Viziune la 7 ani despre prima zi de școală. (Theodora N.)

Cum să te pregătești de școală

Viziune la 7 ani despre prima zi de școală. (Theodora N.)

Iaca și 1 septembrie, punctual, ca de obicei, și nu s-a lăsat așteptat! Mai toată suflarea asociază septembrie cu începutul școlii, ba unii (ăi de sus) fac chiar pe zmeii și propun să înceapă școala mai devreme! Sper sincer să nu se aprobe, că mie mi se rupe sufletul suficient că se termină vacanța, avem nevoie de jumătatea asta de septembrie să ne obișnuim cu ideea. Dar deocamdată începem pe 14, să nu batem drobul de sare în perete.

Indiferent dacă aveți copii la clasa pregătitoare sau la cele mai mari, vă sfătuiesc să nu dați buzna în raioanele de rechizite. Nu mai suntem pe vremea răposatului, când îți trebuiau pile la librărie ca să iei cele cinci creioane chinezești care se dădeau la setul standard de rechizite. Chiar se găsesc, pe orice drum, la orice oră, cele necesare.

Apoi, fiecare doamnă are stilul ei, cerințele ei, și e mai rentabil să așteptați lista. Despre rechizite am mai scris aici, n-ar fi rău să (re)vedeți niște sfaturi mereu valabile. În prima zi, dacă ia la el creioane colorate, niște coli albe, o foarfecă și un lipici, e mai mult decât suficient.

Prima ședință cu părinții.

Neapărat tăceți mâlc și vorbiți apoi pe la colțuri că doamna a cerut „mult(e)“.

Veniți cu soluții, nu ezitați să vă oferiți voluntar și solicitați un sistem în care toți părinții, pe rând, să se implice. Face bine și la buzunar, dar și ca exemplu oferit copiilor.

Dacă școala nu are o uniformă impusă, îmbrăcați copilul lejer, dar decent (culorile „școlare“ sunt alb, albastru, negru, „ținută office“, și nu roșu, verde, galben, portocaliu, cu sclipici și șnurulețe!). Nu-i puneți în picioare pantofi nou-nouți, că nu face paradă și nici nu-i condamnat la o zi de chin. Vă recomand pantofi-adidas, simpli, să nu-ți sară în ochi, care merg aproape cu orice și se poate juca în ei. Eu așa văd prima zi: facem cunoștință, discutăm oleacă și ieșim la joacă, să socializăm.

Mare, „mare“ grijă și cu florile!

Pun pariu că toată suflarea învățătoarelor este nerăbdătoare să închirieze remorcuța necesară balotului de flori primit la deschidere. Sunt ironică, dar hai să ne oprim (argumente aici)… Dacă vreți musai să-i luați ceva „colorat“, încercați un top de hârtie sau carton. Pariem că va fi de 1000 de ori mai încântată?

Nu uitați să stresați copilul, încă din prima zi, sau chiar de-acum, că gata cu copilăria, dă el de dracu la școală, de-acum începe perioada „aia“ când ai teme, crești, devii serios și nimeni nu-ți mai iartă greșelile. Adăugați că ăsta e serviciul lui, și trebuie să-și ia munca în serios; neapărat completați seara cu impresii de la propriul servici, cât de nașpa a fost, cum nu respectați regulile, vă enervează șeful când vă atrage atenția să fiți punctual, și nu pricepe scuza că e copilul la școală.

Dați-i copilului un model „optimist“, și apoi tratați-l la psiholog pentru că nu-i place la școală. Sau… puteți să-i spuneți că vă e dor de anii de școală, când totul era joacă cu prietenii, când doamna vă ajuta să descoperiți tot felul de minuni și abia așteptați o nouă lecție. Invidiați-l pentru programul lui lejer și declarați că nimic nu v-ar face acum mai fericit decât o nouă zi de școală. Nu uitați, copilul învață ce vede, nu ce i se spune.

