Atelier de creatie la Bookfest, alaturi de Editura Casa

Am vorbit de multe ori pe blog depre cărţile deosebite pe care Editura Casa le-a publicat în limba română, din deja celebra colecţie "Idei Creative". Pentru începători, dar mai ales pentru copii, cărţile sunt un instrument minunat în descifrarea tainelor lucrului manual, în descoperirea a noi si noi materiale şi tehnici de lucru. Deocamdată găsiţi pe blog câteva numere [aici], sau le puteţi descoperi în totalitate la standul Editurii Casa (C16), din pavilionul C4 al târgului internaţional de carte Bookfest, ce-şi deschide porţile săptămâna viitoare în incinta Romexpo din Bucureşti (29 mai – 3 iunie). Vor fi si reduceri la toate colecţiile, între 30-50%.

Dar cum de cele mai multe ori o imagina face cât 1000 de cuvinte, Editura Casa va organiza, sâmbătă şi duminică, două ateliere pentru copii în cadrul Clubul Şoriceilor de Bibliotecă, ateliere la care voi participa şi eu, ca instructor.

Primul atelier are loc sâmbătă, 2 iunie, între 11:00-12:30, în cadrul căruia se va lucra pe baza lucrării Quilling, tehnica spiralării hârtiei.

Al doilea atelier are loc duminică, 3 iunie, între 11:00-12:00, presupunând activităţi de decupaj pe baza modelelor din volumul  Figurine din hârtie, modele de primăvară. Şabloanele sunt deja pregătite pe hârtie, copiii doar le vor decupa şi asambla.

Toate materialele necesare celor două ateliere sunt oferite de Profiart & Hobby Center.

Participarea la cele două ateliere este gratuită, şi se poate face numai pe bază de rezervare. Pentru a rezerva un loc la unul (sau ambele) ateliere, am rugămintea să lăsaţi un mesaj folosind formularul de mai jos, completând corect câmpurile obligatorii (nume si adresa de email), iar în câmpul rezervat pentru text, numele, vârsta copilului (recomandat peste 6 ani) şi atelierul pentru care faceţi rezervarea. Vă aşteptăm apoi la târg, înainte de eveniment, la Clubul Şoriceilor, între 10:30-10:45 pentru a confirma rezervarea. După această oră, locurile vor fi ocupate de următorii înscrişi, sau de persoanele doritoare. Identificarea se va face pe baza adresei de email.

De asemenea, editura Casa vă invită vineri, ora 18:00, pe terasa din cadrul magazinul Profiart, la lansarea colecţiei "Micul atelier". Detalii aici.

Şi nu uitaţi, dacă ajungeţi la târg, puteţi participa la o tombolă cu premii la standul editurii Casa. Extragerea va avea loc duminică la ora 13:00, iar câştigătorii vor fi anunţaţi be baza datelor comunicate în talonul de participare. Premiile constau în pachete de cărţi din oferta editurii, pentru copii şi nu numai. Mai multe detalii puteţi obţine direct la standul editurii.

Vă aşteptăm la joacă!

 

Profiluri de excavare Salina Slănic Prahova

In vizita la salina Slanic Prahova

Dacă tot au început zilele calde, şi am simţit că totuşi e prea cald pentru noi, am dat o fugă până la Slănic Prahova. Iris voia demult să vadă o mină de sare, aşa că mi-am făcut curaj şi m-am urcat la volan. Pentru cei care nu aţi mai fost, din Ploieşti urmăriţi indicatoarele de Văleni sau Slănic, şi sigur nimeriţi ieşirea corect. Apoi mare grijă la calea ferată de dinainte de Băicoi, trebuie să faceţi dreapta… dacă nu vreţi să vizitaţi oraşul şi să vă treziţi în DN1 :).

