stampile litere

Rechizite pentru clasa pregătitoare (și nu numai)

În ultimii ani, zeci de ani mai bine zis, s-a menținut tradiția cu pregătirea în avans a școlii, probabil rămășiță a vremurilor comuniste și care nu are nimic de-a face cu puzderia de oferte de acum. Oferte care, să fim realiști, nu includ cine știe ce reduceri, doar că iau ochii. Acum găsești la orice oră, chiar stând acasă, la birou, tot ce ai nevoie.

Înțeleg și dorința părinților emoționați, care vor ca, împreună cu copilul, să parcurgă aceste etape, în liniște, însă chiar ar trebui să aibă răbdare până la prima ședință cu părinții, în care să li se explice lista de rechizite. Uneori detaliile sunt cele mai importante și fac diferența. Voi lua pe rând, mai jos, categoriile de produse, însoțite de câteva sfaturi de bun-simț.

Ținuta de școală

Dacă școala are o uniformă, problema este rezolvată. Rămâne la decizia fiecăruia dacă își învață copilul să respecte regulile sau să le fenteze. Dacă este trecut pe listă „tricou polo alb”, nu te faci că plouă și pui bluză albă, dar cu unicorni din paiete, că tot albă e, ce atâta mare lucru.

Dacă există un cod de culoare, respectă-l. De regulă blugi albaștri cu tricou e mai mult decât suficient, combinați cu adidași sau ceva comod. Nu terorizați copiii cu pantofi noi, că au destule pe cap, nu le mai trebuie și un stres în plus. O fustiță simplă, nu țâșpe volănașe de tul și inimioare, că nu se duce la parada modei, ci la școală. Este elev, nu păpușă scoasă din cutie, ținutele de genul acesta se păstrează pentru petreceri și alte evenimente care le solicită.

La școală, cuvintele cheie sunt „decent”, „practic” și „comod”, pentru că se joacă, se murdăresc și nu trebuie să stea înfipți pe scaun să nu strice „rochițica” cea prețioasă.

Știu că odinioară era regula cu bentiță și codițe, însă există câteva motive foarte bune pentru care se recomandă părul strâns. Primul ni-l tot spune asistenta medicală, la primul control… părul despletit este mult mai „strângător” pentru diverse goange nedorite. Dar vin apoi și aspectele practice, ce țin de căldură, sau ticurile nervoase pe care copiii și le formează – răsucit șuvițe, dat părul după ureche etc. Nu-i devia atenția. Și, dacă se poate, nu-i pune în plete jumătate de raion de accesorii, ori un nor de fluturi ce tremură din aripioare sclipitoare. Chiar nu vrei să fie centrul atenției celorlalți cu atâtea excese.

Ghiozdanul

Sunt câteva criterii după care recomand alegerea și am tot scris de-a lungul timpului. Da, copilului trebuie să îi placă și contează aspectul, însă nu acesta trebuie să fie criteriul esențial. Întâi de toate, trebuie văzut cât cântărește GOL. Este foarte important, căci, dacă are deja 4kg, nu discutăm cât ajunge să aibă plin. Trolere, sisteme cu roți, variante complicate ce vor fi trântite pe scări, căci nu pot fi ridicate, sunt cea mai mare prostie.

La fel cum este și aceea de a cumpăra un ghiozdan cât copilul de mare. Spatele rucsacului trebuie să fie cât spatele copilului, să aibă întăritură cu burete sau spumă, nu plastic sau carton, că nu e valiză, să nu-l jeneze la mers. Preferabil să aibă și sistemul acela de închidere pe piept, ca să poată alerga liniștit cu el în spate.

Numărul de interioare/separatoare este de luat în considerare. Buzunare laterale, pentru sticla cu apă (nu îi dați 1 litru, asta înseamnă 1 kg în plus în ghiozdan, și nici termosuri grele!), astfel încât să eviți orice accident. Un buzunar frontal, separat, pentru cutiuța cu mâncare, și unul interior, pentru rechizite, preferabil rezistent la ploaie, suficient de gros (10-15 cm la clasa pregătitoare, 20-25 cm la următoarele), iar ca dimensiune, să poată intra liniștit un bloc de desen A4.

Abia după aceea te uiți dacă ghiozdanul are wifi. Glumesc, dacă aspectul corespunde dorințelor copilului. Toate cele de mai sus sunt foarte importante.

Cutiuța pentru gustare

Este esențial ca micul dejun să nu fie sărit. De regulă, pauza pentru gustare este a doua, în jurul orei 10, iar un copil pe care îl „doare burtica” la primele ore, română și matematică de obicei, nu se va gândi deloc la lecție, ci doar la cum să transfere mai repede conținutul cutiei în stomac. Nu mai am degete să număr de câte ori am trimis copiii la cabinet cu dureri de burtă și mi-a venit asistenta cu o falcă-n cer și una-n pământ că puteam și eu să îi întreb dacă au mâncat de dimineață!

Încă nu uit, acum 5 ani, când mi l-a returnat pe unul dintre băieți, cu fața schimonosită de durere, că era nemâncat. L-a pus să-și scoată pachetul… și a scos o pungă mare de jeleuri! Unul dintre copiii ai căror părinți mi-au pus în vedere, din prima zi, că ei l-au crescut liber, fără reguli, să fac bine să mă adaptez la stilul lor de parenting, nu să le traumatizez copilul. Bănuiesc că nici micul dejun nu era o regulă ce trebuia impusă…

Nu exagerați cantitatea de mâncare! Trebuie să poată lua gustarea în 5 minute, cât e pauza după ce scazi drumul la baie pentru spălat mâinile și așezarea mesei. Au nevoie de un șervețel pe care să mănânce, dar nu face picnic și nu trebuie să acopere toată banca! Nu trebuie să fie nici gros, dar dacă îl folosește toată săptămâna, e bine să aibă o față imprimată vizibil care să fie pusă mereu în sus, altfel a doua utilizare este inutilă.

Fiecare îi dă copilului ce are și ce poate, însă se evită gustările cu miros puternic. Amestecate în clasă 20 de felul acesta, îți întorc stomacul pe dos.

Gustarea nu trebuie să fie o masă în plus. La ora 12, va veni acasă pentru prânz, nu vreți să facă nazuri că nu-i e foame. Așa se va întâmpla cu siguranță dacă a avut la el trei eugenii, un pachet de covrigei și „un dulce”, pe care le-a ronțăit pauză de pauză. Acestă masă trebuie doar să îi dea un suflu nou de energie pentru încă două ore, căci activitatea de învățare nu e joacă.

Nu adăugați furculițe, bețișoare, orice accesorii care, în joacă, pot răni. La fel cum nu e indicat nici să alegeți o cutie mare, de parcă lucrează pe șantier. Ocupă loc și încarcă ghiozdanul.

