Calcul rapid cu clopotel

Calcul rapid cu clopoțel

E important, aș zice chiar foarte important ca, după clasa întâi, deprinderea de calcul rapid până la 20 să facă pași spre a fi o abilitate deținută de copii. E drept și că sunt mici și încă e timp să calculăm pe degete, căci de aceea ni le-a dat natura. Însă chiar trebuie să o facem suficient de repede astfel încât să câștigăm timp, mai târziu, când avem de adunat numere de ordinul sutelor sau chiar mai mari.

Sunt, așadar, importante exercițiile de calcul de la începutul orei, cele de „încălzire“ a minții. Însă cât îi ajută ele pe cei care calculează încet, n-aș putea spune. Cam cum se petrec lucrurile?

Profesorul anunță operația de efectuat, câțiva sunt foarte rapizi, ridică mâna. Nu îi pui pe ei, mai aștepți un pic. Dar, indiferent cum faci, va răspunde un singur copil. Ceilalți vor primi doar individual feedback, dacă au făcut sau nu corect. Ori… mai ai în clasă câte unul (cel puțin) care nu e învățat de-acasă să își aștepte rândul și anunță neîntrebat, imediat, rezultatul. Dacă este și rapid, strică tot jocul, nu mai apucă nimeni să calculeze.

Ca să am totuși o idee ce se întâmplă, le ceream să tragă câte o linie pe caiet pentru rezultatele pe care le-a știut și pentru cele pe care le-a greșit, apoi vedeam cam câte au nimerit fiecare. Dar… ce copil vrea să vadă doamna că el e pe lângă? Nu mai bine trage oricum linia, căci nu îl pot verifica?

Apoi am schimbat, chiar dacă însemna să sacrific mai mult timp. Marcam spații de la 1 la 10, eu anunțam calculele. Ei scriau rezultatul, iar când terminam, scriam și eu pe tablă răspunsurile, în ordine. Tăiai ce e greșit, bifai ce e corect, vedeam cam cum stăm. Însă timpul nu ne e prieten la școală.

Online e altă poveste

De când se discută de integrarea tehnologiei în procesul de învățare, unul din atuurile acesteia este posibilitatea de a economisi timp și de a da feedback imediat, iar în ceea ce privește calculul matematic, nu văd cine ar spune că nu ajută. Chestionare pe Google Forms sunt ușor de completat de elevi, doar că ele sunt devoratoare de timp pentru cei care le creează. Dacă le faci și să se auto-corecteze, muncești ceva timp la unul cu zece operații.

Am îmbinat tradiționalul cu modernul pe Meet. Trăiască chatul și bine că am învățat să îl folosim. Anunț calculul, îi văd că scriu și ridică privirea, apoi sun din clopoțel și abia acum trimite toată lumea răspunsul. Simultan. Așa nimeni nu copiază de la nimeni, toți răspund, eu văd repede cine greșește, ei văd repede și răspunsul corect. Se mai grăbesc unii să apese „enter“ înainte de clinchet, dar în general ne iese.

Calcul rapid cu clopotel

Dacă nu știi ce să faci cu copilul tău în mașină ori la un drum lung, calculează până când capătă viteză de răspuns. Dacă ții neapărat să ai liniște, să îl lași cu telefonul în mână, măcar caută astfel de aplicații, calcul cu timp limită. Soluții există, doar să vrei!

Anul trecut citeam despre școli din America unde s-a optat pentru învățământ hibrid, trei zile la școală, două online, săptămâna următoare, invers. Mi se pare o soluție ce ar putea rezolva la noi, parțial, și problema spațiului din școli, căci se poate intra decalat, două clase în aceeași sală.

Adică:

  • clasa a II-a A începe școala în săptămâna 1. Merge fizic luni, miercuri, vineri. În săptămâna a doua, merge fizic marți și joi.
  • clasa a II-a B începe școala în săptămâna 2. Merge fizic luni, miercuri, vineri, adică exact intercalat cu clasa a II-a A.

