Codul bunelor maniere în prima zi de școală

M-am gândit mult dacă să scriu, dar din moment ce lucrurile par a o lua din ce în ce mai rău la vale, parcă e nevoie să nu mai înghițim atât de multe. Dragă părinte, dacă tot ai decis să te duci cu copilul la școală – în fond, ai dreptul la o zi liberă pentru asta, de ce să nu profiți? – încearcă să faci ca prezența ta acolo să fie una cât mai „normală” cu putință. Iată câteva lucruri de care ar trebui să ții cont:

  • Nu încerca să ieși în evidență trăgând după tine un car alegoric cu flori. Dacă ții neapărat să iei ceva, ia o floare. Cine nu e capabil să aprecieze una dată din inimă nu merită nici toată grădina. Sfatul meu e să nu iei deloc, dar foarte puțini îi dau curs. (Sau mergeți cu o carte potrivită pentru biblioteca clasei.)
  • Încearcă să ajungi mai devreme de ora anunțată la avizierul școlii; fotografiază copilul înainte de începerea festivității cu colegii de care i-a fost dor, roagă pe cineva să vă facă „poza de familie” dacă vrei.
  • La începerea festivității, stai în spatele copiilor, nu în față, de mână cu al tău. Dacă are probleme de genul acesta, stați de vorbă de-acasă, explică-i cum stă treaba, acolo va sta de mână cu un coleg/colegă. Și dacă e la pregătitoare, ajută-l să-i identifice pe viitorii colegi, să se prezinte și să pună întrebarea aceea de baraj: „vrei să fim prieteni?” Nu de alta, dar dacă tu stai în față, ceilalți copii ce mai văd? E momentul lor!
  • Oricât ai vrea să faci poză copilului din față, din careu, abține-te. Încearcă să „vezi” careul prin ochii directorilor, profesorilor care stau în față. În loc să se uite la copii… se uită la o linie de părinți ce imită cu brio turiștii japonezi și care stau cu posterioarele, mai mult sau mai puțin de manechin, întoarse către ei. Nu cred că acesta e mesajul pe care vrei să-l transmiți oamenilor de acolo.  Copiii, în loc să se concentreze la festivitate, sunt stresați să-i „zâmbească” lu’ mama.
    Dacă ții neapărat, fă rost de un aparat mai performat, mergi de cealaltă parte a careului și fotografiază. Sau din școală, de la o fereastră. Oricum, nu intra în careu!
  • În mod sigur se va intona imnul. Dacă nu știi versurile ca să îl cânți, măcar ai bunul simț și taci, oricât de hodorogită e boxa de la care se aude. Vrei să îi dai gata pe toți? Ia la tine câteva foi cu versurile și dă-le copiilor, dacă știu să citească. Dacă și imnul ne e rușine să-l cântăm… nu mai am cuvinte!
  • De regulă, în prima zi părinții sunt invitați în clasă. Lasă copiii să intre singuri, rămâi la rând, nu te înghesui. Nu te transforma în paparazzi acolo, chiar dacă vrei o poză cu copilul în bancă. Lasă elevii să se așeze, așază-te lângă perete și așteaptă. Dacă doamna are ceva să vă spună, o va face repede. Dacă uită de mult dorita poză, ridică mâna și cere permisiunea, sigur mai sunt și alții care așteaptă.
  • Pregătește de acasă momentul despărțirii. Copilul să știe clar că atunci când doamna le „dă drumul”, tu sau altcineva din familie îl va aștepta afară. Să știe că, după ce intrați în clasă, la semnul doamnei părinții pleacă și rămân doar copiii. Pregătește-l cât poți de bine, fără să promiți luna de pe cer. Poate nu e încântat că merge la școală, dar cu amenințări, șantaj sau premii fabuloase nu vei reuși să îl convingi. Gândește-te că nu vei putea, în fiecare zi, să ții acest ritm al recompenselor.
  • Părăsește sala atunci când ți se cere, nu-ți mai aminti tu că trebuie să o întrebi „ceva” pe doamna. Are destule pe cap, sigur o să ai curând ocazia.
  • La preluarea copilului, nu-l întreba ce-a făcut la școală. Un raport de activitate standard e „bine, ne-am jucat”. Întreabă-l cum s-a simțit, dacă i-a plăcut ceva în mod deosebit și poate vei face primii pași spre o comunicare adevărată între voi. Nu-l întreba dacă a mâncat și dacă a găsit toaleta, că nu de-asta l-ai trimis la școală. Dacă n-a mâncat, oricum nu mai poți schimba nimic. Poți afla seara, când vrei să îi pregătești pachețelul. Ți-a plăcut x sau vrei să îți pun mâine y?
  • Neapărat întreabă, mai ales la cei mici, dacă doamna a transmis vreun mesaj. Personal intenționez să comunic pe două canale, primul, direct părinților, dar în același timp mesajul pe care oricum îl scriu pe grup să îl printez pe un mic bilețel pe care piticul să îl livreze destinatarului. De multe ori sarcina părinților va fi să nu întrebe, iar dacă copilul uită, să-mi aducă dimineața, fără să știe copilul, cele necesare. Din greșeli înveți și te îndrepți. Azi ai uitat, ți-am dat eu ce aveai nevoie, dar te rog ca data viitoare să ții minte. Dacă îi cocoloșim și nu îi responsabilizăm cu nimic… o să ne întrebe peste ani cum de posmagii nu-s muieți.
  • Un ultim lucru, foarte important, prima zi de școală nu e acel moment în care să îți lauzi copilul, oricât de extraordinar este. Dacă știe deja să citească sau să scrie în chineză, nu îi inhiba pe ceilalți. Învață-l să caute mai bine ce are în comun cu noii colegi și nu ce îl diferențiază, să se joace respectându-i pe ceilalți, să vorbească frumos când e întrebat, să ridice mâna.