Penarul

Mai ceva decât alegerea ghiozdanului este cea a penarului. Noroc că sunt ceva mai ieftine și se pot lua mai multe. Ca profesor, urăsc, și am subliniat intenționat, penarele cu mai multe fermoare, trei încăperi, care se pliază și se revarsă pe bancă. De ce? Pentru că se supun legii lui Murphy: ceea ce ai nevoie va fi în ultimul loc în care vei căuta, indiferent de unde începi. Iar copiii mici sunt extrem de conștiincioși în a închide și deschide fiecare cămăruță, tacticoși, precum melcii.

În plus, penarele clasice, în care creioanele sunt așezate pe sub elastic, sunt și cele în care creioanele se așază greu, iar când le manevrează în unghi greșit, copiii le rup vârfurile, apoi urmează altă epopee, a ascuțitului, însoțit de drum obligatoriu la coșul de gunoi, pentru că ascuțitoarea face atac de panică dacă stă plină până la pauză.

Așadar am votat mereu pentru penare tip portofel, cu un singur fermoar, transparente, ca să vezi ce cauți și pe ce pui mâna.

Am văzut anul acesta la copiii mei unele cilindrice, pe jumătate pahar, care se transformau în suport de creioane pe bancă. Mi s-au părut geniale! Așa poți avea repede acces la orice ai nevoie.

Și ajungem la utilarea penarului – ce, și mai ales câte trebuie să ai în penar.

Dacă mă opresc la penarele cu care veneau ai mei la școală în ultimul an, era ceva de groază. Zeci de carioci, la cutie, pe toate nuanțele posibile și imposibile, cutii întregi de creioane, pixuri de toate culorile și linere, geluri cu sclipici de-ți luau ochii, pic și pastă corectoare cu pensulă și bilă, deși la lecție foloseam stiloul, nu aveau voie să steargă cu pic, și ne mai trebuiau pixul verde, roșu, rar negru, lipici, radieră, iar la creioane colorate – variantele de bază.

Ce făceau ei cu toate celelalte?! De ce puneau 1kg de papetărie în plus, uneori zilnic? Pentru că nu știi niciodată când ai nevoie, să fie! Dacă te pocnește o idee creativă și n-ai cu ce s-o pui în practică?!

Cu alte cuvinte, le aveau pentru distracție, în pauză.

Conținutul de bază al penarului

Pentru copiii mici, de pregătitoare, încă nu e nevoie de stilou, poate mai spre final. Instrumentul de bază pentru scris este creionul cu mină de grafit, normală, 2B. Sunt interesante de descoperit și cele cu mină mai groasă și mai moale, pentru desen, până la 8B, dar pentru scris rămâne primul. Creionul este, normal, însoțit de o radieră de calitate, nu colorată, nu parfumată, care transformă ștersătura într-o pată dizgrațioasă.

Pentru că la clasa pregătitoare puțini copii țin corect instrumentul de scris, recomand creioanele cu trei fețe, astfel încât să oblige copilul să poziționeze corect cele trei degete. Și, dacă acum nu se corectează, nu se va mai corecta în veci. Pentru creioanele colorate, există variantele „jumbo”, mai groase, chiar și cu mina mai groasă, tot cu trei fețe, care sunt mult mai potrivite pentru copiii care acum își formează definitiv deprinderile.

Câte creioane colorate… depinde de creativitatea copilului, dar seturile de 12 sunt mai mult decât suficiente, dacă nu, ROGVAIV + maro și negru, cel puțin.

Și, normal, ascuțitoare, preferabil una care să poată ascuți și creioanele subțiti, cu grafit, și cele groase. Iar dacă nu ascute bine, trebuie înlocuită.

Dar neapărat să aibă rezervor pentru depozitarea resturilor.

La clasa pregătitoare nu au nevoie de pixuri, însă cariocile sunt preferatele lor. Nu le-am zis nici da, nici nu, i-am lăsat să le aibă, să scrie cu ele, să le folosească pentru desenat literele sau contururi diverse, mai ales când transformam literele în desene creative, conturam cu carioca și completam cu creioanele.

Se adaugă foarfeca, una metalică, de calitate, care taie și nu frustrează copilul în privința rezultatului. Există și foarfecă pentru stângaci, care are lamele dispuse invers, să poată vedea conturul pe care taie. În plus, lipiciul. În penar am ținut mereu lipiciul solid, căci aveam mereu de lipit ceva pe caiete. Am început să menționez și că trebuie să fie alb, nu colorat, după multiple accidente cu lipiciuri verzi și albastre, care făceau praf tot proiectul.

În completare, o riglă mică, de 15 cm.

Alte produse

Acuarele 12 culori/set COLIBRIUrmează secțiunea pentru lucru manual, care este cea mai dureroasă. Pentru hârtii colorate, cartoane, hârtie creponată – așteptați indicații, neapărat. Ultima, de exemplu, ajunge un pachet pentru o clasă întreagă, nu e nevoie să aibă fiecare. Pentru pictură, cer de regulă trei pensule, subțire, medie și groasă. E important să fie din păr, nu din plastic, suficient de tare ca să-și revină în poziție când dai cu degetul. Altfel sunt prea moi și devin „neascultătoare”.

Pahar pictura Nebo, 2 compartimenteLa copiii mici, prefer acuarelele Colibri, nu pastilele solide, care trebuie înmuiate și se folosesc mult mai greu. Ador tempera și guașe, dar nu la 6 ani, când lucrurile trebuie să fie mai simple. Paharul pentru apă – cu cât e mai stabil, cu atât mai bine, iar dacă are și mai multe recipiente, e perfect.

O paletă pentru amestecat culorile nu e încă necesară, dar cu cât e mai întinsă și cu mai multe orificii, cu atât e mai utilă în viitor. În ultimii ani nu mai cer folie pentru bancă, am observat că mai mult încurcă și ocupă loc, prefer să aibă o lavetă superabsorbantă, cu care pot interveni repede la nevoie și pe care o folosesc și să șteargă banca la final.

Am eu găleata cu apă curată si finalizăm împreună curățenia la locul de muncă.

Un alt produs „controversat” este plastilina, la care sper să mă fac suficient de înțeleasă la clasă. Nu suntem la mare, la nisip, ca să avem un sac de forme de decupat. Cu acelea se pot juca liniștiți acasă (dacă nu cumva le este interzis, că strică mocheta!). Pentru plastilină au nevoie de o planșetă – care poate fi orice folie de acetofan mai tare, nu trebuie neapărat placaj sau tocător de bucătărie, care atârnă în ghiozdan. Sunt recomandate cuțitașele pentru modelaj, pentru finalizări delicate, precum și cele două mâini din dotare.

