Pilot Frixon, da sau nu?

De la începutul anului şcolar, singurul lucru cu care Andrei m-a tocat mărut, precum picatura chinezească, a fost pixul asta „magic”. Atât de magic, că toată clasa are, şi e musai, neapărat nevoie să aibă şi el. De obicei sunt contra mişcărilor de val. Dacă toată lumea se aruncă cu capul înainte, nu e un motiv s-o faci şi tu. Pe lângă asta, sunt de părere că, dacă greşeşti, poţi tăia frumos cu o linie orizontală şi scrie alături, mai ales că nu s-a schimbat regula acesta la examene, din câte ştiu. În plus, dacă tot nu poţi şterge, poate îţi dai silinţa să scrii frumos. Nu caligrafic, că şi eu am scris ca o mâţă, dar curat şi îngrijit.

De când am renunţat la caiete tip I, şi am trecut la tip II, Andrei a început să scrie oribil. Dezordonat, în toate direcţiile în care poate bate vântul pe rânduri, şi din ce în ce mai ilizibil. Nu vreau să trec la lecţii de caligrafie, dar trebuia să fac ceva. I-am promis că îi cumpăr minunea asta de pilot frixion, dar vreau să se străduiască să scrie frumos, ca la începutul anului. Copilul fericit, jubilează şi promite marea cu sarea, eu îi dau o şansă… şi cumpăr pixul.

Dacă nu ştiţi, minunea scrie şi şterge perfect.

După o săptămână i l-am confiscat. Schimbări majore nu erau, dar, în schimb, temele durau de două ori mai mult. De ce? Pentru simplul motiv că fiecare literă trebuia ştearsă de câteva ori şi rescrisă. Iar când am văzut şi tema la matematică, re-scrisă în acelaşi stil, am pus punct aventurii cu pilot frixion.

L-am pus sus. Şi va sta acolo până când stiloul clasic va rezolva problemele, iar pilot va veni doar să rezolve mici greseli.

În schimb anul viitor Iris merge la şcoală. Şi am văzut că la clasa I se poartă mai nou minunea de pilot frixion. Ei îi iau sau nu? Sau poate o să înţeleg de ce trebuie musai ca pagina de liniuţe să le aibă pe toate drepte?! Liniuţele sunt un exerciţiu, dacă nu ies drepte şi perfecte, poţi mări numărul de rânduri. Dar de ce nu pot fi şi strâmbe?! Ok, nu trebuie să apară porcuşori, pete de cerneală, dar unde e tragedia daca nu sunt drepte? De ce trebuie să avem pic, pilot frixion, şi să le îndreptăm pe fiecare în parte?!

În încheiere, am bântuit pe site-ul dedicat pixului în cauză. Văd că minunile continuă, şi avem set pentru artişti, cu diferite culori, set de panică (aici recunosc că m-am amuzat), şi set pentru serioşi.

Indrăznesc să întreb, ce părere aveţi despre pixul acesta? Merită banii?