DinoParc – un nou punct de atracție pentru copii, cu dinozauri

Anul acesta iunie a venit cu o surpriză, pentru mine și pentru copii, am fost invitați să vizităm parcul de dinozauri deschis la Râșnov. Zona am mai vizitat-o și cu alte ocazii, am bifat deja celelalte două atracții – Peștera Valea Cetății și Cetatea medievală, aflată imediat în vecinătatea parcului. Despre construcția parcului aflasem demult, iar în primăvară, urcând la cetate, i-am zărit printre copaci exponatele.

Pentru un nepasionat de dinozauri ca mine, parcul este o surpriză. Și, dacă ar exista în realitate Jurassic Park, cel din film, cred că aș prefera să-i văd în varianta din fibră de sticlă. Nu mi se pare „pașnic” niciunul, și nu am deloc înclinații spre animale fioroase. Vizita noastră în parc a fost una mai mult creativă, cel puțin în a doua parte, când încercam să găsim noi modalități de a ne „juca” cu dinozaurii. Pentru răspunsuri la întrebări am profitat de disponibilitatea d-nului Adrian Apostu, unul dintre fondatorii parcului, care a avut amabilitatea de a-mi lămuri câteva lucruri. Sper ca răspunsurile de mai jos să ofere informații utile tuturor celor care își doresc să viziteze parcul.

Am vizitat parcul la o oră de vârf. Nu s-a simțit ca spațiu, cât s-a simțit prin comportamentul vizitatorilor. Cum ar arăta, din perspectiva celui care „îngrijește” un parc cu dinozauri, un vizitator ideal? La zoo știm, nu hrănim animalele, nu băgăm mâna în cuști. Cum să ne purtăm cu dinozaurii? Am apreciat că nu există în interiorul parcului plăcuțe care încep cu „NU…”. Dar v-am văzut cu un dinte de dinozaur în mână. Se împacă cele două?

Adrian Apostu: Un vizitator ideal se comportă civilizat. Nu am limitat accesul la exponate în mod intenționat, atingerea lor face parte din interacțiunea normală vizitator-exponat. Sigur că, în principiu, dinozaurii nu sunt căluți și nu ar trebui călăriți. Despre rupt dinții, nu mai amintim.

Câți dinozauri v-ați propus să aduceți în parc?

A.A.: Nu avem un număr maxim de dinozauri. Cu certitudine, în fiecare an, vom aduce noi specii în noi ipostaze.

Este posibil ca în viitor să îmbogățiți traseele cu variante de holograme (Augmented Reality)?

A.A.: Da, în viitor ne vom extinde mult oferta interactivă, inclusiv cu holograme. De asemenea, etajul centrului de vizitare este în plină amenajare cu 2 cinematografe (dintre care unul 9D), touch – screen interactiv și alte amenajări high tech.

Dinozaurii din parc sunt la dimensiunile reale? În film păreau mai mari față de oameni. [N.A: mie mi s-au părut mici. Față de proporțiile folosite în cinema, mă așteptam să nu mă pot uita în ochii lui T-Rex. Acum îmi dau seama de ce elefanții sunt rude cu ei, ca dimensiune.]

A.A.: Desigur, toți dinozaurii sunt în mărime naturală, atestați științific.

Cum funcționează vulcanul din parc? Senzația de cutremur este unică. [N.A: există o platformă de lemn, acționată cu telecomandă, care simulează un cutremur simultan cu eliberarea de aburi din vulcan.] Ar putea să erupă și puțină lavă? Poate fi escaladat? Am văzut mulți copii încercând și nu părea foarte sigur.

A.A.: Vulcanul este aproape un obiect de artă, realizat de niște colaboratori ai Hollywood. Nu este posibilă escaladarea (există niște plăcuțe în acest sens ), iar momentan nu avem posibilități tehnice pentru eruperea cu lavă. Simularea cutremurului în sine reprezintă o realizare tehnică remarcabilă, iar aspectul este identic cu realitatea.

Ce vom putea vedea în muzeul de la intrare? Exponatele existente acum vă aparțin?

A.A.: În muzeul de la intrare sunt expuse diverse machete de dinozauri, cranii, schelete, printuri cu imagini 3D. Toate aparțin Dino Parc. Cel mai valoros exponat, care este doar împrumutat în baza colaborării cu Geoparcul Hațeg, este scheletul original, autentic al „Balaurului Bondoc”, singurul schelet de dinozaur, aproape complet, găsit pe teritoriul țării noastre.

Urmează să amenajați căsuțele pentru dormit o noapte în jungla dinozaurilor. De ce vor avea parte vizitatorii? Nopți albe cu fundal din triasic? Copiii vor veni cu izopren și saci de dormit? Vor exista și căsuțe mai sălbatice, cu scări din funie, sau doar variantele mai sigure, existente deja în parc?

A.A.: Din păcate, axa pe care am aplicat cu proiectul nu permite amenajarea de spații de cazare. Momentan, în căsuțe sunt organizate activități educaționale (pictură, sculptură, desenat), iar după terminarea perioadei de implementare ne vom gândi la cazare.

Traseele aventuroase prin copaci vor fi mai numeroase? În momentul de față este un singur punct de plecare, și nu face față doritorilor.

A.A.: Traseele de adventure vor fi extinse, începând chiar din acest an.

Când estimați că ne vom putea bucura de un „sejur complet” în parc și care vor fi costurile acestuia?

A.A.: 1 august este data de la care vom funcționa 100% , prețurile nu vor fi diferite față de cele de acum.

Grupurile care vin cu școala pot cumpăra biletele în avans? (nimeni nu vrea să stea cu 30 de copii la coadă și la numărat…)

A.A.: Nu se vând bilete în avans, nici nu se așteaptă mai mult de 3-4 minute. Credem noi că este un timp de așteptare decent.

Biletul de intrare include și cățărarea prin copaci? Traseele pentru ce vârsta sunt? Noi n-am stat la rând, era mult prea aglomerat, si copiii n-au vrut să aștepte. Am observat că există o singură siguranță de prindere. Este traseu cu intrare-ieșire sau copiii schimbă singuri siguranța?

A.A.: Traseul de copii este inclus în intrare. Pentru continuare există un minim de vârstă, respectiv 5 ani, și un cost de 10 lei. Asigurarea copiilor este continuă.

Cinematografulul va avea tarife separate?

A.A.: Cinematograful 9D va avea tarif separat, pe care îl vom comunica la momentul deschiderii.

Traseele pe poteci păreau destul de instabile, nisipoase pe margini, poate pentru că nu trebuia părăsit traseul sau vor fi consolidate? Balustradele sunt cam înalte pentru copiii mici, pe alocuri chiar cu pante mai abrupte.

A.A.: Traseul a fost consolidat, iar la balustradă s-a adăugat plasă de protecție pentru copii.

Când am trecut în primăvară pe lângă parc se făceau și probe de sunet. Azi n-am auzit nimic. Are momente în care e pornit? S-au speriat copiii?

A.A.: Sunetele vor fi disponibile din 1 august.

Vă mulțumesc!

Cred că vă puteți da seama, din întrebări, care au fost curiozitățile noastre și ce-am observat în parc. În momentul de față sunt aici 46 de exponate, iar dacă vă documentați înainte, puteți transforma vizita într-o excursie foarte frumoasă. Mă gândesc că în curând voi putea să-mi organizez, din nou, propriile excursii, și zona Brașov-Râșnov devine din ce în ce mai interesantă pentru copii. După cetate, peșteră și dinozauri, un picnic completat cu atelier origami de realizat dinozauri le poate transforma total ziua celor mici.

De asemenea, reiau observația din prima întrebare: exponatele sunt realizate din fibră de sticlă, acoperite cu rășină specială, rezistentă în aer liber și garantată 50 de ani. Pot fi atinse, cercetate, dar e de bun simț să nu vă suiți pe ele, căci pentru asta nu au fost testate. Poate vi se pare amuzant să vă fotografiați copilul călare, însă trebuie să dăm dovadă că cel puțin din punct de vedere al gradului de civilizație am evoluat dincolo de epoca de piatră. ()

De asemenea, în interiorul parcului există și un restaurant, concesionat unui lanț de restaurante, și unde, dacă nu ați venit pregătiți cu ceva gustări, puteți găsi de mâncare. Mi s-a părut însă mic, și cam piperat. În schimb l-aș fi văzut mai repede pe varianta de gustări rapide, decât pe cea de servire clasică, la farfurie, mai ales că, după vizita în parc, și cu copii nerăbdători, timpul disponibil pentru așteptare este foarte redus.

Ați vizitat parcul? Cum vi s-a părut?

Aer curat, mâncare sănătoasă și un mic concurs

Joi seară am ieșit cu copiii în parc, sau, în traducerea lor, au ieșit ei cu mine. În mod normal ieși la aer să te întâlnești cu prietenii, și cum ne-am întâlnit cu prietenii mei, se aplică cel mai bine a doua parte a afirmației. Am răspuns invitației făcute de restaurantul Șevis și am petrecut o seară plăcută între prieteni.

Restaurantul se află în parcul Tineretului, foarte aproape de metrou Brâncoveanu, și este pregătit să înfrunte vara cu o terasă minunată. Ce mi-a plăcut mie, față de alte terase, e că are gazon și este complet închisă. În traducere, locul de joacă amenajat este sigur, copilul nu o poate zbughi într-un moment de neatenție, iar dacă cumva trece prin restaurant, ajunge la intrare, e cineva mereu acolo. Locul de joacă cu tobogan, căsuțe, piscine gonflabile cu bile este numai bun pentru copii mici, iar cei foarte mici au pregătite scaune pe măsură și meniu special. Mă gândeam că, la vară, dacă ar fi piscinele pline cu apă, ar fi o nebunie totală, ar concura toate „aparatele” din parcul de distracții.

Dacă la întâlnirea noastră cei mici și-au văzut de ale lor afară, Irisuca mea a profitat din plin de prezența lui Iulian Mita. Teoretic, trebuia să-i învețe pe copii câteva tehnici de pictură. Însă s-au plictisit rapid, la vârste mici atenția nu e punctul lor forte, și nici cei mai măricei n-au dovedit prea mult interes artistic. Iris, ca veterană în grup, a rămas pe baricade, și după ce i-am spus cu ce se ocupă domnul de fapt în viața reală, l-a exploatat la maxim, de n-am mai fi plecat de-acolo! Ea și colega ei sunt mari amatoare de pus creionul și pensula pe hârtie, cu multă voință, așa că a profitat și a avut parte de o lecție aproape privată de pictură 3D.

Referitor la meniu, toată gașca s-a lăsat pe mâna bucătarului, așa că pe masă s-au așezat de toate: escalop de vită, medalion de vită, salată cioban, orez indian, pui țigănesc, legume natur, piept de pui pentru copii, adana kebab, urfa kebab, bulgur, chesse cake. Câte-un pic din fiecare, și n-aș putea să vă spun o ierarhie… au fost delicioase!

Ca orice loc plăcut, are o poveste…

Care este povestea Șevis Restaurant? – Numele ,,ȘEVIS” are o istorie în spate. Pe fetița patronului o cheamă Șevi, iar terminatia “is” are origini moldovenești, clienți care au execlamat “vai se vis” e restaurantul ( adica vai ce vis e restaurantul), și de-aici ideea de a pune Șevis.

Care sunt preparatele cele mai apreciate din meniu? – În meniul Șevis preparatele care primesc cele mai multe aprecieri sunt în special cele din vita: escalop de vită, mușchi de vită etc.

Cum este preparată carnea de vită? – După ce este tăiat vițelul – achiziționat viu, carnea se ține în baiț, nu în condimente sau altceva, doar în lapte, pentru că acesta extrage toxinele din carne, indiferent de tipul acesteia.

Ce-și propune Șevis? – Obiectivul Șevis esta să devină cunoscut ca un restaurant în care se mănâncă sănătos. Iar pentru că se află parc, sloganul este: Aer curat și mâncare sănătoasă.

Ce dulciuri aveti in meniu si de ce este atat de special cheesecake-ul? – Desert: sutlaci (orez la cuptor), baklava (prăjitură turcească tradițională), torturi, banană prăjită, cheese cake. Cheese cake-ul nu este neaparat special doar pentru că este foarte apreciat de clienți, ci și pentru că bucătarul are o rețetă proprie, cu brânză specială.

Vinul casei – Șeviș este făcut special pentru restaurant, îmbuteliat la sticlă, nu servit la carafă, să nu știi ce bei. Pentru mine și pentru copii a fost o surpriză să vedem pe etichetă că este produs în podgoria refăcută după revoluție în satul bunicilor, în Mehedinți. La restaurant găsiți cele trei variante, rose, roșu și alb.

În încheiere, concursul pe care l-am promis inițial:

Un cititor amator de plimbări prin parc va primi un voucher în valoare de 50 lei valabil în restaurantul Șevis, dacă trimite primul o poză cu el însuși realizată la panoul de la intrarea în restaurant. Aveți mai jos, în album, o imagine cu acest panou. Așadar, ieșiți în parc, găsiți restaurantul, rugați un prieten să vă facă poza la panou, apoi lăsați un comentariu la acest articol în care să adăugați linkul către poză. O puteți posta oriunde, numai să fie un album public și vizibilă ora la care ați urcat fotografia. Voucherul îl voi înmâna personal câștigătorului într-o zonă centrală a capitalei, aleasă de comun acord.

Canionul 7 scari

Am preferat să încep acest articol cu regulamentul de vizitare al canionului, şi sper că aţi citit cu atenţie. Uneori regulile sunt făcute pentru a fi respectate. Recunosc că le-am citit cu atenţie acasă, acolo am căscat doar urechile la ce ne-a spus cabanierul… şi nu m-am oprit lângă panou decât să fac fotografia. Dar ce am învăţaţ de-a lungul timpului: muntele este foarte bun prieten cu bocancii. Uneori cu adidaşii de calitate, cu aderenţe pe talpă. Nu va merge cu teneşi, expadrile, pantofiori şi săndăluţe…

Dar să încep povestea. Habar n-aveam de 7 scări la începutul verii. Teoretic auzisem numele, dar fără „canion” în faţă. ştiam că e undeva pe lângă Predeal, că e traseu scurt, gen cascada Urlătoarea de la Buşteni şi că merge trecut pe listă. Asta până am văzut câteva poze… şi m-am hotărât să plec. Copiilor le e dor de trasee, dar cum o investiţie în 3 perechi zdravene de bocanci încă nu a fost făcută, am amânat traseele periculoase. 7 scări mi s-a părut ok pentru echipamentul nostru.

Ne-am printat hartă, ne-am luat busola – ca să fim „cât mai în regulă”, am programat gps-ul… şi, surpriză. Dincolo de Predeal însemna dincolo de serpentine… De condus până pe valea Prahovei am mai condus eu, dar singură până la Braşov – nu. Am zis că n-o sa mor, mi-am luat inima în dinţi şi am coborât. La urma urmei, viteză minimă e doar pe autostradă, nu şi pe DN. În Dâmbul Morii, unde trebuia să fac dreapta pe un pod, era cât pe-aci să ratez intrarea… noroc că indicatorul, deşi mic, mi-a sărit în ochi. Am mers şi am parcat chiar lângă barieră, şi am început să urcăm. 45 de minute sunau încurajator, deşi am lungit drumul cu copiii, că doar nu ne alerga nimeni. Mai amuzant era indicatorul de sus, 50-60min. Concluzia: se coboară mai greu decât se urcă 🙂 . Drumul până la canion e curat, deşi tot mai vezi o cutie de bere sau un pet abandonat. Mesajele de genul „dacă ai adus un PET plin până aici, îl poţi duce gol înapoi” nu ating pe toată lumea, dovadă că muntele şi frumuseţile ce ne înconjoară nu solicită doar echipament şi atenţie, ci şi bun-simţ, 7 ani de-acasă, civilizaţie…

În canion am intrat după ce am achitat cei 10 lei şi am pus bine în ruxac camera mea. Am scos apoi camera copiilor, am zis că de asta nu mi se rupe sufletul dacă o scap, lovesc… doar buzunarul suferă niţel. Nu ne-am udat aşa rău cum auzisem, dar Iris s-a văitat de frig. Cred că erau totuşi vreo 10 grade. Scările metalice sunt abrupte, reci, umede, treptele au pe alocuri şi noroi care alunecă, aşa că e nevoie de foarte mare atenţie. În niciun caz nu e loc de joacă, şi mă bucur că am copii mari şi înţelegători, altfel nu ştiu cum urcam, căci din cauza zgomotului nu poţi nici măcar să-i strigi să se ţină bine. Constat că urcatul în pod, la bunica, căţăratul în copac după fructe, sunt activităţi ce trebuie exersate mai des, pentru deprinderea unor abilităţi de a urca şi coborî scări în siguranţă.

Am avut noroc să mergem în timpul săptămânii, să fim aproape singuri prin canion, să nu ne împingă nimeni de la spate şi să savurăm peisajul. Este grozavă senzaţia şi la ieşire, în pădure. Ne-ar fi tentat un alt traseu de coborâre, dar după ce am vorbit cu cabanierul şi ne-am uitat la ceas, am renunţat, ne-am întors pe acelaşi drum. Totuşi, abia ce văzusem SMURD-ul urcând după un turist „atent”, care şi-a rupt piciorul în canion, parcă nu voiam să vedem şi Salvamont-ul căutând o mamă cu doi copii noaptea prin pădure…

Am coborât din munte odată cu înserarea. Cazare ştiam în Buşteni, dar obosită cum eram am zis că nu urc nici moartă serpentinele înapoi. Copiii au jelit tot traseul din cauza tirolienelor instalate prin pădure – şi nefuncţionale deocamdată, şi au venit cu ideea să mergem la Aventura Parc. Nu avea sens să urc în Buşteni, să cobor iar. A doua zi voiam să-i duc la Peleş… Ne bate un gând să rămânem în Dâmbul Morii. Aici pensiunile erau, dar un pic cam piperate pentru gustul meu, şi a rămas să decidem după ce mâncăm. Căutăm un biet magazin, ceva, pentru o pâine, până ne lămureşte un localnic că nu găsim decât în Braşov, la doi paşi, adică 5 km mai încolo. M-am suit în maşină, ne-am oprit la Carrefour, am mâncat pe săturate, şi-am improvizat repede o cazare. Dimineaţa la 9 ne-am înfiinţat în poartă la Aventura Parc, şi am aşteptat nerăbdători nu să deschidă, ci să afle copiii pe ce trasee vor avea voie. Faţă de vizita trecută am constatat creşterea numărului de trasee, scoaterea mănuşilor închiriate şi posibilitatea achiziţionării unora personale. Iris, tolerată pe galben data trecută, a avut voie pe verde, iar Andrei a primit cu un zâmbet până la urechi brăţara albastră. Copiii acum sunt „marcaţi” la intrare, nu cumva să „uite” pe ce trasee pot intra.

După 3 ore de stat prin copaci, am pornit cătinel spre Sinaia. Am urcat serpentinele, şi m-am calmat, dacă am condus pe Dealu Negru şi până la Cluj, n-o să mă sperii de astea… Am ajuns chiar în timp util la Peleş, şi i-am lăsat pe copii să intre singuri. Eu una sunt sătulă de castel, am profitat să văd expozia de tablouri dedicată Pictorilor copişti, şi apoi m-am relaxat pe terasă până au ieşit. Seara am pornit încet spre Bucureşti. Era joi şi se circula.

Parcul Tei: ultimul loc de joaca al unul copil de 4 ani

Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi în Parcul Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunte bunica, au declarat oficiali din Politia Capitalei. (sursa: Mediafax)

Dacă rândurile de mai sus nu v-au indignat, nu v-au făcut să vă uitaţi imediat după copil, nu v-au făcut pielea de găină instant, nu vă obosiţi să citiţi mai jos. Mergeţi voluntar la ong-urile iubitoare de lăbuţe, staţi pe bancă şi spargeţi seminţe la scara blocului, asta după ce aţi umplut cu apă o jumătate tăiată de bidon de plastic, aţi aruncat într-un colţ oasele rămase de la masa de seară şi tocana care s-a stricat după-amiază din cauza căldurii… Dacă consideraţi că patrupedele vagaboande au dreptul la viaţă, nu citiţi mai jos.

Pentru că eu sunt contra. Şi m-am săturat să fiu contra şi să tac. Şi pentru că sunt de acord cu eutanasierea în 7 zile a oricărui patruped fără stăpân. Pentru că nu sunt de acord cu întreţinerea de adăposturi, cu investiţii, în momentul în care raţia zilnică a unui copil din orfelinat nu ajunge nici pentru minimele nevoi. Pentru că am spus acum ceva vreme, pe o reţea de socializare, că sunt de acord cu amendarea celor care hrănesc animalele la scara blocului şi mi-am luat roşii pentru sucul pe 10 ani, am fost acuzată că n-am suflet, că mă mai laud că am site pentru copii, dar nu simt nimic pentru fiarele astea pe patru picioare. Ce legătură au sentimentele pentru copii cu fiarele de pe străzi?!

Vă garantez că am suflet. Pentru că nu pot citi rândurile de mai sus fără să-mi şterg lacrimile. Pentru că nu îmi pot imagina, ca mamă, cum e să-ţi aduni copilul dintr-un tufiş, după ce l-au sfâşiat câinii. Copil care era în parc, la joacă, pe teritoriul lui, teritoriu pentru care eu, ca părinte, plătesc taxe să fie amenajat şi sigur. Pentru că m-am săturat să-mi văd copilul cum tresare la ieşirea din bloc dacă simultan cu deschiderea uşii se ridică şi cele 4 fiare care au scăpat la ultima vizită a hingherilor.

M-am săturat să-mi fie mie frică să-mi iau pantalonii gri, pentru că foşnetul lor scoate patrupedele din minţi, şi trebuie să merg crăcănată până în parcare, ca să nu bat recordul la sprint. M-am săturat să închid fereastra pentru că nu pot dormi din cauza urletelor.

M-am săturat să merg pe lângă bicicletă, pentru că javrele au alergie la pedale în miscare… M-am săturat să mă întrebe lumea ce e cu cicatricele de pe gât şi de pe umeri, căpătate după ce aceleaşi patru javre menţionate mai sus au sărit la mine şi m-au dărâmat cu bicicleta peste un gard… (Ştiţi modelul, cele lăsate cu ţepi de 2cm. Au lipsit câţiva milimetri să nu-mi secţionez carotida, ca să aveţi parte de altă ştire precum cea citată mai sus.)

Eu m-am săturat să-mi fie frică pentru mine, pentru copiii mei… căci nu trăiesc în junglă. Acolo pot accepta ideea de teritoriu invadat, că noi, oamenii, suntem în plus. Nu mai vreau câini pe străzi. Şi ştiu că nu sunt singura.

Eu nu mai vreau să aud că încă un copil a murit sfâşiat de câini!

PS. Îmi rezerv dreptul de a cenzura orice comentariu care depăşeşte limita bunului simţ, fără nicio notificare. Dacă nu sunteţi de acord cu mine, vă puteţi spune politicos punctul de vedere sau vă puteţi abţine. Acest blog este „casa” mea, pentru care plătesc şi muncesc, şi nu voi permite nimănui să mă înjure la mine în casă.

PPS. Acest articol nu se referă la animale de companie, îngrijite corespunzător, cu carnetul de vaccinări la zi, specii non-violente prin definiţie ori kid-friendly.

http://www.petitieonline.com/sustineti_eutanasierea_maidanezilor_neadoptati_in_30_de_zile

Gaitele

Gaini

Ei bine, nu chiar gaiţe, de data aceasta sunt găini. Mi-a plăcut proiectul la prima vedere, a durat un pic să pregătesc modelele… şi apoi mi-a părut rău că nu le-am confecţionat din hârtie eva, ar fi ieşit mult mai bine.

Proiectul este realizat cu dedicaţie, pentru toate persoanele adulte care ies cu copiii in parc, şi care consideră seminţele de floarea soarelui o mâncare "sănătoasă", şi atât de savuroasă încât trebuie sa uite de regulile de bun simţ. Da… căci a venit vara, şi ce poţi face ore în şir în parc, decât să ronţăi seminţe?! Dar nu asta mă deranjează, ci faptul că băncile sunt înconjurate de mormane de coji, aruncate "cu talent" pe jos. Coşuri de gunoi sunt, dar mâinile nu pot face şi mişcarea laterală să arunce…

Acum locurile de joacă sunt acoperite cu plăci, şi cojile se strâng, şi se strâng… şi se văd… ce greu e să fii civilizat! Dar săptămâna trecută mi s-a întors stomacul pe dos. Căci nesimţirea creşte şi evoluează. Un grup de mame, cu copilaşi de 1-2 ani, s-au instalat comod în interiorul unul vaporaş, punând copiii în centru… şi… ronţăind de zor seminţe, aruncând toate cojile pe jos. Copiii se jucau în mizerie, şi tot aşa urmau să se joace şi ceilalţi, după ce banda de vandali urma să-şi mute locaţia.

De ce ne e atât de greu să păstrăm ceea ce avem!? Cu un minim de bun-simţ?

Construieste din hartie dinozauri, Editura Teora

Acum ceva vreme am citit cu luare-aminte articolul Roxanei despre dinozaurii din Austria, din parcul special dedicat în apropiere de Viena. Acum căutam ceva suficient de interesant pentru Andrei, doar nu mai poţi primi de ziua ta maşinuţe, mai ales când ai un sac, iar 7 ani înseamnă totuşi ceva. Până am zărit Construieşte din hârtie dinozauri, la Editura Teora. Mi-am zis că trebuie să fie foarte interesant să poţi construi acasă propriul tău parc cu dinozauri, şi sper să fie suficient de provocator pentru a încerca origami, la un alt nivel decât simple bărcuţe din hârtie. Nu ştiu de ce, dar am un feeling că mă voi specializa şi eu în îndoit dinozauri…

Cartea arată minunat. Mare(235x260mm), coperţi groase, cartonate, iar filele din interior prinse cu arc metalic. După paginile introductive, ce prezintă structura cărţii, urmează câteva lecţii simple de îndoituri, pentru a explica semnele din legendă. Apoi, pe 2 sau 4 pagini pereche, urmează dinozaurii. Îndoiturile sunt prezentate de la modelele simple, pentru începători, apoi se trece la grade superioare de dificultate: ucenic, expert şi maestru.

Normal, primul este unul celebru, Tyrannosaurus Rex. Încastrat în copertă, într-o căsuţă închisă cu acetofan, găsim unul deja asamblat. Pe lângă explicaţiile de realizare, paginile dedicate fiecărui dinozaur conţin şi scurte informaţii despre acesta.

Sunt prezentaţi 14 dinozauri: Tyrannosaurus Rex, Dimetrodon, Pteranodon, Stegosaurus, Psittacosaurus, Styracosaurus, Spinosaurus, un pui de dinozaur ieşind din ou, Velociraptor, Diplodocus, Pterozaur, Plesiosaur, Ophthalmosaurus, Antarctosaurus. A doua jumătate a cărţii este dedicată foilor de lucru. 14 sunt color, tipărite pentru ca la final dinozaurul să fie deja decorat, 14 sunt alb-negru, pentru exerciţii. Cred că pentru exerciţii va trebui să ne printăm în plus fooarte multe…

Dar dacă reuşim, vom avea acasă o machetă minunată. Căci aş vrea ca apoi să le construim şi căsuţe, după modelul machetei noastre de primăvară. Şi să nu întrebaţi pentru cine e de fapt cadoul :D… în fond, ziua lui de naştere este ziua mea specială, nu?

Info preţ: Editura Teora, Libris.ro, Elefant.ro, eMAG.ro, librarie.net, bookdepository, amazon.co.uk | Biblioteca Năzdrăvanilor

Atentie, Dinozauri!

STYRASSIC PARK, AUSTRIA

Copiii preiau de la părinţi culoarea sau forma ochilor, atitudinile sau limbajul mai puţin ortodox – sau catolic, după orientare -, înclinaţiile către anumite preocupări şi multe alte trăsături pe care le combină şi le adaptează după bunul lor plac. Cel mai des observă ceea ce ţie îţi place şi fac exact pe dos, mă tem că doar pentru a arăta „pe viu” adultului cum e atunci când nu primeşti jucăria pe care o vrei, atunci când o vrei.

Depăşind totuşi aspectele cu care ne mândrim mai puţin în amprenta pe care o regăsim în copil, există şi mici detalii care ne umplu de bucurie: fetiţa noastră e mare amatoare de călătorii. Şi e la fel de „acasă” ca şi noi când vine vorba de Austria. Credeam că încearcă doar să mă imite când mi-a spus că vrea să îşi facă ziuă acolo unde mi-am făcut-o eu; dar atunci când a renunţat la a şi-o serba alături de colegi, cu multe cadouri şi în locul de joacă preferat, am înţeles că dorinţa ei e veritabilă. Iată cum am ajuns să ne planificăm plecarea în Croaţia în jurul aniversării ei, cu o deviere a traseului prin Austria.

Aniversarea s-a consumat corespunzător, copilul şi-a asigurat o porţie de motive de laudă să îi ajungă până la anul următor, iar după trei zile de răsfăţ şi bălăceală la Furstenfeld şi Bad Blumau, am reuşit să pornim spre Croaţia. Eram pe drumul spre Slovenia, ne apropiam de intrarea în Bad Gleichenberg când un semn mi-a atras atenţia. Eram pe motor şi la prima benzinărie am oprit şi l-am întrebat pe Alex, care era cu copiii în maşina (unul producţie proprie, al doilea luat cu împrumut), dacă a văzut şi el ce am văzut eu. M-a privit uşor sceptic, nu ştia prea bine despre ce e vorba (nici eu nu ştiam dar mai citisem păreri despre parc) şi aveam încă destul de mult drum de făcut.

Copiii n-au fost la fel de sceptici, cum le-am pomenit de dinozauri cum au răspuns : DAAAAAA, vrem acolo! Am făcut cale întoarsă şi am ajuns la Styrassic Park. Am lăsat maşina şi motorul în parcare, m-am schimbat pe furiş de echipamentul în care mi-aş fi dat duhul de cald, cu toată pădurea din jur, şi ne-am uitat lung la panoul de la intrare, neînţelegând dacă vorbeşte serios sau nu. Nu mai ştiu exact textul dar ideea de bază era că intri acolo pe propria ta răspundere. Am privit oamenii din jur şi văzându-i destul de relaxaţi am ales interpretarea pozitivă, aha, e o glumă!

La intrare n-am reuşit să aflăm nici măcar din limbajul mâinilor despre ce e vorba în parc. Pe cât de mult îmi place mie Austria şi pe cât admir felul în care se speculează orice colţ cu potenţial turistic, pe atât mă deranjează uneori mândria exagerată pe care austriecii o au faţă de limba lor, sublimă dar a cărei cunoaştere îmi lipseşte cu desăvârşire. Lucru de mirat pentru că, după ei, toată lumea ştie germana. Şi nu e primul loc în care întâmpin această problemă. Aşa că, nereuşind să aflăm mai mult decât preţul biletelor, le-am achitat, am luat o hartă şi am pornit încrezători în căutarea lui Rex. Tyranosaurus Rex!

Imediat după intrare am înţeles sensul avertismentului de afară. Păi da, intri pe propria răspundere, vezi dinozaurii pe răspunderea copilului, adică după ce te cerţi cu el explicându-i că nu ai venit ca să se dea pe tobogane, să cumpere jucării sau să se uite cu orele la nişte iepuri şi capre. Şi am avut mare noroc că, atrasă fiind de atâtea detalii, nu a văzut piscina!

De aici deducem primul sfat referitor la acest parc: nu veniţi pe grabă! Dacă puteţi şi vă permiteţi puteţi să vă cazaţi în căsuţele din copaci – o idee tare frumoasă dar destul de costisitoare. Dacă nu, cu siguranţă puteţi găsi o pensiune rezonabilă în zonă, Austria este plină de pensiuni cochete şi gazde minunate.

Am reuşit să trecem de oraşul miniatural al iepuraşilor(care avea de toate: primărie, biserică etc) şi am urmat traseul prin pădure descoperind, pe rând, diverse specii de dinozauri, realizaţi la dimensiunea lor reală, inspirat încadraţi în mediul natural şi în scene care ilustrau modul preistoric de viaţă sau provocările la care erau supuşi. La o privire atentă nu ar fi reuşit să te convingă că sunt adevăraţi dar poziţionarea lor, printre raze de lumină şi umbre, completată cu ceva sunete pe care le mai auzeai din când în când, era reuşită.

Mă aşteptam să avem parte de mai multă acţiune, să se întâmple ceva cât de cât interactiv (asta îmi aduce aminte că pe acelaşi panou de la intrare scria că dacă te întâlneşti cu un dinozaur trebuie să stai nemişcat) însă uriaşele reproduceri nu ne-au oferit nici măcar un clipit.

La finalul traseului am găsit şi câţiva oameni care ilustrau evoluţia speciei, pe care asta mică i-a cercetat cu atenţie, spre amuzamentul nostru, căutând să vadă care e băiat şi care e fată.

Vine acum şi al doilea sfat: nu ştiu cum puteţi face dar cred că merită să prindeţi o vizită cu ghid sau una din „aventurile” despre care scrie la ei pe site. Altfel turul e destul de scurt şi nu te impresionează cine ştie ce.

Am încheiat buclă la tobogan, am râs mult în timp ce ne-am pus capetele în gura dinozaurilor, la panoul de poze şi gata, am fost gata din nou de drum.

La final mă veţi întreba: merită? Da, merită, pentru copiii cu adevărat pasionaţi de subiect. Sau, aşa cum am spus, dacă staţi mai mult şi dacă intraţi într-un program interactiv. Eu personal am fost puţin dezamăgită. Copiilor le-a plăcut. Acum hotărâţi şi voi părerea cui contează mai mult!

Site (ca să vedeţi că am dreptate, vă rog să analizaţi câtă informaţie este în Engleză)

Cum ajungi acolo

Dinspre Viena – pe A2 spre Graz, ieşirea 150 spre Gleisdorf (B65), apoi spre Feldbach (B68), se merge în direcţia Bad Radkersburg (graniţa cu Slovenia, pe B66) pentru a ajunge Bad Gleichenberg

Când e deschis:

Între 1 aprilie – 31 octombrie, zilnic între 9 a.m. – 5 p.m. (în luna octombrie până la 4 p.m.). Este deschis în weekend şi în martie sau noiembrie, dar cred că trebuie rezervare sau grupuri mai mari.

Tarife: