smochine cu orez, ceai. Cina: terci, pesmeţi, brânză.

Titanic. Editura Teora. Carte 3D

Dintre pliantele incluse, cel mai mult l-a fascinat copia după ziarele din epocă, The New York Times şi The Daily Mirror. Trebuie să recunosc că, deşi scrisul este foarte mic, tot am stat să buchisesc un pic. Nu citeşti în fiecare zi un ziar de acum 100 de ani, nu?

Titanic. Editura Teora. Carte 3D

Pliantul cu schema navei este foarte detaliat, poţi pierde ore studiind aşezarea. Oare cât ţi-ar fi luat să-l vizitezi? Hmmm… ce păcat că nu s-au gândit să facă încă un parc "Titanic", cum e cel de la Disneyland. Pun pariu ca ar avea mare succes. Pe verso sunt câteva informaţii despre cei care s-au aflat la bordul vasului, sau mai norocoşi în acea zi. Cel mai mult m-a impresionat povestea a doi copii, fraţii Navratil, răpiţi de tatăl lor după divorţ. A plecat cu ei în America, sub nume fals. În momentul naufragiului, i-a urcat într-o barcă de salvare. El s-a înecat, dar mama şi-a recunoscut copiii într-o poză din ziarele vremii, şi a mers în America pentru a-i regăsi.

Citind cartea, am aflat şi lucruri pe care nu le ştiam. Dintre acestea… de exemplu, că nu au avut binoclu pe vapor, şi că supravegheau marea doar cu privirea. Dacă mă gândesc bine… dacă tot le era aşa teamă, şi nu vedeau nimic, de ce nu foloseau la intervale regulate rachete de semnalizare!? A doua… că cel de-al patrulea coş era fals. Era aerisire pentru cambuză, şi a fost pus pentru că armatorii au considerat că vaporul ar arăta "ciudat" fără el. Şi al treilea… că informaţiile despre gheţari au ajuns pe vas, dar nu şi la cine trebuie, au rămas în cabina telegrafiştilor.

Am urmărit pas cu pas rezumatul momentelor importante ale naufragiului. În final, misterul care a învăluit evenimentul atâta timp a fost spulberat, în 1985 fiind descoperită epava. Carena nu a fost spintecată, plăcile au fost îndoite, niturile tăiate, şi de aici fisura. Se pare că materialul folosit nu a fost de o foarte bună calitate.

Titanic. Editura Teora. Carte 3D

În ferestrele de lângă machetă se deschid, în variante pop-up, sălile principale: restaurantul franţuzesc, puntea de comandă, sala de recepţie de la clasa întâi, sala de gimnastică, terasa cu palmieri, sau scara principală, care apare şi în film. Recunosc că aş vrea să văd un album cu fotografiile lui Francis Browne, un fotograf care a călătorit cu Titanicul, şi care a coborât la ultima escală europeană, în Queenstown…

Info preţ: Teora.ro, Elefant.ro, Libris.ro, eMAG.ro  | Biblioteca Năzdrăvanilor

Aho-aho, si la multi ani!

A mai trecut un an, şi dacă stau să mă întreb cum, nu ştiu. Ieri parcă era tot Revelion… Iar astăzi mă pregătesc pentru încă unul. Dacă mă uit în oglindă, parcă sunt ceva fire albe în plus. Spatele nu mă mai doare când iau copiii de mână… căci nu trebuie să mă mai aplec! Ciudat, Andrei îmi ajunge la umeri… iar mânuţa Irisucăi nu se mai pierde într-a mea.

A trecut atât de repede, şi a fost atât de plin. Iris a învăţat să scrie. E drept, câteva litere, dar are grijă să însemne tot ce îi aparţine, cu "IRIS". Încă nu spune ea toate sunetele, dar mă uimeşte cu ingeniozitatea şi talentul ei de a răsuci vorba pentru a-şi atinge scopul. Cred că ar fi un bun avocat… dar până atunci cu siguranţă îmi va face câteva şuviţe argintii… Am terminat şi grădiniţa. Am trecut pragul şcolii, şi mi-am reamintit cu nostalgie momentul în care l-am ţinut prima dată în braţe pe Andrei. Parcă a trecut doar o clipă. Şi la acel moment se mai adaugă unul… când m-a chemat cu emoţie… să-mi arate ce ştie el să scrie. Cu bastonaşe tremurate, a scris de mână mama. Cred că sentimentul a fost mai intens decât atunci când a spus-o prima dată…

Am văzut crescând şi cel de-al treilea copil, cum îi spun eu portalului Talente de Năzdrăvani. Emoţiile au fost la fel de multe, parcă acum începea să meargă, iar eu eram acolo, să-l prind de mânuţă să nu cadă. Mi-a adus multe satisfacţii, şi mulţi prieteni. Mai important, nu am fost singură. Mi-au fost alături Editurile Paralela 45, Teora, Gama, Librăria Book-Express, şi nu în cele din urmă Mihai şi Ana de la Jucarii din Lemn. Nu uit nici de Roxana, nici de atmosfera primitoare de la GreenTea, şi nici de cele mai frumoase linguri de lemn pe care le-am văzut. Nu în ultimul rând, ArtBook, care a susţinut din punct de vedere grafic activităţile desfăşurate pe Talente de Năzdrăvani. La mulţi ani tuturor şi un an nou minunat!

2011 sper să fie mai plin, mai bun, mai… altfel. Mai multe surprize, mai mulţi copii cu chef de joacă. Naz şi Ani, de luna aceasta marcă înregistrată oficial la OSIM, le vor fi mereu alături, să-i încurajeze şi să-i înveţe, provocându-i la fiecare pas. Nu ne vom plictisi, şi vom creşte frumos, aşa cum ne-am propus cu ceva timp în urmă.

Sărbători fericite tuturor, şi în special Năzdrăvanilor!

Cartea Junglei. Poveste pop-up. Editura Teora

Cartea Junglei, poveste 3D, Editura Teora

Să continui povestea de ieri

După ce moşul a scos-o din sac pe Cenuşăreasa, a fost rândul lui Andrei (adevărul e că moşul scotea cadourile pe rând, iar piticii se tot uitau cu disperare la sac că se goleşte :)). Lui Andrei i-a adus o poveste cu un băieţel, un pic mai mare decât el… Cartea Junglei, la fel de frumoasă şi interesantă ca Cenuşăreasa. N-a apucat s-o răsfoiască foarte mult, căci era cu ochii pe sac, dar după ce a plecat moşul a răsfoit-o împreună cu Iris.

Parcă jungla întreagă coborâse în palmele lor. Toate personajele au prins viaţă, cele şase scene principale sunt construite admirabil de Matthew Reinhart. Nu numai că imaginile par a "răsări" din pământ, ci ele interacţionează, se mişcă, simt… Iris a remarcat imediat tabloul în care mama îşi mângâie copilul dacă mişti pagina. O explozie de culoare, flori exotice şi temple misterioase, toate pentru a stimula imaginaţia copilului care citeşte povestea.

Cartea le-a plăcut foarte mult. A fost pentru ei o surpriză frumoasă, unul din cadourile "bonus" de la Moşu’.

Cartea Junglei, poveste 3D, Editura Teora

Şi… am răsfoit-o:

Lucrarea se prezintă în format mare, 21x27cm, cu copertă cartonată, iar titlul este lăcuit selectiv, cu auriu. O realizare tehnică excepţională, şi un cadou minunat.

Info preţ: Libraria Teora.ro, Libris.ro, elefant.ro, eMAG.ro | Biblioteca Năzdrăvanilor

Cenusareasa. Poveste pop-up. Editura Teora

Cenusareasa, poveste 3D, Editura Teora

Anul acesta Iris i-a cerut-o Moşului pe Cenuşăreasa. Îşi dorea foarte foarte mult păpuşa. Zis şi făcut, Moşul s-a pus pe treabă, şi a zis să rezolve repede cadourile. Aflu, la ceva timp după ce am expediat scrisoarea, că Cenusăreasa trebuia să fie din seria muzicală. O să vadă moşul, că i-am desenat butonul! Mda, numai că spiriduşiul responsabil cu lista n-a înţeles că acel colier era de fapt buton.

S-a gândit spiriduşul bine, şi a găsit o soluţie… Dacă Cenuşăreasa nu cântă, atunci poate spune o poveste… Povestea 3D, tiparită de editura Teora, pare un diafilm animat. În seara de ajun Moşul ştia… că nu alesese păpuşa care trebuie, şi a scos imediat cartea, pentru a alunga dezamăgirea. Efectul a fost cel scontat, în momentul în care a deschis-o a uitat cu desăvârşire de butonul cu pricina. Norocul a făcut să o deschidă exact la pagina cu rochiţa de bal a Cenuşăresei, o impresionantă croială sclipitoare şi cu fundiţe pentru fetiţele din ziua de azi. Eu una nu m-aş îmbrăca cu aşa ceva. Dar Irisuca ar fi în delir.

Cartea i-a plăcut enorm. Am studiat cele 6 scene principale, plus cele mici, secundare, de pe fiecare pagină. Cel mai mult îi plac cele de transformare, când pe versiunea "închis" vezi şobolanul, iar pe "deschis" – vizitiul. Şi fuga Cenuşăresei de la bal, întâi în rochie, apoi, la deschidere, în hainele umile. Dar scena ei preferată este la final, când, la deschiderea ultimei părţi a poveştii, apare prinţul cu prinţesa pe cal.

Cenusareasa, poveste 3D, Editura Teora

Cele două bunici au citit deja povestea, de fapt mai mult au asistat la spectacolul oferit de Irisuca. Deschidea fiecare pagină, şi spunea povestea… uite, vezi, cum îi intră pantoful pe picior? Era de sticla… de-aia se vede prin el! [na. pantoful este din acetofan] Nu numai copilul a fost impresionat, şi adulţii care au intrat în contact cu superba lucrare au redevenit pentru o clipă copii…

S-o răsfoim împreună…

Lucrarea se prezintă în format mare, 21x27cm, cu copertă cartonată, printată cu roz sidefat (asta cred că i-a plăcut cel mai mult). O realizare tehnică excepţională, şi un cadou minunat.