Iar ca produs efectiv ce implică respectarea scopurilor didactice, este potrivită plastilina pe bază de ulei, clasică, tare de obicei, care trebuie bine încălzită cu mâinile înainte de a deveni maleabilă. Cele inteligente, super-ușoare, parfumate, pe bază de apă, cu uscare la aer și câte și mai câte, sunt materiale utile pentru alte proiecte artistice, dar nu pentru cele clasice de modelaj și nu ajută, în niciun caz, la dezvoltarea mușchilor mâinii. Sunt relativ ieftine pachetele mici, cu mai multe culori. Nu vă amăgiți că, dacă ați cumpărat o dată, nu mai trebuie, sunt proiecte devoratoare de culori și copiii vor avea constant nevoie de alte seturi.

Nu aruncați „plastilina amestecată”!

Este foarte utilă la alte proiecte universale, cum ar fi modelarea literelor învățate, când nu are sens să consumi culorile încă separate. Învățați copilul să utilizeze mici punguțe alimentare, care se închid, cu fermoar, pentru a conserva culorile și a preîntâmpina uscarea excesivă sau, mai des, răsturnarea în ghiozdan. Într-o cercetare pe care am încheiat-o recent, referitor la plastilină, foarte multe colege învățătoare mi-au răspuns că aceasta, la clasa pregătitoare, ar trebui trecută pe lista necesarului obligatoriu din penar. Eu zic că e suficient să o ai în clasă, la îndemână, pentru fiecare copil.

Tot la categoria „mereu la îndemână” intră și sârma plușată, diverse culori și consistențe, fie pentru lecțiile de română și matematică, fie pentru avap. Se combină bine cu mărgele, mai ales pentru numărare (modelam cifra și fixam pe ea atâtea mărgele câte indica).

Referitor la accesorii de școală, în clasa pregătitoare am pregătit o planșă A3, cu liniatură, pe care și-au printat-o și plastifiat-o singuri. pe o parte avea pătrățele, pe o parte tip I, pe care copiii scriau cu marker de tablă. Desenau literele, exersau cifrele, până treceau pe caiet. În clasa întâi, au avut alta, A4, cu liniatură mai mică, cu același scop. Markerul din penar este foarte util și pentru desenat la tablă. Cel puțin în primele zile, fascinația este enormă. Recomand mereu markere reîncărcabile, mai ales de când am achiziționat cerneală la sticluță, mult mai ieftin așa decât rezervele clasice.

Am observat în ultimul timp că fascinația de a căra zeci de creioane colorate a fost completată cu aceea de a avea cel mai săritor în ochi marker când ieși la tablă. Pe lângă clasicele roșu, verde, negru, albastru, au apărut portocaliu, roz, mov și multe altele, iar când tabla era „la liber”, rezultatele se arătau pe măsură.

Revin la proiectele artistice.

Pot fi trecute pe listă: bloc de desen, eventual un caiet mare de desen pe lângă acesta, pentru timpul liber și de relaxare al copiilor, când termină mai repede ce au nevoie. Un top de hârtie A4, dar pe care eu le-am cerut treptat, ținând evidența celor care au adus, astfel că, în cinci ani de zile, au fost în medie cam trei topuri de elev, pe lângă câteva donații mai semnificative ale unor părinți. Este inuman să aducă toți simultan, unde să depozitezi 22 de topuri?! Anunțam doar pe grup când îl deschideam pe ultimul, se mai ofereau 4-5.

Mi-au mai fost utile:Alfabetar magnetic

  • diverse instrumente muzicale pentru ritm (clopoței, zornăitori etc.), fiecare cu al lui, iar pentru pauzele în care făceau exces de zel, dopurile de urechi erau binevenite, căci în joaca lor nu realizau ce tărăboi ieșea;
  • aracet cu aplicator (vârful acela care se răsucește), cu care puteau adăuga, teoretic, controlat cantitatea de adeziv necesară;
  • silipici, pentru proiectele creative care implică alte materiale decât hârtia (sârmă plușată, ochi mobili, paiete etc.)
  • ștampile cu litere (tușate), despre care am scris aici, și care erau foarte apreciate de copii, cu inconvenientul că, ori de la Lidl, ori din Jumbo, nu aveau diacritice, așa că puneau ei, cu carioca, virgulițele și căciulițele;
  • alfabetar magnetic, util mai ales când crește numărul literelor învățate, dar și în clasa întâi, dar neapărat să fie literele românești și semnele de punctuație; pe piață există o sumedenie de variante de litere magnetice, dar care nu rezolvă această cerință;
  • șabloane cu forme geometrice sau animale, pentru desen, sau riglă mică cu forme geometrice;
  • joc tangram, dar de preferat cu piese mai mari, nu cum au găsit seria aceasta, pătratul cu latura de 10cm, mult prea mici pentru proiecte;
  • trusa Logi, pentru care încă nu am găsit versiunea didactică de folosit la tablă și încă mă gândesc cum să fac să o confecționez;
  • riglete;
  • marionete, dacă au, pentru improvizații la comunicare;

Organizatorice la clasă:

  • un biblioraft, pentru care pregătesc separatoarele, pe discipline, și învață de acum să aranjeze fișele lucrate; nu folosesc folii de plastic, ci le perforez eu colile;
  • o cutie de plastic – aici prefer să îi las să se organizeze, toată lumea să își ia la fel, astfel încât să fie ușor de stivuit, căci nu avem dulapuri individuale.

În cele din urmă, adaug caiet A5 cu foaie velină, pe care lucrez la CLR, câte 4 pagini la o literă consumate cu exerciții și desene, iar la matematică folosesc caietele cu pătrățele mari, cu latura de 1cm. La lista de mai sus se adaugă și pe parcursul anului diverse cerințe, în funcție de proiectele ce urmează a fi realizate, dar anunțate din timp. Nu trebuie luate toate în același timp, dar penarul echipat, lipiciul, caietele, plastilina și acuarelele sunt necesare de la început.

Normal, nu poți obliga pe nimeni, însă atunci când sfaturile tale, bazate pe experiența de lucru la clasă, sunt ignorate, în cele din urmă cel care se va lupta cu frustrarea nereușitei va fi copilul. Și închei cu un singur exemplu, din practica pedagogică: o fetiță se chinuia să decupeze, nu-i ieșea și plângea. Nu avea nevoie de ajutor. Mi-a spus printre lacrimi că foarfeca de la grădiniță e atât de proastă și scălămbăiată, că nu o poate folosi, ea are acasă una foarte bună cu care decupează perfect, dar doamna nu o lasă decât cu cea din plastic. Trageți voi concluziile.

crop kid sitting on floor and writing in notebook

Să-l dau la școală la pregătitoare sau să mai aștept?

Am obosit să văd peste tot eterna întrebare: îl dau la școală la pregătitoare dacă are vârsta sau îl mai las la grădiniță? Concluzia mea e că – exceptând cazurile medicale reale ale copiilor cu CES – ceilalți nu au niciun motiv pentru a nu fi înscriși. Părinții sunt, de fapt, cei care au o problemă, în ciuda faptului că au avut la dispoziție niște ani de când l-au adus pe lume ca să se obișnuiască cu ideea că în anul de grație X înscriu copilul la școală. Și uite că se dau de ceasul morții înainte de înscrieri… Să-l dau sau nu?? Că țața Leana zice să îl las să mai copilărească, ce mă grăbesc așa…

Aproape că îmi place sistemul de prin alte țări. Cum ai ieșit din maternitate, te treci deja pe lista de așteptare la creșă și la grădiniță, preventiv, să nu rămâi de căruță. Nici nu se pune problema când se duce sau nu copilul la școală, ori dacă se duce. La noi… ca la nimeni. Aștepți. Totuși, cât aștepți?? Să fie cu un an peste vârsta medie a clasei? Ca să aibă timp să ce?! 

Cei șapte ani de-acasă – care acum sunt 6, că na, așa începe școala mai devreme, sunt însă factorul esențial în luarea deciziei. Ce ți-ai învățat copilul să facă singur, cum se descurcă, cât este de responsabil? Conform vârstei, normal, nu mai mult, că nu are serviciu și familie de îngrijit. Dacă știe doar să caște gura și tu să îi îndeși dumicatul pe gât, nu e de școală. Dacă nu știe să se aplece să lege șireturile, mai gândește-te. Dacă nu e capabil să se îmbrace singur într-un timp rezonabil… Așadar, dacă dă cu minus la lucruri de bază, cu siguranță nu va ști nici să scoată din ghiozdan un anumit caiet ori să se ridice din bancă să meargă la toaletă dacă simte semnalul de pericol. 

Ca să mergi „bine“ la școală îți trebuie o anumită educație din familie, o cultură a valorilor care… nu mai există. În primul rând, respectul față de școală și dorința de a învăța, de a ști mai multe azi decât știai ieri. 

Oare ce e în mintea unui copil destul de mare, ținut la grădiniță cu „piticii“ (și așa va rămâne și ca elev), pe motiv că școala e locul acela cumplit unde mama, mamița și mam-mare nu s-au îndurat să-l lase pe Goeșor să se ducă de anul acesta, că e greu, epuizant și sigur nu se descurcă! Dacă tu îi spui că nu se descurcă, să fii convins/ă că nu se va descurca!

În loc să se amestece cu cei de vârsta lui, va fi mereu cel cu două capete mai înalt, privit cu teamă de restul, căci… se impune prin forță și prin aspect. Și îmbătat de această putere câștigată ușor, tentația va fi prea mare ca să nu profite de ea și iaca un bully în devenire. Acum doi ani făceam primele observații asupra viitoarei mele clase și, recunosc cu tristețe, era tare bine să mă înșel în unele privințe! Aroganța, răutățile, acestea nu trec în timp… 

Și nici dacă e dat la școală prea mic nu e bine. Nu forțezi lucrurile dacă copilul nu vrea. Ce sens are să o faci împotriva voinței lui? Chiar dacă are cinci ani, dacă nu e gata de școală, are în sânge strategiile necesare să-ți arate că nu e pregătit. 

Copiii se acomodează cu atât mai greu la școală cu cât educația din familie și bagajul de valori sunt mai neadaptate la realitate. Mediul școlar nu funcționează fără reguli și fără să îți pese de cei din jurul tău. La 6 ani un copil trebuie să aibă un minim de respect față de un adult, să se adreseze politicos – și aici nu înțeleg persoana a doua plural, poate fi și singular dacă știi să aștepți permisiunea de a vorbi, să ceri voie, să mulțumești, să spui te rog. Trebuie să te porți frumos cu cei din jur, să ai simțul proprietății și să respecți proprietatea celorlalți, simultan cu a cere să îți fie respectată. 

Primul lucru pe care trebuie să îl înțeleagă copiii, pe propria piele, este decăderea din locul central al atenției în cel de „ești unul dintre ceilalți“.

De la prințul familiei (dacă mai e și copil unic, cu atât mai mult) la elevul Georgescu-Stănescu Ionel-Costel-Gigel din banca a cincea, depresiv sau furios că nu stă în prima bancă. Iar trecerea aceasta, simultană cu pierderea privilegiilor, este dureros acceptată de acei copii neresponsabilizați, pe motiv că „e greu“, sau de cei care știu doar să pocnească din degete să li se satisfacă nevoile.

crop kid sitting on floor and writing in notebook

Photo by Sarah Dietz on Pexels.com

Am auzit deseori „îl dau la școală, deja socotește, citește“… o prostie! Dacă mi-ar spune cineva că argumentul este că își ia singur un senviș din frigider și se îmbracă în 3 minute să iasă la joacă, i-aș spune fără să mă gândesc că e ok. Dar când nu știe să-și lege șireturile, să încheie un nasture, să pună bluza corect pe el și să tragă un fermoar, ce pretenție mai ai să aibă grijă de lucrurile din penar, de fular sau de căciulă? 

Concluzia: dacă tot decideți că trebuie să mai copilărească un an, asigurați-vă măcar că în acest al „șaptelea an (de)-acasă“ învață ce trebuie: să răspundă în propoziții, să își gestioneze frustrarea că nu e el primul băgat în seamă, să își aștepte rândul, să nu se ducă la toaletă din 10 în 10 minute, să stea pe scaun măcar jumătate de oră, să țină corect creionul, să deșurubeze un capac, să închidă un fermoar… chestii de-astea, simple.

O nimica toată… 

jurnal vacanta ilustrat

Teme de vacanță…

Una din sperietorile toamnei a fost aceea că „doamna verifică temele“. Să fim serioși, o mică-mică parte din temele de vacanță ajung să fie verificate de cineva și cu timpul copiii nu mai pot fi motivați cu astfel de amenințări. Trebuie să își dea seama singuri că nu pentru doamna le fac, ci pentru ei. Am lucrat toată vara teme cu fetița unor prieteni și mereu protesta când îi corectam pe caiet, că „vede doamna“. Așa, și? Am convenit să își asume mama toată muștruluiala, dacă doamna va face această observație și ne-am văzut de treabă în continuare. În ultima săptămână era totul gata și corectat, adică se vedea clar și ce a lucrat copilul bine, dar și ce și unde a greșit. Surpriză: doamna… nici nu a pomenit de teme! Enervată, mi-a zis că a aruncat toate fișele.

Le-am dat și eu copiilor mei de la clasă o temă de vacanță: să țină un jurnal desenat. Ca orice temă de vacanță, este opțională, și recunosc că am avut emoții că nu va face nimeni tema. Ba din contră, au fost nu una, ci 5, ceea ce înseamnă un sfert din clasă. Am întârziat cu feedbackul, deja îmi dau seama că intrăm în a treia săptămână și nu am zis nimic, așa că îi laud cu această ocazie pe copiii mei minunați, dar și pe părinții care i-au îndrumat. Va trebui să stau un pic de vorbă cu fiecare, vedem noi cum rezolvăm online, căci nu peste tot îmi e clar „ce s-a întâmplat“, deși semnele grafice exersate în ultima săptămână se văd bine-bine în jurnal 🙂 .

jurnal vacanta ilustrat

Tema mea nu era deloc simplă. Părea un banal jurnal de vacanță în imagini, care pune la grea încercare capacitatea de a sintetiza întâmplările unei singure zile, apoi găsirea limbajului potrivit de a le comunica. Adăugăm și partea de matematică, exersarea numerației învățate, dar și de măsurare a timpului și explorare a mediului.

