La cules de ghiocei cu Editura Edu – concurs, etapa a IIIa

Am ajuns la finalul celei de-a doua etape a concursului de primăvară, una dedicată mamei. Acum vreo doi ani am primit eu cadou de 8 martie o felicitare, pregătită la grădiniţă. La prima vedere era simpla, avea o inimioară pe copertă. Dar în interior am găsit cel mai frumos desen… pe tema "eu şi mama mea". Am păstrat felicitarea bine închisă în cutiuţa cu amintiri, senzaţia de atunci în inimă, şi ideea pe caiet, pentru a o pune în practică.

Săptămâna aceasta am realizat tablouri pe tema "Eu şi mama mea" folosind ca suport o farfurie. Am vrut numai de carton, dar se pare că e cam dificil de găsit, şi în cele din urmă am făcut concesii, am acceptat si variantele de plastic. Pentru decor am cerut să se folosească strict hârtia creponată, dar avem ici-colo mici abateri. Sunt chiar curioasă dacă copiii le vor sancţiona, căci au această variantă în etapa de evaluare. Pot acorda 0p. copiilor care nu au respectat cerinţele.

Cel mai mult m-au amuzat farfuriile dreptunghiulare. Când am dat tema am uitat complet de existenţa lor, m-au luat prin surprindere. Prima creaţie dreptunghiulară sosită a avut nevoie de lămuriri ca să-mi dau seama despre ce este vorba. Apoi, mulţumesc virtual cofetăriilor care au acceptat să sacrifice o farfurie goală de dragul unei creaţii, căci am înţeles că unii au fost mai descurcăreţi şi au cerut :).

Creaţiile sunt toate foarte frumoase. Avem câţiva copilaşi talentaţi la desen, de la care mai învăţăm şi noi. Dar avem şi foarte mulţi creativi, şi idei noi de îmbinare a materialelor. Creaţiile le puteţi vedea aici, în pagina dedicată. Poate vă vor inspira să realizaţi până vineri propriile tablouri!

Tablou pentru mamaTablou pentru mamaTablou pentru mamaTablou pentru mamaTablou pentru mama

Săptămâna aceasta vestim sosirea primăverii cu ajutorul unor rândunele confecţionate de noi. Mai multe detalii despre cerinţele acestei probe găsiţi aici, în pagina dedicată.

Şi pentru că jocul nostru de-a concursul este unul serios, avem şi cinci premii oferite de Editura Edu România. De data aceasta cinci dintre copiii participanţi vor fi recompensaţi, prin tragere la sorţi, cu un soft educaţional din colecţiile editurii, adaptat vârstei sale sau nivelului de studiu.

Concursul se va desfăşura în perioada 18 februarie-10 martie 2013 şi va fi alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului.

A treia probă trebuie finalizată până la data de 10 martie.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul La cules de ghiocei beneficiază de 5 premii oferite de Editura Edu România, constând în unul din pachetele educaţionale apărute în colecţia editurii.

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere. Dacă câştigătorul deţine deja unul dintre premii, poate alege un altul.

În cazul grupurilor de copii care participă sub coordonarea unui cadru didactic, şi nu a părinţilor, numărul de lucrări ce pot fi înscrise este limitat la 3 pentru fiecare cadru didactic.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 11 martie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile urmăriţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

La cules de ghiocei cu Editura Edu – concurs, etapa a IIa

Am încheiat prima etapă a concursului de primăvară, una care mie îmi este foarte dragă. Nu pentru că realizăm mărţişoare, căci asta facem în fiecare an, ci pentru că gândurile noastre bune, de copii, împletite în snuruleţ, le şi trimitem colegilor de grupă. Căci, mai mult decât un concurs, ceea ce noi încercăm să facem aici este un grup de învăţare.

Mai adineauri am expediat adrese în toate colţurile ţării, şi, prin poştă, mare parte dintre mărţişoarele pe care le puteţi vedea la expoziţie au pornit către destinatar. Copiii sunt deja emoţionaţi, nu ştiu de la cine oare vor primi de data aceasta, şi o păsărică îmi şoptea cum că ar avea şi preferinţe, de la cine şi pe care anume să le primească.

Anul acesta regulile au fost un pic mai stricte, şi spre marea mea tristeţe au fost destui copii care nu au respectat cerinţele şi nu au intrat în concurs. Îmi pare nespus de rău că am fost nevoită să-i refuz. Data viitoare fiţi mai atenţi!

Mărţişoarele le puteţi vedea aici, în pagina dedicată. Poate vă vor inspira să realizaţi până vineri propriile mărţişoare!

Martisoare

Săptămâna aceasta, pentru a menţine bunul obicei de a nu îngrăşa porcul în ajun, pregătim cadoul pentru 8 martie. Copiii vor realiza un tablou pornind de la o farfurie din carton şi hârtie creponată. Mai multe detalii despre cerinţele acestei probe găsiţi aici, în pagina dedicată.