Info preţ: Libraria Teora.ro, elefant.ro, Libris.ro, eMAG.ro | Biblioteca Năzdrăvanilor

Bijuterii pentru fetite, Editura Teora

Bijuterii pentru fetite, Editura Teora

Moş Crăciun ne-a făcut o surpriză tare frumoasă, şi a trecut pentru noi pe la Editura Teora. Şi, chiar dacă Iris e încă mică, îi sclipesc ochişorii când aude de mărgele, brăţări, fire argintii… Struţ mic, abia dacă mai avea răbdare, aşa că Bijuterii pentru fetiţe a fost primul cadou pe care l-am pus în funcţiune.
Pe celelalte s-a putut uita şi singură, dar aici avea nevoie de mine. Cu croşeta mă descurc, aparatul pentru împletit nu-mi era străin, confecţionam unul dintr-un capac de deodorant şi câteva ţinte când eram mică. Dar nu am folosit niciodată mărgele în timp ce croşetam, şi nici fire elastice.

Setul include peste 500 de mărgele, în diferite forme şi culori, 6 variante de elastice, ustensilele de lucru şi 48 de pagini cu modele şi instrucţiuni. Pentru cei care nu ştiu să croşeteze, primele lecţii sunt foarte utile, se porneşte de la realizarea ochiurilor simple până la modele mai complexe.
Cred că, de pe la 7-8 ani, pot fi realizate modelele pe aparatul de împletit, apoi cele simple croşetate. Mie mi s-ar fi părut logic ca mărgelele să aibă orificiul suficient de larg, pentru a fi prinse cu croşeta, trecând ochiul prin interior. Instrucţiunile cărţii în schimb sunt diferite. Mărgelele trebuie înşirate înainte pe firul de aţă, apoi se croşetează. E un pic ciudat, până te obişnuieşti, apoi e chiar simplu. E de preferat să înşiri mai multe mărgele decât este necesar, mai bine rămân decât să nu ai suficiente.

Bijuterii pentru fetite, Editura Teora

Deocamdată am ajuns la al patrulea model, unul deja l-am pierdut… iar dacă ar fi după Iris, toată ziua aş face brăţări şi inele. Este artistă la dat sfaturi, înşirat mărgele, şi bătut omul la cap să-şi atingă scopul. Foarte inspirat moşul, ne-a dat de lucru în vacanţă!

Bijuterii pentru fetite, Editura Teora

Info preţ: Teora.ro, elefant.roBook Depository  | Biblioteca Năzdrăvanilor

Concurs: Bradutul meu special – epilog

Concursul "Brăduţul meu special" s-a încheiat astăzi, când, prin tragere la sorţi, au fost atribuite şi ultimele cinci premii oferite de Editura Teora.

După încheierea tuturor etapelor, premiile merg către:

Premiul de popularitate: Mihai C., Braşov, care a acumulat 88 de puncte în urma votului publicului.

Editura TEORA Enciclopedie pentru copii istetiMihai C.

Premiul "Cel mai frumos ornament de iarnă": Alexandru M., Slobozia, care a acumulat 25 de puncte în urma votului juriului.

Editura TEORAŞi eu vreau să ştiu Alexandru M.

Premiul "Cea mai interesantă idee de ornament": Costin D., care a acumulat 18 puncte în urma votului juriului.

Editura TEORAActivităţi practice pentru copii isteţi – Atlas geografic Costin D.

La tragerea la sorţi nu au participat câştigătorii celor 3 premii speciale. Cele cinci premii merg la:

Editura TEORA 10. Robert G., Bucuresti, 6 ani

Editura TEORA 17. Bianca C., Luncile (Buzau), 5 ani

Editura TEORA 15. Bianca B., Luncile (Buzau), 9 ani

Editura TEORA 36. Paul D., Bucuresti, 12 ani

Editura TEORA 26. Petronela T., Durnesti-Botosani, 9 ani

Câştigătorii au la dispoziţie trei zile, până sâmbătă, 25 decembrie, ora 12:00, pentru a revendica premiile. Fiecare trebuie să adauge pe acest subiect un mesaj cu numele şi adresa la care premiul trebuie expediat (nu va fi vizibila public). În cazul în care un premiu rămâne nerevendicat, acesta va fi atribuit următorului clasat, iar în cazul tragerii la sorţi, rezervelor, în ordinea în care au fost extrase.

Felicitări tuturor şi mulţumim Editurii Teora pentru premiile deosebite oferite la acest concurs!

Premiile vor fi expediate de organizatorul concursului, portalul Talente de Năzdrăvani, în cel mult trei zile de la revendicarea acestora.

Vezi şi: Pagina principală a concursului | Creaţiile participante | Rezultatele votului juriului