Axa de simetrie – joc cu hârtie la geometrie

Există un top al preferințelor în ceea ce privește disciplinele școlare, dar și în cadrul acestora, alte finețuri. La matematică, de departe capitolul de geometrie este pentru mine momentul acela special în care mă simt ca peștele în apă. Joacă, arte și abilități, odată cu fixarea noțiunilor de bază. Oricât ar părea de simplă geometria în clasele primare, fără ea, la gimnaziu este dezastru. Și poate și că aici își are originile oroarea copiilor față de această ramură a științei.

Cel mai greu lucru la geometrie este „să vezi“ ceea ce trebuie, mai întâi în plan, apoi în spațiu. Și urmează construcția. Fără îndoituri precise nu va merge. Origami, chiar cu figuri simple, pune câteva cărămizi solide la baza cunoștințelor geometrice. Apoi, se formează deprinderea de a utiliza instrumentele, de a trage corect o linie prin două puncte, de a nu mișca rigla sau echerul când glisează creionul. La gimnaziu nu stă nimeni să îi cocoloșească și să le țină mânuțele… dar la primar se poate. Este timp și nu există stresul evaluării. Încerci până reușești.

Începutul e mai greu

Clasa a doua începe să le complice viața cu noțiuni noi și printre acestea este și axa de simetrie. Primul an în care am predat axa am făcut încălzirea la arte. Un pic de origami, apoi un fluture prin îndoire și presare, pentru a putea apoi să le cer să îndoaie pe jumătate, iar jumătățile să se suprapună. Nu aveam pe atunci colecția de perforatoare de 7cm, așa că am decupat cu răbdare triunghiuri oarecare, isoscele și echilaterale, pătrate, romburi, dreptunghiuri, cercuri. Pe fiecare le-am îndoit în toate modurile și am trasat axele.

Ulterior, cu o „mică“ investiție personală, am luat perforatoarele mari. Am formele utile – fluturele și norul, dar și floarea, care ține cu succes locul unui hexagon regulat. Nu am pătrate, dar pe acestea le înlocuiesc cu post-it-uri simple, pe care le tai și pe jumătate la nevoie pentru a obține dreptunghiuri. Cercul mare se dovedește foarte util la orice proiect, mai ales la mărțișoare, unde îi ține isonul eticheta ondulată. Toate reduc undeva la 30-45 minute timpul necesar pentru a pregăti materialele necesare unei clase și a lăsa jocul și manevrarea obiectelor să își producă efectul lor de învățare.

După ce le îndoim în toate modurile posibile pentru a avea jumătăți simetrice, le lipim în caiet astfel încât și acasă jocul să poată continua, îndoirea fiind în continuare posibilă.

Axa de simetrie. Clasa a treia și a doua

Axa de simetrie – clasa a treia și a doua

Al doilea context în care folosesc perforatoarele este la capitolul dedicat fracțiilor. Cercul mare devine în orice condiții o pizza imaginară și mă ajută cel mai mult. Pot să le dau repede oricâte și să reprezentăm prin îndoire orice fracție. Chiar le-am arătat și cum să folosească echerul de 60 de grade pentru a îndoi „în trei“, cea mai grea îndoitură pe hârtie, dar esențială iarna, când vrei să faci fulgi de nea cu șase brațe, pentru a respecta adevărul științific privind modelul de cristalizare al apei.

Și totuși…

Nu știu în ce măsură acum, cu toate restricțiile, este posibil ca aceste activități să se întâmple la școală. Dar cum știu că foarte mulți părinți îmi citesc blogul, vă recomand să vă străduiți un pic și să pregătiți astfel de forme pentru a le ușura copiilor înțelegerea. Cu siguranță vi se va întoarce înzecit.

La școală, activitatea poate fi pregătită și cu ajutorul copiilor. Li se poate pune la dispoziție o fișă cu forme de decupat – ușor de confecționat în orice editor de text – cu care vin a doua zi, gata detașate. Este de la sine înțeles că decupajul trebuie să fie de calitate, exact pe contur, pentru a putea discuta de simetrie. 

Sper să vă fie utile, mai ales că mulți copii au ajuns deja la aceste frumoase capitole din cartea de matematică!

Simetria la școală

Axa de simetrie a fost și anul trecut o lecție distractivă, atât de distractivă că au ținut-o minte și mă întrebau înainte „ce îndoim anul acesta”, căci le-au dat ceva de furcă figurile geometrice (lor, la îndoit și trasat, dar și mie… să decupez triunghiuri echilaterale nu a fost atât de simplu precum am crezut). Așa că am pregătit și ceva de îndoit, doar că m-am bazat mai mult pe deprinderile exersate în mânuirea instrumentelor de geometrie.

Ca o paranteză, compasul este preferatul lor de când au descoperit ce minunății știe să facă instrumentul. Și eu am aflat că există acum pe piață compas cu protecție pentru ac (până i-am dat de cap unuia să-l deblochez…), compas cu mini-pix cu mină 0.5, 0.7, pe lângă clasicele cu creionaș prins acolo, sau cu mină normală de creion! Au fost încântați și când m-am dus cu trusa mea nouă de geometrie pentru tablă, cu mega-compas, așa că e o joacă capitolul acesta!

Revenind, eram conștientă că nu voi reuși, într-o oră, să desenez cu ei atât de mult precum aș vrea, așa că am continuat în ora de abilități practice. Banalul fluture în oglindă pe care îl faci de la grădiniță, prin îndoire și amprentare, a fost subiectul. La protestele lor că „au mai făcut”, le-am zis că e modul prin care încercăm, cei aflați de la catedră, să-i obișnuim de mici cu o noțiune, fără să le spunem neapărat cum se numește, să așteptăm vârsta potrivită pentru asta (și să am încă un argument pentru „lucrurile” pe care le vor învăța când vor fi mai mari și pentru care nu mai au răbdare).

Doar că la clasa a IV-a fluturele a fost mai complicat. Întâi, folosind doar jumătate de foaie și instrumentele de geometrie (nu era permis să desenezi cu mâna liberă – regulă greu respectată), să desenezi aripa fluturelui. Apoi să încerci, respectând axa de simetrie, să desenezi și cealaltă aripă. În final, îndoi și decupezi după conturul unei aripi… deschizi și verifici cât de bine te-ai priceput să desenezi în oglindă.

Tema a fost foarte complicată, dar și ei extrem de ingenioși. Unii desenau elementele simultan, unul în stânga, unul în dreapta, foloseau integral instrumentele să se „lege” de elementele deja existente, sau… au îndoit foaia, au pus-o pe sticlă și au marcat punctele, ba chiar au desenat unii direct la fereastră. Dacă voiau forme pe care nu le aveau, le inventau modelând instrumentele.

Creațiile de mai jos ilustrează povestea, însă adevărata satisfacție a fost să-i privesc cum se încrâncenează, cum se luptă cu o provocare… fără model, dar în același timp încercând să facă ceva unic, special, ceva ce ceilalți nu fac. Mă simt foarte bine când provocările de genul acesta îmi confirmă propriile concluzii despre copiii… cel care vine cu ideea/soluția, cel care o îmbunătățește.

Mda, încă o încercare de a aduce primăvara în ultima ei lună… când e frig și plouă ca toamna! Să vedem ce magie vor reuși fluturii noștri!