Social Media for Parents – 2017

A devenit aproape tradiție mersul la Social Media for Parents, și anul acesta m-am bucurat că organizatorii au început din timp pregătirile, și mai ales că părerea noastră contează, și ea a fost cerută înainte. Am citit multe dintre impresiile și discuțiile iscate după eveniment, însă anul acesta sunt ceva mai calmă decât de obicei, ca să nu spun epuizată, și mai ruptă de online decât am fost vreodată în ultimul deceniu. Evenimentul însă parcă a fost o gură de oxigen, mi-a arătat, din nou, că am ales această viață, că e ceea ce-mi place să fac, și nu renunț.

Am ajuns la concluzia că evenimentul este o bună ocazie de a-ți pune întrebări, de a te gândi la o strategie, de a fi acel moment din an în care, auzind vorbindu-se despre ce fac alții, cauți să-ți dai seama ce ar trebui să faci – sau nu – tu. Cum te poziționezi, încotro mergi, ce faci mai departe, ce corectezi. Sunt întâlniri și întâlniri, la unele vin mai puține răspunsuri… ediția din acest an mi-a dat senzația că suntem un grup de oameni bine intenționați, dar care încă nu știu exact încotro vor să meargă. Dacă vă plac comparațiile, ca niște vrăjitori care și-au descoperit puterile și nu știu încă cum să le folosească: să facă bine, să schimbe… sau nu conștientizează puterea și fac rău.

Dincolo de sforăielile de tipul „împreună suntem mai puternici”, chiar m-am gândit că „împreună” am putea schimba ceva. Însă suntem împreună doar în bula noastră online, și puțin ieșim în afară să schimbăm ceva. Online-ul ar trebui să fie doar modalitatea de a stabili ce, când, cum, unde, de ce. Apoi să încerci să ajungi la cât mai mulți. Scopuri? O sumedenie: de la reciclare, comportament, respect…

Din prima parte a evenimentului am venit acasă cu o idee pentru săptămâna altfel: curs de educație financiară pentru copii. Mi-a plăcut abordarea lui Adrian Asoltanie, și vă las acest link, pentru detalii.  Copiii chiar au nevoie de aceste cursuri încadrate la „noile educații”, despre care toată lumea vorbește frumos, dar mai nimeni nu le-a văzut și nu știe ce să facă cu ele. Însă mai mult aș vrea ca la acest curs să invit părinții, căci ei, prin puterea exemplului, pot schimba ceva. Și nu e numai de a nu cheltui mai mult decât îți poți permite, e despre ordine în viața de zi cu zi, auto-control, setarea așteptărilor.

E sezonul taberelor. Copiii pleacă, au pentru prima dată poate niște bani pe mână, pe care trebuie să-i drămuiască pe toată perioada. Ați optat să le dați „să aibă”, sau „să gândească”? Erați genul care venea cu bani înapoi? Sau care după câteva zile cerșea cu împrumut la colegi? Ține tot de educația financiară… Și, dacă cumva credeți că trimițând copilul la un curs va deveni ceea ce nu sunteți voi… ei bine… fals… mergeți voi mai bine. Întotdeauna va fi mai important exemplul pe care îl oferiți.

Partea a doua a evenimentului, care s-a vrut o dezbatere, a fost mai slabă ca alte dăți. În afară de Chinezu, care, scos din papuci de câteva mituri de începători, a lansat câteva axiome din blogging pentru cine are urechi să audă, și Miruna Ioani, care a încercat chiar cu succes să țină sub control sala, n-am remarcat nimic util, iar unii dintre vorbitori chiar nu au avut nimic de spus. Este un domeniu în care fiecare e cam pe cont propriu, trebuie să-ți găsești calea și să-ți identifici valorile pe care le promovezi. Undeva aici e secretul.

Rămâne și dilema unde încadrăm… blog sau portal/site? Dacă iau domeniul de bază, am un portal. Însă… dacă iau în seamă definiția dată pentru blog – aceea că are în spate un fel de om orchestră, rămân încă aici. Nu am echipă de creație, eu fac fotografiile, eu filmez, eu editez, eu scriu… și dincolo de toate, eu stabilesc strategia, eu decid ce intră și ce nu. Dacă aș vrea să am mai mulți oameni care să se implice? Oh, da! Cine n-ar vrea? Doar că nu mi se pare cinstit să îi implici dacă nu îi poți recompensa. Sprijinul – voluntar – pe care îl primesc arareori este apreciat cu asupră de măsură, fie că este de la prieteni, colegi, sau chiar de la copiii mei. Lucrând cu Iris, anul acesta, îmi spunea mândră că noi două facem echipă pe blog. So… puteți considera că acum, în spate, nu mă mai aflu doar eu 🙂 .