Vă rog, nu mai transformați școala în bau-bau! Nu s-a sfârșit copilăria, n-o să „vadă el” acolo nimic, nu l-ați trimis nici la Yale și nici la Oxford. Lăsați momentul să curgă frumos și bucurați-vă de minunea căreia i-ați dat viață!

Amintiri din prima zi de școală

Amintiri din prima zi de școală

Viziune la 7 ani despre prima zi de școală. (Theodora N.)

Cum să te pregătești de școală

Viziune la 7 ani despre prima zi de școală. (Theodora N.)

Viziune la 7 ani despre prima zi de școală. (Theodora N.)

Iaca și 1 septembrie, punctual, ca de obicei, și nu s-a lăsat așteptat! Mai toată suflarea asociază septembrie cu începutul școlii, ba unii (ăi de sus) fac chiar pe zmeii și propun să înceapă școala mai devreme! Sper sincer să nu li se aprobe, că mie mi se rupe sufletul suficient că se termină vacanța, avem nevoie de jumătatea asta de septembrie să ne obișnuim cu ideea. Dar deocamdată începem pe 14, să nu batem drobul de sare în perete.

Indiferent dacă aveți copii la clasa pregătitoare sau la cele mai mari, vă sfătuiesc să nu dați buzna în raioanele de rechizite. Nu mai suntem pe vremea răposatului, când îți trebuiau pile la librărie ca să iei cele cinci creioane chinezești care se dădeau la setul standard de rechizite. Chiar se găsesc, pe orice drum, la orice oră, cele necesare. Apoi, fiecare doamnă are stilul ei, cerințele ei, și e mai rentabil să așteptați lista. Despre rechizite am mai scris aici, n-ar fi rău să (re)vedeți niște sfaturi mereu valabile. În prima zi, dacă ia la el creioane colorate, niște coli albe, o foarfecă și un lipici, e mai mult decât suficient.

Prima ședință cu părinții. Neapărat tăceți mâlc și vorbiți apoi pe la colțuri că doamna a cerut „mult(e)”. Veniți cu soluții, nu ezitați să vă oferiți voluntar, și solicitați un sistem în care toți părinții, pe rând, să se implice. Face bine și la buzunar, dar și ca exemplu oferit copiilor.

Dacă școala nu are o uniformă impusă, îmbrăcați copilul lejer, dar decent (culorile „școlare” sunt alb, albastru, negru, „ținută office”, și nu roșu, verde, galben, portocaliu, cu sclipici și șnurulețe!). Nu-i puneți în picioare pantofi nou-nouți, că nu face paradă, și nici nu-i condamnat la o zi de chin. Vă recomand pantofi-adidas, negri, simpli, care merg aproape cu orice, și se poate juca în ei. Eu așa văd prima zi: facem cunoștință, discutăm oleacă, și ieșim la joacă, să socializăm.

Mare, „mare” grijă și cu florile! Pun pariu că toată suflarea învățătoarelor este nerăbdătoare să închirieze remorcuța necesară balotului de flori primit la deschidere. Sunt ironică, dar hai să ne oprim (argumente aici)… Dacă vreți musai să-i luați ceva „colorat”, încercați un top de hârtie sau carton. Pariem că va fi de 1000 de ori mai încântată?

Nu uitați să stresați copilul, încă din prima zi, sau chiar de-acum, că gata cu copilăria, dă el de dracu la școală, de-acum începe perioada „aia” când ai teme, crești, devii serios, și nimeni nu-ți mai iartă greșelile. Adăugați că ăsta e serviciul lui, și trebuie să-și ia munca în serios; neapărat completați seara cu impresii de la propriul servici, cât de nașpa a fost, cum nu respectați regulile, vă enervează șeful când vă atrage atenția să fiți punctual, și nu pricepe scuza că e copilul la școală. Dați-i copilului un model „optimist”, și apoi tratați-l la psiholog pentru că nu-i place la școală. Sau… puteți să-i spuneți că vă e dor de anii de școală, când totul era joacă cu prietenii, când doamna vă ajuta să descoperiți tot felul de minuni, și abia așteptați o nouă lecție. Că îl invidiați pentru programul lui lejer, și că nimic nu v-ar face acum mai fericit decât o nouă zi de școală. Nu uitați, copilul învață ce vede, nu ce i se spune.

Sper că nu v-a deranjat tonul ironic al mesajului de mai sus, și recomandările își ating ținta. Ca să înveți de plăcere trebuie să înțelegi că e un privilegiu, și nu o obligație; că înveți pentru tine, și nu pentru ceilalți, și trebuie să-ți descoperi singur acea motivație interioară. Nu le mai tăiați copiilor elanul dat de curiozitatea vârstei.

Acest articol își are originile și în lacrimile unui viitor bobocel de clasă pregătitoare, care plânge că începe școala. De ce? Pentru că a auzit el că durează 13 ani, și dacă începe, nu se mai termină niciodată!

Unde ești, copilărie? Tot aici, doar că un pic schimbată!

 

 

Idei pentru bobocei la inceput de an

ratuste-boboceiMai avem doar câteva zile şi începe anul şcolar. De-o parte sau de cealaltă a catedrei, toţi avem aşteptări şi speranţe. Personal am încă odată emoţiile primului clopoţel, căci prinţesa mea cea mică merge la şcoală. Am plâns când am luat uniforma, am mai dat apă la şoricei când s-a îmbrăcat cu ea, căci pentru mine va fi mereu gâza de 2850g.

Dar luni de dimineaţă vom fi la şcoală. Codiţe, fundiţe şi ghiozdănel.

Acest articol nu va da, cum v-am obişnuit până acum, idei de început de an. Găsiţi câteva prin arhivă dacă doriţi. Este un apel către toate cadrele didactice care urmăresc acest blog de a lăsa un comentariu cu un răspuns la întrebarea

Ce le-aţi pregăti/le pregătiţi celor mici (clasa pregătitoare mai ales) în prima zi de şcoală?