Recunosc că am vrut să țin și eu un astfel de jurnal, dar pe la jumătatea lui iulie am realizat că zilele sunt monotone. Ori lucram pe calculator, ori lecții cu copiii, ori citeam… și cum nici n-am avut curaj să plec pe undeva, m-am lăsat păgubașă. Foaia asta de hârtie îmi arăta doar ce vacanță tristă am.

jurnal vacanta ilustrat

Lăsând la o parte teoriile despre „vacanța e pentru joacă“, fiecare părinte cam știe la ce nivel se află copilul lui. Nu îl copleșești cu teme în fiecare zi, dar nici nu va fi traumatizat dacă scrie trei propoziții despre ce s-a întâmplat, înainte de culcare. Apoi, vacanța este despre citit. Dacă nici în vacanță nu completezi întâmplările zilnice cu altele împletite de imaginație dintre coperțile unei cărți, când să o faci?!

Am dat și o temă pe ultima sută de metri, în ultima săptămână de vacanță. I-am rugat pe toți să exerseze acasă cu stiloul proaspăt cumpărat. Conform noilor norme de funcționare la școală, eu nu mai pot interacționa direct cu copilul. Cum să îi așez corect mâna pe stilou doar din vorbe?! Cei mai mulți mi-au ascultat sfatul de a achiziționa stilouri cu suport pentru degete, astfel încât să nu îl poți ține decât corect. Dar, cel mai important, au exersat acasă scrierea. Le-am spus să ia fișele cu semne grafice de la pregătitoare, realizate cu creionul, și să încerce acum să scrie cu stiloul peste aceleași semne. Nici nu trebuie să întreb cine mi-a urmat sfatul și cine nu, căci văd stilourile care scriu relaxat pe caiete, dar și pe cele care „nu vor să scrie“ sau scrijelesc liniuțele în pagină de parcă le sapă în piatră.

Temele de vacanță au un rost, e păcat doar că exact cei care ar avea mai mare nevoie de ele le folosesc doar ca motiv de revoltă, apelând la norme și legi. Poate ne vom trezi la un moment dat și vom înțelege că reușita școlară este direct proporțională cu efortul depus. Toți copiii pot, dacă îi lași atâta timp cât au ei nevoie. Însă ziua la școală nu poate fi nici dilatată, nici prelungită pentru a răspunde tuturor nevoilor. Extra-timpul trebuie luat din cel personal. Soluția: accepți sacrificiul sau îl refuzi, ambele cu rezultate complet diferite, pe care trebuie să ți le asumi.

 

vacanta mare amr

Jurnal-AMR de vacanță

Oficial suntem în vacanță și nu poți, până la urmă, să nu dai o temă, dar una așa, pentru toată clasa, căci individual le-am cam spus ce au de făcut, mai ales acolo unde online nu am putut avea chiar cele mai bune rezultate. Anticipând cumva una din primele teme din toamnă – relatarea evenimentelor mai importante petrecute în vacanță, le-am pregătit un „calendar-jurnal“ al vacanței, cu casete de completat pentru fiecare zi. Nu le-am făcut foarte mari, aș vrea ca desenele lor să fie mai mult pictograme, nu foarte elaborate, să surprindă în acest mod esențialul pe care vor să îl comunice.

Așa cum îi stă bine unei teme de vacanță, integrează noțiunile de măsurare a timpului, numerația până la 31(am dat doar startul, să știm cu ce zi începem), dar și cele de explorare a mediului, căci pentru fiecare zi le-am cerut ca, lângă dată, să marcheze „starea vremii“: un soare, un nor, o umbrelă, cam cum ne-am străduit (și sper că nu au uitat) și la școală cu calendarul naturii. Pe lângă munții și marea pe care deja le-am văzut trecute în desenul lor dedicat săptămâna aceasta planurilor de vacanță, sper să apară multe cărți de povești, cu titlul scris mic, să văd ce au mai citit sau li s-a citit. Calendarul poate fi decorat, personalizat, cum dorește fiecare. Dacă facem abstracție de numerație, poate fi folosit și de către preșcolari.

Mi-a părut rău că, în nebunia care e acum în jurul nostru, nu știm cât va dura, de fapt, vacanța de vară, dacă va deveni una și aceeași cu cea de la Crăciun, cum apar în media unele gânduri optimiste. Deși sunt pesimistul de serviciu și mereu mă pregătesc de ce e mai rău (când am început predarea lecțiilor în martie, anticipând situația, mi-am dovedit că nu e rău să fii prevăzător) de data aceasta voi face un efort, să îmi impun, de dragul lor, să gândesc pozitiv și să mă pregătesc pentru un început de an școlar în culori calde de toamnă.

Când se va anunța, în vară, estimativ, cam care e data la care ne vedem la școală, le pot spune unde să „tragă linia“ de final a vacanței. E ciudat să faci pe hârtie un „AMR“ și să nu știi de fapt până la ce dată numeri zilele! Trăim vremuri unice, să sperăm că le supraviețuim cu (mințile) întregi! Și tot în ton pesimist, sper totuși că nu va fi nevoie să le dau pagini în plus, și cu următoarele luni…

Mai jos aveți un exemplu, m-am jucat eu pe calculator cu tableta grafică să încep o variantă. Chiar dacă l-am realizat pentru clasa mea pregătitoare și i-am dat un titlu în consecință, m-am gândit că poate doriți să îl folosiți și la alte clase mici și fișierul include și varianta „Vacanța mare – 2020“. Pentru clasele mai mari, recomand cu încredere jurnale adevărate, în care să scrie concret ce au făcut, decorând paginile. În versiunea pentru print nu există niciun fel de decorațiune.

vacanta mare amr

Fișerul poate fi descărcat free de aici timp de o săptămână, după care este disponibil doar la cerere persoanelor care fac sau au făcut în ultimele 3 luni o donație către site. Cei care au donat prin PayPal l-au primit deja la adresa de mail pe care au folosit-o pentru donație, dar și cei care au folosit cardul (există în partea de jos a formularului opțiunea de utilizare a cardului dacă nu ai cont de PayPal, unde sunt iconițele Visa si Mastercard) la adresa de mail menționată în tranzacție. Vă rog ca în momentul unei donații ulterioare datei publicării articolului să solicitați, printr-un comentariu, cu aceeași adresă de mail, materialul dorit.