Sper că nu v-a deranjat prea tare tonul ironic al mesajului de mai sus și recomandările își ating ținta. Ca să înveți de plăcere trebuie să înțelegi că e un privilegiu și nu o obligație; că înveți pentru tine, nu pentru ceilalți, și trebuie să-ți descoperi singur acea motivație interioară. Nu le mai tăiați copiilor elanul dat de curiozitatea vârstei.

Acest articol își are originile și în lacrimile unui viitor bobocel de clasă pregătitoare, care plânge că începe școala. De ce? Pentru că a auzit el că durează 13 ani, și dacă începe, nu se mai termină niciodată!

Unde ești, copilărie?

Tot aici, doar că un pic schimbată!

Cum să îmbunătățim disciplina copiilor la școală – Ross W. Green

Scriind titlul, mi-am dat seama că mai am o serie de articole care încep cu formula „Cum să…”, deși acum nu este vorba despre abilități practice. Însă aceste două cuvinte au de fapt alt înțeles: ca să faci ceva, trebuie să te implici tu, nu să aștepți să-ți pice din cer.

Cartea despre care am ales să vă povestesc azi a poposit acum ceva vreme în bibliotecă. Era la ofertă cu „Gazeta sporturilor” într-o marți (au mai urmat și alte două în serie). Mi-am închipuit că a fi dascăl e ceva sport extrem, presupune talent, dacă nu geniu, și în mod clar un spirit de aventură, combinat cu inconștiență… căci, să recunoaștem, se uită lumea la tine ca la urs când spui că lucrezi la catedră… de parcă în România actuală în bancă stau mici monștri gata să te devoreze la cel mai mic semn de slăbiciune. (Afirmația nu este general valabilă.)

În ciuda copertei care ar aduce cu o metodă învechită (zău că nu pricep de ce „doamna” are rigla aia în mână, mie îmi trezește coșmaruri din clasa I, când „tovarășa” a bătut la noi ca la sare, cu orice îi pica în mână, pe toți la rând, cu sau fără vină), cu copilul care are o expresie unică de nevinovat, picat din cer în bancă și neînțelegând ce-i cu el, ei bine, cartea este cu totul altceva decât pare! Noroc că nu mă influențează prea tare aparențele, și am citit-o pe nerăsuflate.

Față de alte lucrări de gen, care se vor teoretice și atotcuprinzătoare, aici se discută efectiv un caz concret. Autorul, psihologul dr. Ross W. Green, abordează cazul unui copil „problemă”, privindu-l atât din perspectiva școlii ca instituție, a profesorului care pune suflet în procesul de educație, cât și a familiei, dispusă aproape să încerce orice. Ideea pornește de la afirmația că orice copil s-ar comporta bine dacă ar putea. Dacă nu reușește e rolul adulților să identifice capacitățile lipsă, și să-l ajute să dobândească aceste aptitudini care să-l ajute să se integreze.

Problema copiilor cu tulburări de comportament nu e că nu știu cum am vrea să se comporte, ci pur și simplu nu posedă aptitudinile necesare pentru a pune în aplicare ceea ce știu. Așa că data viitoare când sunteți pe punctul de a spune „De câte ori trebuie să-ți repet”, poate vă veți stăpâni și, în loc de asta, veți încerca să identificați aptitudinile lipsă care îl împiedică să facă asta, evidențiind totodată și problemele nerezolvate. (p.60)

Se dă așadar un băiat care refuză să se supună autorității profesorului, care îmbrâncește un director, amenință cu moartea un copil și fuge din clasă. Se adaugă o conducere de școală bine ancorată în norme și regulamente de aplicat, o mamă singură și aflată dincolo de resemnare și disperare, o învățătoare care încearcă să afle cu ce anume a greșit ea înainte să judece copilul, și un psiholog nou în școală care vine cu o idee trăsnită: soluții colaborative și proactive. În esență, un plan de acțiune în care copilul are rolul principal, în care adulții se gândesc la modul serios cum îl pot ajuta să depășească momentele în care își pierde concentrarea, devine irascibil sau își pierde controlul.

