A început școala și, odată cu ea, parcă ne-am mai relaxat. Încercăm să nu ne gândim la pericolele care ne pândesc, ascunse. Eu încerc să iau lucrurile așa cum sunt, să nu îmi mai propun să schimb acolo unde nu există dorință de schimbare. Și, atât cât pot, în cercul meu mic să fac lucrurile pe placul meu și al celor din jur.
Orele de arte și abilități vor rămâne pentru mine orele de suflet, chiar dacă arareori reușesc să duc la capăt ce îmi propun. Anul acesta am schimbat strategia. Am strecurat în planificare, nevăzute, momente de relaxare, să alternez cerințele programei cu proiecte mai amuzate, mai provocatoare. Cumva, acele „săptămâni independente” de care mă loveam în planificarea de la grădiniță.
Și săptămâna aceasta a fost una dintre ele.
Nu am pus în orar orele de avap împreună, vinerea, amândouă. Dacă ar fi așa, orarul de vineri ar cuprinde limba română, sport, două ore de arte… Totuși, prea ușor! Dacă nu e matematică, sunt științe, joacă și provocare.
Ca o paranteză, azi am trăit un miracol. Fără să spun eu ceva, fără să fac vreo observație, era o liniște incredibilă în pauză… Se așezaseră singuri, mâncau, nimeni nu se plimba. M-am speriat. Sunteți bine? Ați pățit ceva? E cea mai liniștită pauză pe care am văzut-o! Am aflat secretul. Doamna, muzica ne-a făcut așa! O, Doamne, dacă știam eu că Elton John are efectul acesta… Doamna, să lăsați muzica asta și la arte! Sir John, tnks!
Sperietorile de ciori
Sperietorile sunt recomandate pe Red Ted Art ca proiect pentru copii mici. Poate la ei acolo, la noi nu e chiar atât de ușor, ținând cont că e origami îmbinat cu alte tehnici. Însă cu acest proiect am început altă strategie. Vreau să îi determin să privească întâi obiectul finit și să înceapă să analizeze singuri procesul de realizare, apoi să pregătească materialele.
Așadar, le-am dat pe G-Classroom lista cu materiale și indicații, pornind de la tubul de carton. Chiar m-am gândit să îi învăț cum să coloreze hârtia cu ceai; mi-a părut rău că unii au ales soluția simplă, să printeze pe ambele fețe o coală crem și nu au încercat procesul de fabricație. Uneori, drumul e mai important decât finalul, dar lucrul acesta e greu de înțeles.
Apoi, le-am arătat la școală imaginea și am discutat despre ea, la ce folosește fiecare lucru de pe listă și și-au făcut o idee ce e cu adevărat necesar.
Și a venit ziua de lucru
Am făcut întâi, demonstrativ, un coif dintr-o coală mare, A4, cum aveau și ei. Ce să vezi, era prea mare pentru tubul de hârtie. Ce facem? Ce propuneri aveți?
Hai să o rupem pe jumătate, doamna!
Am rupt-o, am făcut din nou coiful, care s-a potrivit de data aceasta perfect. Așa au procedat și ei cu hârtiile pregătite și primul realizat a fost coiful. Și a urmat provocarea: cum să faci creația ta să semene cât mai bine cu modelul, iar când nu poți, ce soluție găsești?
Așezi, muți, dai jos, încerci iar, până când te declari mulțumit de rezultat. Și e important și cu ce lipești. Dacă e doar hârtie, lipici solid. Dacă sunt și alte materiale – plastic pentru ochi, ață pentru păr, mai sigur este silipiciul.
O zi au stat la școală, să se usuce pentru ședința foto. Dar abia așteptau să se laude cu ele acasă!