Cum ne descurcam cu rechizitele scolare

Şcoala a început cam de multicel, ne apropiem deja cu paşi mari de prima vacanţă intersemestrială – pentru preşcolari şi ciclul primar, aşa că poate articolul meu e uşor depăşit… ei bine, mă gândesc că omul gospodar îşi face vara sanie, aşa că niciodată nu e prea târziu.

Nu îmi fac vise să cred că vom ajunge, cel puţin în următorii 50 de ani, la un sistem de învăţământ decent, pe una dintre cele două variante. Prima, poate cea mai de dorit, funcţională din câte ştiu în ţările nordice, este aceea în care statul chiar se implică în educaţie, iar toate materialele necesare în procesul de învăţare sunt asigurate de la buget. A doua este cea a taxei percepute de instituţiile şcolare, printr-un sistem transparent, gândit în favoarea elevului, în care plăteşti taxa X, şi în rest nu te mai doare capul. Ar fi poate varianta cea mai frumoasă, mai ales că s-ar rezolva, oficial, problema fondului clasei/şcolii, sau ce se mai percepe acum.

Vreau să mă opresc la rechizite, şi problema este la fel de spinoasă şi la grădiniţă, şi la şcoală. Aş vrea o listă, şi aceasta ţinând cont de strictul necesar, şi nu de ceea ce consider „mofturi”. De exemplu, dotarea sălilor cu mobilier, calculator, proiector etc. este sarcina primăriei, nu a părinţilor. Dar plastilina, creioanele, au rămas în zona de umbră… iar tradiţia românească plasează în sarcina părinţilor achiziţiile de toamnă. În schimb, din experienţele pe care le-am până acum, colectivele de părinţi nu sunt capabile să discute, să delege şi să aibă încredere, pentru a lua, economic vorbind, cea mai bună decizie. Nici cadrele didactice nu sunt – o bună parte dintre ele cel puţin – suficient de informate, autoritare, sau buni manageri pentru a da sfaturile potrivite organizării. Să fim serioşi, părinţii se cunosc la prima şedinţă, nu deţin abilitatea copiilor de a-şi face prieteni noi în 2 minute, fiecare priveşte cu neîncredere şi habar n-ai cine e individul acela care se oferă voluntar. Plus că suntem obişnuiţi să gândim că toată lumea urmăreşte ceva, are un interes, să te oferi doar pentru copii nu e o variantă acceptată.

Pentru a evita cheltuielile inutile, cel mai rentabile decizii mi se par achiziţiile de grup, lăsând la o parte mentalitatea cum că celălalt foloseşte mai mult. Voi da mai jos exemple… poate experienţele vă sunt folositoare.

Tempera 1000 mlAcuarelele. Dacă mergeţi pe tempera/guaşe, un set cu 6 culori, borcănele, un set ajunge la 10-20 lei. Să spunem 15. La 20 de copii în clasă, numai acuarelele vor costa 300 lei. Unele culori se vor termina mai repede – cum e alb, albastru, şi veţi mai cumpăra cel puţin un set până la finalul anului. Am învăţat la grădiniţă, de la educatoarea Irisucăi, am propus apoi la şcoală la ambele clase: culori la 1000ml, pe care le-am achiziţionat după cum ne-a fost la îndemână (varianta 1) Chiar şi pentru mai multe culori, tot nu ajungeam la suma ce se aduna cheltuită individual. În plus, prima serie cumpărată în clasa I ne-a ajuns până la sfârşitul clasei a II-a, când am mai cumpărat doar alb, galben, roşu şi albastru. Vom mai vedea dacă anul viitor, într-a patra, mai e nevoie să cumpărăm, probabil vom folosi variantele de 500ml. Care au fost punctele bune, pe lângă cel economic? Copiii au învăţat să lucreze în grup, folosind o planşetă principală. Puneau culori atât cât le era necesar, nu făceau risipă. Combinau culori pe altă planşetă, nu amestecau culorile în borcanul mare. Pe lângă aceasta, nu le mai cărau la şcoală/nu le mai uitau acasă, căci erau tot timpul în dulapul din clasă.

