Tag Archives: online

crop office employee working with document near laptop

Școala online – pachet complet

Știu că nu am mai scris demult despre această minunată școală online, dar s-au strâns multe teme, e greu de găsit timp suficient. O să fac totuși un scurt rezumat despre ce incidente au mai avut loc.

Orele noi le facem de acasă… dar profesorii de unde le fac?

Acesta este un caz particular, dar care totuși merită să fie menționat, chiar dacă nu s-a întâmplat cu mai mulți profesori, ci doar cu unul singur. 

Oare de unde ar putea un profesor să-și facă orele…? 

Să vă dau un indiciu: vrummmmm, vrummmmm, vrum vrum, tit-tit. 

V-ați dat seama? Ei bine, da, de la volan. Imaginați-vă că începe ora. Profesorul nu avea camera pornită, așa că și noi ne-am oprit-o, pe principiul ce dai, asta primești. Spunem frumos un „bună ziua“, apoi toate microfoanele s-au închis. Începe să ne vorbească despre un subiect, auzeam ceva asemănător cu un schimbător de viteze, dar am zis că mi se pare. Totuși, pe un grup mai restrâns (a se citi grupul cu gașca pe whatsapp paralel cu ora), mai multora ni se părea același lucru. Suspect.

În final, profesorul i s-a adresat (pe un ton ridicat) cuiva: „Hei, Pisi, ai trecut grav pe roșu!”, deci chiar era la volan! BUM! Spam pe grupul clasei: Proful e la volan? El conduce și face și ore cu noi? Are voie? Etc-etc-etc…

Acum vă întreb pe voi: e normal așa ceva? Sau poate sunt eu puțin prea pretențioasă?

Dacă se întâmpla o dată poate nu era așa grav, a avut omul o urgență, dar s-a întâmplat de mai multe ori. Practic, dacă făcea accident, noi eram martori? Ne interogau pe zoom, cine știe…

Lista continuă cu alt exemplu. Tot o singură dată s-a întâmplat, dar tot mi se pare exagerat. Începe ora și de data asta avea camera pornită. Am observat că purta mască și după o dezbatere pe grup, ajunsesem la concluzia că s-ar putea să fie la școală. Normal că ne-am înșelat, nici nu ne închipuiam ce-o să vedem.

 Imaginați-vă că sunteți la o oră, ascultați, vă uitați la profesor și dintr-o dată cadrul cade, de la profesor se mută la un profesor care masează ceva…? Piele poate…? O parte din colegi spuneau că poate face aluatul la pâine, deoarece nu putea sa fie piele, oricum se vedea….ăăă, cum să spun,  dubios, ca să nu zic altceva sau cu ce semăna, gândindu-mă la părțile corpului uman. Până la urmă a realizat că are camera deschisă și și-a închis-o. Când ne punea întrebări, o voce de femeie se auzea comentând pe fundal. Până la urmă, acea chestie sunt sigură că era o coapsă, iar pe grupul clasei un coleg ne-a lămurit că profesorul de sport este și kinetoterapeut, noi probabil i-am încurcat programul….

Testele de evaluare

Testele online sunt o minunăție – nu e ca și cum la majoritatea peste jumătate din clasă copiază, dar trecem peste. 

Începe ora, profesoara ne spune că ne-a urcat testul în Google Forms, dar noi nu primeam nimic. Trec 5,10,20 de minute și noi încă nu vedeam nimic. Un coleg i-a propus să-l dăm data viitoare dacă nu se încarcă, că deja pierdusem aproape jumătate de oră, dar ea voia să-l dea atunci, nu altcândva. S-a decis să ne dicteze problemele care aveau nevoie de rezolvare completă până ne venea partea de grilă. A început nebunia cu „Puteți să repetați?“, „Ce ați spus după este egal cu?“. A sosit și grila, voiam să o rezolvăm, dar la unii nu se încărca, așa că profa a trebuit să dicteze în continuare, în timp ce alții se chinuiau cu grila. În loc de 40 de minute am avut vreo 10 și, cu câteva rugăminți, a zis că ne lasă și în pauză. Nu știu dacă m-ar fi ajutat la ceva acele 30 de minute, oricum am luat-o la multe pe ghicite, cerințele erau mult prea dubioase.

Un alt exemplu este testul la franceză. Înțeleg de ce profesorii vor să ținem microfoanele deschise… dar, totuși, și ei ar trebui să ne înțeleagă pe noi. Mă gândisem să tai sonorul, dar profesoara mai explica uneori subiectele sau ne recomanda anumite lucruri. Cu câinii colegilor lătrând pe fundal și toate foșnetele pe care fiecare dintre noi le făcea, n-am putut mai deloc să ne concentrăm. Pe lângă problema cu câinii care parcă cântau o simfonie, o colegă a întâmpinat și niște probleme tehnice. Nu avea Word-ul instalat (în care era făcut testul) așa care a trebuit să-l deschidă pe Google Docs, dar i-a picat netul în ultimele 10 minute și toate răspunsurile i s-au șters. A cerut ajutorul profei, iar aceasta i-a răspuns că nu este problema ei, să se descurce, ea în 10 minute vrea testul. Sau că, fiind în word, la partea de grilă nu știam exact ce ar vrea să facem, așa că am întrebat și a țipat la noi: „Măi copii, dar ce este așa de greu să scrieți lângă literă?”. Practic, pentru fiecare protest Nu mă lasă să editez documentul, Mi s-a blocat calculatorul  – ne spunea că nu este treaba ei, ea doar corectează. 

Nu mai adăugăm faptul că textul era fotografiat și adăugat în fișier, nu era total neclar, dar trebuia să te chinui puțin ca să înțelegi ce scrie, fotografia fiind mișcată. Colegul meu Ș a și întrebat ce vine după à la al patrulea rând, că nu se înțelege. Răspuns: Dar ce este așa de greu să-ți dai seama?. În final, am trecut și prin testul la franceză, iar profesoara ne-a întrebat ce a fost așa de greu, că doar am mai dat teste și la alte discipline. 

I-am spus că Da, am mai dat, dar ceilalți profesori ne-au făcut în Google Forms. Opinia ei exprimată clar a fost că este prea complicat și că nu se chinuie pentru noi.

Știu că este o situație nu tocmai plăcută în care trebuie să predai, online, dar nu este corect să-ți verși nervii pe niște elevi care nu ți-au greșit cu nimic! Și dacă ai pretenția de la mine să îți trimit poze bine făcute, fă-le și tu la fel!

Testul fulger la biologie a fost și mai interesant. 10 minute 20 de întrebări, perfect de acord, sincer nu era nevoie de mai mult. Dar testului meu i-a luat aproximativ 5 minute doar ca se deschidă și, dacă nu-l predai până la ora limită, îți scădea din punctaj. Unii nu au reușit să-l trimită la timp, iar Google Forms nu-i mai lăsa să-l posteze, așa că au trebuit să-l dea pe mail. La oră, profa a început să se ia de o fată care, cică, nu-i trimisese testul, întrebând-o de ce minte, căci dânsa nu a primit nimic. După spectacol, a găsit mailul în spam, avea multe poze inserate, probabil de aceea, acest lucru fiind dezvăluit după ce a șters cu ea pe jos. În final, tot noi eram de vină, că noi trebuia să știm să ne descurcăm, că noi am mai trecut printr-o pandemie, nu? Și în gimnaziu exact asta am fost învățați, să lucrăm la calculator!

Ca să nu ne mai gândim la ce nu a fost ok, țin să menționez cât de mult îi admir pe profesorii care chiar s-au chinuit să ne ajute și să ne facă un test decent. La engleză au încercat să ne facă în așa fel încât să ne putem întoarce la subiecte ca să le verificăm, la geografie și fizică ne întrebau constant dacă avem probleme, dacă am reușit să le deschidem…

Să nu uităm de teme…

Având lecții după-amiaza, mi s-ar părea corect să avem termenul de predare până când începem ora, nu la miezul nopții înainte de ziua cu materia respectivă. Adică să le fac pe toate de la 7 seara la 12 noaptea pentru orele de a doua zi după-amiază!