Nu vă gândiţi că va vedea cineva ideea şi o va copia. Gândiţi-vă doar că nu veţi aduce zâmbete doar pentru 25 de copii, ci poate mult mai mulţi se vor bucura de acea idee. Ştiu că există, din păcate, tristul obicei de a nu împărtăşi nimic colegilor, de a fi primul care face ceva, singurul care are un anumit lucru în clasă. Vorbesc în cunoştinţă de cauză, mai ales că am primit feedback la materialele pe care eu le ofer gratuit pe site. Nu găsesc acum mesajul, să-l citez, dar era ceva de genul: bucur că am găsit aceste decoruri! Le-am văzut la o colegă, dar nu a vrut să mi le dea, sau să-mi spună de unde le are. Vă rog să mi le trimiteţi şi mie.

Dacă cer prea mult, îmi pare rău. Pentru că cei care citiţi acest mesaj, pe mail, pe facebook, sau în orice alt mod, aţi folosit măcar odată un articol de pe acest blog. Măcar pentru atât acordaţi 3 minute unui răspuns, şi să încercăm să aducem cât mai multe zâmbete în prima zi de şcoală.

Dacă veţi comenta în calitate de părinţi, specificaţi vă rog acest lucru, clasa, 0 sau 1, şi ce aşteptări aveţi sau au copiii în prima zi de şcoală.

Mulţumesc anticipat tuturor celor care vor participa la acest maraton al ideilor.

PS: Raluca, sper sa te ajute! Altă idee nu am avut.

 

Iris, autoportret

Pictura. Portret

Aşa cum spuneam ceva mai devreme, mă delectez cu creaţiile Irisucăi de peste an. Îmi plac, şi nu ştiu dacă îmi plac atât creaţiile, cât pasiunea cu care ea vorbeşte acum despre fiecare în parte. În glasul ei e acea nostalgie despre grădiniţă, ca locul minunat în care se duce cu plăcere.

Am avut emoţii mari în prima zi de grădiniţă. A mers la creşă de la un an şi două luni. A împlinit 3 ani în noiembrie, şi am decis ca din ianuarie să ne mutăm la grădi. După ce Moş Crăciun ne-a vizitat la creşă, iar Irisuca s-a comportat minunat (şi nu laud puiul de bufniţa, ci o bucăţică de 3 ani care l-a privit în ochi de la jumătate de metru şi i-a gângurit 4 versuri) – urma prima zi de grădiniţa, în ianuarie. Era foarte ataşată de doamnele asistente, mă aşteptam la orice, inclusiv la plânsete că vrea înapoi.

Dar… a păşit cu încredere, ne-am pupat (asta e, am o copilă pupăcioasă rrrău) şi ne-am întâlnit seara. Era încântată, nu a plâns deloc, şi voia şi a doua zi. Şi de atunci, mereu… Domnişoara educatoare e alături de noi de la grupa mică, şi cu puţin noroc, vom termina împreună grădiniţa. De ce o spun? Pentru că se întâmplă foarte rar, şi puţini sunt cei norocoşi care au aceaşi educatoare doi ani la rând, ca să nu spun patru…

Irisuca vorbeşte întotdeauna cu drag despre "copiii ei", şi despre jocurile lor împreună. Printre minunăţiile realizate la grădiniţă este şi acest portret. Iniţial am crezut că e autoportret. Dar nuuu, este fratele meu!! Pfiii, să nu-mi recunosc odrasla! Când am cerut detalii despre elemente, s-a răzgândit, este autoportret. Sus, galben, e un soare. Chestia roşie aş fi jurat că e o pălăriuţă de soare, dar m-am înşelat, este cordeluţa ei cea roşie (pe care nu o mai are…). De-o parte şi de cealaltă, maronii, sunt codiţele. Ochii sunt negri pentru că nu avea maro. Negru înseamnă tot căprui! La gât sunt înghesuite nişte mărgele…

Din tablou lipsesc eu… mama… de mine nu a mai avut timp.