Nu are sens să încerc eu să explic cum anume se aplică SCP, însă este nevoie de câteva lucruri:

în primul rând, lipsa de prejudecăți, să fii un bun ascultător și să scapi de obiceiul prost de a pune etichete și a găsi soluții rapide. Suntem înnebuniți de una din strategiile umane de apărare, raționalizarea, aceea de a găsi repede o cauză care explică problema, și a o considera „rezolvată”.
timp investit inițial în problemă, care se întoarce cu „dobândă” reală. E nevoie la început de timp petrecut cu copilul, cu familia, cu psihologul, timp dedicat special pentru a pune tot mecanismul în mișcare. Însă în momentul în care toate rotițele funcționează, cursurile se desfășoară lin, problemele dispar, și ajungi să „economisești” timp.
suflet. Mult suflet, trebuie să-ți pese de ceea ce faci, să vrei tu în primul rând, ca om aflat la catedră, să te auto-depășești. Să vrei să-i ajuți pe toți, și nu doar pe cei care pot.
o relație funcțională între părinți și profesor, în care cele două tabere nu se luptă ca în arenă pentru „dreptate”, învinuindu-se reciproc, și aruncând de fapt pisica moartă peste gard.

Sper să nu se înțeleagă greșit, cum că este o carte doar pentru cadrele didactice. Este o carte mai ales pentru ele, însă o recomand și părinților care au ajuns, cel puțin odată, la dispute cu copiii. În fond, cui să-i pese mai mult de copil, dacă nu lor? Dacă citiți cartea, și considerați că sfaturile ar putea funcționa în clasa din care copilul face parte, folosiți-o pe post de carte de vizită la un buchet de flori.

Transformarea disciplinei școlare nu va fi ușoară și nici rapidă. Noi, oamenii, avem tendința să fim rezistenți în fața schimbărilor, iar modelul SPC cere o schimbare. Ne place să fim comozi, iar un nou mod de a face lucrurile nu e pe placul nostru. Suntem foarte ocupați și avem priorități care ne asaltează. Ajutarea copiilor cu probleme trebuie să devină o prioritate în fiecare clasă, în fiecare școală, în fiecare sistem școlar. Milioane de copii se pierd, dar nu trebuie să se mai întâmple așa.

Potențialul pierdut, prețul plătit de atât de mulți copii, profesori, părinți – de noi toți – este prea mare și greu de înțeles. Durerea, deși uneori greu de recunoscut, nu poate fi negată. Sunt vieți în joc.

Copiii vă așteaptă. Acum e rândul vostru.

Din colecție mai fac parte și:

: Cum să înlăturăm stările de teamă ale copiilor prin povești terapeutice

: Cum să ne comportăm cu copiii în funcție de temperamentul lor

Cartea a apărut la editura Orizonturi, și o găsiți în librăriile online: elefant, (săptămâna aceasta și cu reducere, iar transportul este gratuit dacă sunteți din București și solicitați pachetul în librăriile din centru) librarie.net, libris (transportul este gratuit la orice comandă), AdevarulShop, BookCity.

Engleza la scoala, sau cum am buchisit limba lui Shakespeare

Nu îmi place să trezesc amintiri amare… iar campania propusă de BlogalInitiative, cel puţin în cazul meu, exact asta a făcut. Nu am vrut să-mi amintesc cum nu am învăţat eu limba engleză. Ca mai toţi din generaţia mea, am început franceza într-a cincea, şi engleza într-a şasea. Am început cu un profesor lung şi deşirat, care cred că nu intrase la facultate şi îi aranjase mama un post la catedră, să ne împărtăseaşcă din bruma lui de cunoştinţe de engleză. La final de an, aveam o idee despre salut, ceva noţiuni de citit şi vocabular cât să numeri pe degetele de la o mână. Generala a continuat în acest ritm, cu suplinitori nepricepuţi, lipsiţi de interes. Am ajuns la liceu cu ceea ce am putut aduna. Ai mei ştiau rusă, nu m-au putut ajuta. La liceu a început coşmarul pentru mine, căci am avut o profesoară foarte exigentă, şi în acelaşi timp foarte creativă. Nu eram singura care nu o suporta, şi care acum regretă că nu ne-a forţaţ mai mult. De ce? Pentru că am recuperat enorm, şi sunt sigură că era loc şi de mai bine. Lecţii interactive, mici piese de teatru puse în scenă în faţa clasei, lectură obligatorie în engleză… pentru mine, pentru colegii mei, era atunci prea mult. Dar ne-a suportat patru ani, şi nu a cedat în faţa încăpăţânării noastre. Nu am iubit-o deloc, dar acum o regret.