La salină n-am mai fost cred că de vreo 15 ani, adică de pe vremea când liftul era ruginit şi nu avea lumină. Am simţit schimbarea de la intrare, când puteai sta liniştit la umbră în aşteptarea liftului. Ba chiar există si toalete, cu apă curentă, doar să întrebi de ele. Am coborât în mină cu un pitic speriat, şi îi tot spuneam cum cântau piticii din poveste, şi nu le era deloc frică. S-a ţinut un pic strâns de mine la coborâre, şi a fost copleşită când au văzut bolta înaltă a sălii, dar şi-a revenit repede. Iris nu s-a lăsat până nu a pus limba pe un perete, să se convingă că e din sare. Ba voia să probeze şi podeaua, dar am convins-o să renunţe. Era cât pe-aci totuşi să facă experimentul, când s-a împiedicat. Şi-a zgâriat un pic mâinile, şi plângea de usturime. Aşa a aflat pe pielea ei ce înseamnă a pune sare pe rană…

În salină – linişte. Deja auzisem de ceva loc de joacă, dar cum veneam de pe drum am luat întâi masa. Ne-am bucurat să vedem că este foarte curat, şi erau şi coşuri de gunoi. Erau şi toalete, dar aerul sărat nu reuşea să acopere mirosul, aşa că ne-am bucurat enorm că le-am folosit pe cele de la suprafaţă.

Apoi am trecut la joacă. Leagăne, topogane, balansoare, i-au ţinut un pic de urât până când au zărit zona de gonflabile. Mă aşteptam să fie mai scump, dar 9 lei jumătate de oră mi s-a părut excelent pentru un preţ „de adâncime”. Maşinuţele cu pedale erau parca 10 lei 15 minute, şi acolo am zis pas deocamdată. Dar avem trotinetă pliabilă, data viitoare o punem cu siguranţă în rucsac. Gonflabilele sunt patru. O insulă a piraţilor, un castel de sărit, o pistă de alergări, şi un fel de labirint săltăreţ. În plus, şi o saltea rotundă, unde iedul meu cel mic şi-a petrecut aproape jumătate din timp. Nu vă recomand să-i îmbrăcaţi prea gros, dar părinţii ar trebui să aibă ceva în plus, dacă vor sta pe banca nemişcaţi jumătate de oră. (Sfat din experienţă) Nu s-a plâns de frig, doar la topogan i-au îngheţat un pic mâinile pe mânerele de fier.

Am studiat şi mina, şi – din păcate – nu ne puteam căţăra pe nicăieri. Irisuca ar fi vrut pe pasarelele de la tavan. Şi eu… Am găsit vechiul puţ de mină, prin care bănuiesc că încă mai e o scară de lemn. Ne-am uitat un pic şi la noul puţ, din care nu lipseau scândurile, şi parcă ne trecea un fior când ne gândeam că pe-acolo urcăm noi. Am găsit şi câteva vechi utilaje de mină, şi nu ne-am abţinut să facem câteva poze.

Am ieşit la lumină, şi ne-am oprit pe dealuri, într-o livadă, să ne jucăm şi să terminăm mâncarea. Din păcate nu eram primii, şi cei dinaintea noastră se pare că nu aveau cu ei saci de gunoi, căci lăsaseră pe jos borcane de iaurt. Păcat, sunt sigură că le cărau spre oraş cu maşina, nu era nevoie să le lase acolo. Plasticul nu e biodegradabil. Iris a scos păpuşile la picnic, şi am stat până pe înserat.

Dacă vă hotărâţi să mergeţi în vizită şa salina de la Slănic, aveţi nevoie de cel mult 150 lei pentru benzină, dacă nu aveţi maşini mari.

Tarife intrare:

  • Adulţi: 16 lei/zi
  • Pensionari: 14 lei/zi
  • Copii peste 3 ani, elevi, studenţi până la 25 de ani, persoane cu handicap: 8 lei/zi

Tarife aplicabile pentru grupuri:

  • grupuri de minim 30 persoane adulţi: 14 lei/pers.
  • grupuri de minim 30 persoane pensionari: 12 lei/pers.
  • grupuri de minim 30 persoane (copii peste 3 ani, elevi, studenţi până la 25 de ani, persoane cu handicap): 6 lei/pers.

Taxa foto: 6 lei.

Taxă video: 12 lei.

Taxă tenis: 4 lei/ 30 min

Taxă biliard: 5 lei / 30 min

Taxă parcare: 2 lei /oră, minim 2 ore.

Abonamente (7 zile)

  • Adulţi: 100 lei
  • Pensionari: 84 lei
  • Copii peste 3 ani, elevi, studenţi până la 25 de ani, persoane cu handicap: 50 lei.

Program de vizitare a salinei Slănic Prahova:

  • Luni – închis
  • Marţi – duminică: prima coborâre – 9.30, ultima coborâre – 16:00.

Update 2013:
– preturile si programul sunt aceleasi
– locul de joaca free s-a micsorat vizibil
– locul de joaca cu gonflabile a disparut
– au aparut o multime de garduri din lemn, a caror logica nu am deslusit-o inca… stie cineva la ce folosesc?


Muzeul Cailor Ferate Romane (CFR) – Bucuresti, Calea Grivitei

Muzeul CFR BucurestiPrintre multele muzee care există în Bucureşti, dar cărora vizitatorii le trec pragul foarte rar, este şi muzeul CFR din Calea Griviţei. Recunosc, ca bucureştean de vreo 14 ani, că ştiu de ceva vreme de existenţa lui… şi am reuşit să-l vizităm la a doua tentativă. Prima dată ne-am dus tocmai în zilele în care muzeul este închis, şi copiii au fost dezamăgiţi. Mda, cine s-a gândit că, pe lângă ziua de luni, când toate muzeele sunt închise, acesta e închis şi marţi!?

Am revenit, la orele 10 trecute fix. Am luat prin surprindere întreg personalul: vizitatori fix la deschidere… mai că nu auzeam aşa, în surdină, pe Flo, din "Cars"… clienţi! vin clienţi! Preţul… mic de tot. 3 lei adulţii, 1 leu copiii. În schimb taxa de fotografiere este 12 lei.

Muzeul este mic, dar fain. Foarte multe machete, tipuri de vagoane, şi, spre deliciul copiilor, o dioramă funcţională cu macheta gării Predeal. Plus un trenuleţ electric, controlat cu telecomandă, ce putea merge înainte şi înapoi. Hmmm… le-a deschis pofta de trenuleţe, parcă văd că iar scot setul cu Thomas, şi întind şinele prin toată casa…

Ce ne-a mai plăcut foarte mult a fost macheta unei maşinării imense, pentru săpat tuneluri. Andrei a mai poposit la diverse maşinării de telegraf, la telefoanele de epocă… şi a descoperit şi colţul dedicat inginerului favorit, Anghel Saligny. Am examinat machetele, am văzut pe unde luau fochiştii cărbunii şi cum îi aruncau în cuptor. Am văzut şi vagoane pentru animale mici, pe care recunosc că nu le-am văzut niciodată în realitate. Şi, ceva la care nu ne-am aşteptat, macheta staţiei de metrou Eroilor, cu părţile "invizibile" călătorilor.

Muzeul CFR Bucuresti: Prima locomotiva care a circulat de la Bucuresti la Giurgiu, in 1869

Muzeul CFR Bucuresti

Nu aveţi nevoie de mai mult de o oră pentru a vizita cele patru săli ale muzeului. Şi, dacă aţi pierdut trenul… sau cel aşteptat are întârziere, intraţi în muzeu. Sau programaţi o vizită. Merită.

PS. Iată ce am găsit despre muzeu:

MUZEUL CAILOR FERATE

Prezentare generala

Orice asezare, indiferent unde s-ar afla, se distinge intr-un fel sau altul prin originalitate, fiecare avand un trecut propriu.
Amintirile trecutului capata personalitate din punct de vedere cultural si istoric prin intermediul caselor memoriale sau al muzeelor. In aceste lacasuri sunt pastrate mereu vii in ochii si constiinta oamenilor evenimente semnificative din viata si activitatea unor personalitati care au influentat cursul istoriei.
Indiferent de specificul unui muzeu, acesta promoveaza insesi ideile de cultura si civilizatie.
Capitala Romaniei are un intreg ansamblu muzeistic, de renume atat in tara, cat si in strainatate. Un loc aparte il ocupa Muzeul Cailor Ferate. Aici gasim o particica din inima si sufletul oricarui ceferist.
De aceea, pentru a intelege mai profund unele aspecte legate de activitatea Muzeului CFR vom face o succinta trecere in revista a istoriei si exponatelor sale.
In anul 1924 a aparut ideea infiintarii unui muzeu al cailor ferate, fapt pentru care au fost salvate de la dezmembrare sau de la distrugere mai multe locomotive si vagoane vechi, pana atunci ratacite prin diferite depouri, asteptandu-si momentul cand vor fi trimise la "fier vechi". Atunci a scapat de la casare legendara locomotiva Calugareni, una dintre primele locomotive care au circulat pe linia de cale ferata Bucuresti Filaret–Giurgiu.
Ca o solutie de moment s-a recurs la gararea pe liniile din parcul Stadionului Giulesti a intregului material rulant salvat. Practic, aici s-a format nucleul Muzeului Ceferistilor, care s-a inaugurat la 10 iunie 1939, cu ocazia aniversarii a 70 de ani de la deschiderea liniei Bucuresti Filaret–Giurgiu, in cadrul serbarilor "Ceferiadei". Toate celelelalte exponate au fost etalate in conditii improvizate, intr-o sala de 45 m lungime din cadrul arenelor aceluiasi stadion. 
In primavara anului 1953 a fost amenajat – in actuala cladire din Calea Grivitei 193 B – Muzeul Tehnic al Cailor Ferate, a carui deschidere a avut loc cu ocazia sarbatoririi centenarului liniei Bucuresti Filaret–Giurgiu, in anul 1969.
Colectiile au fost completate si imbogatite treptat, de-a lungul timpului, cu documente originale, cu machete migalos executate, fotografii de epoca, uniforme, ceasuri si multe altele.
Din ordinul conducerii Ministerului Transporturilor s-au fisat si inregistrat in actele contabilitatii Centrului de Perfectionare o multime de exponate originale reprezentand vagoane, pluguri si locomotive cu aburi. Acestea sunt in custodia Muzeului CFR si sunt pastrate in incinta unor depouri din tara. De exemplu, locomotivele cu aburi de la Muzeul de Locomotive de la Depoul Sibiu, in majoritate covarsitoare, sunt proprietatea Muzeului CFR din Bucuresti.
In prezent se fac eforturi pentru a reexpune in curtea muzeului locomotiva cu aburi de cale ingusta 763.106, care actualmente este depozitata in conditii precare.
Putem enumera cateva locomotive cu aburi care fac parte din patrimoniul national:

• locomotiva cu abur 046 CALUGARENI, de la Depoul Bucuresti Calatori;

• locomotiva cu abur 1467, de la Depoul Sibiu;

• locomotiva Diesel Electrica 241-242, de la Depoul Dej-Triaj.

Alaturi de acestea, in incinta Muzeului Cailor Ferate sunt exponate care fac parte, de asemenea, din patrimoniul national:

• firmanul sultanului Abdul Medjid din 1857;

• masa de cabinet, cu placa de marmura, ce a apartinut inginerului Anghel Saligny;

• pulverizatorul Gheorghe Cosmovici;

• injectorul de pacura Theodor Dragu;

• certificat de activitate al inginerului I.V. Cantacuzino emis de Caile Ferate Elvetiene.

Practic, in muzeu se afla materializata o adevarata istorie fragmentara a cailor ferate, pe care oricand este bine sa o rememoram.
In salile muzeului exponatele sunt prezentate publicului larg in mai multe moduri.
Sala principala adaposteste machete de locomotive cu abur, lucrate artistic, printre care la loc de frunte se afla renumita Pacific.
Tot aici este o enorma diorama care infatiseaza, prin exponatele sale, evolutia vagoanelor si a locomotivelor de-a lungul timpului. In mijlocul acesteia incanta privirea o superba garnitura a unui tren de epoca, alcatuita dintr-o locomotiva cu abur 231, plus doua vagoane de marfa, unul acoperit si altul descoperit. Garnitura are o lungime de 9 m, locomotiva fiind de 5 m, cu tot cu tender.
Descoperim, apoi, placi (unicate) ce au fost montate pe vechile locomotive cu abur: Maffei, Hanomag, Resita si altele.
Macheta functionala, demonstrativa, pe care circula minitrenulete intr-un decor interesant, este un punct de mare atractie pentru copii.
In sala mijlocie exista machete de vagoane de marfa si de calatori care reproduc pana la cele mai mici detalii modelele adevarate. Tot acolo exista o masa a impiegatului de miscare din secolul al XIX-lea, dotata cu toata aparatura specifica. De asemenea, avem expuse: o centrala de ceasuri Siemens-Halsche, vechi unelte de lucru la calea ferata, precum si un drapel care a apartinut societatii sindicale a mecanicilor de locomotiva din Cluj din anul 1927. Acesta face parte din patrimoniul national.
Sala din mijloc mai gazduieste o bicicleta mecanica (drezina) care circula pe calea ferata intre cele doua razboaie mondiale.
Un interesant tunel desparte salile intre ele. Un hol de trecere adaposteste felinare cu gaz originale. Ca o curiozitate, tot aici putem admira un minifelinar care functiona cu ulei de rapita, folosit de catre insotitorul de tren. 
In ultima sala sunt exponate de mare valoare istorica ce ar face cinste oricarui muzeu al lumii. Dintre acestea, putem mentiona:

• biroul original al inginerului Anghel Saligny (masa de lucu, calimara argintata, ochelari, tablouri, covor, trusa tehnica si o masa din marmura cu vechea harta a tarii), donat de familia sa – patrimoniu national;

• teleimprimator rapid Hughes (30 de cuvinte/min., fara decodificarea mesajului, cu un design unic – clape de pian);

• firmanul sultanului Abdul Medjid (1857) – de concesionare a liniei de cale ferata Cernavoda–Constanta;

• dosarul de rascumparare a liniei in 1862 de catre Statul Roman;

• teleimprimator Siemens cu taste metalice;

• sabie – tinuta de gala – CFR;

• medalii de o valoare deosebita;

• uniforme, sepci, ceasuri din toata Europa;

• cutia de unsoare Gheorghe Cosmovici – o mare inovatie care facilita functionarea locomotivei cu abur cu posibilitatea schimbarii uleiului la trei ani;

• piese originale de la vechile locomotive cu abur.

Toate aceste exponate sunt adevarate marturii ale perioadei de inceput a cailor ferate. Fiecare are o semnificatie anume, distingandu-se prin mesajul istoric pe care il reprezinta.
Muzeul CFR ocupa un loc aparte in peisajul cultural al Capitalei. Aici fiecare lucrator al Cailor Ferate se regaseste sufleteste, rememorand cu piosenie trecutul si munca inaintasilor.
Fiecare dintre noi, vizitand un muzeu, poate deveni, dupa cum scria marele Octavian Goga, un "drumet statornic al lumii vesnic neschimbate". 
Muzeul CFR isi asteapta cu drag oaspetii.

Muzeograf Camil Gheorghe Pavel

Text preluat de pe: http://www.cfr.ro/jf/romana/2000_6/muzeu.htm

Muzeul Pompierilor Bucuresti - Foișorul de Foc

Foișorul de Foc, muzeul pompierilor din București

Sursa: Cimec.ro

Spre marea mea ruşine, sunt încă muzee în Bucureşti pe care nu le-am văzut. Iar unul dintre ele îmi spunea parcă „Ruşinică!!” ori de câte ori treceam pe lângă el… Foişorul de Foc. Toţi locuitorii, permanenţi sau nu, au auzit de Foişor. Ştiu ce trolee şi ce autobuze te duc pe-acolo. Şoferii evită zona, căci intersecţia nu e dintre cele mai plăcute la orele aglomerate. Dar puţini ştiu că acolo este un muzeu.

Mi-am propus să recuperez, acum că copiii au crescut. Vacanţa aceasta de toamnă şcolărească a picat tocmai bine. Moartă-coaptă, trebuia să ajungem la muzeu. Urăsc să fac planuri, să le promit copiilor şi să nu mă ţin de ele. (Mai trecusem eu şi muzeul CFR pe listă, dar mai are de aşteptat.) Ieri la orele 12 trecute fix coboram la Foişor. Pentru cine nu ştie, muzeul are statut de unitate militară, iar fotografiile nu sunt permise (*vezi EDIT mai jos). Aşadar nu am cu ce să vă delectez privirea…

Pentru început, programul muzeului este marți – vineri, 9:00-17:00, sâmbătă și duminică – 10:00-16:00. Preţul biletelor este 1,5 lei pentru preșcolari și elevi, 3lei pentru studenți, 6 lei adulți, 6 lei taxa pentru ghidaj și 20 lei taxa foto. Vizita nu durează foarte mult, dar este plăcută. Începe la etajul 6 al clădirii, unde se ajunge cu liftul. Ca orice muzeu, prezentarea începe din cele mai vechi timpuri… dar noi am preferat să începem cu terasa, sub supravegherea atentă a doamnei muzeograf Loredana O., care ne-a fost şi ghid pe parcursul vizitei.

Deşi pare mic, muzeul ne-a uimit cu colecţia de pompe manuale, câteva chiar în original. Prima, datând din 1765, ne aştepta chiar la etajul 6 al clădirii. Am coborât pe treptele interioare, în formă de spirală, am admirat diverse pompe, mai mici sau mai mari, uniforme de pompieri, costume de intervenţie, decoraţii, medalii şi plachete. Iris a remarcat mulţimea de drapele, iar Andrei a zăbovit un pic asupra machetelor de maşini, reprezentând unităţile de intervenţie de-a lungul timpului. Având aproximativ 50cm lungime, maşinuţele sunt impresionante, mai ales pentru băieţei.

Am ajuns fără să ne dăm seama la parter…

Nu voi face acum o istorie a muzeului ( aici există o prezentare oficială), dar vă invit să-l vizitaţi. Telefon 021 252 28 84, muzeul.pompierilor@igsu.ro. Sunt sigură că, dacă exponatele nu îi vor atrage foarte mult, arhitectura clădirii sigur îi va impresiona.

PS. Acum ştim că 13 septembrie este ziua pompierilor.

EDIT, 8 septembrie 2015

Am ajuns, din nou, la muzeu, mai ales de când am aflat că s-a modificat regimul fotografiilor. Între timp s-au modificat și prețurile, pe acestea deja le-am schimbat în textul de mai sus, cu toate variantele incluse. Am profitat de ocazie și din pozele realizate aici, am ales câteva, pe care le voi insera mai jos.

Câteva motive pentru a vizita muzeul:

  • ai ocazia de a vedea, „de sus”, orașul. Acum 100 de ani ar fi fost cu adevărat sus, acum nu mai este nici pe departe cea mai înaltă clădire, nu mai are rol de observator, dar tot e fain. Sus pe terasă adie vântul, și e plăcut.
  • musai solicitați programare și ghidaj, dacă vreți să vă delectați cu poveștile din muzeu. Altfel pe parcursul vizitei vă va însoți un supraveghetor, care nu este în măsură să ofere și explicații.
  • duminică, 13 septembrie, de Ziua Pompierilor, muzeul găzduiește o expoziție foto documentară pe această temă, și este deschis între orele 9-15. Tot duminică, dar la monumentul eroilor pompieri din fața hotelului Marriott va avea loc un ceremonial militar (și unul religios) în amintirea sacrificiului din Dealul Spirii, din 13 septembrie 1848. (Detalii aici, pentru cine nu-și amintește.)

În încheiere, un anunț în atenția cadrelor didactice (din București) interesate de parteneriat educațional cu Muzeul Pompierilor. Puteți trimite propunerea de parteneriat dnei prof. Loredana O., pe mail (lăsați un comentariu la acest articol și v-o trimit). Propunerile cadrelor didactice se discută individual, și se iau deciziile ce pot fi implementate, în funcție de timpul și resursele disponibile.