Mulțumesc pentru sprijin, pentru înțelegere și pentru respectul acordat muncii mele de-a lungul timpului.

Dacă vrei să fii la curent cu articolele de pe blog, abonează-te aici.

cusaturi litera X

Litera X – cusături

În ultimele săptămâni de școală mi-am simțit copiii din clasă obosiți. Nu mai au răbdare, deja pentru ei e cam mult la 7 ani. Așa că am restrâns un pic câmpul de oferte și am pregătit teme (mai) scurte și ceva mai puțin solicitante. Asta la prima vedere…

Oficial nu am cusut cu ei, nu cu toată clasa. Neoficial, în școala altfel, am lucrat cu o parte dintre ei, cu ajutorul copiilor mei din seria trecută, care au venit și le-au arătat celor mici ce i-am învățat. Am mai avut o tentativă cu câteva fetițe la activitățile desfășurate cu ocazia „porților deschise“, cu o săptămână înainte de închidere, când iar au cusut.

Tot oficial, scenariul de cusut cu toată clasa implică neapărat încă vreo patru părinți prezenți, ața în ac băgată de acasă, nod făcut. Dacă la începutul pandemiei i-am provocat să coasă un curcubeu, acum am zis să fie ceva simplu: litera X. Cât de greu putea fi să coși un amărât de X??

Pentru că tema nu mai avea caracterul opțional, le-am cerut să ia din trusa logi un pătrat mare și unul mic, să le așeze pe un carton și să le marcheze vârfurile în trei poziții diferite. A doua etapă era perforarea cartonului în punctele stabilite și a treia – coaserea literei, cumva și pentru intuirea noțiunii de diagonală. Pentru că știam că am deja copii care cos pe etamină, lor le-am permis orice variație a temei. Mi-am dat seama că regret acum că nu am încercat să coasem alfabetul… măcar literele care erau alcătuite din linii drepte, cred că ar fi ieșit interesant! Eh, dar ce mai făceam în clasa întâi dacă toată distracția era la pregătitoare??

cusaturi litera X

O treime din clasă a rezolvat tema, ceea ce nu e încurajator, însă măcar e realist. I-am rugat insistent să nu trimită creații la care copilul a aplicat cu entuziasm tehnica mama-mpunge și eu trag, prefer să nu primesc niciuna, să rămână nefăcută, decât să am impresia falsă că pot face această activitate la clasă, toți se descurcă.

Trag speranțe ca, la vară, cei care nu și-au terminat temele, să le lucreze în ritmul lor. Mă gândesc că acolo unde au în continuare acces pe platformele cu lecții, elevii cu ritm mai lent de învățare au o șansă nesperată la o „școală de vară“, iar în toamnă să se prezinte onorabil în clasa următoare. În fond, toți copiii sunt capabili să realizeze o sarcină, dacă le lași atâta timp cât au ei nevoie să o ducă la bun sfârșit. Unii învață să citească în câteva săptămâni, alții în câteva luni, alții nici după câțiva ani de chin la școală nu reușesc, dar cumva la maturitate își iau carnetul de șofer. Problema e dacă avem „timpul“ și resursele necesare să așteptăm fiecare membru al societății să reușească sau îl încadrăm, la momentul X, acolo unde competențele dobândite de el sunt suficiente.

metaloplastie folie aluminiu

Metaloplastie: confecționarea literelor la clasa pregătitoare

Uneori mi se pare că totul e relativ și că fiecare înțelege ce poate sau ce dorește din programa de clasa pregătitoare. În stagiul de pregătire au fost câteva idei asupra cărora s-a insistat mult și acestea erau legate de învățarea literelor. În primul rând, nu scriem litere, le desenăm, așadar conturul poate fi mai mult sau mai puțin exact. Din moment ce avem de-a face doar cu literele de tipar, iar noi nu suntem mașini de tipărit, să îi ceri unui copil să fie perfect ca o tiparniță e cam mult. Dacă învățarea literelor mari de tipar are totuși un sens, căci vom scrie de multe ori cu majuscule pe diverse cereri și formulare, scrierea literelor mici de tipar este o pierdere absolută de vreme. Literele acestea nu sunt formate din „elemente“, nu le poți „descompune“, ca pe suratele lor scrise de mână. Când și cine scrie cu litere mici de tipar? Eu nu-mi amintesc să mi se fi cerut vreodată. Și atunci, la ce bun să depui efort să înveți ceva ce nu vei mai folosi? Doar de dragul de a-i da copilului o ocupație? Ca să ai cu ce să te lupți să dezveți în clasa întâi, când le va scrie pe acestea pe caiet?

Exercițiile de scriere pe liniatură incluse în caietele de lucru pentru clasa pregătitoare au fost criteriul după care le-am și triat. Nici cu scrierea celor mari nu am fost încântată, să oblig copilul să intre într-un spațiu încă de la început mi s-a părut cam mult. Așadar primul semestru am desenat literele fără nicio limită, iar din semestrul al doilea am introdus treptat liniatura care limita înălțimea literei, scăzând treptat dimensiunea. A fost avantajul meu, pentru că mi-am creat singură, tot anul, fișele cu care am lucrat. Dacă diferențele erau mici între două litere vecine, între prima și ultima a alfabetului fișa s-a transformat. O a doua decizie pe care am luat-o a fost insistarea pe literele mici de tipar și toate exercițiile au fost scrise astfel, tot pentru a nu consuma inutil energie. Dacă toată viața vom citi cărți cu litere mici de tipar, de ce să învățăm acum doar cu litere mari?

Însă la desenat și confecționat ne-am ocupat doar de cele mari. Metaloplastia este una din soluții, fie că este folosită sârmă simplă, sârmă plușată, tablă sau folie de aluminiu. Pe ultima am descoperit-o în urmă cu mulți ani, când am confecționat primele obiecte torcând fire din folie și împletindu-le după model. Literele au fost o provocare mult mai simplă și mai ales la îndemâna tuturor, căci cine nu are în ce să învelească un senviș la nevoie? Spre sfârșitul alfabetului, în săptămâna în care X și K au făcut cunoștință cu piticii mei, le-am dat din nou de lucru.

metaloplastie folie aluminiu

Tehnica nu este cine știe ce, se rupe din rola de folie câte o bandă – lățimea ei influențează grosimea firului – și se răsucește ușor, pentru a deveni un fir uniform. Cu acesta apoi creați orice doriți. Pe măsură ce veți încerca, veți descoperi prin încercare și eroare rezistența materialului, situațiile în care se poate rupe, noi moduri de improvizație pentru a rezolva aceste situații.

Spor la joacă!