Şi pentru că jocul nostru de-a concursul este unul serios, avem şi cinci premii oferite de Editura Edu România. De data aceasta cinci dintre copiii participanţi vor fi recompensaţi, prin tragere la sorţi, cu un soft educaţional din colecţiile editurii, adaptat vârstei sale sau nivelului de studiu.

Concursul se va desfăşura în perioada 18 februarie-10 martie 2013 şi va fi alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului.

A doua probă trebuie finalizată până la data de 3 martie.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul La cules de ghiocei beneficiază de 5 premii oferite de Editura Edu România, constând în unul din pachetele educaţionale apărute în colecţia editurii.

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere. Dacă câştigătorul deţine deja unul dintre premii, poate alege un altul.

În cazul grupurilor de copii care participă sub coordonarea unui cadru didactic, şi nu a părinţilor, numărul de lucrări ce pot fi înscrise este limitat la 3 pentru fiecare cadru didactic.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 11 martie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile urmăriţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

La cules de ghiocei cu Editura Edu – concurs

Iarna aproape că a trecut, în ciuda pişcăturilor de ger care ne însoţesc dimineaţa în drum spre grădiniţă şi spre şcoală, aşa că am ieşit la cules de ghiocei. Pentru că se apropie una dintre cele mai frumoase zile ale anului – mărţişorul, săptămâna aceasta vom confecţiona şi noi câteva cusute, parţial. Printaţi pe carton a doua pagină a documentului de aici, şi coaseţi modelul. Atenţie, perforaţi numai capetele liniilor desenate, nu şi intersecţiile acestora! Cei care nu pot printa sunt rugaţi să folosească carton pe dimensiunea 5×7 cm şi să încerce să deseneze singuri fundalul pentru cusut, după model. După etapa de "cusături", mărţişoarele vor fi decorate după inspiraţie şi resursele disponibile. Mai multe detalii despre cerinţele acestei probe găsiţi aici, în pagina dedicată.

Pentru cei care doresc, la finalul probei putem să expediem două dintre mărţişoare în grupul de Năzdrăvani. Trimiţi două, primeşti două. Dacă sunteţi de acord, vă rog să scrieţi în mailul de înscriere şi adresa poştală corectă şi să vă pregătiţi încă de săptămâna aceasta plicurile timbrate, căci vor trebui expediate chiar de luni, 25 februarie, pentru a avea timp să ajungă.

Şi pentru că jocul nostru de-a concursul este unul serios, avem şi cinci premii oferite de Editura Edu România. De data aceasta cinci dintre copiii participanţi vor fi recompensaţi, prin tragere la sorţi, cu un soft educaţional din colecţiile editurii, adaptat vârstei sale sau nivelului de studiu.

Concursul se va desfăşura în perioada 18 februarie-10 martie 2013 şi va fi alcătuit din trei probe, fiecare desfăşurându-se pe parcursul unei săptămâni. Tema este anunţată luni dimineaţa, şi poate fi realizată şi trimisă până duminică seara. Pe lângă realizarea temei, copiii trebuie şi să acorde puncte colegilor de grupă, pentru a stabili clasamentul final al concursului.

Prima probă trebuie finalizată până la data de 24 februarie.

Copiii trebuie să lucreze singuri. Nu au nimic de câştigat ori de învăţat dacă îşi observă la lucru părinţii ori educatorii. Nu uitaţi de codul de onoare al Năzdrăvanilor!

Concursul La cules de ghiocei beneficiază de 5 premii oferite de Editura Edu România, constând în unul din pachetele educaţionale apărute în colecţia editurii.

Pentru fiecare temă rezolvată, copiii care participă primesc o şansă la tragerea la sorţi pentru a câştiga unul dintre premii. Premiile nu vor fi cumulate, chiar dacă vor ieşi la extragere ambele sau toate trei numerele aparţinând unui singur copil. Un participant va primi un singur premiu, iar pentru celelalte premii se va trece la o nouă extragere. Dacă câştigătorul deţine deja unul dintre premii, poate alege un altul.

În cazul grupurilor de copii care participă sub coordonarea unui cadru didactic, şi nu a părinţilor, numărul de lucrări ce pot fi înscrise este limitat la 3 pentru fiecare cadru didactic.

Premiile nu pot fi transformate în bani, şi se expediază numai la adrese de pe teritoriul României. În cazul unui premiu nerevendicat în 3 zile de la anunţarea norocoşilor (pe blog, la secţiunea "Din culisele concursurilor"), acesta se va acorda prin tragere la sorţi celorlalţi participanţi. Prin revendicarea unui premiu se înţelege adăugarea unui mesaj, în cadrul articolului dedicat, care să conţină adresa şi datele de indentificare.

Tragerea la sorţi va avea loc în data de 11 martie. Câştigătorii vor fi anunţaţi public, nu personal fiecare în parte, iar pentru a fi la curent cu detaliile urmăriţi articolele de pe blog prin intermediul abonamentului, realizabil aici.

Pentru cadrele didactice care doresc să încurajeze participarea copiilor împreună cu părintii la astfel de exerciţii, am pregătit separat un banner al concursului, care poate fi afişat pe blogul grupei/clasei, în cazul în care acesta există. Codul este:

<a href="http://talentedenazdravani.eu/promo.htm" target="_blank" title="Talente de Nazdravani"><img src="http://talentedenazdravani.eu/img/promo/concursuri160x160.gif" alt="Talente de Nazdravani" border="0" title="Talente de Nazdravani" /></a>

Mulţumesc anticipat pentru susţinere şi mult succes tuturor participanţilor!

Ecaterina V., Bucuresti, clasa a IIIa. Concursul Jocurile copilariei – 1 iunie 2012

Unul din jocurile mele preferate este plimbarea cu skeibord-ul (chiar daca nu l-am invatat prea bine pana acum). Dar de fiecare data am un prieten langa mine care ma ajuta si ma invata cand gresesc! E asa de bine sa fii copil sa te bucuri de tot: prieteni, jocuri, vacanta!

Jocurile copilariei

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 19 mai, ora 00:00, şi 2 iunie, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în cel mult 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Edu

Natalia P., Bucuresti, 6 ani. Concursul Jocurile copilariei – 1 iunie 2012

Mie imi palce sa ma ascund… si sa fiu gasita.
Cine se pune?

Jocurile copilariei

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 19 mai, ora 00:00, şi 2 iunie, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în cel mult 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Edu

Andreea Lidia P., Fetesti, 6 ani. Concursul Jocurile copilariei – 1 iunie 2012

La joaca in parc.

Andrei Horia H., Iasi, 6 ani. Concursul Jocurile copilariei – 1 iunie 2012

Jocul preferat este fotbalul si „datul” pe tobogan.

Jocurile copilariei

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 19 mai, ora 00:00, şi 2 iunie, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în cel mult 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Edu

Madalin N., Murfatlar, 7 ani. Concursul Jocurile copilariei – 1 iunie 2012

„Mie imi place foarte mult sa ma joc fotbal cu prietenii. Dar cand acestia nu sunt afara, ma mai joc si volei cu surioara mea, Maria. ?i ca?elusul nostru este mereu prezent
Si lui ii place joaca la fel de mult ca si noua!”

Jocurile copilariei

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 19 mai, ora 00:00, şi 2 iunie, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în cel mult 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Edu

Teodora Ioana Alisia S., Ploiesti, 6 ani. Concursul Jocurile copilariei – 1 iunie 2012

Jocul meu preferat este saritul coardei alaturi de prietenele mele cele mai bune-Briana si Alexandra,cele care se joaca bucuroase cu mingea.
Am folosit pt a realiza desenul coala alba ,carioci ,culori si …multa imaginatie.

Jocurile copilariei

Pentru a vota această creaţie:

  1. Daţi un click pe contorul de vot (mai jos, cinci picături de culoare). Dacă nu puteţi vota, înseamnă că IP-ul dumneavoastră a fost folosit deja pentru a vota această machetă şi nu puteţi adăuga un vot nou.
  2. Adăugaţi un comentariu, imediat după ce aţi votat. Mesajele (comentariile) ulterioare, care apar cu acelaşi IP, nu vor fi aprobate (o altă adresă de mail, de pe acelaşi calculator, nu ajută la validarea comentariului).

Votul va fi validat şi comentariul va fi aprobat numai dacă îndeplineşte simultan ambele condiţii de mai sus. Vor fi numărate comentariile ce apar între 19 mai, ora 00:00, şi 2 iunie, ora 24:00. Pentru orice alte întrebări şi comentarii folosiţi formularul de contact din pagina principală a concursului. Comentariile sunt moderate şi nu apar decât după verificare. Dacă un comentariu nu a fost acceptat în cel mult 24 de ore, acesta nu îndeplinea ambele cerinţe de mai sus.

Vezi pagina principală a concursului şi celelalte creaţii

Editura Edu

Francesca Daniela M., Baia Mare, clasa a IIa. Concursul Jocurile copilariei – 1 iunie 2012

Jocul se numeste ,,SOTRON”, regula jocului este:
– se arunca o piatra mica in cadranul nr. 1, se sare peste acest cadran, continui sa sari pana la ultimul cadran, te intorci si ridici piatra cand ai ajuns inapoi la cadranul 2;
– procedezi la fel si in urmatoarele etape ( arunci piatra in cadranul 2, sari peste ea, cand te intorci ridici piatra si tot asa, pana se ajunge la ultimul cadran)
-pot participa doi sau mai multi copii, si castiga cel care termina primul sa ajunga sa sara toate cadranele.