Creioanele colorate. Au fost cumpărate (de data aceasta doar la grădiniţă am experimentat) cutii cu 6, 12 şi mai multe culori, în aşa fel încât cele mai folosite să fie mai multe, cel puţin una pentru fiecare copil, iar nuanţele secundare, folosite mai rar, să fie mai puţine. Se foloseau cu un singur pahar la măsuţă. Pe lângă creioane, o ascuţitoare electrică de calitate este mană cerească. Dacă nu ştiţi ce vorbesc, încercaţi să ascuţiţi de azi pe mâine 300 de creioane cu o ascuţitoare normală. 🙁 Personal eu prefer creioanele compacte, fără lemn (dar nu cerate) care nu se ascut. Dar mi se pare normal ca doamna – învăţătoare sau educatoare – să dea frumuşel creioanele acasă la ascuţit fiecărui părinte, şi nu să ascută până nu se mai poate spăla pe mâini din cauza bătăturilor cu lichid. Referitor la calitate, povestea creioanelor e lungă. Cele ieftine nu sunt o soluţie. Lemnul este prost, mina este spartă bucăţele, le arunci aproape la fel de repede cum te-ai hotărât să le cumperi…

Copac din hartie creponataHârtie creponată. Aici mi se pare cea mai mare greşeală să-şi cumpere fiecare câte un pachet. Este decizia cadrului didactic pentru câte proiecte va folosi materialul, de ce culori are nevoie. Există pe piaţă pachete cu mai multe sau mai puţine culori, ba chiar se pot cumpăra monocrome. 3-4 seturi pentru toată clasa s-ar putea să fie mai mult decât suficiente. Am încercat să mă gândesc la ce-am folosit-o eu de-a lungul timpului… cred că am făcut pomişori de toamnă, şi ceva flori, mi se pare chiar şi struguri. Le-am folosit din plin la realizarea panourilor din clasă, îmbrăcam plăcile de polistiren şi le decoram.

Hârtie glasată, colorată, cartoane colorate. Se aplică, ca mai sus, folosirea raţiunii. Sunt pachete pe culori, sau asortate, variante atât de diverse, mult mai ieftine la top decât cumpăratul la 1.5 lei-2 lei bucata de la librărie. În plus, nu mai trăim înainte de 90, când, dacă nu cumpărai la începutul anului tot ce e nevoie, rămâneai fără… acum se găsesc pe toate drumurile, ba chiar o mulţime de oferte. Poţi oricând, discutând cu comitetul de părinţi, să mai cumperi dacă este nevoie. De exemplu, facem felicitări de Crăciun cu brăduţi şi Moş-Crăciun. Avem nevoie de verde, două coli de copil, roşu, alb etc. Se termină culorile din top, rămân altele. Dar primăvara ne trebuie iar verde… şi mult. Se ia un top separat, doar pe această culoare. Personal prefer colile colorate pe ambele feţe, şi nu hârtia glasată, cel puţin până copiii învaţă să decupeze şi să folosească raţional materialul. E drept că, pentru ca acest sistem să funcţioneze, trebuie ori tu, cadrul didactic, să-ţi sacrifici timpul, ori să ai parte de două-trei mămici pe care voluntariatul la clasă nu le deranjează şi să te ajute la nevoie. La fel se poate lucra şi cu plastilina, disponibilă şi în pachete monocrome.

În contextul ultimelor acuzaţii, şi a suspiciunilor ce planează asupra cadrelor didactice, ajungi, mai repede sau mai încet, să nu-ţi mai pese. Să se descurce fiecare cum poate. Elevul să aibă materialele la el pentru îndeplinirea sarcinilor… Aşa ajungi ca proiecte frumoase, simple, să nu poată fi realizate… pentru că nimeni nu găseşte doar 3 bile de polistiren, o pălărioară, ba chiar şi săniuţă de lemn ca să poţi avea o activitate deosebită la şcoală…

N-am înşirat mai mult. Mai sunt o sumedenie de lucruri necesare, de bun simţ, care pot transforma atmosfera de învăţare într-una plăcută pentru copii. Toţi vrem să ne vedem copilul venind fericit acasă, şi povestind plin de entuziasm ce lucru minunat a făcut azi, şi cum a învăţat despre vulcani făcând un experiment, ori să scoată dintr-un plic cea mai minunată felicitare de 8 martie pe care ai văzut-o vreodată. Dar… căci e şi un „dar” aici, dacă tot interesul pe care tu, ca părinte, îl ai, este să scoţi o bancnotă la început de an, cârcotind pe la colţuri apoi şi să se ocupe alţii, tu ţi-ai făcut datoria, nu-ţi mai pasă… Nu vom ajunge prea departe. Vom cotiza în continuare, oficial sau neoficial, pentru că vrem – unii dintre noi – să învăţăm altfel, dar nu doar de bani este nevoie.

Poate e o idee ce pare „nebună”, dar într-un an şcolar sunt 40 de săptămâni, sau pe-acolo. Cred că îi poate veni rândul fiecărui părinte să aibă „săptămâna” lui în care e părintele de servici. Cel care se ocupă de cele necesare la clasă. De ce unii pot merge să cumpere X şi Y, şi tu nu? Copilul tău e tot în acea clasă. Mă gândesc în principal la orele de abilităţi/lucru manual, când voluntariatul la curs ar fi mai mult decât bine-venit. Câte două mămici, cu rândul, la o clasă de 35 de elevi, pot transforma radical activitatea… Sau tăticul lui X, care în drum spre casă, poate ridica o comandă deosebită de materiale… E mult? Prea mult efort? Poate, dacă ne aşteptăm ca şcoala să se descurce singură, lucrurile să se întâmple şi fără noi.

Nu se întâmplă. Depinde de fiecare dintre noi să schimbăm lucrurile care nu ne convin. Trebuie doar să vrem şi să gândim, să căutăm soluţiile, căci ele există.

Să vă întreb cu cât aţi contribuit la fondul clasei? Sau câţi părinţi se implică? Câţi critică, dar nu mişcă un deget? Ori… când aţi fost ultima dată să cumpăraţi ceva necesar la şcoală, fie ea şi o bucată de panglică?

Sau, dacă sunteţi cadru didactic, cât aţi cheltuit din ultimul salariu pentru că vă era jenă să mai sunaţi casierul clasei pentru 5 lei cât costau 3 şireturi de pus pe colajul de joi? Ori 2 lei pentru paiete la mercerie…? Sau cum v-aţi rupt mâinile cu coletul de la poştă, cu caiete pentru copii, pentru că nimeni nu se întreabă cum ajung ele pe bănci? Se descurcă doamna… nu?

Întrebările nu sunt retorice, şi le puteţi completa. Aşa poate vom vedea mai bine lumea în care trăim.

Peisaj de toamna, pictura

Săptămâna aceasta am scos din cutie acuarelele. Am pictat, după un model orientativ, o pădure de toamnă. Cu mai mult sau mai puţin talent, copiii au impresionat, ca de fiecare dată.

Ce mi se pare minunat este faptul că au reuşit să îmbine culorile şi să obţină nuanţe derivate. Mi-au plăcut şu tehnicile folosite, de la pictură cu degetele, la colaje improvizate, şi chiar ştampile cu frunze. Nu aş vrea s fiu săptămâna viitoare în locul lor, pentru că nu am nici cea mai mică idee cui aş putea acorda punctele. Iată creaţiile:

Pictura: padure toamnaPictura: padure toamnaPictura: padure toamnaPictura: padure toamnaPictura: padure toamnaPictura: padure toamnaPictura: padure toamnaPictura: padure toamnaPictura: padure toamnaPictura: padure toamnaPictura: padure toamnaPictura: padure toamnaPictura: padure toamnaPictura: padure toamnaPictura: padure toamna

Detaliile probei

Mărgele modelate din pastă ceramică

Margele modelate din pasta ceramica

Pentru că este vacanţă, şi timpul liber nu este îngrădit prea mult într-un orar, probele pe care trebuie să le rezolve Năzdrăvanii mari şi mici necesită puţin mai multă atenţie. Pentru această săptămână m-am oprit asupra unei unei idei care aşteaptă de mult timp să ajungă pe masa de lucru. Modelaj, dar nu numai…

Materialele necesare pentru această probă sunt:

  • câteva paie de plastic, sau orice beţişor asemănător.
  • pastă ceramică pentru modelaj
  • acuarele tempera sau la borcănel
  • pensule, mai ales cu vârful subţire.