Joacă la matematică

E așa amuzant să te joci la matematică, încât nu înțeleg de ce atunci când chiar te joci pare „suspect“. Și spun suspect pentru că și copiii se uită ciudat de vreo două săptămâni când le spun că „învățăm despre adunare/scădere“, iar fișele noastre sunt numai cu desene și nu cu calcule. Dar e greu… și de câte ori oftez îmi aduc aminte prima întrebare pe care mi-a pus-o instructorul la școala de șoferi: A mai încercat cineva să vă învețe? – Ce bine că nu, nu am nimic de reparat! Ei bine, cam așa cu operațiile aritmetice. Dacă pentru numerația de la 0 la 10 mai mult ne-am jucat cu mulțimi, ordonări și comparări, adunarea e cu totul altă poveste.

Dacă îi întrebi pe proaspeții absolvenți de grădiniță ce înseamnă să aduni, aș pune pariu că 9 din 10 spun „să pui plus“, iar ultimul stă pe gânduri. Așa că am început altfel… am dat drumul jos unui mănunchi de creioane și am rămas cu borcanul în mână. Le-am cerut să găsească ei ce pot spune eu unui coleg astfel încât după ce el mă aude și face ce-i cer, creioanele să ajungă din nou în borcanul lor. Dacă ați jucat mimă, știți cum fac participanții când simt că sunt aproape să ghicească, dar nu nimeresc cuvântul. Așa făceau și ei. Îndemnuri mai politicoase sau nu, porunci, de toate mi-au auzit urechile. Doar zâmbeam și clătinam din cap. Unul mai înfipt chiar mi-a comentat Doamna, știu, vreți să auziți un cuvânt anume!  Oo, da! Și până la urmă l-au nimerit: adună creioanele!

Evrika! Deci… să aduni înseamnă să strângi mai multe și să pui la un loc. Greu l-am scos. Dar apoi ne-am apucat de „adunat“: aduni jucăriile în coș, aduni gunoiul, creioanele, caietele, fișele, orice se putea aduna și pune grămadă, la un loc. Au urmat apoi exercițiile pe mulțimi. Număram elementele, adăugam 1, 2, 3, 4, 5 elemente (chiar dacă erau pinguini, o bulină era suficientă), apoi număram din nou și scriam câte sunt. Am adunat puncte pe piese de domino, am făcut noi mulțimi, am adăugat și  zero și-am văzut că nu se schimbă nimic. Am adunat creioane pe bancă, câte sunt într-o mână, câte sunt în cealaltă, apoi puse toate în mănunchi. Și am trecut la balanță. Pe mijlocul ei am putea scrie mare un semn de egal, căci scopul nostru e să o facem să stea în echilibru. Câte să pui într-o parte ca să fie tot atâtea ca în cealaltă? A mers bine, dar se poate și mai bine.

După un weekend prelungit de vacanță, o luăm de la capăt… „Când vrem să adunăm…” – „Punem plus!” Nu… când adunăm punem la un loc, avem mai puțin și facem mai mult, dacă avem două mere și adăugăm alte trei, avem în total cinci. Și nu le spun că rezultatul se numește sumă sau total, nici că avem termeni, dar asta nu înseamnă că nu putem pronunța obținem în total, să se obișnuiască.

Scăderea a pornit ceva mai bine. Am desenat o linie la nivelul apei dintr-o sticlă, apoi mi-am turnat în pahar și am marcat iar nivelul. Dacă am luat apă, ce s-a întâmplat cu apa din sticlă? – A scăzut, doamna! Mda, prea simplu, au nimerit din prima. Și am început să ne gândim: avem mai mult, luăm/dăm la o parte/mâncăm, rămânem cu mai puțin decât aveam. Am trecut la creioane/carioci, căci pe acestea le aveam la îndemână. De fapt, cariocile, căci pentru ce îmi pusesem în minte, aș fi rupt vârfurile creioanelor și nu am cum să le ascut. Pune 10 carioci pe masă. Acum dărâmă 3. Cu câte rămâi? 

Cine să mai numere?? Cum adică, avem voie să le trântim pe jos și chiar ne roagă doamna să o facem?? Păi nu ea ne certa când intenționat dădeam tot bolul pe jos, ca să avem ocazie de joacă pe sub bănci?

Ce a urmat… vreo 5 minute de distracție. Până când s-au plictisit totuși să le tot dea pe jos și au preferat varianta în care doar le dăm la o parte. Și după creioane – au venit mulțimile, iar numără elementele, iar taie 1/2/3/4/5 elemente, iar numără câte rămân și scrie câte sunt… Chin, nu alta, mai ales când te pune doamna să le mai numeri o dată, că ți-a scăpat un fulg/pinguin/focă sau ce animale mai are acolo, de unde le-o lua și pe-astea.

Cu balanța însă le place. La scădere n-am mai pus creioane, am pus capace. Și eu dădeam drumul la capace, ei făceau liniște și le numărau când loveau de plasticul pe fund. Câte trebuie să luăm dintr-un taler să rămână la fel ca în celălalt? Luam cât spuneau ei și, dacă era corect, balanța se echilibra (eventual și cu puțin ajutor).

Dar distracția a fost alta. Am decupat, eu vreo câteva ore, o bunică însoțitor altă oră, elemente pentru joacă. De dimineață le-am dus la școală gata plastifiate, numai bune de pus magnet pe ele și să ne jucăm. Și… s-au apucat să facă ordine pe tablă. Au strâns literele, căci nu era destul loc, mi-au sortat păsărelele după zburătoare sau nu , au făcut perechi brioșele, au hrănit păsărelele cu mere. Dar a venit ora. Am desenat o farfurie și am început să îi scot pe rând la tablă.

  • Pune 7 mere pe farfurie… lângă farfurie scria 7.
  • Următorul era invitat să „mănânce două mere“ – și s-a și prefăcut că le ronțăie înainte să le mute mai jos, dar de dragul gripei i-am rugat să nu pună gura pe ele. Apoi a completat, după 7, „- 2”, ceea ce însemna că a luat două.
  • Al treilea participant la joc număra câte au rămas pe farfurie și scria acest lucru „= 5”.

I-am rulat pe toți, am schimbat merele cu brioșe, iar la un moment dat am zis să trecem la păsărele… Doamna, pe farfurie? Le mâncăm?? Am șters farfuria și am făcut un gard, trebuiau „gonite” și scriam ca mai sus. Au început cu teatrul, „Uș-uș! Trei păsărele zboară!” Dacă e mai folositor jocul acesta decât să scrii coloane întregi de calcule… eu sunt sigură că da.  Dacă o să rețină că adunăm atunci când punem/umplem/aducem și că scădem când luăm/mâncăm/pleacă/zboară/se sparg, o să fie ok.

Și așa începe să placă matematica, când te joci suficient să prinzi drag de ea. Încercați și acasă, merge de minune cu mașinuțe pe covor, cu parcări desenate, cu păpuși, cu piese lego, cu tot ce doriți. Copilul va reține că v-ați jucat cu el, nu că a făcut matematică.

Viziune la 7 ani despre prima zi de școală. (Theodora N.)

Cum să te pregătești de școală

Viziune la 7 ani despre prima zi de școală. (Theodora N.)

Viziune la 7 ani despre prima zi de școală. (Theodora N.)

Iaca și 1 septembrie, punctual, ca de obicei, și nu s-a lăsat așteptat! Mai toată suflarea asociază septembrie cu începutul școlii, ba unii (ăi de sus) fac chiar pe zmeii și propun să înceapă școala mai devreme! Sper sincer să nu se aprobe, că mie mi se rupe sufletul suficient că se termină vacanța, avem nevoie de jumătatea asta de septembrie să ne obișnuim cu ideea. Dar deocamdată începem pe 14, să nu batem drobul de sare în perete.

Indiferent dacă aveți copii la clasa pregătitoare sau la cele mai mari, vă sfătuiesc să nu dați buzna în raioanele de rechizite. Nu mai suntem pe vremea răposatului, când îți trebuiau pile la librărie ca să iei cele cinci creioane chinezești care se dădeau la setul standard de rechizite. Chiar se găsesc, pe orice drum, la orice oră, cele necesare.

Apoi, fiecare doamnă are stilul ei, cerințele ei, și e mai rentabil să așteptați lista. Despre rechizite am mai scris aici, n-ar fi rău să (re)vedeți niște sfaturi mereu valabile. În prima zi, dacă ia la el creioane colorate, niște coli albe, o foarfecă și un lipici, e mai mult decât suficient.

Prima ședință cu părinții.

Neapărat tăceți mâlc și vorbiți apoi pe la colțuri că doamna a cerut „mult(e)“.

Veniți cu soluții, nu ezitați să vă oferiți voluntar și solicitați un sistem în care toți părinții, pe rând, să se implice. Face bine și la buzunar, dar și ca exemplu oferit copiilor.

Dacă școala nu are o uniformă impusă, îmbrăcați copilul lejer, dar decent (culorile „școlare“ sunt alb, albastru, negru, „ținută office“, și nu roșu, verde, galben, portocaliu, cu sclipici și șnurulețe!). Nu-i puneți în picioare pantofi nou-nouți, că nu face paradă și nici nu-i condamnat la o zi de chin. Vă recomand pantofi-adidas, simpli, să nu-ți sară în ochi, care merg aproape cu orice și se poate juca în ei. Eu așa văd prima zi: facem cunoștință, discutăm oleacă și ieșim la joacă, să socializăm.

Mare, „mare“ grijă și cu florile!

Pun pariu că toată suflarea învățătoarelor este nerăbdătoare să închirieze remorcuța necesară balotului de flori primit la deschidere. Sunt ironică, dar hai să ne oprim (argumente aici)… Dacă vreți musai să-i luați ceva „colorat“, încercați un top de hârtie sau carton. Pariem că va fi de 1000 de ori mai încântată?

Nu uitați să stresați copilul, încă din prima zi, sau chiar de-acum, că gata cu copilăria, dă el de dracu la școală, de-acum începe perioada „aia“ când ai teme, crești, devii serios și nimeni nu-ți mai iartă greșelile. Adăugați că ăsta e serviciul lui, și trebuie să-și ia munca în serios; neapărat completați seara cu impresii de la propriul servici, cât de nașpa a fost, cum nu respectați regulile, vă enervează șeful când vă atrage atenția să fiți punctual, și nu pricepe scuza că e copilul la școală.

Dați-i copilului un model „optimist“, și apoi tratați-l la psiholog pentru că nu-i place la școală. Sau… puteți să-i spuneți că vă e dor de anii de școală, când totul era joacă cu prietenii, când doamna vă ajuta să descoperiți tot felul de minuni și abia așteptați o nouă lecție. Invidiați-l pentru programul lui lejer și declarați că nimic nu v-ar face acum mai fericit decât o nouă zi de școală. Nu uitați, copilul învață ce vede, nu ce i se spune.

Sper că nu v-a deranjat prea tare tonul ironic al mesajului de mai sus și recomandările își ating ținta. Ca să înveți de plăcere trebuie să înțelegi că e un privilegiu și nu o obligație; că înveți pentru tine, nu pentru ceilalți, și trebuie să-ți descoperi singur acea motivație interioară. Nu le mai tăiați copiilor elanul dat de curiozitatea vârstei.

Acest articol își are originile și în lacrimile unui viitor bobocel de clasă pregătitoare, care plânge că începe școala. De ce? Pentru că a auzit el că durează 13 ani, și dacă începe, nu se mai termină niciodată!

Unde ești, copilărie?

Tot aici, doar că un pic schimbată!

 

 

Activitati matematice pentru gradinita, Editura Teora

Activitati matematice pentru gradinita, ne pregatim pentru scoala, Editura Teora

Sincer, decât să arunc banii aiurea pe tot felul de reviste şi revistuţe bagate pe gât în grădiniţe (şi nu dezbat subiectul, că mă apucă nervii), prefer să aleg eu, sau împreună cu copilul o lucrare din care să şi învăţăm ceva.

Şi cum emoţiile de toamnă încep să se simtă de pe-acum, am zis să nu ne prindă 15 septembrie nepregătiţi. Am optat aşadar pentru Activităţi matematice pentru grădiniţă: ne pregătim pentru şcoală. De fapt a ales copilul, iar mie mi-a plăcut.

E drept că sunt şi puţin nostalgică… de ce oare noi nu învăţam prin joc? Aveam şi noi câteva exerciţii, pe la mulţimi, unde puteam să ne jucăm. În rest, doar prin reviste ce mai aveam şi noi ceva activităţi amuzante.

Între aceasta şi Activităţi practice o preferă pe prima. Chiar dacă se mai strecoară şi nişte linii, nişte cifre, nu are parte prea des de semne grafice… Şi a început copilul să aibă pretenţii de evaluare, să-i pun notă "ca la şcoală". Ei bine, am împărţit punctele pentru exerciţiile din pagină, şi am stabilit ce înseamnă S, B, FB. Lasă mami, şi B e OK! Ba nu, nu e deloc ok când nu eşti atent…

Acum are o alternativă, când îi cer câte-o pagină de liniuţe… Te rog, mami, fac câte pagini vrei din cartea cu matematica!! Dar nu liniuţe, te rooog…

Lucrarea se prezintă în format mic, 16,5×23,5cm, color. Are 158 de pagini cu exerciţii diverse, 27 de pagini cu răspunsuri (căte 6 exerciţii pe pagină) şi 5 pagini albe. Poate fi folosită cu succes la grupa pregătitoare sau în primele luni de şcoală.

Dar iată câteva pagini…

Activitati matematice pentru gradinita, ne pregatim pentru scoala, Editura Teora

Activitati matematice pentru gradinita, ne pregatim pentru scoala, Editura Teora

Activitati matematice pentru gradinita, ne pregatim pentru scoala, Editura Teora

Info preţ | Biblioteca Năzdrăvanilor