Am continuat apoi singură în facultate, unde nu am avut de ales. Majoritatea bibliografiei era în engleză, franceză, italiană… cu germana nu am reuşit să mă împrietenesc niciodată, de aceea nu am avut acces la o sursă importantă de informaţie. Am recuperat la capitolul vocabular, la conversaţie mai greu. Nu mă pot opri… căci nu avem de ales. Trăim într-o lume care merge spre o cunoaştere universală a limbii engleze.

Mă uit şi la copiii din ziua de azi. La şcoală, din păcate, nu fac nimic. Ai mei au la catedră o fetişcană depăsită de situaţie, care nu reuşeşte să controleze, să atragă, să se impună în faţa a 20 de copii de ciclul primar. Îmi vine să plâng de ciudă, pentru că văd cumva prăjina mea din clasa a VIa, la fel de depăşit de situaţie. Se poate şi altfel. Noi am început cu softurile educaţionale de la Edu, cu pachetele de engleză. Toamna trecută am prins la târgul de carte lansarea lui Ziggy şi Zaggy, „Adventures in Englishland”, manualul cu cd editat de Shakespeare School. L-am primit cadou de la ilustratorul manualului, Emanuel Pavel, unul dintre preferaţii mei la capitolul ilustraţie pentru copii (şi mulţumită căruia am două mascote atât de frumoase pe site!). Revenind la momentul lansării manualului, am avut parte de o lecţie demonstrativă, cu cele două mascote de pluş, lecţie la care piticii mei au reacţionat neaşteptat de bine. Metoda propusă se pare că este pe gustul lor, şi puteţi să încercaţi metodele distractive de învăţare prin înscriere la un curs de vară la Shakespeare School. Aveţi detalii aici. Copiii de toate vârstele, cât şi părinţii, pot participa la Clubul de conversaţie cu profesori englez, English over a Cup of Tea, unde îşi îmbunătăţesc pronunţia, capătă fluenţa în exprimare şi nu primesc teme pentru acasa.

Dacă sunteţi curioşi în privinţa manualului, puteţi răsfoi câteva pagini aici. Este disponibil în librăriile online: elefant, librarie, Libris, Cărturești.

Voi cum îi ajutaţi pe cei mici?

Idei pentru bobocei la inceput de an

Mai avem doar câteva zile şi începe anul şcolar. De-o parte sau de cealaltă a catedrei, toţi avem aşteptări şi speranţe. Personal am încă odată emoţiile primului clopoţel, căci prinţesa mea cea mică merge la şcoală. Am plâns când am luat uniforma, am mai dat apă la şoricei când s-a îmbrăcat cu ea, căci pentru mine va fi mereu gâza de 2850g.

Dar luni de dimineaţă vom fi la şcoală. Codiţe, fundiţe şi ghiozdănel.

Acest articol nu va da, cum v-am obişnuit până acum, idei de început de an. Găsiţi câteva prin arhivă dacă doriţi. Este un apel către toate cadrele didactice care urmăresc acest blog de a lăsa un comentariu cu un răspuns la întrebarea

Ce le-aţi pregăti/le pregătiţi celor mici (clasa pregătitoare mai ales) în prima zi de şcoală?

Nu vă gândiţi că va vedea cineva ideea şi o va copia. Gândiţi-vă doar că nu veţi aduce zâmbete doar pentru 25 de copii, ci poate mult mai mulţi se vor bucura de acea idee. Ştiu că există, din păcate, tristul obicei de a nu împărtăşi nimic colegilor, de a fi primul care face ceva, singurul care are un anumit lucru în clasă. Vorbesc în cunoştinţă de cauză, mai ales că am primit feedback la materialele pe care eu le ofer gratuit pe site. Nu găsesc acum mesajul, să-l citez, dar era ceva de genul: Mă bucur că am găsit aceste decoruri! Le-am văzut la o colegă, dar nu a vrut să mi le dea, sau să-mi spună de unde le are. Vă rog să mi le trimiteţi şi mie.

Dacă cer prea mult, îmi pare rău. Pentru că cei care citiţi acest mesaj, pe mail, pe facebook, sau în orice alt mod, aţi folosit măcar odată un articol de pe acest blog. Măcar pentru atât acordaţi 3 minute unui răspuns, şi să încercăm să aducem cât mai multe zâmbete în prima zi de şcoală.

Dacă veţi comenta în calitate de părinţi, specificaţi vă rog acest lucru, clasa, 0 sau 1, şi ce aşteptări aveţi sau au copiii în prima zi de şcoală.

Mulţumesc anticipat tuturor celor care vor participa la acest maraton al ideilor.

PS: Raluca, sper sa te ajute! Altă idee nu am avut.

Pilot Frixon, da sau nu?

De la începutul anului şcolar, singurul lucru cu care Andrei m-a tocat mărut, precum picatura chinezească, a fost pixul asta „magic”. Atât de magic, că toată clasa are, şi e musai, neapărat nevoie să aibă şi el. De obicei sunt contra mişcărilor de val. Dacă toată lumea se aruncă cu capul înainte, nu e un motiv s-o faci şi tu. Pe lângă asta, sunt de părere că, dacă greşeşti, poţi tăia frumos cu o linie orizontală şi scrie alături, mai ales că nu s-a schimbat regula acesta la examene, din câte ştiu. În plus, dacă tot nu poţi şterge, poate îţi dai silinţa să scrii frumos. Nu caligrafic, că şi eu am scris ca o mâţă, dar curat şi îngrijit.

De când am renunţat la caiete tip I, şi am trecut la tip II, Andrei a început să scrie oribil. Dezordonat, în toate direcţiile în care poate bate vântul pe rânduri, şi din ce în ce mai ilizibil. Nu vreau să trec la lecţii de caligrafie, dar trebuia să fac ceva. I-am promis că îi cumpăr minunea asta de pilot frixion, dar vreau să se străduiască să scrie frumos, ca la începutul anului. Copilul fericit, jubilează şi promite marea cu sarea, eu îi dau o şansă… şi cumpăr pixul.

Dacă nu ştiţi, minunea scrie şi şterge perfect.

După o săptămână i l-am confiscat. Schimbări majore nu erau, dar, în schimb, temele durau de două ori mai mult. De ce? Pentru simplul motiv că fiecare literă trebuia ştearsă de câteva ori şi rescrisă. Iar când am văzut şi tema la matematică, re-scrisă în acelaşi stil, am pus punct aventurii cu pilot frixion.

L-am pus sus. Şi va sta acolo până când stiloul clasic va rezolva problemele, iar pilot va veni doar să rezolve mici greseli.

În schimb anul viitor Iris merge la şcoală. Şi am văzut că la clasa I se poartă mai nou minunea de pilot frixion. Ei îi iau sau nu? Sau poate o să înţeleg de ce trebuie musai ca pagina de liniuţe să le aibă pe toate drepte?! Liniuţele sunt un exerciţiu, dacă nu ies drepte şi perfecte, poţi mări numărul de rânduri. Dar de ce nu pot fi şi strâmbe?! Ok, nu trebuie să apară porcuşori, pete de cerneală, dar unde e tragedia daca nu sunt drepte? De ce trebuie să avem pic, pilot frixion, şi să le îndreptăm pe fiecare în parte?!

În încheiere, am bântuit pe site-ul dedicat pixului în cauză. Văd că minunile continuă, şi avem set pentru artişti, cu diferite culori, set de panică (aici recunosc că m-am amuzat), şi set pentru serioşi.

Indrăznesc să întreb, ce părere aveţi despre pixul acesta? Merită banii?

Decor de primavara pentru gradinita: o zana la fereastra

Aşa cum am promis, am continuat seria decorurilor pentru fereastră. După zâna iarnă şi zâna toamnă, primăvara bate la uşă. E drept că în calendar e încă ianuarie, mai avem o lună de iarnă… dar am senzaţia că mâine este 1 martie. Ştiu că este foarte aşteptată, şi că nu mai e nici foarte mult timp de lucru, de aceea m-am grabit cu decorul de primăvară. Sper ca sălile de clasă să fie un pic mai vesele cu decorul meu.

M-a ajutat, ca de obicei, Emanuel Pavel, şi-i mulţumesc încă odată, pe această cale. Sper ca ArtBook să fie mereu alături de Năzdrăvani, şi să finalizăm împreună cât mai multe proiecte utile sau plăcute copiilor.

Decorul este pregatit pe module, partea principală pe coli A3. Se printează, se decupează, şi se recompun pe fereastră, având ca model orientativ imaginea de mai jos. Bineînţeles, fiecare poate îmbunătăţi sau simplifica modelul, în funcţie de propriile dorinţe sau materiale disponibile.

Pentru a le lipi pe fereastră vă recomand patafix, sau plastilină repoziţionabilă , nu atât pentru uşurinţa la montaj, cât pentru demontarea rapidă.

Dacă vă place modelul, şi doriţi să-l realizaţi, accesați butonul mare verde de la finalul acestui articol. Veți primi modelele în câteva zile la adresa de mail cu care adăugaţi mesajul. Verificati neaparat si folderul SPAM, este foarte posibil să ajungă acolo.

PS: Au început să sosească zâne…

Sc. cu clasele I-VIII Batrani, PH, Inst. MIHAELA MORARU

Sc. cu clasele I-VIII Durnesti, Botosani, Inv. Cristina Hriscu

Clasa I, Scoala „Mihail Sadoveanu”, Baia Mare, Prof. înv. primar Hosu Adriana Ramona

Gr. PP nr. 70, Bucuresti, prof. Stănilă I.

Grupa mijlocie „Fluturasii” de la G.P.N. Petresti, AG, inst. Tudoreci Madalina

Edit – Lămuriri necesare

Vă rog ca în momentul în care solicitaţi materialele să lăsaţi doar un singur mesaj, la un singur articol din serie. Veţi primi pachetul complet, cu toate cele patru zâne, precum şi decorul cu Moş Timp. Puteţi accesa paginile dedicate dând click pe imaginile de mai jos, aveti exemple de montaj de la colegele care le-au folosit deja.

Mailul îl primiţi în câteva zile, maxim o săptămână, nu este nevoie să reveniţi cu mesaje suplimentare dacă primul a fost aprobat şi apare pe blog. Verificaţi şi în folderul spam al mailului la sfârşitul săptămânii.

Menţionez că primiţi materialele cu drept de folosinţă, adică le printaţi şi le utilizati. Distribuţia acestora este interzisă. Nu urcaţi aceste materiale public pe niciun alt site sau reţea de socializare. Este un material pe care îl ofer gratuit, cu pretenţia de a-mi fi respectată această dorinţă. Vă rog să citiţi în mod special articolul dedicat decorului cu moş Timp, aveţi acolo mai multe explicaţii despre motivele mele.

Mulţumesc pentru înţelegere!

Zoo Domestos

Am intrat de ceva vreme în clasa întâi, şi ne delectăm cu concursurile şcolare. Am trecut de Smart, de Comper, era şi timpul să ne delectăm cu ceva mai amuzant.

La această categorie s-a înscris concursul Igiena Acasă şi la Şcoală, la care clasa noastră participă împreună cu o altă clasă din şcoală. Printre alte activităţi, ne-a revenit şi aceea de a realiza un desen care să ilustreze tema, şi să folosim şi monştrii-microbi, veniţi în pachetul promoţional pe o coală de autocolante.