Regrete la acest eveniment? Că nu m-am pus mai repede pe picioare, fizic, să pot profita mai mult de eveniment, și am ratat chiar și fotografia de grup. Asta e, anul viitor. Noroc cu fetele, care au mai făcut 2-3 poze, și mai apar și eu.

La final nu pot decât să spun că evensys, pe care îi cunosc de mai bine de 10 ani, organizează din ce în ce mai aproape de perfecțiune evenimentele, și le mulțumesc pentru ocazia pe care o oferă acestei nișe de a se reuni periodic. Evenimentul nu ar fi însă posibil fără parteneri, anul acesta – Orange, Nuk, Pampers, Boiron.

 

Cum a fost la Social Media for Parents – 2015

Gata și a treia ediție a #smforparents15, parcă o ediție relaxată decât celelalte. Încep cu mulțumiri adresate organizatorilor, care au ținut anul acesta cont de toate cele trecute pe listă în anii precedenți. Și da, am avut în sfârșit ecuson cu blogul meu :). Nu există perfecțiune, dar întotdeauna trebuie să tinzi către ea. Dacă chiar trebuie să reproșez ceva, este sfertul academic de întârziere de la început, care nici măcar nu li se datorează. La ora 10, sala era destul de goală… dovadă că participanții nu și-au citit cum trebuie emailul din ziua de dinainte, unde era aproape subliniată rugămintea de a nu întârzia. Fir-ar ea să fie de punctualitate, de-am fi nemți s-o avem în sânge!

smfp

Prima sesiune a fost deschisă de Otilia, un pic parcă nu în apele ei, căci de obicei vorbea despre altceva, nu despre „tehnice”, cum și de ce a creat blogul. Momentul următor m-a dat și mai tare peste cap, căci Banca Transilvania a venit cu un produs pentru copii – din punct de vedere bancar: OK, dar care nu s-a potrivit cu mine. Mereu mi s-a părut amuzantă campania lor, în jurul zânului, însă de data aceasta partea de creație nu s-a potrivit în mintea mea cu cea de gramatică. N-am ce să fac, e defect profesional, ne străduim atâția ani să-i învățăm pe copii să scrie corect… nu-i putem expune la imagini cu „zâNbete”. Noi, adulții, înțelegem (deși am motivele mele să cred că nu toți), licența poetică de a pune zânul în zâmbet. Însă pe un produs pentru copii…. nu.

Moralul mi l-a mai ridicat Mihaela Feodorof, cu o prezentare ce mergea aproape de stadiile de dezvoltare ale copilului, formarea personalității, și cum trebuie încurajată și respectată unicitatea fiecărui individ (de aici puteți salva prezentarea). În schimb mi s-au înecat toate corăbiile cu ultima prezentare a sesiunii, dr. Maria Eremia – medic primar pediatru și specialist medicină de familie. Poate doamna le știe pe ale ei, însă mie mi-a dat o senzație de sfaturi de pe vremea bunicii, când medicina mai mult orbecăia. M-a pierdut undeva pe la „să punem copilul pe oliță cât mai devreme, de când stă în funduleț”, și „laptele de vacă e pentru viței”. A adăugat că medicii au nevoie de cursuri de psihologie, ceea ce n-ar fi rău, însă „vine mami la cabinet”… cu accent de parcă mami e ultima idioată ce necesită iluminare și consultanță când pășește pe ușă. Mai grav decât toate acestea la un loc, erau sfaturi de a trata copilul acasă, și a te „descurca” cu diaree&deshidratare. Înțeleg că pune un egal între experiența și studiile medicale și instinctul meu matern? Oricât ar funcționa ultimul, copiii nu se tratează acasă!

Am așteptat sesiunea a doua cu mai multă speranță, mai ales că cele două vedete ale grupului de mame-bloggerițe, cele două Ane, erau în formă maximă. Ana Nicolescu a avut prima prezentare, și imaginea pe care o știam deja a fost completată cu mai mult sentiment. O redefinire, o idee, o afacere pornită și dezvoltată de un om, jurnalist, cu inițiativă. Au urmat în tandem Veronica Dogaru, de la Orange, și Adelina Tînțariu, coordonator Salvați Copiii, cu programele de siguranță pe internet, ce facem cu acești nativi digitali și comportamentul iresponsabil al părinților. Au pornit cu un exemplu simplu: dacă lăsăm copilul afară, pe stradă, îi explicăm regulile de circulație. Dacă îl lăsăm pe net, unde poate naviga în n dimensiuni, trebuie să facem același lucru.

Special pentru copii, Orange oferă abonamentul Fluture 8. Concluziile de până acum ale programului sunt că, pe net, copiii accesează jocuri, aplicații, conținut video, informații și povești, iar idealul este să le satisfacem aceste nevoi într-un mediu sigur. Am primit și o listă cu site-uri evaluate ca fiind potrivite pentru copii, găsiți recomandările pe Sigur.info, unde puteți cere și ajutor dacă nu vă descurcați și simțiți că scăpați lucrurile de sub control. Prezentarea fetelor a fost completată cu un filmuleț – eu nu l-am găsit în română, și nici la editare video nu mă prea pricep, ca să le traduc, așa că sper că vă descurcați cu franceza. A fost prezentat unul singur, însă în serie erau mai multe, și sunt extraordinar de „la obiect” realizate. (Edit: pentru engleză)



A încheiat Urania Cremene, care a încercat să ne pună un pic pe gânduri privitor la conștientizarea emoțiilor și exteriorizarea acestora. Am de văzut un film – Inside Out, mi l-au recomandat și copiii, care au fost cu gașca la cinema și au venit foarte încântați. Ca s-o citez pe Urania, gestionarea emoțiilor nu înseamnă să pui capac, ci să scoți din tine fără să rănești. Mai avem de furcă cu știința de-a gândi, și de a găsi o modalitate de a promova valorile. A pus pe picioare un site – AllAboutParenting.ro, cursuri online accesibile tuturor, dar care, din păcate, în acest moment nu are deschisă sesiune de înscrieri, însă puteți să vă lăsați adresa de mail pentru a fi notificat când se deschide următoarea sesiune.

A treia sesiune este cea pe care am urmărit-o întotdeauna cu mare curiozitate, căci eu sunt genul de blogger pe cont propriu (eu centrez, eu dau cu capul… adică mă ocup de toate bubele și problemele site-ului). Fii creativ, scrie, ordonează, și ai grijă să meargă totul ca uns. Cele două prezentări din partea agențiilor – The Practice (Oana Bulexa) și Parenting ADS (Adelina Dondorici) au urmărit și au reluat în parte lucruri pe care, dacă vrei să treci dincolo de „jurnalul online de mămică”, trebuie să le cunoști. Am reținut că recomandarea înseamnă responsabilitate, și, ca blogger, nu-ți este permis să dai cu bâta-n baltă în relația cu clientul. Acesta iese poate un pic șifonat, dar tu îți pierzi credibilitatea. Am înțeles foarte bine ceea ce spune, pentru că știu cum mă simt eu când primesc mesaje de genul „am cumpărat pentru că ai povestit foarte frumos și ai avut dreptate”. De asemenea, au fost multe sfaturi despre cum să relaționezi, ce să oferi, ce să aștepți. Trebuie să ai ori răbdare, ori relații ca să ajungi în jumătate de an la rezultate. Altfel bloggingul înseamnă foarte multă muncă, seriozitate, și iar muncă până încep să apară satisfacțiile, și, mult mai apoi, și banii. Dacă nu ați fost prezenți, vă recomand să vedeți măcar această parte din înregistrarea de miercuri.

Ultima prezentare a aparținut lui Alexandru Negrea, care ne-a vorbit despre partea de mobile a accesării blogurilor. Personal urăsc facebookul, și întotdeauna am impresia că fiecare nouă „opțiune/facilitate” ascunde ceva macabru… iar prezentarea lui mi-a confirmat. Facebookul monitorizează timpul de accesare al linkurilor de pe mobil, în browserul propriu aplicației, și conferă vizibilitate în feed în funcție de acesta. Pe termen lung, poate să fie de bine, să se mai curețe feedurile, iar conținutul de calitate să aibă o șansă. Sper că mă aflu și eu aici! A doua observație, care iarăși nu-mi merge la suflet, este aceea că facebook punctează mult mai bine conținutul video urcat în platformă (nu cel de pe youtube, care este penalizat). Am testat în urmă cu puțin timp, am urcat un tutorial despre confecționarea unei moriști. Articolul de pe blog are un singur Like și 92 de vizitatori unici, pe youtube sunt 73 de vizionări,  dar pe facebook, filmul are 1835 de vizualizări, 37 de share…

Prezentarea urma să abordeze partea de mobile-friendly a unui blog, faptul că este o realitate, din ce în ce mai mulți utilizatori navighează de pe mobil, și recunosc că și pe mine mă scoate din minți când nimeresc un site rămas în urmă din acest punct de vedere (să luăm, de exemplu, ieri, ratb.ro – aveam nevoie să văd ce variante pot combina să ajung din punctul A în punctul B). Aici Alexandru Negrea a venit cu temele un pic nefăcute… pentru că a susținut prezentarea cu exemple din site-ul Mămicii Urbane, și care tocmai ne spusese în sesiunea precedentă că la partea tehnică mai e de lucru…

A încheiat Mihai Dragomirescu, cu un mesaj de-a dreptul simpatic pentru fiica lui, care îl urmărea, de acasă! A fost un mesaj printre rânduri și pentru părinții copiilor prezenți la eveniment. Am mai spus-o, și o voi mai spune. Unele evenimente, chiar dacă sunt destinate părinților, nu presupun și prezența copiilor, cât timp nu se specifică acest lucru. În momentul în care accepți să participi la evenimente de acest gen, înțelegi că ești acolo ca blogger, mergi să înveți, nu să-ți prezinți copilul, oricât de adorabil ar fi. Pentru aceste lucruri există variantele de socializare în parc, blog-meeting, care se pot desfășura după ce reguli doriți. Iar dacă nu aveți cu cine să-l lăsați, puteți urmări prezentările online, de acasă.  Nici Irisuca mea nu și-a dorit să stea o zi fără mine, și, dacă mi-ar fi trecut prim minte să cedez insistențelor, aș fi regretat amarnic, doar pentru faptul că acolo s-a spus un banc de adulți, și s-au rostit cuvintele „Moș Crăciun nu există”. Îl parafrazez în încheiere pe Alexandru Negrea: mă adresez unor bloggeri, căci de-asta ați venit aici. Da, sunteți și părinți, dar asta nu mă privește pe mine. Eu altceva vreau să vă învăț.

Și, trăgând linie, a fost o zi faină, petrecută cu prietenii, am revăzut persoane cu care altfel nu-mi încrucișez drumul, am mai învățat un pic, am mai pus ceva în agendă. Mulțumesc cu această ocazie organizatorului și sponsorilor care au făcut posibilă această întâlnire.

smfp2

 

 

Cum a fost la Social Media for Parents – 2014

Controversat moment, criticat dinăuntru, dar mai ales din afară. Ca după orice eveniment la care particip, las un pic de timp să se aşeze impresiile, şi, cum vreo 24h sunt cred eu suficiente, m-am apucat de aceste rânduri cu punctul 1: articolul despre ediţia precedentă a SMP, acum doi ani. Pe ansamblu, nu pot să nu remarc unele puncte îmbunătăţite masiv. Din păcate, ceea ce constatam ca minusuri acum 2 ani s-au menţinut şi acum, dar nu voi da copy-paste ultimelor două paragrafe din articol. Au primit anul acesta bila albă pentru punctualitate, cu uşoară deviere de la program, dar recuperabilă în pauza de „prânz”, în rest nu am sesizat probleme. Sper doar să apuc şi evenimentul la care ecusoanele, fir-ar ele să fie, vor avea şi numele blogurilor pe ele. Sau macar în formularul de înscriere să existe un câmp „Textul dorit pe ecuson” (şi, normal, numărul de caractere disponibile 🙂 ).

Prima prezentare – Urania Cremene. N-am mai ascultat-o până acum, interesantă prezentarea. Am simţit-o cumva ca un fel de introducere în atmosferă, în lumea copiilor, a educaţiei, a părinţilor preocupaţi, a ceea ce de fapt era centrul activitătilor celor care se aflau în sală. În afară de înregistrarea conferinţei (disponibilă aici), aş vrea să găsesc şi prezentările. Merită să mai arunci un ochi pe ele, mai ales dacă le poţi urmări simultan cu înregistrarea.

