schimb carti postale

Cartea poștală – o lecție cu bucluc

Să ne mai întrebăm dacă școala românească ține ritmul cu viața reală? Și experții în întrebări retorice cred că leșină de râs când o aud pe aceasta… Dar… în programă este prezentă nesmintit, de la clasa întâi, cartea poștală, ca mijloc de comunicare.

Mie personal îmi place, o începem cu o călătorie în timp, pe când erau părinții noștri mici. Îi punem și pe bunici să caute prin cutiile cu amintiri, sigur au câteva primite de la „băi“. E o ocazie să aflăm și ce se mai vinde la magazinul acela cu firmă roșie unde, de obicei, se plătesc facturile.

Pentru această lecție am selectat din arhivele familiei juma’  de pungă de 1 leu (știți voi, cei mari, ce vreau să spun) cu cărți poștale mai neutre, din acelea cu mesaj simplu, Multe salutări din frumoasa stațiune… Nu de alta, dar am mai găsit din cele trimise de mine acasă din tabere, dar pe acelea le țin pentru capitolul „Așa nu!“. Una peste alta, e greu să le dai copiilor un motiv de a face ceva ce nu mai are niciun scop, exceptându-l pe acela că rămâne ceva palpabil în timp, nu doar o poză pe whatsapp pe care bunica o vede, dar o pierde când își scapă telefonul în apă. Dar anul acesta…. nu le-am putut risipi prin clasă.

Acum cartea poștală a mai „picat“ și când eram online, deci le-am arătat copiilor pe cameră și clasorul cu timbre (asta e cu bătaie lungă, pentru problemele de matematică), și cărțile poștale. Am vrut însă o experiență reală și împreună cu Ema și Anca – și ele cu clasa întâi la Târgu-Mureș și Zalău, am întrebat în clasele noastre cine dorește un schimb de cărți poștale și am pus la cale un schimb de adrese, astfel încât copiii din trei orașe să trimită și să primească acest cartonaș cu poze din oraș.

Ușor de zis, partea de organizare a mers strună. Dar…

A venit momentul achiziției de cărți poștale. Se pare că nici pe la Poștă nu le mai găsești, în schimb mă bucur că există centre turistice în oraș, acolo sigur ai parte de câteva. Le-am căutat și eu în București – există unul în pasaj la Universitate. Aș fi vrut să trimit ceva „istoric“, dar fix când am căutat eu, într-o luni, muzeele erau închise… La Muzeul Bucureștiului – Palatul Suțu aveau sigur niște imagini cu orașul de acum două secole.

schimb carti postale

S-au descurcat și copiii. Cel mai amuzant feedback aparține unei lucrătoare de la poștă care a recomandat cu căldură achiziția de plic pentru cartea poștală, cu argumentul că „altfel nu ajunge“. Reclama e sufletul comerțului, nu? Dacă tu, lucrător în această instituție, îmi spui să cumpăr un serviciu mai scump, pentru că cel ieftin nu are succes, ar trebui să te cred pe cuvânt, nu? Ce să mai comentez… Până nu va renunța toată lumea la facturile pe hârtie, instituția aceasta nu va muri în chinuri și nici nu cred că va renaște vreodată ca un phoenix, din propria cenușă.

Întoarcerea la școală

Călătoria triunghiulară a cărților poștale a fost simultană cu întoarcerea la școală a copiilor din clasele primare, așa că le-am văzut aproape pe toate. În fiecare zi mai sosea una, Doamnaaaa, am primit și eu!!, apoi încet-încet toată lumea le-a avut și s-a așternut liniștea.