Ne-a trebuit ceva vreme până să găsim o soluţie, asta după prima tentativă a lui Andrei. Un simplu vas de toaletă, pe care a lipit rapid jumătate din microbii disponibili. "Aşa e în reclamă!!" Hmm… şi cum stăm atunci cu igiena?! A inventariat apoi toate reclamele de la domestos pe care le ştia (şi eu nici nu ştiam că au atâtea!!), ar fi vrut să deseneze şcoala microbilor, dar ne trebuia mult mai mult talent decât avem disponibil. Hei, dar avem voinţă, nu?

Aşadar… nu avem microbi… pentru că… i-am prins. Nu suntem criminali, i-am pus la păstrat! Vă invităm la … Zoo Domestos.

Andrei, 0 microbi

Joaca de-a scoala

Dacă există o decize pentru care mă felicit în fiecare clipă că am luat-o, este aceea de a avea doi copii. Şi nu la diferenţă mare, ci mică, să se poată juca împreună. Am trecut de primii patru ani de "pereche", cei mai grei din punctul meu de vedere. Nu număr firele albe, nici nu mă mai gândesc. Îmi e încă greu să răspund la întrebări din seria cum te-ai descurcat, pentru că sincer, habar n-am.

Dar am ajuns la acele momente când zilele ploioase sau cele geroase şi lungi de iarnă nu mai sunt un coşmar, când nu trebuie să mă mai gândesc ce fac cu copilul, pardon, copiii. Pentru că acum copiii se descurcă singuri. Cu jucării sau fără, mă trezesc întâi arbitru, apoi observator. Pur şi simplu nu mai au nevoie de mine… sunt doar ei, cu micul lor univers. Azi s-au jucat de-a şcoala. Andrei a aşezat măsuţa cea mică şi scăunele, a pus tabla în faţă. A liniat cu cretă, "pentru lecţia de semne grafice", şi a invitat-o pe Irisuca să deschidă caietul şi să scrie. Dar literele de mână nu se fac la grupa mare, iar Andrei, profesorul cel "sever", i-a trecut pe caiet un S cât toate zilele… pune mâna şi scrie, că ţi-l trec şi în catalog! Degeaba am încercat să intervin, ca "părinte", că lecţiile sunt prea savante pentru copilul meu cel mititel; insensibil, profesorul a trecut la exerciţii de matematică. Normal, Iris abia ştie să adune 1 cu 2, ce să descompună termeni… s-a ales cu I-insuficient. Şi trecut în catalog.

Dar a venit rândul Irisucăi să fie profesorul. Andrei scrie urât, aşa că Iris a pus mâna pe telefon [na. iar eu m-am tăvălit pe jos de râs… ] Alo, mama lui Andrei? Să ştiţi că copilul vostru nu-i cuminte, scrie urât şi e obraznic! Ooo doamne, daca aş primi şi de la doamna cea adevarată telefoane de-astea aş albi de trei ori mai repede. Iris a ales să predea muzica, şi să repete cântecele pentru serbare. Anderi ştie versurile, dar urechea lui muzicală e de tablă. Cântă… of, nici nu pot descrie. Cert e că domnişoara profesoară îi tot repeta… o ce veeeesteee miiiinunaaaată, elevul era pe lângă, şi nervoasă, i-a aruncat un insuficient azi, să mai înveţi!

Acum sunt amândoi în pauză, probabil spre disperarea vecinei de dedesubt…

Decor de iarnă pentru grădiniță, o zână la fereastră

Recunosc, în septembrie, când am realizat decorul cu zâna toamnă, nici nu mi-a trecut prin cap că va avea succes. Şi mai ales că, aşa stângace cum am realizat-o, va fi apreciată. A fost o senzaţie deosebită aceea pe care am încercat-o trimiţând toată toamna, aproape în fiecare zi, câte un mail. Multe dintre cereri au venit însoţite de rugăminţi suplimentare, pentru celelalte zâne. Nu le aveam, dar am simţit că trebuie să continui ideea.