Se adaugă muuultă răbdare, ca ingredient principal.

Tema acestei săptămâni constă în realizarea unor mărgele pictate manual, din pastă ceramică. Pasta se găseşte la librărie, gata preparată pentru modelaj. Poate fi albă sau colorată. Pacheţelele sunt mai mici sau mai mari, iar preţurile oscilează între 10 şi 20 ron. Pentru început, se taie pasta în cubuleţe, cam de dimensiunea ce se doreşte pentru mărgică, apoi se modelează în jurul paiului. Dacă se lucrează cu grijă, după uscare, paiul poate fi retras. Dacă nu, va fi tăiat cu un cutter la extremităţi.

Mărgele modelate din pastă ceramică

Mărgelele pot fi rotunde, sau cu ajutorul unei rigle pot căpăta o formă cu feţe plane.

Pentru a finaliza mărgelele, sunt necesare mai multe etape, căci modelajele au nevoie de o zi pentru a se usca. Nu ştiu dacă merge uscarea rapidă în cuptorul cu microunde, aşa că nu recomand idei „salvatoare”, ci doar mai multă răbdare.

Mărgele modelate din pastă ceramică

În etapa de pictură, mărgelele vor fi lăsate pe suport. Se pictează mult mai uşor. Din acest motiv, se va lăsa suficient spaţiu între ele. După experienţa modelatului, trei mărgele pe un pai sunt mai mult decât suficiente. Se va picta primul strat de culoare, se vor lăsa iar la uscat (dacă răbdarea s-a epuizat, poate fi folosit un uscător de păr sau un ventilator), şi abia la final vor fi decorate cu grijă. Pentru a se usca mai uşor, pot fi agăţate cu un cărlig de rufe, sau pot fi suspendate între două cărţi. E bine ca uscarea decoraţiunilor să nu fie forţată, pentru că se pot amesteca culorile.

Mărgele modelate din pastă ceramică

Şi cu aceasta, spor la lucru!

Alte modele | Detaliile probei

Cu gandul la marea cea mare

Vacanţa Mare este periculoasă. Copiii se iau cu joaca şi tind să uite tot ce au învăţat. Nu uită de tot, dar toamna te cam apucă durerea de cap săpând după ceva în amintirile lor…

Ne-am propus aşadar să avem în fiecare zi o activitate. Puţină matematică, scriere, sau activităţi practice. Citire nu, căci încă consider că are timp la şcoală. Ieri am strecurat oră de pictură, căci tot trebuia să rezolvăm tema săptămânii pentru Năzdrăvani. Am început desenând un model, iar piticii să-l reproducă pe foaie. Cum abilităţi de pictori nu avem, asta e, pictăm după contur trasat. Un soare merge şi fără contur, dar bărcuţa am considerat-o prea complicată.

Lui Andrei i-a ieşit foarte bine conturul, dar pensulele nu sunt prietenele lui…

După contur, prima etapă a fost realizarea apei, cu acuarelă, apoi o perioadă de aşteptare, să se usuce. Restul a fost realizat cu tempera. Soarele a fost primul. La bărcuţă am schimbat pensula. I-am dat una mică, subţire şi sfrijită. Proteste: asta e pensulă? Cum să pictez cu ea? Numai că Sfrijita s-a dovedit numai bună, respecta cuminte conturul, chiar dacă trebuia plimbată des în borcanul cu vopsea.

A urmat steagul. Nu ştiu de ce, trecem prin faza elveţiană, probabil i se pare mai uşor de realizat steagul…

Pentru nori se grăbea să folosească un albastru intens. Oo, stai olecută, aşa închişi sunt norii? Nu! Dar nu avem albastru deschis! Nu avem, dar putem amesteca! Acesta este farmecul la tempera, ca ai 6 culori de bază, şi poţi obţine o sumedenie de variante. Păsările… n-am înţeles perspectiva, una privea în jos, dar nu m-am prins cum.

