Ninge IAR!

Ce chestie, e iarnă afară! Mda, nu ştiu ce s-ar fi aşteptat lumea să fie în ianuarie…
A nins IAR! Wooow, dar de cand iarna e cu zăpadă?!

E drept că în ultimii ani ne-am obişnuit prost. Să vedem puţină zăpadă, să ne bucurăm de ea şi… cam atât. Ce contează c-am făcut febră musculară dezăpezind maşina (preventiv, să fie)… că drumul până la grădi a fost de două ori mai lung… Zăpada scârţâie prea frumos sub bocanci.

Copiii sunt încântaţi. Şi nu mă satur să-i privesc cum sar prin zăpadă ca apucaţii. E bucuria lor, cine sunt eu să le-o stric?! De ce-a durat drumul până la grădi de două ori mai mult? Pentru că… piticii n-au mers, ca oamenii normali, pe bruma de potecă bătătorită. Nuuu… fix pe margine. Prin nămeţi. Şi, dacă se putea, pe unde era zăpada mai mare. Aa, s-a împiedicat? A căzut cu nasul în zăpadă? S-a ridicat şi a reluat înotul. Ce-mi plac obrăjorii trandafirii… şi satisfacţia din ochii lor.

Şi trebuie să-i mulţumim lu’ nenea paznicul de la grădi. Pentru că ieri le-a făcut copiilor un prieten de joacă. Un om de zăpadă, pe care nu-l va strica nimeni, cum s-a-ntâmplat cu cel de după blocuri…

Aseară am râs… auzind prognoza meteo la telefon…
„Maie, ştii, la noi a nins. A nins şi mai demult, dar a venit soarele şi a luat zăpada. Şi omul nostru de zăpadă. … Daaa, şi a nins mult! A venit iar multă. E bună de sanie. … Daaa, facem altul. Dar avem unul la grădi, e mai mic, dar e frumos!!”

Mi-e dor de cazemate…