Şi pentru că „talentul” meu e mai mult o chestie de tehnică şi de voinţă, am vrut ca zâna iarnă să fie cu adevărat magică, aşa cum este toată luna decembrie pentru copii. Am avut nevoie de ajutor, pentru a da contur ideilor, şi ajutorul a venit de la Emanuel Pavel, grafician. Lucrăm împreună de multă vreme, mereu cu gândul la copii, şi ne face o enormă plăcere să ştim că ideile noastre vor strânge luna viitoare multe zâmbete de mici dimensiuni.

Aşadar, iată propunerea noastră pentru decorul de fereastră, sau, de ce nu, pentru un perete.

Şablonul este disponibil la cerere (accesați butonul mare verde de la finalul articolului). Este pregătit pe pagină A3, se printează faţă-verso pentru fereastră. Imaginea se compune din 4 piese principale, fulgii fiind adăugaţi individual, fără legătură cu şablonul. Pot fi realizaţi din hârtie pliată, sau cu spray de zăpadă. Am adăugat pentru print şi o mulţime de steluţe albastre, pentru decor. Partea de sus a ferestrei poate fi împodobită cu ghirlande de sărbători, sau decupaje în formă de ţurţuri. O vom încerca şi la noi la grădiniţă, să vedem până unde vom ajunge cu imaginaţia.

Pentru a le lipi pe fereastră vă recomand patafix, sau plastilină repoziţionabilă , nu atât pentru uşurinţa la montaj, cât pentru demontarea rapidă.

Încă o menţiune, am rugămintea să aveţi răbdare cel mult o săptămână de la adăugarea mesajului pentru a primi modelele. Îmi este imposibil să răspund tuturor cererilor în timp real.

Inspiraţie maximă şi spor la lucru!

Atelierul de creaţie

PS: Au început să sosească zâne…

Prima saptamana de scoala

Acum o săptămână pregăteam cu emoţii mari ghiozdanul pentru prima zi de şcoală. Acum facem bilanţul. A trecut prima săptămână de şcoală, şi de mâine ar trebui să începem cu lecţiile… liniuţele… şi toate cele caracteristice pentru clasa întâi.

A fost o săptămână în care l-am vazut pe Andrei adormind la 9 seara. Chiar dacă orarul a fost extrem de lejer, cu jocuri, şi activităţi de desen şi colorat, se pare că statul pe scaun după program este destul de solicitant. Şi obositor.

N-am aflat mai nimic. Decât că la şcoală e bine, acolo fac numai bine, s-a descurcat bine, cu colegii se împacă bine. Excepţie face doamna, care e drăguţă. A ţine minte de pe o zi pe alta e deocamdată un domeniu SF. De exemplu, luni a aflat că au nevoie de un carneţel vocabular, pentru corespondenţa cu părinţii. Eu am aflat miercuri, la şedinţa cu părinţii. După ce l-am pus să se gândească ce ar fi trebuit să-mi spună şi nu mi-a spus, şi urma să aflu la şedinţă, şi-a mai amintit ceva de nişte legume de toamnă…

Dar a ţinut minte că are nevoie de un caiet de matematică. Tot e bine! Pot să mai sper.

Vineri am avut zi uşoară. Matematică şi modelaj. O adevărată plăcere să-l văd coborând cu planşeta pe braţe, să-mi arate fructele şi legumele lui. Le-am făcut în piscină! Idee faină. Dar… să mă muţi de la şcoala asta, au râs copiii de modelajul meu, că e o prostie cu piscina! Mda, ce credeam eu, că era o idee simpatică, nu contează. Sau că m-am supărat că s-a lenevit, şi a făcut piscina fără să modeleze deloc batoanele de plastilină, pe motiv că mi-a fost lene! Dar nu schimbăm şcoala :). Să-şi apere creaţiile, dacă lui îi plac!

Ne pregătim pentru mâine. Zi lejeră. Cunoaşterea mediului, Matematică, Educaţie fizică.

Talente de Năzdrăvani

Tag Archives: scoala