Ultimele realizate au fost valurile. Am fost mândră de onduleul de bază al valurilor. Dar apoi voia ca valul să înceapă în stânga şi să se termine în dreapta. Cu greu l-am convins să facă valuri mici.Şi de nuanţe diferite. Dar… la final… Mami, chiar a ieşit frumos! Să sperăm că toată cicăleala din timpul lucrului nu l-a deranjat foarte tare. Eu am obosit spunând…mai pune puţină apă… prea multă apă, sterge pensula… nu mai înfunda toată pensula în borcan…

Pictura, barcuta pe valuri

În timpul acesta, Irisuca a stat lângă noi, cu urechile ciulite. A imitat cu grijă, atât cât poate ea. Dar cu scorpioanca din ea încă nu încerc să negociez. Până să terminam noi, ea mă anunţă că la ea la mare plouă… cu soare, şi că lângă bărcuţă a făcut un curcubeu. Prea târziu să o învăţ culorile curcubeului, căci era jumătate gata când l-am văzut. Soarele este portocaliu, căci arde foarte tare.

Pictura, barcuta pe valuri

Dar a mai încercat o variantă, în care corabia aparţine piraţilor lui Hook, şi ca să nu existe dubii, în colt e Peter Pan şi Tink. Bărcuţa pare în schimb o coajă de nucă,cu vela făcută dintr-o frunza… Şi pentru că la momentul realizării Andrei era la final, au apărut şi la Iris valurile şi păsările.

Pictura, barcuta pe valuri

Alte bărcuţe

Martisoare confectionate din lut pictat

La capitolul modelaje recunosc că sunt departe de a fi artist. Dar… există forme şi şabloane, nu? Şi cum aveam prin casă şi un pachet de rezervă de lut pentru modelaj, de la roata olarului, mi-am zis să încerc. Prima etapă îmi revenea mie. Adică, pe o hârtie, am întins o foiţă de lut cam de 5mm grosime.

M-am uitat pe toate părţile la cutie, nu scrie nimic cum că s-ar mai adăuga apă. S-a întins foarte greu.

Apoi am selectat câteva forme. Ideal e să nu aibă prea multe intrânduri cu detalii, căci se scoate greu lutul. Oricum, înainte de a tăia cu forma, trebuie udată. Nu se mai lipeşte lutul de ea şi se desface mai uşor. Am lăsat la uscat „creaţiile”.

Martisoare confectionate din lut pictat

Pentru mărţişoare aveam nevoie de un suport… simplu de realizat, pe o bucată de carton, am lipit hârtie creponată, şi am decupat marginile cu o foarfecă decorativă.

Între timp am căutat acuarele. Nu merge cu acuarele normale, trebuie tempera. Sau în orice caz, pastă la cutiuţe, să se poată întinde direct cu pensula. Şi pensula… trebuie una rigidă, nu moale. Cu cea moale merge pe hârtie, nu pe o suprafaţă atât de aspră, cum este lutul uscat.

Formele erau gata. Arătau provocator. Păcat doar că nu am eu prea mult talent la pictură. Dar m-am străduit…
Am încercat să folosesc pentru alte modele formele de la plastilină tip cofrag, pe care le umpli cu lut. Acolo nu mi-a mers. Au crăpat toate… tare păcat, că aveam câteva forme foarte simpatice de ursuleţi.

Martisoare confectionate din lut pictat Martisoare confectionate din lut pictat

Martisoare confectionate din lut pictatMartisoare confectionate din lut pictat

Martisoare confectionate din lut pictatMartisoare confectionate din lut pictat

Dar s-au apucat şi copiii de pictat. Dacă tot erau modele disponibile…

Andrei a rezolvat, ca de obicei, cerinţa minimă. O pasăre, un tractor.

Martisoare confectionate din lut pictat Martisoare confectionate din lut pictat

Iris… s-a apucat… şi şi-a propus să termine toate modelele.

Martisoare confectionate din lut pictat Martisoare confectionate din lut pictat

Martisoare confectionate din lut pictat Martisoare confectionate din lut pictat

O primăvară cât mai frumoasă!

Alte mărţişoare