De asemenea, dacă întârziem puțin cu tema sau uităm să o urcăm, poate ar trebui ca profesorii să ne înțeleagă… nu spun că sunt de acord să trimiți o temă după două săptămâni, dar nici dacă întârzii 5 minute să ți se spună că, gata, nu ai tema făcută. În majoritatea cazurilor, unele teme se trimit mai încet din cauza internetului. Și, ca exemplu, pentru un minut să o consideri „nefăcută“? Mi se pare cam mult…

Înainte de a continua, iată care sunt pașii pe care-i fac pentru a posta o temă. Cum nu pot să-mi instalez aplicația pe care lucrăm pe telefon (Teams, pe motiv că telefonul e o rablă veche), metoda mea de a urca temele este foarte oltenească. Trebuie să-i trimit mamei pozele pe WhatsApp, să deschid pe calculator WhatsAppWeb (tocmai ce am făcut un grup din care am scos-o pe mama, am rămas doar eu și mi le trimit singură), să descarc pozele pe hard, să deschid aplicația de pe calculator, să atașez tema, și să dau Turn in! Ce viață simplă, nu? Nu mai spun că în primele săptămâni de școală eu uitasem să dau Turn in  și mă miram că nu apăream pe lista profesorilor cu tema făcută. Dar am făcut pe detectivul împreună cu Ș., în final găsind problema…

Un alt aspect care trebuie menționat este că anumiți profesori se trezesc și ei frumos să-ți dea assignment-ul la ceva timp după ce ai avut oră cu ei. De exemplu, să zicem că marți ai materia x, iar ție ți se spune ce temă ai de-abia sâmbătă seara. Nu știu de voi, dar eu încerc să-mi las week-endul pentru somn și relaxare. 

Nu-mi merge camera/ microfonul/ mi-a picat netul/ nu mi se deschide calculatorul…

Nu avem laptopuri perfomante de la Apple, se întâmplă accidente. Aveam engleză și calculatorul meu s-a gândit că este timpul să-și dea un restart. Repede am sunat-o pe M să-i explic ce mi s-a întâmplat, mi-a zis să mă calmez că o rezolvă ea. Am sunat-o pe telefon și până am reușit să intru la oră, am ascultat lecția. Ea i-a explicat profesorului pățania, așa că nu am avut probleme… Dar nu toți profesorii sunt așa!

La materia y intră o colegă cu fix 3 minute mai târziu, cerându-și scuze, spunând că pc-ului i-a luat mai mult de 10 minute să se deschidă. Normal că tot ea e vinovată: de ce nu și-a dat seama să-l deschidă mai devreme? Doar ai întârziat 15 minute, ce păzeai? De parcă pe noi ne-a învățat cineva să rezolvăm problemele tehnice…

Se pare că există două extreme: profesorii care ne tratează ca și cum noi suntem de vină pentru pandemie și profesorii care încearcă să ne ridice moralul. 

two women studying together

Învățarea prin colaborare la școala online

Înainte să ne lovească în plin tăvălugul covid primăvara trecută, școala românească își propunea, pe ici, pe colo măcar să încurajeze la clasă învățarea prin colaborare, lucrul în grup sau constituirea de echipe. Nimic din toate acestea nu se mai pot face acum în condițiile în care impunem distanțarea fizică și elevii nu mai pot colabora nici măcar în pereche, dar este exclus să mai poți da măcar de la unul la altul un material. Așadar lucrul în grup a devenit ceva SF, un afiș făcut de o echipă – ceva ce nu vom vedea la clasă, fizic, prea curând. Din acest punct de vedere ne-am întors în urmă cu câteva sute de ani, fiecare își vede de ale lui.

Și totuși… copiii au nevoie de lucru în echipă. Încă mă gândesc cum să fac acest lucru la mine la clasă, online, cu cei mici. Nu pentru că n-ar fi capabili să dezbată și să se organizeze, ci pentru că abilitățile lor de a lucra cu mai multe ferestre pe diverse dispozitive sunt extrem de limitate, iar diferențele la nivelul clasei – ca de la cer la pământ.

Am pus articolului un titlu cu multe cuvinte grele. Primul este „învățare“ și, ca să înveți, în primul rând trebuie să vrei să o faci. Mult, puțin, trebuie să vină de la tine. Nimic nu merge dacă motivația intrinsecă nu există. Apoi, trebuie să poftești învățare. Nu doar să vrei, ci să ai acea curiozitate mobilizatoare care să te facă dependent de învățare, să vrei mereu și mereu mai mult. Învățarea și reușita sunt ca un drog, trebuie să îi guști adevărata savoare și să muncești să o ai. Satisfacția aceasta nu se obține ușor și mulți copii dau înapoi când văd că e nevoie de multă muncă, din simplul motiv că ei au fost învățați să bată din palme și să li se ofere totul pe tavă. Aceștia nu vor reuși, pentru că ei percep munca în învățare ca pe un imens disconfort și atunci refuză.

Școala online a cernut imediat copiii și s-au detașat cei care chiar își doresc să învețe, devenind chiar autodidacți acolo unde profesorii lor nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor. Dar și acolo unde se caută acea satisfacție a reușitei, copiii știu foarte bine ce au de făcut.

Am avut mari emoții cu începutul clasei a noua și mi-am spus deseori că în viață ai nevoie, pe lângă muncă, și de noroc. Iris ține legătura cu mulți dintre foștii colegi risipiți acum prin toată capitala și modul în care „se face școală online“ este extrem de diferit. Unii fac, alții nu… Însă la noi la școală se muncește. Pe lângă orele ținute după program (senzația mea e că doar  accidental sunt unele care nu se fac, dar n-am ținut evidența), chiar dacă nu au socializat fizic așa cum își doreau, clasa a devenit mult mai unită de când s-a  renunțat la hibrid. Online e mult mai bine pentru ei, dacă nu poate fi complet fizic și și-au făcut grup de studiu după ore. A început încet, cu un trio, apoi s-a extins. Copiii sunt conștienți că nu vor primi feedback 100% pentru teme de la profesor și atunci lucrează împreună. Nu iau temele unii de la alții, ci lucrează independent, apoi compară rezultatele.

Am aflat de încercările lor când a venit să îmi ia tableta grafică. Prima dată mi-a spus că sunt profesori care „îi scot la tablă“ și pot ieși copiii care pot și să scrie. Apoi au început ei între ei să lucreze împreună ca să le dea de cap problemelor mai dificile. Așa am aflat cum se scărpinau oltenește scriind fiecare într-un document pe care apoi îl făceau poștă de la unul la altul. A realizat că ar avea nevoie de un fel de document partajat cu tot grupul, în care să scrie și să vadă toți în timp real, dar la matematică e nevoie de caractere speciale. I-am arătat cum funcționează Jamboard, cum se pot conecta toți și scrie cu tabletele și am văzut-o cum se luminează la față. Asta ne trebuie! Cum ai făcut exercițiul, ori cât ți-a dat, capătă acum noi sensuri. Stau pe conferință toți cu aceeași tablă și își bat capul cu câte o problemă. Au doar 15 ani, știau ce au nevoie, dar mai au nevoie și de ajutor, să afle cum. La ce îi folosește să învețe că o unitate de ram are 1024 biți… și de aceea nu are 10 la TIC, când nevoile lor acum sunt cu totul altele?!

Am avut emoții privind integrarea în colectiv, dar o văd fericită, are cu cine vorbi despre cărți, despre filme și muzică, și-a găsit un grup în care toți trag și vor mai mult.

Școala în sistem hibrid

Punct și de la capăt. Iar la școală

Ziua de miercuri a început cu dreptul. Intrăm în școală, ne dezinfectăm, ne schimbăm măștile, ni se ia temperatura (nimeni nu avea peste temperatura medie din fericire 🙂 ). După toate măsurile de prevenție, ne-am îndreptat spre clasa noastră, dar văd că cei din față se opresc. Ce s-a întâmplat? / Tocmai au ieșit niște copii din clasa noastră și nu au dezinfectat-o.

Noi ce să facem?! Ne-am decis să așteptăm. Din cauză că începusem să vorbim și să râdem, consiliera școlii a ieșit din cabinetul ei, să vadă ce se întâmplă. I-a explicat C. Când a aflat ce clasă suntem, a început să ne laude pentru cele mai mari medii la capacitate, că sigur suntem foarte-foarte deștepți… În final, apare diriginta noastră, ne-a scos pe ușa din spate a liceului cât timp au dezinfectat clasa (adică 5 minute?! cam dubios). De data asta am fost mult mai mulți cei care ne-am dezinfectat băncile…

Mult iubita oră de franceză!

Se sună de intrare și în clasă apare profesoara de germană care ne trimite la altă sală pentru franceză. Ieșim pe ușă, începem să vorbim și după ce am mers o bună parte din culoar, ne-am dat seama că nu știm unde mergem. Cel care era mai în față a zis să încercăm acolo unde am făcut data trecută, adică la laboratorul de biologie. Dar noi trebuia să ajungem la altă sală, despre care nimeni nu știa nimic, dar eram convinși că altcineva din grup știe… Până la urmă am aflat de la doamna îngrijitoare unde este clasa. Ne-a zis să coborâm scările (care scări dacă eram la parter?) și să facem dreapta. Vedem repede și scările care duc într-un fel la un subsol. Vin următoarele întrebări și afirmații: Școala are subsol? Unde-i clasa? Sigur trebuie să coborâm? Eu nu merg în pivniță! 

Ajungem pe un culoar mic, dar lung, și începem să ne învârtim ca titirezii uitându-ne la numerele claselor. În final o auzim pe profa de franceză: Je suis ici (Și am priceput ce-a zis!). Noi suntem cam 10 în grupa de franceză și în momentul în care am văzut clasa, era clar că nu încăpem toți cu distanțare. Profesoara a încercat să ne aranjeze, tu hai în ușă cu bancă, tu mai aproape, dar pur și simplu nu aveam loc. Soluția: să găsim altă clasă. În final tot în laboratorul de biologie am ajuns.

La următoarea oră, a trebuit din nou să ne conecteze colegul meu Ș, profa nu a putut veni la școală. Ne întreba mai mereu dacă cei din clasă aud…. Noi ca niște copii cuminți trebuia să răspundem în cor: daaaaaaa. Trece și ora. 

Următoarea. Unul din profii mei își mai scotea masca când vorbește, nu rămânea în spatele paravanului de la catedră și nu o făcea doar pentru un moment, iar dacă o purta, era doar pe gură. În prima săptămână de școală mi-era nu-știu-cum să-i zic, iar în a doua nu am putut deoarece eram acasă și era mai ales problema celor din clasă. Am vorbit cu diriga și ne-a încurajat să spunem, căci nu au ce să ne facă dacă le atragem atenția, astea sunt regulile.

Și profu intră în clasă. În pauză tocmai ce discutasem cu Ș. că de data aceasta îmi fac curaj și îi atrag atenția, pentru că nu este ok deloc. Vorbisem deja cu o parte din colegi de problema măștii, dar toți ne-am gândit că o să aibă pică pe cel care spune….  Însă cineva trebuia să-i spună. Dânsul scrie ceva pe tablă, eu eram blocată în transcriere, când începe Ș să-mi facă semne și mi-l arată pe profesor, care citea din carte fără mască. Ridic mâna și aștept, aștept… până când se oprește din vorbit și se îndreaptă spre mine… Fără mască!!! În timp ce-mi spunea că acum vine să vadă, mi-am îndreptat mâinile repede în semn de STOP și l-am rugat frumos să-și pună masca la loc. Mi-a răspuns că nu este nicio problemă (și-o pune), doar că nu prea se aude când vorbește cu mască. Vocea mea din cap îmi spunea: Hai să vedem. Mai mulți colegi s-au întors către mine și mi-au făcut semne de ok și aplauze mute când profu era cu spatele. 

După ce l-am rugat să-și pună masca, tremuram toată, chiar scriam tremurat, nu-mi venea să cred că i-am spus și că m-a ascultat! Mai târziu, m-a mâncat să ridic iar mâna ș să răspund la o întrebare (surprinzător – răspunsul era corect), așa că m-a scos următoarea pe mine la tablă. Sunt destul de sigură că mi-a reținut numele, el și toată clasă cred că m-au ținut minte de data asta. La tabla smart avem un singur pix, așa că mi-era mai mult frică să nu mi-l ia din mână (nu face parte din profesorii care se dezinfectează cum ajung în clasă) decât să greșesc. Celorlalți copii care au ieșit la tablă le-a dat de sortat 3-4 termeni, numai mie mi-a dat șapte… Nu cred că se aștepta să și știu, dar am știut. Mda, să fii și cu gura mare și prost nu prea merge… Sper din tot sufletul că nu o să-mi poarte pică, pentru că exceptând masca, este un prof super mișto.

Școala în sistem hibrid

Pauzele…  au fost mai interesante, ne-am ridicat din bănci, dar păstram distanța. C. a încercat să ne învețe un joc: Snap. Nu sunt sigură că l-am înțeles, deoarece nu ți se dau regulile, tu într-un fel trebuie să descifrezi un nume al unei celebrități după pocniturile degetelor celui care-l spune. Am jucat și fazan, am vorbit puțin și cu cei din online. Dar mai mult fiecare a vorbit cu colegul/colega cu care se înțelegea mai bine, în cazul meu M. Încercăm să ne cunoaștem mai bine și să ne distrăm, dar nu prea suntem obișnuiți cu jocuri fără contact.

După ore. Ca de obicei, am mers cu M. până la colțul străzii, iar pe drum ne-am întâlnit cu o altă colegă, C. Deși nu ne cunoaștem foarte bine, mai toți intrăm în vorbă destul de ușor, sunt mult mai deschiși decât cei din gimnaziu. Am început să vorbim despre ce licee știa fiecare că s-au închis și împreună am ajuns la concluzia că liceul nostru ar putea să fie printre ultimele care rămâne „în viață“. De ce? Pentru că nu ne plimbăm dintr-o clasă în alta, nu ne vedem cu ceilalți de la celelalte clase, nu ieșim din clasă… De la alți prieteni știu că aproape toate liceele bune te lasă afară în pauze, ba chiar au bătut palma cu alții de la alte clase… unii au făcut și pinguinul într-o pauză… 

P.S: Tu ce jocuri captivante fără contact cunoști?

De ce trebuie să fie școala online o luptă între tabere?

Stau, mă uit și mă minunez de câte apar în online legate de școală și mi se pare că uneori batem drobul de sare în perete cu atâta zel că devine înfricoșător. De ce nu ne relaxăm puțin, să ne simplificăm viața? Și așa e vai de noi, toate ne lovesc din toate direcțiile…

Școala online. Să fim serioși, nu merge 100%, nu ne place, creează un grad ridicat de disconfort și ieșire din normal. Însă nu avem de ales. Chiar trebuie să ne ambiționăm aiurea, în loc să încercăm să obținem tot ce putem din această situație? De multe ori îi auzeam pe părinții mei – fă-o, că nu cere de mâncare. Adică, dacă efortul e minim, de ce să nu faci un lucru bine și preferi să îți bați joc?

Sunt părinte și sunt profesor. Sunt în ambele tabere. Mă doare când văd că eu mă dau peste cap pentru copiii altora și copiii mei sunt tratați în bătaie de joc. Dar îmi spun mereu că vreau să fiu eu exemplu pentru ceilalți, căci nu ai cum, muncind serios, să nu ajungi, chiar și mai târziu, la rezultate.

Materialele trimise online copiilor

E o poveste lungă cu materialele trimise online. Să faci o poză „bună“ înseamnă multe: să fie luminată toată, să nu fie mișcată, să nu fie galbenă sau neagră, să nu fie în perspectivă. Nu mai spun că o poză proastă îți mănâncă pe pâine tonerul imprimantei… Ani de zile am primit în gimnaziu teme pe whatsapp, am prelucrat poze ale paginilor în perspectivă, să le aduc în același plan, am tăiat decor și le-am luminat. O muncă nebună.

Ca profesori, le cerem copiilor să aibă caietele și cărțile îmbrăcate, să nu aibă pete de mâncare pe temă. Cam ce credeți, dragi colegi, că transmite despre fiecare dintre noi o poză făcută în silă unei pagini aruncate pe tastatură sau o imagine pixelată de nu o poți citi, darămite rezolva? Credeți-mă, aceeași lipsă de respect pe care o reproșați voi elevilor voștri!

E de bun simț când trimiți un material de învățare să o faci în așa fel încât să nu împiedice cu nimic copilul în lupta pe care o are de dat cu cerințele de pe pagină. Cât de greu e să scanezi o pagină dintr-un caiet? Da, durează mai mult decât să faci repede o fotografie la becul din cameră. Dar e ca și cum te-ai duce îmbrăcat la școală căzut din dulap față de sculat din pat. Cum vreți să învețe elevii să fie atenți la detalii, să tindă spre lucrul bine făcut, dacă exemplul pe care îl dați e că „merge și așa“?

Materiale obligatorii

Aberațiile nu se opresc aici. Faci lecții online, spui copiilor că au nevoie de X material. Să îi anunți azi și să îl ceri mâine, în condițiile în care toate librăriile au anunț pe prima pagină a site-ului că sunt întârzieri la livrare din cauza numărului mare de comenzi, mi se pare absurd. Însă… dacă tot faci online și le dai copiilor temă din acel caiet, chiar îți cade mâna să le și scanezi pagina? Ce vrei să demonstrezi cu atitudinea aceasta?? Cum poți să îl cerți că la libraria X a durat 15 zile să îi trimită comanda și a văzut când a deschis coletul că nu avea caietul pe stoc?

Verifică site-ul editurii, unii dau primele pagini gratis, dă-le linkul copiilor, ajută-i… sau nu le cere nimic cu titlu obligatoriu. Acum, serios, după ce că duc pe umeri o greutate pe care nimeni dintre noi nu a fost silit să o ducă la o asemenea vârstă, îi mai și certăm că nu se comportă impecabil?

Întâlnirile online

Credeam că e simplu, că avem nițel antrenament și deschidere. Însă cu cât plec mai mult urechea, cu atât îmi dau seama că unii suntem duși tare cu pluta pe coclauri.

Clasa e în sistem hibrid, jumătate sunt online. Un copil se îmbolnăvește și nu mai poate veni fizic la școală, însă nu este primit în grupa online pe motiv că… el are „scutire“. Doamne,iartă-mă, dar la ce nivel de prostie am ajuns? Sau de indiferență față de munca pe care o facem?? În loc să ne bucurăm, ca profesori, că un copil își dorește să învețe și vine el către noi, îl respingem?? În loc să profităm de părțile bune pe care le are școala în acest sistem hibrid, ne încăpățânăm să ne batem joc de ea?? Sunt conștientă că unii dintre cei încasează leafa ca profesori nu pot fi și numiți astfel, dar, cu ce te deranjează o astfel de situație?

Ajung să cred că ne merităm soarta și mi se pare că ar trebui să avem un sejur la balamuc, să ne tratăm un pic, să revenim un pic mai calmi și mai dornici să trecem cu bine peste toate. Dacă aveți exemple „mai bune“ ca ale mele, le puteți adăuga mai jos. În fond, și țăranul s-a întors la soția lui după ce a văzut câtă prostie e pe lume…

scoala online pandemie

Elev la școala online

Pentru hibrid ne-am împărțit în două grupe, cum am spus deja săptămâna trecută. Grupa 1 a mers în prima săptămână la școală, iar în a doua a stat acasă. Distracție și mai mare cu noul sistem de învățare online…

Pe scurt:

Luni. La religie am înțeles că nu s-au putut conecta. Eu nu particip, așa că nu este treaba mea. La TIC  nu prea se auzea, iar profesoara dicta în draci și schimba slide-urile la fel de repede; la matematică nu a venit profesorul (o problemă cu orarul, se pare). La fizică a fost distracție maximă: profesoara ne întreabă pe toți dacă am înțeles, din online a răspuns o fată cu un da mai timid, iar profesoara s-a apropiat de monitor și ne-a spus că fețele noastre spun tot, așa că ne-a mai explicat o dată. Ora de română mi-a plăcut foarte mult, sincer mi s-a părut că am răspuns mai mult cei din online.

Ce nu înțeleg eu este de ce profesorii ne lasă cu camera înspre catedră și fereastră în loc să ne lase să-i privim pe coleguții noștri dragi. Le-am recunoscut după voce pe două fete din a doua grupă, Mi. și R., dar atât. Cam asta este interacțiunea dintre cele două grupe… Bine, oricum mai vorbim și pe grupulețul de whatsapp, dar nu prea poți să o consideri ca „socializare”.

Marți. Mai mulți profesori au impresia că noi, cei de acasă, nu vrem să participăm la ore și că nu ne interesează. De exemplu, profesoara de biologie a intrat în forță cu ascultare la cei din online (celor din clasă nu le-a adresat nicio întrebare). Nu am înțeles de ce ne-a întrebat despre personalități importante în biologie (nici nu mi-am dat seama că trebuie să notez așa ceva), dar mă bucur că nu m-a „ascultat“ pe mine. A, și conexiunea mea la internet a avut puțină pică pe profa, a trebuit să reintru în meeting de cel puțin patru ori, iar de două ori mi s-a întrerupt fix când răspundeam. La ultima oră am descoperit un lucru… pot face printscreen la slide-uri (am fost nevoită, din cauza maratonului în care se credea profesoara, căci nu apucam să scriu).

Miercuri și joi. Am reușit să ne conectăm la toate orele cu chiu, cu vai, un coleg din clasă a ajutat profesorul cu zoom-ul și ne-a și făcut cu mâna. Am descoperit că nu putem ieși la tablă… Chiar dacă avem tablă smart și teoretic putem scrie pe ea, ar trebui s-o facem cu mouse-ul. Dacă eu scriu hieroglife cu pixul, cu mouse-ul nici nu vreau să mă gândesc…

Vineri. Cea mai tare zi dintre toate… din cauza alegerilor, profesorii au predat de la ei de acasă. Profesorul de matematică a încercat să ne scrie pe un flipchart, dar la o imagine cam pixelată și o lumină mai slabă în cameră (care de asemenea se reflecta în foaie)… nu prea se vedea. După o mică discuție pe grupul clasei, un coleg i-a spus că nu se vede bine. Ce-a urmat? O serie de „mai sus“, „mai jos“, „mai la stânga“. Ce oră interactivă de matematică!

La ora de muzică a fost la fel de interesant. Din fericire nu am cântat, doar am spus cam ce simbolizează un cântec împreună cu alți colegi. Unul dintre cei care aveau aproape mereu camera și microfonul oprit a fost întrebat dacă a fost vreun cuvânt pe care nu l-a înțeles, a răspuns că nu, apoi a fost întrebat ce înseamnă ciocoi. Dacă nu știați, e ceva asemănător cu ciocănitoarea…

scoala online pandemie

Concluzii

O să încep cu părțile bune. Am vorbit mai mult ca oricând cu cei din grupa mea, căci până ne conectau trebuia să facem și noi ceva. De asemenea Ș. și M. m-au salvat de la o zi plictisitoare de școală, ne-am dat chiar și mesaje vocale, am râs până a început să mă doară burta. Bineînțeles, nu am vorbit (foarte mult) în timpul orelor, un mesaj-două acolo, să mai destindem atmosfera.

Am ajuns să ne cunoaștem mai bine între noi și am realizat ce colegi mișto am. Acum mai trebuie să-mi cunosc și cealaltă jumătate din clasă.

Nu mai mor de cald, este mult mai lejer fără mască. Și nu mai trebuie să stau să-mi asortez pantalonii cu bluza, pot sta în cei de pijama.

Părțile rele: se pierde conexiunea, profesorii se mai depărtează de microfon și nu se aude, avem dificultăți la sharescreen. Puțini stăm cu camera pornită, așa că ai mei colegi au devenit niște ecrane negre. Mi-am ținut camera pornită mai mereu, iar cei care în mod normal o aveau închisă o mai deschideau când li se cerea. Sunt destul de sigură că nu toți cei care sunt în meeting conectați sunt aici și cu mintea.

Nu putem ridica mâna pentru a răspunde, adică putem, dar nu știu cum ar trebui un profesor să se uite și la cei de acasă și la cei din clasă. Așa că ori vorbești, ori rămâi mut acolo. 

Uneori nu aveam timp de pauză pentru ne chinuiam să ne conectăm.

Am prea multe elemente în jur care îmi distrag atenția, de fapt unul: fratele meu. În primul rând, împărțim aceeași cameră, iar el nu vrea să se mute în sufragerie (cu argumentul că este și camera lui). Râde la orele mele, a râs mai ales la franceză. Când vorbește la telefon, eu nu mai pot să răspund sau să pun întrebări la oră pentru că vorbește el. În final am ajuns la o înțelegere, a observat vineri că și el are nevoie de liniște la orele lui online.

Majoritatea profesorilor interacționează cu toți elevii, dar avem câțiva care zici că după ce ne conectează uită de noi. Când au întrebat dacă totul este clar, iar cei din online am spus  nu, nu prea, profesorul și-a continuat liniștit lecția.

După ziua de vineri am realizat că orele online se pot desfășura cât timp profesorii au cu ce.

Să închei cu o scurtă întâmplare amuzantă. La ora de fizică i-am dat mesaj lui Ș., dacă noi nu am putea „ieși“ la tablă dacă avem mousepad, referindu-mă de fapt la tableta grafică a mamei. În momentul în care mi-a explicat ce este de fapt mousepad-ul și că nu mă ajută la nimic, m-a bufnit râsul, a trebuit să-mi opresc câteva minute camera, dar mi-am revenit.

În final, poate o să spuneți că nu-mi convine nimic. În clasă nu e bine, dar acasă e mai acceptabil; dacă am fi toți conectați online sau toți în clasă, ei, atunci ar fi ceva ce mi-ar conveni. La școală suntem prizonieri, iar acasă suntem niște surzi.

P.S: Profu’ de sport tocmai ne-a anunțat că la ora lui o să facem dans, atât cei de la școală, cât și cei de acasă. Voi cum desfășurați ora de sport?

 

 

Prima zi: elev la liceu

Bun, prima zi adevărată de liceu. Ignorăm ziua de luni, ne-am întâlnit doar în curtea școlii, să începem cu ziua de marți. Sunt în prima grupă, așa că am fost fizic la școală. 

Hai mai devreme la liceu… Luni diriginta ne-a anunțat că marți ne așezăm în bănci cum vrem să rămânem tot anul, ceea ce este destul de important pentru un elev, așa că mai mulți dintre noi ne-am gândit să venim mai devreme pentru a ne alege un loc. Pot să spun că ne-am gândit prost! Ca să intrăm în școală a trebuit să așteptăm să iasă toți copiii de dinaintea noastră, să se dezinfecteze etc. Fiind prima zi, nu se știa exact cât durează… și a durat ceva. Iar după ce au terminat ei, a venit rândul nostru. După strigăte înfiorătoare de luptă „Păstrați distanța!“, „Treci pe rândul celălalt!“, „Nu mai vorbiți așa de aproape!“, „Nu bateți palma!!!“, am ajuns și în clasă. Paravane peste tot, în fiecare bancă, aduceau a cuști, iar cu noi așezați în bancă, clasa aducea a grădină zoologică. Una cu animale foarte triste… 

Prima oră – franceză. Nu știu voi, dar franceza mea este foarte… nu este – pe scurt. Profesoara intră, se prezintă în română, apoi începe să vorbească fluent franceză, ca în telenovele. După un „peo peo la sheson ma“ și tot așa (încerc să reproduc ce am auzit, nu am înțeles nimic), profesoara a realizat că suntem.. lemn. Nada. Ne-a întrebat în ce limbă am prefera să vorbească, la română nu s-a auzit nimic, dar când a spus „sau franceză“, N. a răspuns cu un glas agitat că am prefera în română. Ne-a rugat să ne prezentăm… Ăla eu, ăla eu, a numit ea pe cineva. M-aș fi oferit, de prezentat știu totuși să mă prezint, dar ne punea câte o întrebare în franceză… iar dacă tot ce înțelegi din întrebare sunt doar niște sunete, nu e bine. O fată a răspun cu un „Si“ spaniol, iar un băiat, după o lungăăăăă pauză în vorbire s-a decis să spună „Non“. Dacă nu știi despre ce este vorba mai bine spui nu, nu-i așa? Bine, eu aș fi răspuns cu comme ci comme ça…

Ca să ne conectăm cu cei de acasă ne-au trebuit doar vreo 20 de minute, pentru că am avut ceva defecțiuni tehnice. În final colegul meu Ș. a intervenit.

Trecem mai departe. Istorie – nimic interesant, profesoara super drăguță.

A treia oră… Imaginați-vă că se sună de intrare și primiți un mesaj pe grupul clasei alături de un link pe zoom: intrați toți, profesoara de română este în concediu medical. Noi ce să facem? Nu toți aveam zoom pe telefon, în plus se făcea și microfonie… Ș. s-a dus să se conecteze de pe calculatorul aflat în clasă. Îl deschide și, ce să vezi, ne trebuia o parolă. Propun să chemăm pe cineva.. O fată a zis să meargă unul dintre noi la secretariat să ceară parola. Mă ridic în picioare și spun că merg, când realizez că nu aveam nici cea mai mică idee unde este secretariatul.. Întreb cine știe, până la urmă o colegă a mers cu mine.

Intrăm amândouă în secretariat. Bună ziua! salutăm noi. Doamnele de acolo se uitau extrem de ciudat la noi, așa că am continuat. Avem o problemă de logare la ora de română, nu știm parola de la calculator. / Nu este profesoara în clasa? / Mmm.. nu, este în concediu medical. Știm să ne conectăm, dar avem nevoie de parolă.

S-au mirat, dar până la urmă o doamnă a venit și ne-a scris parola (mai târziu am aflat că era doamna directoare). De acolo Ș. și N. ne-au conectat la oră, au pus pe tabla smart ca să vedem toți și asta a fost partea tehnică. Profesoara ne-a rugat să ne prezentăm, a început cu cei care erau acasă, deoarece era mai ușor, apoi a încercat să continue cu noi. Fata din prima banca a reușit, deoarece era foarte aproape de calculator și se auzea. Ne sugerase să venim pe rând pe scaunul apropiat de microfon, dar după a realizat că nu putem, nu avem voie să atingem aceleași suprafețe. A încercat și N. să se prezinte, stătea într-un fel aplecat pe vine în timp ce vorbea, ca cei de acasă să-l audă și să-l vadă. Profesoara ne-a spus că este penibil și că probabil o să ne prezentăm săptămâna viitoare, când e rândul nostru să stăm acasă.

A patra oră. Tot română. În pauză, pc-ului i-a venit ideea să se închidă singur, nu s-a gândit la noi… Așa că am mai făcut un drum până la secretariat. De data aceea ne-au dat parola direct, în caz că mai avem nevoie, să nu se mai plimbe cineva toată-ziua-bună-ziua. 

Scriu parola, mă dezinfectez, deoarece tastatura era atinsă și de către alte persoane, și-l rog pe Ș să preia ștafeta și să ne conecteze.

Fiind a doua oră, a fost o oră… normală. Doar că cei de acasă nu ne mai auzeau foarte bine pe noi. Așa că profesoara de română a venit cu o idee. Pentru DA ridicați mâna, pentru NU o mișcați. Și ne-a întrebat dacă mai putem, dacă avem voie în curte și tot așa. Mă gândesc dacă să învăț limbajul semnelor, s-ar putea să se dovedească util…

Informatica. Aici ne-am descucat, ora s-a desfășurat binișor.

Biologie… Distracția începe din nou. Profesoara pare super de treabă, dar este mai în vârstă. Încerca să se conecteze cu whatsapp-ul de pe telefon la calculator ca să le trimită link-ul.. Și a dat search pe google pentru opțiunea web, a intrat pe wikipedia care descria whatsapp-ul… în final am rezolvat-o, a intrat pe zoom. Apoi a trebuit să stea să le dea accept, dar nu înainte de a verifica că sunt elevi de la noi din clasă, nu toți aveau numele de familie trecut, așa că unde avea doar prenumele ne întreba „este în clasă cu voi?“ După un răspuns afirmativ, se mai întreba o dată, ca să fie sigură. Înțeleg de ce face asta, mulți străini intră si strică orele. Dar dacă mie mi-ar lua vreo 5 minute să-i verific pe toți și să le dau acces, gândiți-vă cam cât îi ia cuiva care nu folosește tehnologia în viața de zi cu zi… altă oră pierdută!

Geografie… Pe scurt, nu am putut să facem ora și cu cei de acasă, din cauza defecțiunilor tehnice.

Concluzii

Profesorii de la liceu nu se compară cu cei de la gimnaziu, sunt foarte înțelegători. Când am răspuns greșit la geografie, profesoara nu m-a făcut să mă simt prost că nu am știut răspunsul, pur și simplu m-a corectat și cred că pe sub mască mi-a și zâmbit. Din cei pe care i-am întâlnit, niciunul dintre ei nu mă sperie, poate puțin cea de franceză, dar ne-a transmis că va încerca să ne ia de la început.

Diriginta. Cred că am noroc chior la diriginți. În gimnaziu am avut-o pe doamna profesoara de română, care ne asculta toate fițele și figurile noastre și ne ajuta cum putea. Diriginta de la liceu ne-a spus că, indiferent de ce boacănă facem, dacă-i spunem toată povestea, tot adevărul, mereu există o cale prin care poți s-o scoți la capăt, trebuie doar să recunoaștem. Putem să venim la ea cu orice în orice formă mesaj/apel/față în față (sau mască în mască).

Pauzele. Nu credeam că o să spun în viața mea asta, dar sunt oribile. Nu ai voie să te ridici din bancă, dacă ai și mască și plexiglas, nu poți vorbi cu colega din fața, pentru că nu te aude. Am încercat cu fata din fața mea, M., și nu ne înțelegeam. Ca să te auzi, trebuie să ridici destul de mult vocea, așa că pa-pa private discussion. Câteva vorbe schimbate cu Ș si M și cam atât. În unele pauze, șefa de grupă mai încerca să facă conversație, nu prea mergea, nu ne cunoaștem. În pauze noi vorbim mai puțin decât în timpul unei ore…

În final. Înainte de începerea școlii eram pro-venitul fizic, acum realizez ca este o mare nebunie. Ori ne tii pe toți acasă, ori ne trimiți pe toți la scoala. Altfel nu merge. Am o întrebare pentru cei care au elaborat planul cu scoala hibrid: cum vreți să stau 6 ore pe un scaun? Ce doriți să fac acolo? Să număr secundele care trec? Hai sa zicem că poate la ore v-ati gândit (dacă se poate numi gândit). Dar sincer, câți elevi credeți voi că veneau la școală doar pentru a învăța? În plus, sunt destul de sigură că am citit undeva că statul pe scaun nemișcat era o metodă de tortură… Spun cu toată sinceritatea că nu mai vreau la școală fizic, hai online. Nu mai vreau să vorbesc cu colegii doar înainte și după școală. Liceul nu mai are atmosfera care trebuie. Sunt copil, chiar dacă sunt mai mare, asta nu înseamnă ca pot să stau atâta nemișcată.. Eu sunt curioasă doar ce fac cei mici… Cum am spus, nu știu cine a gândit acest plan, dar nu l-a gândit.

A și încă ceva: v-ati gândit că plexiglass-urile au o suprafață care reflectă lumina? Iar tu când te uiți la tablă și teoretic ar trebui să citești fără probleme ce se scrie acolo, te vezi pe tine, o ființă minunată, decorul din spatele tău și pe ceilalți. Da, înțeleg ce se scrie, dar mă dor ochii îngrozitor, iar pentru cei care mai au și alți colegi în fața lor, trebuie să se uite prin plasticele lor, prin reflexiile lor… la asta nu v-ați gândit, dragi din minister?

Ore de 40 de minute. Ce puțin 5 minute se pierd pe deschiderea zoom-ului, încă 5 pentru transmiterea link-ului, mai adăugați și pentru verificarea identității ca să nu te trezești cu Nenea gică la oră, apoi întrebările „Se aude?“, „Vedeți?“ și tot așa. Avem noroc că este liniște și nu avem nebuni în clasă… altfel o să ajung la celelalte materii la același nivel cum sunt la franceză.

P.S: Învățați cât mai mult cu fiecare ocazie, acum e pe apucate.

P.P.S: Cum a fost prima zi de școală? Ca părinte/profesor/elev?

Calendarul naturii, când copiii cresc…

Calendarul pe care l-am făcut anul trecut pentru clasa pregătitoare și-a făcut datoria din plin în cele aproape șapte luni petrecute la școală. Dacă la început era mai greu să potrivim zilele, ori datele ne mai dădeau bătăi de cap, de prin noiembrie se obișnuiseră cu el, fiecare grupă care era „de serviciu“ își făcea datoria cu asupră de măsură, ba se mai încingeau și mici meciuri pe motiv că x a schimbat două și eu niciuna. Clemele de rufe cu poză au avut exact efectul pe care l-am intuit și, dacă ar fi după mine, l-aș păstra exact la fel și anul acesta.

calendarul naturii

Dar… începem școala sub auspicii sumbre, obiectele utilizate în comun trebuie limitate și a răsfoi calendarul nu mai e o opțiune. Așa că am refăcut macheta și intenționez să îl folosesc în varianta în care este completat cu markerul. Sunt mari acum, știu și numerele până la 31, le pot scrie. Data, luna și anul le completăm, ziua din săptămână o încercuim, la fel și anotimpul. Zilele săptămânii le-am trecut sub formă de simboluri. Pentru prognoza meteo vom desena, având ca model cartonașele de anul trecut. Știu că le-au îndrăgit foarte tare căci am tot lucrat apoi și le imitau destul de bine. Am păstrat și termometrul, mai mult de dragul amintirilor când se dezbătea intens dimineața dacă e „frig“ sau „friguț“ și îmi doresc ca de anul viitor să am unul real la clasă care să împace și capra, și varza… anul acesta e cam devreme pentru ei.

Pentru rubrica de prezență mă gândesc să pun fotografiile lor, cu numele mic, iar în caseta mică albă să notăm un „A“ dacă este absent. Am rugat deja părinții să îmi trimită o fotografie pe care vreau să o folosesc și la personalizarea celorlalte materiale – manuale și caiete – și recunosc că le aștept cu nerăbdare, deja mă uit la cele primite, sunt atât de schimbați! Nici nu vreau să mă gândesc cât au crescut… Îmi e dor de ei și mi-aș fi dorit să îi pot îmbrățișa.

Din păcate, calendarul nu se va mai completa în echipă, ca până acum. Un singur copil cu markerul propriu, eventual cineva din bancă să îl ajute la nevoie. Mă gândesc ca ordinea în care îi așez pe panou să fie și cea în care vor completa. Primul scrie, al doilea validează, a doua zi al doilea scrie, al treilea validează și tot așa. Nu pot încurca… căci sunt deja așezați pe panou. Caut idei și îmi dau seama că toate lucrurile care le făceau plăcere la partea aceasta de organizare a activității sunt anulate.

Încă nu am nici cea mai mică idee cum voi modifica tot ceea ce am muncit la capitolul organizarea clasei. Delegasem o mulțime de responsabilități și începusem să fac chiar progrese. Acum nici nu mai poate fi vorba de ridicat din bancă! Nici nu vreau să mă gândesc cât îmi va lua să le dau caietele… să împart eu fișele… dacă nu mai pot ruga echipa de serviciu să îmi dea o mână de ajutor 🙁 . Și ce fac cu rechizitele din cutiile personale?! Cât îmi va lua, să se ducă pe rând la cutie să ia ce au nevoie, plastilina de exemplu? O soluție ar fi ca dimineața, când ajung, să își aducă fiecare cutia lângă bancă, iar la plecare să o ducă la loc. Pe rând, normal!

Ah, și plecarea… alt coșmar! Grămadă prăvălită la cuier, hăinuțe stau unele peste altele! Chiar, e safe să le punem așa? Dacă nu mai avem voie să împrumutăm obiecte, înseamnă că nici să le punem una peste alta nu e… Ce facem? Punem hăinuțele pe spătarul scaunului? Numai pe-astea nu le mai adunam de pe jos când se vor plictisi în pauze și încep să se foiască…

Sunt atâtea mărunțișuri la care nu m-am gândit… și nici nu mă trage inima în condițiile actuale!

În schimb, poate că, dacă mergem înainte cu școala online, e o idee să pun imaginea într-un fișier editabil la care au toți acces și să îi las să modifice chiar și atunci când avem lecțiile online. Mai jos am făcut un test cu Google-Drawing, pentru că vom avea la școală G-Suite și ar fi foarte ușor să manevrăm documentele. Și dacă competiția pe tema „cine modifică calendarul“ se aprinde prea tare, pot crea o copie pentru fiecare să se joace în liniște. Am păstrat cartonașele, ar mai trebui să adaug câte o poză pentru fiecare copil și devine un joc simplu de drag-and-drop. A, și ca să nu ne ia durerea de cap, numărul zilei din calendar l-am pus ca text editabil, mi se pare cel mai ușor.

Voi ce planuri aveți cu calendarul naturii la clasele mici?

Edit: Deoarece am fost întrebată, realizez la cerere variante personalizate pentru calendarul ce poate fi completat cu markerul. Lăsați un mesaj mai jos dacă sunteți interesat/ă.

Emma Pass: Ghid de supraviețuire pentru profesorul „hibrid“

Am obosit și am ajuns să trag de mine. Dacă în loc de temperatură mi-ar măsura entuziasmul, m-ar trimite la morgă direct după nivelul înregistrat. Totuși încă sper. Nu mai vreau să aud nicăieri că formarea profesorilor e prioritară, am intrat pe site la CCD-București, mai toate cursurile sunt cu plată, nu gratuite, cum ar fi normal. De ce nu putem să le plătim cu vouchere de vacanță?! Oricum nu le-am folosit… mă rog, nu mai contează, ideea e că am început să selectez și din mediul online conferințele care par a avea ceva de spus și să închid rapid acele sesiuni unde mi se pare că se bat câmpii cu stil. Și timpul meu e prețios.

Am ales săptămâna trecută să particip la maratonul Google și nu regret, căci atât de atentă nu am fost de multă vreme, și asta nu doar pentru că era în engleză. Emma Pass, unul dintre vorbitori, a făcut „cadou“ participanților The Hybrid Teacher. Survival Guide pe care îl puteți descărca dacă dați click pe titlu. Aveți câteva etape de citit până ajungeți efectiv la pdf, menționarea drepturilor de autor, dar vă garantez că merită. Pe scurt, autoarea este profesor într-o școală care folosea modelul hibrid cu mult timp înainte de pandemie și explică destul de detaliat cum funcționează acesta, dar și cum s-au adaptat la învățarea online. Deși avem multe de învățat, puține se pot aplica și la noi, căci elevii lor au dispozitivele și la școală… sunt obișnuiți să lucreze astfel în grup încă din clasele mici.

Sunt câteva lucruri care mi-au plăcut enorm. Primul, povestește cum organizează o activitate online, care sub nicio formă nu intră în cele 30 min. ce se speculează pe la noi – asta dacă vrei cu adevărat să faci ceva. Citind, m-am simțit de multe ori ca elevul acela lăudat de doamna care primește bulinuțe cu smiley, căci îmi confirma de destule ori că am intuit ce trebuie online. Iar acolo unde nu am reușit, am găsit idei și sugestii de îmbunătățire. Tot ghidul este plin de linkuri și sugestii de aplicații ce pot fi folosite la clasă, de la unele banale, doar să atragă atenția copiilor – cum este transformarea mouse-ului în diverse personaje în timpul prezentării – până la modalități de proiectare a activităților interactive. Pentru că lucrează cu copii de gimnaziu, a acoperit o sferă mai largă de lucruri pe care le pot face elevii online și nu am putut să nu îi invidiez puțin pe cei care au dincolo de ecran copii care știu și pot mai mult decât să-și pornească/oprească microfonul.

Am realizat că, pe lângă clasicele „reguli ale clasei“ trebuie să fac, oficial, unele pentru clasa online, și aici intră neapărat manevrarea microfoanelor, pe on doar când ești solicitat să vorbești. Aș adăuga, dintr-un alt curs, înlocuirea scaunelor clasice de birou, cu roți, cu unele normale, fixe, în timpul orei, astfel încât să nu se distragă singur. Aștept cu nerăbdare noutățile de la Google Meet, opțiunile de „ridicat mâna“, prezență, lucru în grup și am o sumedenie de detalii la care să mă gândesc până începe școala!

Mi-a confirmat ceea ce simțeam și eu: procesul de evaluare online e un eșec, aceasta trebuie să aibă loc la școală, fie pe intervalul în care grupa e programată, fie creat special. De acasă… ori nu le punctezi… ori îi „crești“ formându-le o valoare reală de corectitudine astfel încât să nu trișeze. Pe buneee… despre ce vorbim? Părinții elevilor noștri nu doar că suflă răspunsurile, ci scriu și temele și cu mâna lor… Dar să mai fie vorba de un calificativ/o notă de trecut în catalog?!

O altă idee super-faină este cea a cursurilor de utilizare a dispozitivelor și aplicațiilor, realizate la începutul anului și cu elevii, dar și cu părinții care îi asistă, iar pentru acestea chiar sugerează o clasă pe G-Class pe care toți să o folosească la nevoie pentru a cere ajutor. E ceea ce îmi doream și eu, măcar o dată, să pot prezenta părinților platforma școlii – sunt încântată că vom avea G-Suite – și modul în care ne vom organiza. Da, știu, mergem să sărbătorim pacea și eu mă pregătesc de război, dar nu cred că miracolul întoarcerii la școală va dura prea mult.

La final, face un inventar al modelelor hibrid pe care școlile din toată lumea le au la dispoziție pentru această toamnă și l-am regăsit pe cel care mi se părea și mie cel mai logic – alternarea săptămânală a grupurilor. Nu știu în ce măsură mai e o soluție când după-amiaza în sala de clasă intră alt grup de copii… însă această variantă e considerată cea mai bună pentru scăderea numărului de îmbolnăviri și nu cea care alternează zilnic copiii.

Cu ce să închei? Chiar dacă nu considerați că stăpâniți limba engleză la nivelul unei lecturi fluente, încercați. Google Translate vă poate fi de ajutor, acolo unde ideea se lasă greu înțeleasă. Dar până acum, prin ceața prin care bâjbâim de niște luni, e cel mai organizat material pe care l-am văzut.

Apropo de „văzut“, poate aveți propuneri…

Draft Ordin emis in temeiul Legii de modificare a Legii nr.1/2011 si a Legii nr.55/2020 – ORDIN pentru aprobarea Normelor privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în unitățile de învățământ în perioada pandemiei COVID-19

Contact: Nica Bogdan | Tel: 021.3072.667 | Afisat de la 18-08-2020 pana la 28-09-2020

DRAFT ORDIN EMIS IN TEMEIUL LEGII DE MODIFICARE A LEGII NR. 55.2020 ȘI A LEGII NR. 1.2011

DRAFT ANEXA | DRAFT ANEXA 1 LA ANEXA  |  DRAFT ANEXA 2 LA ANEXA | DRAFT ANEXA 3 LA ANEXA

Observatiile si propunerile privind proiectul de act normativ pot fi transmise pe adresa: propuneri@ms.ro,
Termenul limita pana la care se pot face propuneri este cea de a 10-a zi de la data introducerii pe site a textului proiectului de act normativ

Sursa: http://www.ms.ro/2020/08/18/draft-ordin-emis-in-temeiul-legii-de-modificare-a-legii-nr-1-2011-si-a-legii-nr-55-2020-ordin-pentru-aprobarea-normelor-privind-instituirea-de-masuri-sanitare-si-de-protectie-in-unitatile-de-invatam/

telefoane incuiate scoala

Școala online „pentru toți“ a eșuat deja

Pe principiul românesc „nu mi se întâmplă mie“, foarte mulți din cei cu care ajung în contact sunt siguri că începem școala în clasele noastre tradiționale. Nu știu pe ce se bazează, dar și dacă începe, mai mult decât să o sfârșim la fel de repede nu cred că apucăm. Poporul român a avut de-a lungul istorie un noroc chior și tare mi-e că de data aceasta i se va înfunda…

Școala online opțională, cea din martie până în aprilie, a ridicat la timp niște probleme, mai ales tehnice și de acces. Mulți s-au bătut atunci cu pumnul în piept că toamna nu ne va lua prin surprindere, toți elevii vor primi, dacă nu au, un dispozitiv de acces la internet. S-au anunțat licitații, frunzele încep să pălească și copiii tot nu au acces… scenariile vehiculate sunt dintre cele mai „optimiste“, emitem live din sala de clasă sau asigurăm materialele pentru învățare asincron. Însă oricum ar fi, copiii au nevoie de aparate.

Ieri primesc de la una din prietenele mele modelul cererii pentru solicitarea unui dispozitiv…

DOAMNĂ DIRECTOR,

Subsemnatul___, în calitate de părinte / ocrotitor legal / altă calitate : ________, al elevului /elevei___________ , inmatricula/inmatriculata in clasa _______, an școlar 2020 – 2021 la ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. .XXXX , SECTOR X, BUCUREȘTI , solicit ,prin prezenta , acordarea spre folosință gratuită a unui dispozitiv electronic cu conexiune la internet, prevăzut de Programul Național ”Școala de acasă”.
Cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declaraţii , declar pe proprie răspundere că noi, în calitate de părinți/ocrotitori legali nu deținem niciun dispozitiv electronic cu conexiune la internet. Precizez că nici fiul/fiica noastră nu deține în folosință personală niciun dispozitiv cu conexiune la internet. Datele mele de contact sunt urmatoarele: Domiciliul în localitatea________,sectorul __, strada_______,nr._____, bl.___,et.___,ap.__, telefon:___,e-mail_____, Sunt de acord ca datele cu caracter personal să fie folosite la întocmirea bazelor de date care vor cuprinde beneficiarii Programul Național ”Școala de acasă”.

Data_______________ Semnatură solicitant_______________

M-am uitat și nu am știut ce să cred. Ce înseamnă dispozitiv? De ce nu au definit…? Și televizorul e conectat la internet, nu mai zic de telefoane… Dacă mă gândesc, chiar și mașina de spălat… Dar să presupunem că e o scăpare și dispozitiv înseamnă tabletă, laptop sau desktop, căci telefonul nu poate fi considerat dispozitiv de învățare. De ce condiționezi să nu existe niciunul? Nu are fiecare elev dreptul de a primi un dispozitiv de conectare? Sau egalitatea, în drepturi cel puțin, nu e pentru toată lumea?

O familie cu 3 copii, în care mama are telefon și cam atât, să spunem că primește o tabletă. Cam care ar trebui să fie programul școlar al celor trei ca să o poată utiliza în comun? În condițiile în care, se presupune, vom avea lecții live de la școală… Dacă toți trei învață dimineața, cine are prioritate? Și dacă ar fi compatibile programele, nu ai nevoie doar să vezi lecția, mai ai de făcut și teme…

Dacă în familie lucrează și un profesor, care să țină calculatorul ocupat și cu lecții, dar și cu pregătirea lor, de dimineață până seara, situația devine din ce în ce mai tragică. Sunt sigură că mulți își vor asuma falsul în declarații, cu toate prevederile menționate în declarație ale codului penal, dar este posibil ca încă un dispozitiv să nu rezolve problema accesului de acasă. Îmi e teamă să întreb ce se va decide în ceea ce privește dotarea sălilor de clasă, situație pe care onor-ministerul a cerut-o școlilor și pe care astăzi ar trebui să o aibă. Existența unui calculator în sală nu înseamnă și capacitatea acestuia de a susține o activitate online. În ce mă privește, mă bucur că mi l-am adus acasă pe cel cu care dotasem clasa și sunt hotărâtă să-i semnez certificatul de deces chiar dacă „mortul“ încă mai tresare un pic.

Dacă pentru copiii mei pot să consider că am un laptop și o tabletă, dragul meu angajator să ia în calcul că profesorul din mine nu are. Și dacă vrea să țin lecțiile în stream din clasă sau de-acasă, să se gândească să îmi pună la dispoziție ceea ce am nevoie. Bătaia de joc trebuie să înceteze, înțeleg că fiecare lasă de la el, contribuie cu ce poate, însă toate au o limită. “Fool me once, shame on you. Fool me twice, shame on me. Fool me three times, shame on both of us.” Chiar trebuie să încetăm să ne mai jucăm de-a școala și să recunoaștem ori că suntem depășiți și nu ne pricepem, ori să trecem la muncă.

Școala online înseamnă câteva lucruri de bază:

  1. Dispozitive de acces (unde stăm jalnic și probabil după analiza aceea din luna mai și-au dat seama că nu au destule nici cât să acopere câte unul de familie).
  2. Acces la internet (acesta costă și în unele zone nu există, de exemplu la bunici nu îmi pot verifica nici măcar mailul pe vodafone).
  3. Profesori pregătiți, toți la același nivel superior, atât profesional cât și digital (  .  .  .  . puncte rare, ca să nu râd).
  4. Resurse digitale –  și aici tare mult mi-aș dori să se înțeleagă o dată că un manual în format pdf nu este manual digital, ci în format electronic.

Și după ce cu chiu cu vai le vom face pe primele două, ne împiedicăm la 3 și ne rupem gâtul la 4. La noi nu există colaborare între profesori, cel mult avem bisericuțe în cadrul cărora ne ajutăm între noi. Dacă pregătirea ar fi unitară, ar fi ușor de delegat munca în echipă astfel încât să nu fie nevoie ca un om să facă toate resursele necesare unei clase. Și crearea acestora cere timp și profesionalism, ca să nu mai zic de bani dacă vrei ca, din punct de vedere tehnic să ai un rezultat satisfăcător. Ai nevoie de sunet, lumini, montaj, efecte potrivite. Tu, ca profesor, faci scenariul și poți asigura regia, căci tu știi cel mai bine cum vrei să arate produsul, dar nu ești, oricât ai vrea, un om orchestră pentru a dirija tot procesul. Drumul spre iad e pavat cu intenții bune și noi exact într-acolo mergem cu cântec înainte.

În încheiere, rămân să admir sublimul inocent al situației în care „de sus“ tot vin unicorni roz și promisiuni electorale de mai bine, când nu au nici puterea să recunoască lipsa soluțiilor, dar nici pe cea să își asume o decizie, oricare ar fi aceasta. Mă așez frumușel și aștept următorul val de decizii…

Dragă minister, mie mi-a ajuns!

E vacanță. Nu vreau să mai văd și să mai aud nimic, cel puțin o perioadă. Vreau să mă gândesc liniștită la strategia de urmat pentru anul viitor, cu clasa întâi. Vreau să mă gândesc intens la varianta în care îi am pe toți în clasă, sala mea mare, caldă și luminoasă! Azinoapte i-am visat, nimic special, așa cum îi știam, mai liniștiți sau nu, alergând prin clasă, fără măști, băgând mâinile murdare prin toate orificiile feței. Culmea e că mă vedeam și pe mine, prăbușită la catedră, spunându-mi că e prea mult, nu îi pot opri… Dimineață am zgândărit mult cu lingura bolul de cereale, visul era atât de real. Și acum, serios, eu ce ar trebui să fac?! Pentru că singurul mod în care ai putea să controlezi 100% „situația“ e să le pui zgardă cu șocuri electrice, cum ies din perimetru – zzzzzzz – și trec la loc. Dar asta e deja dresură, nu educație.

Am însă încredere în copii. Majoritatea sunt copii inteligenți, care, sunt sigură, vor urma regulile, oricât de greu va fi. Le dăm bulinuțe, promitem luna de pe cer (tot dresură, dar ceva mai plăcută), ne facem frate cu dracul și trecem puntea. Și toate ar fi bune și frumoase dacă suntem toți prezenți.

Însă scenariile iau din ce în ce mai mult în calcul varianta de prezență mixtă, online și offline. M-am gândit mult și am decis: eu nu mai vreau să susțin, sub nicio formă, planurile aberante ale unor oameni care nu înțeleg că ceea ce propun ei trebuie să funcționeze și la Cucuieții-din-Deal, și în Buricul-Târgului.

În primul rând, nu vreau să îmi mai folosesc resursele proprii pentru actul educațional. Ei la minister nu se duc cu pixuri și hârtie igienică de-acasă, nu? Eu de ce să mă duc? Nu vreau să îmi car, zi de zi, laptopul cel nou la școală, căci nu am mașină la scară, schimb două autobuze… De ce să mi-l stric? Calculatorul vechi pe care l-am dus la școală are un mare atu: pornește! Reușesc să rulez prezentările făcute acasă sau vreun filmuleț salvat de pe youtube, căci în clasă netul e atât de prost (stick digi, personal, dar e zonă cu acoperire slabă) încât nu pot da play online. Cu asemenea resurse, eu ar trebui să transmit live, să urmăresc și copiii de acasă, să pună și ei întrebări?! Nici nu vreau să mă gândesc, tehnic, ce țeavă de net ar trebui să avem pentru a susține, simultan, conferințele a 20 de clase cel puțin – deși în localul meu, dimineața, sunt doar 5…

Apoi, ministerul vrea ca eu la clasă să fiu un fel de roboteacher, probabil să am pe umăr cameră web, în așa fel încât cei de acasă să poată vedea tabla când scriu. Asta dacă nu cumva îmi dă o cască cu proiecție holografică, să îi văd și pe cei conectați… Și când eu mă plimb și mă uit în caietele celorlalți ori le țin mâna să scrie… ei ce să vadă?! Sau să am cameră fixă, să o tot mut: ba pe tablă, ba la mine când explic, ba pe o plansă sau pe prezentarea de pe ecranul de proiecție… Serios?? Un platou de filmare unde un singur om e și actor, și regizor, și manager de proiect? O să-mi desenez pe parchet o bulină roșie, ca la conferințele TED, din care să nu ies, ca să rămân în cadru? Ce glumă proastă e asta, ce bătaie de joc?

Mai am așa, o curiozitate… dacă nu merge netul, nu reușesc să pornesc aplicația, eu ce fac cu lecția? Cu copiii din clasă? Îmi văd, mai departe, de program, nu? Că doar n-o să pierd vremea că nu merge rețeaua… Însă m-am hotărât: nu duc nimic de acasă la școală! Nici laptopul, la care țin ca la ochii din cap, căci știu cât m-a „costat“, nici proaspăt achiziționata cameră web HD, nici microfon, nici căști, nici nimic! Dacă se fac planuri, să se facă pe bugetele lor! Și fraieri suntem toți cei care vom accepta să ducem în spate, așa cum o facem de ani de zile, sistemul ăsta părădit.

Și nu vorbesc doar ca profesor, vorbesc și ca părinte, ăla care a „donat“ la două rânduri de jaluzele până când a spus Ajunge! Sufăr și alături de părinții clasei mele, căci știu ce efort înseamnă să susțină o imprimantă color pentru a le da copiilor o alternativă. Și nu numai asta… toți părinții care știu să tragă aer în piept și să accepte sacrificiul. Însă la un moment dat e timpul să spui stop. Ministerul probabil face calcule că noi, ăștia de la oraș, avem di tăte, și nouă nu trebuie să ne mai dea nimic, mai au doar de rezolvat problema accesului elevilor din rural. Ei bine, dacă ei vor să folosească statistica din luna mai, cu ce device are fiecare participant direct la actul educațional, să se mai gândească. Socoteala de acasă nu se va potrivi cu cea din târg!

Ca părinte, îmi susțin copiii, deși dacă faci învățământ obligatoriu online nu văd de ce să îi discriminezi tocmai pe ai mei. Dar ca profesor refuz să te mai las, dragă minister, să îți bați joc de mine. Să vedem dacă, fără ajutorul meu și al altora ca mine mai ești capabil să te bați cu pumnul în piept că trei sferturi dintre elevi participă cu succes la lecțiile online. Cine le mai susține?! Și cu ce?!