Acum, la final de an, când am verificat portofoliile copiilor, am descoperit cu plăcere, puse la locul lor, cărțile poștale. Cel puțin am reușit să le ofer copiilor o experiență de viață și pentru aceasta nu pot decât să mă bucur. Am realizat anul acesta atât de puține din cele pe care mi le-aș fi dorit înainte de martie 2020, încât pentru fiecare reușită mă bucur de 10 ori.

martisoare virtuale

Mărțișor în anul pandemiei

Cel mai greu anul acesta nu a fost statul în casă, nici școala online. A fost acea încercare de a ne schimba comportamentul, de a nu ne mai lua în brațe când ne vedem, de a nu îi mai pupa de 5 ori pe cei cu care ne întâlnim. Și schimbările obiceiurilor continuă, nici Mărțișorul nu e scutit. Oricum schimbul de mărțișoare e permis în familie ori prin poștă, numai la școală și la grădiniță nu, locurile predilecte pentru trocul la nivel înalt între copii, câmpul de luptă de unde vii acasă cu traista plină să faci inventar – acesta e undeva pe muchie.

Ca de obicei, nu e clar la români ce se întâmplă. Se dau sau nu se dau? Un comunicat de presă are valoare de hotărâre? Se bate cap în cap cu schimbul de obiecte? Sau cel mai bine e să gândim singuri de câteva ori și să decidem corect? Nu știu ce e mai periculos, să gândești cu inima sau cu capul… sau să nu gândești deloc, cum fac unii. Mă bucur enorm că sunt niște ani de când am insistat pe schimbarea unor obiceiuri la mine la clasă. Nu e tragedie că nu se dau flori și cadouri, că la noi oricum nu funcționa. Pragmatic, fără suflet sau fără minte…? Nu știu cum se judecă, dacă se consideră nivel „socio-emoțional“ de un zero absolut, cum mi s-a reproșat, însă consider că e corect.

Cea mai mare plăcere a mea de Mărțișor era să le fac eu copiilor unul, să îl găsească pe bancă dimineața.

Și ei au dreptul să primească de la mine, dacă e semn de iubire și prietenie, cum am povestit vineri. Puteam forța lucrurile să le pun pe bancă luni? Cu siguranță că da. În fond, mă dezinfectez, printez fișele, le pun în țiple de plastic, la școală iar mă dezinfectez și le pun pe bănci dimineața, să putem lucra oarecum într-o normalitate ciudată. Dar am ales să nu fiu eu exemplul negativ, dacă tot spunem că nu e voie, atunci anul acesta am optat pentru mărțișoare virtuale.

martisoare virtuale

Cei care au prins anii de început ai internetului în România, își amintesc poate de felicitările virtuale care circulau pe email, cu linkuri să vizualizezi diverse minuni animate. Tentația a fost mare să le caut și să le trimit ceva de genul acesta, însă am renunțaț. Am pregătit una personalizată, făcută de mine. Întâi modelul pentru poză, un buchet de ghiocei din sârmă plușată, apoi o machetă.

Ok, recunosc, e din seria Bate șaua să priceapă iapa.

Ne chinuim de astă-iarnă să învățăm cum să așezăm în pagină o felicitare și nu m-am putut abține să nu o fac eu acum, poate-poate se vede o schimbare când o realizăm pe cea de 8 Martie. Sau poate la cea de Paști. Sau… la viitorul Crăciun, dar în niciun caz la Sfântu-Așteaptă. Și cum le-am pregătit și lor materiale pentru un ghiocel din sârmă plușată, dacă v-au plăcut, mai jos aveți modul rapid de realizare al acestora.

Nu știu ce va fi mâine la școală. Dacă vor veni cu mărțișoare, le voi primi, căci condiția mea din anii trecuți e să fie făcute de ei. Vor sta în carantină, vor ajunge în colecția mea personală de amintiri prețioase ori pe panourile de la Atelierul Năzdrăvanilor. Vor face cu siguranță schimburi, dar sper din tot sufletul că nu în prezența mea. E din ce în ce mai greu să respectăm regulile de distanțare, copiii încep să se comporte „normal“, să se ia în brațe, de mână, iar noi ne luptăm cu morile de vânt încercând să oprim ceva ce deja alunecă cu viteză la vale.

La ora la care scriu acum aceste rânduri (undeva târziu spre noapte), mă bucur că pe adresa mea de mail au sosit deja mesajele lor. Unele cu mulțumiri, altele cu mărțișoare atașate. Sunt mai optimistă, ne putem schimba, dacă vedem că alții o fac.

În încheiere, dacă v-au plăcut ghioceii din poze, aveți modelul de confecționare aici: