Tehnica servetelului pe scoici

scoici-2

Săptămâna trecută am ales ca activitate de grup tehnica şerveţelului. Pentru o grupă mixtă de 4-8 ani e destul de dificil, mai ales că am avut de luptat cu ceva idei preconcepute despre această tehnică. Prima a fost cea a decupării modelelor de pe şerveţele. Cumva copiii aveau senzaţia că vom folosi şerveţelul în întregime, şi au protestat când au văzut cerinţa de a decupa floricelele. Apoi, le-am dus lac special pentru decupaj, şi ei îmi argumentau că merge şi cu aracet, ba chiar voiau să folosească lipiciul şcolar de la Daco, pe care îl aveam cu mine, pentru că este „transparent”. Le-am explicat că tehnica nu înseamnă doar să foloseşti un şerveţel, ci să îmbini elementele de pe şerveţele astfel încât să obţii ceea ce îţi doreşti.

Am adunat de la mare scoici, şi am fost mai mult decât fericită când am găsit variantele acestea mari. Am lipit floricelele pe scoici, iar ceea ce vedeţi alături este rezultatul unei ore de muncă. Pânza de sac am găsit-o la metraje, şi am planuri mari cu ea anul acesta, mai ales că am luat suficientă :). Ideile pentru decoraţiunile exterioare le aparţin copiilor. M-au întrebat continuu, ce să facă, cum să facă… le este foarte greu să improvizeze. Le-am cerut să-şi imagineze că sunt pe o insulă pustie, şi nu au la îndemână decât ceea ce se găseşte pe masă. Să găsească o soluţie. În cele din urmă au reuşit.

Ca plus al activităţii: am reuşit să-i învăţ să ia lacul doar pe vârful pensulei, să n-o mai înece în borcan. Am utilizat mereu lacul de pe capac, câd se termina, adăugam altul. Au remarcat şi singuri rezultatul mult mai plăcut, fără „băltoace”. Aştept să-i reîntâlnesc vineri, să-mi spună cum arată creaţia uscată, căci le-au luat acasă. Nu mă credeau pe cuvânt că floricelele vor părea „pictate” cu mâna.

Despre tehnica şerveţelului am mai scris aici.

Martisoare din materiale din natura

Martisoare din materiale naturaleCa să ies un pic din rutină, iată şi alte modele de mărţişoare, confecţionate din materiale din natură, sau aproape 😉

Materiale necesare:

  • carton pentru suport
  • seminţe diverse, melci, scoici, flori sau frunze uscate
  • un adeziv bun
  • snur de mărţişor

Indicaţii nu există… decât un sfat: improvizaţi din ceea ce aveţi la îndemână, şi folosiţi din plim imaginaţia!

Spor la lucru !

Alte modele la Atelierul de creaţie

PS: Multumesc, Oana, pentru ajutor!