A doua prezentare – Gyorgy Gaspar. Pornesc cu o paranteză. Mi-au plăcut întotdeauna oamenii care se simt în faţa publicului ca peştele în apă. Care trec de la un slide la altul printr-o conexiune parcă directă, de parcă n-ar avea în mână o telecomandă. Acei oameni care pot construi mental un discurs, controla publicul, controla telecomanda, fără să-ţi dai seama de toate acestea. Dincolo de subiectul abordat de Gaspar, prezentarea lui a primit toate aplauzele. Citeam câteva reacţii, că de fapt nu a făcut nimic special, orice speaker pregătit poate face asta. Corect. Iar el a venit foarte bine pregătit. Pentru asta are probabil, într-un eventual formular de feedback, primul loc. Ca să fiu cârcotaşă, i-au lipsit două slide-uri ca să se şi încadreze în timp, iar subiectul abordat, dincolo de aşteptările publicului de la conferinţă, a făcut parte din viaţă. Bloggerul Cristina Hornoiu nu va avea ce să folosească concret ceva din prezentare. Dar Omul are câteva subiecte de gândire.

Din categoria „momentul sponsorilor” au făcut parte şi prezentarea Alinei Ioana Stan, de la Orange România, în „duet” cu Andreea Pufu, de la Sigur.Info. Probabil prezentările lor au fost trecute pe off de public, cu un buton imaginar de telecomandă, aşa cum procedăm la orice moment publicitar. Ar fi mers, după părerea mea, o prezentare mai „agresivă”, care să determine o reacţie mai puternică, o conştientizare a pericolului la care ne expunem când le permitem copiilor accesul liber pe net. Ideea a fost reluată într-o prezentare ulterioară, cu un filmuleţ „minunat”. De exemplu, Andreiul meu e supărat că nu are acces liber, că nu poate instala aplicaţii după bunul plac; că îi controlez contul de facebook, şi multe altele. L-am pus să asculte prezentările, să vadă filmul. Să vadă că nu doar mama lui face asta, şi alţi părinţi o fac. Îmi pare rău că acum vreo 2 săptămâni nu l-am pus să se uite cu mine la un film, îmi scapă numele, cred că la ProTv era, cu o fetiţă – 12 ani, care cunoaşte un băiat pe internet. Cât timp băiatul „avea” 15 ani le povestise părinţilor despre el. Dar timpul trece, ea capătă încredere, dialogurile se încing, şi el îi mărturiseşte că are „20”. Este momentul cheie al filmului, în care Anny, deşi simte că ar trebui să oprească conversaţia, continuă. E ceea ce îi spune şi târziu, tatăl ei. Când ai văzut că te-a minţit prima dată trebuia să te opreşti. După un alt interval, vârsta sare la 25… şi apare propunerea unei întâlniri, la care vârsta reală se dovedeşte undeva pe la 40… E inutil să vă spun ce a urmat, drama prin care trece copilul până când conştientizează ce s-a întâmplat, paranoia părinţilor, care abia acum citesc discuţiile, şi faptul real că „Charlie”, un expert informatician, care şi-a acoperit foarte bine urmele, nu poate fi prins… Să vă întreb acum, ce fac copiii pe internet??

A doua parte a conferinţei a fost mult mai „tehnică”, moderată de Cristian China Birta, care a şi încheiat de fapt cu o prezentare proprie. Prima prezentare a fost a Ioanei Macoveiciuc. O prezentare amuzantă, care ne-a destins după pauză. Cel puţin posesorii de animale o vor uita greu. Hamsterii mei sunt în siguranţă… nu intenţionez să-i tund, poate doar să-i spăl :). Daniel Osmanovici s-a autodeclarat tată începător. Chiar dacă pe site-ul lui nu scrie, a completat motto-ul „Pentru un tată la început de drum” cu „şi pentru mămici care acceptă sfaturi”. Riscant :), într-o sală 99% plină cu personaje feminine, cu aproximativ aceleaşi ocupaţii.

Degetul pe rană l-a pus Ioana Mănoiu, Managing Partner GMP PR, cu o prezentare despre Brandul personal. Este o prezentare pe care musai aş vrea s-o am, sunt multe lucruri de analizat. Sunt conştientă că am lăsat foarte puţin din ceea ce sunt eu sau copiii mei să se amestece cu ceea ce este „Talente de Năzdrăvani”. A fost intenţia mea încă de la început, nu pentru că mie nu mi s-ar întâmpla poveşti demne de telenovele, sau copiii mei nu ar fi speciali în felul lor. Am considerat însă mereu că există o linie care trebuie trasă, şi pe care eu, în primul rând, trebuie să o respect. Ioana a propus un exerciţiu: cere prietenilor să spună trei lucruri despre tine. Cere celor care nu te cunosc decât online să te caracterizeze. Dacă aveţi timp, aş vrea să daţi curs acestei rugăminţi. Sunt foarte curioasă în privinţa rezultatului. Mai ales dacă m-aţi cunoscut întâi online, apoi offline, cum s-a schimbat percepţia?

A urmat domnul Chinezu :), care, chiar şi cu brand personal acum, cristianchinabirta.ro, tot Chinez rămâne. Noutăţi nu mi-a adus prezentarea, dar asta pentru că sunt unul dintre abonaţii care îl citesc, mai ales când vorbeşte de „tehnice”. Mă bucur că n-a vorbit limbi străine pentru mine, mai ales când a trecut-o pe bounce rate pentru home page… Altfel, sunt o mulţime de lucruri de învăţat. Odinioară (parcă au trecut decenii), când mi-am făcut eu curaj şi i-am dat „follow” Chinezului, am primit un mesaj. Poate era auto, poate nu, habar n-am. Era scurt şi la obiect. Dacă nu am ce face decât să-i urmăresc aberaţiile, e onorat de follow. Ei bine, în aceşti ani, am învăţat mult. Nu mă amăgesc, mai am multe de învăţat. Chiar ieri, când a atras atenţia… dacă bloggingul e un second job, nu există să te scoli dimineaţa şi să n-ai chef. Corect, mulţumesc încă odată pentru sfat! Mi-am permis doar să-mi dau concediu, căci şef mai diabolic decât îmi sunt eu însămi n-am avut până acum!

A încheiat Valentin Vesa, cu o prezentare foarte interesantă, mai ales pentru cei noi pe facebook, dar care poate fi încadrată la capitolul „siguranţa pe internet” (filmul de mai sus a fost inclus în prezentarea lui). Nu insist, căci personal am trecut prin toate setările de securitate. Am avut însă plăcerea de a discuta după prezentare, mai ales în contextul în care site-ul meu este în continuare blocat pe facebook… ca fiind „unsafe”. (Dacă veţi dori să daţi share acestui articol, vă rog să folosiţi linkul http://nazdravani.wordpress.com/2014/07/10/cum-a-fost-la-social-media-for-parents-2014/ , căci altfel nu merge, din păcate). Sper să pot pune sfatul în aplicare, mai ales că este unul românesc, din categoria „sună un prieten”.

În concluzie, nu am simţit că am primit concret răspunsuri la dilemele privind ce poţi face, cum poţi face mai bine. Nu mă mai amăgesc că primeşti aceste răspunsuri la evenimente fără taxă. Din acestea iei ce poţi. Dacă vrei să înveţi, caută cursuri plătite sau citeşte la greu. Nu îmi pare rău că m-am dus, nu am pierdut timpul.

Ca orice eveniment de genul acesta, nu ar fi fost posibil fără un pic de implicare, aşa că, la final, momentul publicitar:

 


Edit:

* Prezentarile reprezinta proprietatea intelectuala a autoriilor si nu pot fi reproduse partial sau integral fara acordul acestora!
Reactii: Meseria de parinte, Mamica urbana, Ozzy, Bogdana Dobre Tu si bebe, CojocariiBlogul mamei incepatoare,  iYli

Cum a fost la Social Media for Parents

Ieri mi-am petrecut dimineaţa la un eveniment inedit: prima ediţie a "Social Media for Parents". Ca sa fiu sinceră, aveam aşteptari ceva mai mari privind utilitatea prezentărilor de acolo, iar degetele de la mână ar fi prea multe ca să număr exact ce mi s-a părut mai interesant. Acord însă înţelegere pentru că e primul eveniment de acest tip, şi probabil nici organizatorii nu au avut suficient timp pentru a pune la punct cum se cuvine o astfel de întâlnire (mai ales că sentimentul de improvizaţie a fost destul de puternic).

Ca să încep cu ceva "de dulce", dulci şi bune au fost budincile de la Humana, pe care le ştiam de la atelierul meu din iarnă. Laura a fost mai critică cu bufetul, dar cum nu am încercat cafeaua… nu pot să mă pronunţ. Şi cum dieta pe care fata de pe afiş o ţine nu are nimic de-a face cu "silueta" mea, am remarcat doar varietatea foarte redusă de la prăjituri… :).

Trecem peste faptul că a început cu întârziere, ceea ce nu e chiar foarte ok, mai ales daca te-ai învoit de la muncă doar până la prâz, sau ai lăsat copiii la o vecină… Dar în final, a început, cu destule emoţii printre vorbitori. Şi moderatori. Am avut plăcerea să o cunosc pe Ada, care, cu zâmbetul pe buze a reuşit să se descurce şi cu vorbitorii mai "încăpăţânaţi" să nu vadă cronometrul. Din prima sesiune a evenimentului mi-a plăcut în mod deosebit prezentarea Irinei Nicolai, de la Sigur.info. Proiectul lor merită mult mai multă atenţie, şi sper ca pe viitor să pot da o mână de ajutor în acest sens.

A doua sesiune de vorbitori – de la care am avut probabil şi cele mai mari aşteptări – m-a cam dezamăgit. Aş fi vrut să văd ce înseamnă să ai un blog de succes, şi am aflat de fapt care ar fi trăsăturile unuia. Teoria o ştiu… dar exemple concrete, uite, eu am făcut asta şi asta, şi am ajuns aici, iar succesul meu înseamnă "asta", n-am întâlnit. Am auzit câteva idei drăguţe de la Mihai Dragomirescu, dar pe care nu ştie încă dacă le va pune în aplicare, căci nu are resurse. Apropo de ei, este prima dată când aud de "Pui de compuneri", care sper să nu ajungă să uniformizeze şi una dintre ultimele variante creative de teme la şcolari. Şi fac o paranteză, din experienţa pe care o am cu rubrica mea "Ora de ştiinţe", unde copiii postează, şi cer cu un tupeu fantastic rezolvarea la cheie a temelor, deşi li se spune clar că acolo nu acest lucru se întâmplă… le dai un deget şi ei îţi iau toata mâna. Dar vom vedea cum evoluează.

Noriel, prin Adrian Chirilă, a venit cu o idee de concurs pentru părinţii cu bloguri, premiile fiind trei vouchere de câte 100lei, şi bonus o colaborare de durată cu magazinul online. Dacă doreşte cineva detalii, îmi puteţi lăsa un mesaj.

Mult mai interesante au fost prezentările lui Alexandru Negrea şi a Monicăi Jitariuc. Cel puţin au fost două momente în care am simţit că poţi şi învăţa ceva, nu să priveşti albume de happy-family, oricât de amuzante ar fi ele. Cel puţin la prezentarea Monicăi am avut ce nota, bifa cu "plus", sau să desenez un semn de exclamare, căci mai am de lucru…

În încheiere, nu vreau să uit de Otilia Mantelers, cu o prezentare captivantă şi foarte interesantă, care nu m-a făcut decât să mă gândesc la Trainingul părinţilor eficace, pe care Parentime l-a oferit tuturor participanţilor la eveniment. Despre Parentime însă voi mai vorbi, în zilele ce urmează, într-un articol special.

Acum să trag linie… ce mi-a lipsit: faptul că pe ecusoane nu a fost scris numele blogului, sau să existe o listă cu participanţii, mai ales dacă ai fi vrut să cunoşti pe cineva anume. A doua, faptul că dintre toţi cei (din sală) care au pus întrebări, doar o mică parte s-au prezentat. Şi pentru că au fost puţini, vă spun şi cine… Mămica, Mama, lapte!, SuntPărinte, MySafeKid, Meseria de părinte. M-am bucurat s-o revăd şi pe Antonia, cred că a fost singura despre care nu ştiam că va fi prezentă şi am zărit-o în sală.

Au lipsit magazinele online pentru copii, care cred că ar avea mult de câştigat din relaţia cu "părinţii online". A fost prezent, doar pe materiale, Edukid, fără însă a încuraja într-un fel această relaţie. La fel, am avut senzaţia că sunt "la modă" blogurile şi campaniile pentru bebeluşi şi copii mici, interesul scăzând drastic pe segmentul 4-11 ani. Dar… sper… într-o ediţie viitoare mai bine organizată şi mult mai utilă.