Uneori materialele nu trebuie căutate, pur și simplu sunt la îndemână. Pentru unii, înclinația de a „recicla” aproape că nu există. Pentru alții… orice lucru poate căpăta un nou sens. Mă uitam acum, când triam din noi hainele copiilor, câte ajung cine știe pe unde și câte la gunoi, că sunt rupte sau nefolosibile. Mi-am amintit de bunica… la ea nimic nu se arunca. Toate prostiile erau sfâșiate și transformate în material util pentru țesut preșuri la război. Iar preșurile acelea… au supraviețuit foarte mulți ani!

La fel a fost și cu capacele din tablou. La sfârșitul primăverii am primit de la Hipp un pachet promoțional. Recomandarea era să le folosim pentru înghețată, în formele speciale… ceea ce n-au apucat însă, copiii le știau și le apreciau, le-au consumat așa cum erau, cu mențiunea că dozele ar trebui ajustate după vârstă (recipiente mai mari pentru cei trecuți de multă vreme de grădiniță). Însă dincolo de conținut, am cerut să îmi păstreze capacele… aveam o idee.

Mi-a luat ceva până am mai luat câteva, apoi până am pus ideea în practică. Le-am lipit cu silicon pe o bucată de placaj OSB, reciclată și ea de la construcția unei căsuțe de păsărele.

Am vrut inițial să le pun codițe din sârmă plușată, cu o fundiță, dar rezultatul a fost nesatisfăcător, m-am enervat și am lăsat-o baltă o perioadă. A apărut altă idee, un ghiveci… dar jumătăți de ghivece nu se găsesc. Și nici nu pot fi tăiate. Soluția: din lut de modelaj să fac eu una. A ieșit binișor… deși aveam alte așteptări. Mi-aș dori un curs de olărit, dar pe bune, nu de joacă, cum fac copiii.

Etapa 2, vopsit cu acrilice lucioase. Nu știu ce mi-a venit cu negru… am stat să dezbat cu Iris decorul și a început cu critica. Păi pe negru nu merge decât ceva foarte simplu. Niște punctulețe colorate… ceva foarte, foarte simplu!

Așa că, inspirat de la floricele de deasupra, am făcut tot floricele, cu o scobitoare. Cu chiu cu vai le-am făcut niște frunzulițe, căci deja Iris comenta că e prea mult, prea încărcat. Planul de a mai face niște linii a fost anulat, pe motiv că decorul inițial, apăsat în lut, e suficient.

Ultima problemă a fost cea a frunzelor, care nu îmi ieșiseră nici la început, cu sârmă plușată. Noroc că se apucase Iris de meșterit ceva, a răsturnat cutia cu accesorii și am văzut frunzulițele de fetru. Sunt autoadezive, dar nu era musai necesar, le puteam lipi și cu silicon.

Compoziția finală a primit calificativul „Satisfăcător”. Cred că se putea și mai bine… însă deocamdată e prima variantă. Continuăm să reciclăm capace și orice lucru care poate deveni interesant. Dacă mai știți produse deosebite care pot fi reciclate creativ, aștept sugestii, căci vara e încă lungă!