Astfel ambele clase folosesc aceeași sală și pot sta în zilele fizice până după-amiaza, cât este necesar. Profesorii pot alege lecțiile care se pretează mai bine în online și cele fizic. E un experiment care, din păcate, la noi nu ar fi realizabil din lipsă de viziune și gândire pe termen lung. Ar trebui să faci un plan și nu să te trezești dimineața să mai dai o vacanță neașteptată ori să schimbi structura anului școlar…

Însă ceea ce mi-aș dori din tot sufletul e să putem alege, în fiecare săptămână, o zi online, în care să facem lucrurile altfel, să mai învățăm lucruri noi, să rămânem conectați la lumea în care trăim. Bineînțeles că nu m-ar deranja absolut deloc să învățăm într-un singur schimb, să avem săli utilate cu terminale individuale la fiecare bancă, tablă smart și tot ce ne trebuie. Și, culmea, sunt școli în România în acest moment (private) care au astfel de facilități. În educație trebuie doar să știi unde vrei să ajungi, iar în învățământul public, din păcate, e o harababură de nedescris.

Școala online, episodul de toamnă 2021

Una din lecțiile pe care încă mă străduiesc să o învăț, deși nu e deloc ușoară, e să rămân optimistă în orice condiții, fie ele și online. Să văd partea plină a paharului, chiar și atunci când în el e doar o picătură, dacă nu depinde de mine să schimb lucrurile.

Așa este și cu episodul de toamnă 2021 al școlii online. Râdeam în vară cu o amică, proiectasem, din nou, să vorbesc la începutul anului școlar despre tableta grafică atât de necesară în desfășurarea lecțiilor online și dezbăteam amândouă cât e de oportun, în condițiile în care, în august, dacă pomeneai de pandemie, erai trimis să te culci. Pe nicăieri nu vedeai steaguri negre, totul era roz și curgea lapte și miere.

Dar, așa cum îi stă bine românului, nu facem niciodată vara sanie, pe noi totul ne ia prin surprindere. Și, ca în tradiționala poveste cu Ionică și lupul, de data aceasta nimeni n-a mai crezut că e pe bune, iar numărul de morți și modul în care la noi decurg lucrurile este studiu de caz pentru toate celelalte națiuni mai cu capul pe umeri.

Revenind la școala online, cu „bunele“ sale din toamnă, sunt câteva lucrușoare pe care aș vrea să le laud.

Drepturile profesorilor în Meet

Organizarea lecțiilor în Meet cu mai mulți profesori, astfel încât toți să aibă drepturile gazdei întâlnirii, este noutatea de peste vară. Dacă la elevii mai mari nu e o problemă să schimbe clasa în fiecare pauză, sunt totuși doar câteva clickuri, pentru elevii mici e un coșmar. Ca să nu amestec lucrurile, adică eu am clasa mea, profesorul de sport clasa lui, dar totuși și elevii să rămână în aceeași întâlnire, era nevoie de o mică mare modificare și aceasta s-a făcut.

Acum ai opțiunea să „delegi“ atribuțiile. Am agreat cu colegii mei să nu mutăm copiii, mai ales la orele intercalate în program, și să folosim întâlnirea pe care o deschid eu dimineața. Eu le dau datele de conectare, la pauză îi aștept, așa cum procedam și la școală, și le predau ștafeta. Click-dreapta pe numele lui din listă, desemnează ca gazdă a întâlnirii și poate administra liniștit în lipsa mea. Opțiunea fundamentală la care trebuie să aibă acces este aceea de a opri microfoanele copiilor.

Am înțeles că Meet-ul va avea, dar în versiunea plătită, și posibilitatea de a tăia camerele. Mie mi-ar fi utilă când luăm pauza de ecran, aș da eu direct. Tot în varianta cu plată este disponibilă și prezența, primești automat, după întâlnire, pe mail, lista de prezență, cine a intrat, la ce oră, cât a stat. Cred că e foarte utilă la elevii mai mari și la studenți. Nici la cei mici nu e de lepădat, mai ales că ar fi o dovadă clară când îi spui părintelui că încrederea lui în copil e exagerată și acesta nu intră așa cum spune la ore.

Revenind la Meet,

îmi place și perfecționarea opțiunii de ridicat mâna. După ce elevul  numit răspunde, la închiderea microfonului mânuța se lasă jos automat. Și posibilitatea de a deschide o tablă direct din întâlnire e minunată, dar aici mai am de lucru, căci nu o face cu drepturi de scriere pentru elevi, trebuie să le modific eu.

Sau creez tabla înainte de oră, cu toate drepturile. Aici am descoperit un mod rapid de a da drepturile tuturor, fără să îi introduc nominal. Folosesc una din adresele de clasă, de exemplu CLR_Clasa_a_II_a_G_aba8869a@scoala**.ro, din care ei toți fac parte, dau și tai drepturile tuturor simultan.

Jamboard online

Aplicația pentru tabla interactivă este cea care reușește să facă școala online să ajungă mai aproape de ceea ce ar trebui. Ai o modalitate de a lucra în grup cu elevii, de a-i „scoate“ la tablă. Deși ai mei sunt mici, am început să o folosim, timid, din clasa întâi. Dacă ar avea și elevii tablete grafice, cu totul alta ar fi situația, elevii chiar ar putea să interacționeze. Am profitat de orele relaxate de dezvoltare personală și am lucrat pe Jamboard, am făcut afișe, am lipit post-it-uri, am răspuns. S-au obișnuit repede și acum știu ce au de făcut când văd tabla.

Tot Jamboard m-a salvat la evaluare. Îmi e ușor să dau evaluările la matematică, pe Forms, căci e ușor de scris/bifat, chiar și dacă folosesc caietul ca suport și trimit ulterior, pentru completare.  Însă la limba română dorința mea de a ține textul pe ecran în timp ce se derulează subiectele era destul de greu de îndeplinit. În plus, ritmul de lucru al copiilor este diferit și nu le puteam derula în același timp pentru toți.

O idee era să le trimit pe mail, individual, fiecare scria în ritm propriu. Dar atunci nu mai gestionam timpul de lucru. M-am gândit să le pun textul în Forms, la expirarea timpului, când dădeau „Trimite”, nu mai aveau acces la el. Dar tot rămânea problema subiectelor de pe ecran. Soluția a venit în Jamboard.

Am pregătit tablele cu subiecte, textul a rămas mereu deasupra, copiii au primit drept de acces, iar la expirarea timpului am șters tabla.

Online - evaluare CLR

PearDeck

Bineînțeles că pe internet orice problemă își găsește o soluție, însă aceasta nu e gratuită. Ceea ce îmi doream eu să fac, gestionând și spațiul de lucru, și timpul, îmi oferea PearDeck. Însă perioada premium câștigată anul trecut după ce am luat tableta de la Wacom a expirat, iar acum, în varianta free, nu am accesibilă consola de profesor și nici opțiunile mai amuzante de desen și corespondențe. Dacă abonamentul ar fi fost mai accesibil buzunarelor profesorilor români…

––––––––––

Acestea ar fi, pe scurt, cele câteva idei strânse în această toamnă. Din fericire sunt încă online cu clasa mea, la adăpost, și reușesc (dar numai împreună cu părinții clasei mele) nu doar să țin corabia pe linia de plutire, ci chiar să o fac să meargă. Strângem toți (cu o excepție, ce să facem) din dinți, pentru că miza sunt copiii, pe care nu îi putem sacrifica.

Nu e simplu nici pentru părintele aflat acasă. Să ai doi copii online, să supraveghezi Classroomul, să trimiți temele fotografiate la timp, să pregătești, după indicații, materialele necesare copiilor, să preiei ceea ce educatorii și învățătorii fac de ani de zile după-amiaza sau în acel „timp-liber“ atât de imputat.

Pe noi, dincoace de ecran, ne apucă ore târzii în noapte pregătind materiale și corectând teme, gândindu-ne cum să profităm la maxim de această perioadă care ne oferă altfel de experiențe de învățare. Săptămâna aceasta mi-am făcut curaj să lucrăm prima dată în grupuri, cu proiecte de prezentat, le-am repartizat camere de chat, fișiere Slide de lucru, teme separate pentru fiecare echipă pe classroom. Despre cum a mers, cu altă ocazie.

Muzica si miscare, clasa a II-a

Am făcut manuale noi ca să le stricăm pe cele vechi?!

Primăvara acestui an a fost una extrem de agitată pentru edituri. A fost din nou licitație pentru manualele necesare la ciclul primar și, așa cum e normal într-o societate concurențială, mai mulți participanți nu fac decât să crească nivelul de calitate al produselor oferite. 

Culmea, la noi parcă totul e de-a-ndoaselea… cel puțin de când am aflat condițiile pe care trebuie să le îndeplinească noile cărți de școală.

Avem mai mult de trei manuale câștigătoare!

Ceea ce e bine. E argumentul pentru ceea ce spuneam mai sus. Ai de unde alege, aceasta e democrația, știi cel mai bine ce se potrivește copiilor tăi. Dar…

…sunt transmisibile

Este atributul de care mi-aș dori să scăpăm. Nu doar din punct de vedere al igienei, ci pentru alte două motive:

  1. Tu, ca profesor, ar trebui să poți alege un material potrivit elevilor tăi, dacă ai o clasă care poate mai mult (ori mai puțin)… Așa, ești condamnat să lucrezi cu materialele alese de alți profesori pentru alți copii, cu care poate nu ai nici tu, nici ei nimic în comun.
  2. Fiind carte de școală, elevul trebuie să aibă dreptul să o folosească în învățare, nu să o păstreze neatinsă, cum primise Păcală într-una dintre pățanii o burdușică de brânză pentru prânz, cu condiția să și mănânce, să și vină cu ea întreagă acasă.  Dacă nu cunoașteți povestea, Păcală a dat o gaură dedesubt, a scos tot miezul, a mâncat, dar a păstrat coaja întreagă. Cam la fel ajung și manualele… au (poate) toate paginile, dar…

Și, dacă, să zicem, la elevii mai mari mai ai pretenții, la cei mici câte să le ceri? Vrei să împartă un text în fragmente din ochi, să citească cu creionul în mână, dar să nu sublinieze cuvintele neînțelese, să rezolve un banal exercițiu de formare de perechi scriind 10 minute pe caiet… 

Dar acestea sunt cerințele unei societăți sărace, care se cârpește din orice. 

S-a renunțat la manualul în două volume…

Luaseră în sfârșit o decizie sănătoasă pentru spatele copiilor și, ce să vezi, s-a renunțat la ea. Bineînțeles, nu pentru că au căpătat între timp ADN de furnică și își pot căra de șase ori propria greutate, ci pentru că e mai ieftin să legi o carte decât să legi două. Ai o copertă în plus, încă vreo 6 file cel puțin… Cei care au decis nu au aflat că suntem prea săraci să ne permitem lucruri ieftine.

Recosmetizare sau creație?

Licitația a fost, ca de obicei, anunțată în scurt și făcută repede, să aibă unii motiv să se bată cu pumnul în piept că „au scos manuale noi“. Așadar, editurile cu tradiție, care aveau deja manuale, n-au avut ce face decât să le ia din nou la foarfecă și să le facă să încapă în noile dimensiuni. Cei care aveau probabil materiale de la fosta licitație le-au îmbunătățit de-a lungul timpului, în speranța că, la următoarea ocazie, vor obține punctajul dorit. 

Așadar, timp să faci noi manuale, să ții cont de noile orientări în educație, cum ar fi apariția la scară largă a lecțiilor desfășurate online, nu există. 

Fiecare s-a așezat la ruletă cu ce-a avut. 

Dacă, să zicem, formatul fizic nu a avut foarte mult de suferit (deși am trecut prin coșmarul dat de „trebuie să renunțăm la 4 pagini.. la care??“), formatul digital a fost lovit crunt. Și așa vechea condiție, să încapă pe un CD (700MB) era criminală, aveai totuși două, câte unul la fiecare manual. Acum trebuia să comprimi totul la jumătate. 

Cum? 

Ai două variante. Ori renunți la conținut definitiv, ori micșorezi calitatea fișierelor, astfel încât să le faci mai mici. Dintr-o poză full screen, 1600×1000, faci una mică, 600×400, dintr-un fișier video clar, faci unul mai pixelat, și tot așa… Lasă că se înțelege!

În niciuna dintre variante elevul nu iese câștigător. 

Mai mult decât atât, în condițiile în care avem nevoie de materiale, ca profesori, pentru desfășurarea lecțiilor online cu elevii, exact de-acolo de unde aveam nevoie de sprijin ni s-a suspendat. 

În minister, în loc să taie din digital, ar fi trebuit să crească numărul aplicațiilor. În loc să ai 3-6-9 raportul interactiv-dinamic-static, să îl răstorni, în interesul elevului. Da, știu, costă… nimic nu e gratis, dar nu poți face educație cu nimic! 

Însă întrebarea fără răspuns este 

De ce să micșorezi digitalul?

Da, chiar, de ce? Editurile nu au mai inclus în manual cd-ul tradițional (o nouă reducere de costuri, dar mi se pare oricum binevenită, căci nu mai are prea multă lume în ziua de azi unitate de cd), așadar conținutul nu trebuia neapărat „ambalat“ în ceva

Manualele sunt puse la dispoziția publicului online, așadar, la câte economii se fac, sunt sigură că se găsea un server unde să stea 5Gb de fișiere pentru un manual de școală.  (Ce părere am despre accesul online am mai spus aici, nu reiau.)

La toate cele de mai sus m-am gândit deunăzi, când căutam să văd cum să pregătesc o lecție de muzică (și mișcare) în online. Sar peste partea cu mișcarea, Doamne-ferește, sare mai cu entuziasm un copil singur acasă, se dă cu capul de ceva și nu poți face nimic (am toată admirația pentru profesorii de sport, eu n-aș putea să dorm!), hai să vedem ce facem cu muzica. 

Cântare individuală mai iese, internetul e bunicel în Capitală, de grup e exclus. Până una-alta, trebuie să audiezi cântecul. Surpriză, n-ai în manual fișierul. Cauți pe YouTube, găsești, linia melodică e cea potrivită, dar versurile sunt ușor schimbate. Ce le ceri copiilor? Ce aud sau ce văd pe manual? 

Ca exemplu, mai jos sunt două pagini din cele două versiuni ale manualului, 2014 și 2021. Cred că se poate vedea destul de bine câte aplicații erau și ce mai avem, și cam ce a însemnat „manual nou“.
Muzica si miscare, clasa a II-a

Muzica si miscare, clasa a II-a. Manual din 2014. Pagina 20: 2 AMII statice, 4 AMII dinamice (video). Pagina 21: 1 AMII static, 2 AMII dinamice (negativul și pozitivul cântecului, fișiere video).

Muzica si miscare, clasa a II-a

Muzica si miscare, clasa a II-a. Manual din 2021. Pagina 20: 1 AMII static, 2 AMII dinamice. Pagina 21: 2 AMII dinamice (pozitivul cântecului, video, negativul, audio).

Ca să nu mai zic de cum arăta manualul digital și cum arată acum, online. Mă bucur că am păstrat cd-urile de la vechiul manual, însă nici nu vreau să mă gândesc ce mă așteaptă în clasa a treia și a patra, la toate disciplinele…

Când te plângi, editurile spun că „așa a cerut ministerul“. Corect, ministerul e de vină, și cei care sunt acolo, căci ei au gândit caietul de sarcini. Însă tot aruncând pisica moartă peste gard nu vom schimba nimic în țara asta. Dacă nimeni nu va striga că „împăratul este gol“, ne vom odihni liniștit pe fundul apei, nimeni nu ne va mai scoate de-acolo. 

person holding syringe

Nu vreau acum la școală nici vaccinat

Dumb Ways To Die este un joc destul de interesant (pentru un copil de 8 ani). Puteți să-l găsiți pe App Store dacă vreți să vi-l instalați. A trecut muuuultă vreme de când nu l-am jucat, la cel virtual mă refer, căci în ultimul timp simt că-l joc în realitate.

Pe scurt, în jocul virtual trebuie să ai grijă de acești dumbs (idioți), să nu moară din cauza unor situații extrem (dar extrem) de cretine și fără sens. Pe lung, în jocul real trebuie să te ferești de unii dumbs care sunt supuși unor idei cretine și fără sens. 

Să ne uităm la un număr: 1383 de români au decedat în ultima săptămână din cauza virusului, mulți alții au rămas cu sechele destul de serioase după ce au trecut prin boală. Când apărut vaccinul, am fost extrem de fericită, am zis că ne vaccinăm toți repede și gata, într-un an revenim la normal, devine covidul un fel de varicelă dispărută… DAR NU. Vaccinul nu a omorât pe nimeni, nu dă infertilitate (la trei generații, cum am mai auzit), singurul lucru pe care-l face este să-ți strice o zi-două că ai puțină febră. Asta pentru 99,99% din cazuri, depinde și dacă ești ghinionist de fel.

Revenind la Dumb Ways To Die, ideea este că, virtual, dacă făceai niște alegeri din prostie, mureau pe-acolo creaturile. Trebuie să se creeze o variantă de joc și cu un virus și să te întrebe: Will you wear the mask? Will you go to a party? Will you get vaccinated or not? ș.a.m.d., iar cu cât alegeai tot mai multe răspunsuri prostești să „die in a dumb way“, pe românește, să mori ca prostul. (Jocul nu este chiar atât de macabru, dar pe-aproape. )

Mergeți la școală! – îndemn de început de an

În primele săptămâni de școală, rata tot creștea, iar clasele tot dispăreau. Vorbeam cu prietena mea că mai închid o clasă și gata, ne bagă în online. Asta era pe la finalul primei săptămâni de școală. Pam-pam! Țeapă. Am aflat că nu se mai ține cont de prevederea aceea cu trei cazuri pe liceu, mergem în continuare la școală indiferent că rămânem singura clasă prezentă fizic (să nu mai vorbim de rată). 

Și asta nu e tot! Nu am avut dirigintă în prima zi, deoarece este în concediu medical (îmi lipsește destul de mult), așa că nimeni nu ne-a zis noile reguli până mai târziu. Cei vaccinați pot merge la școală, chiar dacă a fost un caz confirmat în clasă. Mi se pare complet aiurea. Este, într-adevăr, mai puțin probabil să-l fi luat pe coviduț dacă ești și vaccinat și porți și mască, dar măcar ar trebui să ne testăm rapid (obligatoriu) dacă tot vor să ne cheme la abator/școală*. 

Până vinerea trecută eram doar revoltată de faptul că cei vaccinați sunt priviți ca niște supermen și wonderwomen care sunt imuni la virus și nu-l pot transmite.

Ce s-a întâmplat vinerea trecută:

Apare un mesaj pe grupul clasei de la diriga că stăm toți online în acea zi, deoarece o colegă așteaptă rezultatul de la testul PCR, iar cine a stat cu ea este recomandat să se testeze urgent. 

Panică generală: era colega care stătea în spatele meu. Și eu și colega mea de bancă (da, nu suntem distanțați) ne gândeam ce să facem, să intrăm în izolare??? Dar uite că de luni ne-a chemat la școală, că suntem vaccinate… 

Am început să analizăm și cam când putea să ne transmită virusul, ținând cont că săptămâna a decurs în felul următor: 

  • Luni, colegul din spate se simte rău, se duce la cabinet și este trimis acasă.
  • Marți, colegul tot vine la școală, eu și M. ne mutăm pe alt rând, că prea strănuta acest coleg al nostru.
  • Miercuri, colegul este în online deoarece se simte rău, iar colega lui de bancă, care a venit la școală, tușește și ea.
  • Joi, amândoi sunt în online.
  • Vineri, panică. Ea e pozitivă, de el nu știm nimic. Toată clasa e online.

După această schemă, am zis să o luăm cu pași mici.

Ne facem test rapid vedem ce și cum, apoi decidem cu izolarea. Cu un test negativ te mai calmezi un pic, apoi realizezi că ai stat cu geamul deschis și că ai purtat mască KN95, pe care n-ai dat-o jos, și că s-ar putea să fie doar paranoia din tine. După ce reușim să ne liniștim, vedem pe un grup cu cei din clasă că o colegă care a stat cu cea care era în așteptarea rezultatului PCR (fără mască, bineînțeles), merge așa, cu nonșalanță, să-și ia o cafeluță. 

Dacă ar fi purtat măști mereu toți cei care au și stat de vorbă cu colega confirmată, nu ne-am fi agitat atât de tare. Ținând cont că această colegă face parte din jumătatea fumătoare a clasei, care merge în pauze în spatele liceului la o țigară (făcută și poștă uneori), cum să nu faci crize? Iar cei care au stat cu ea nu aveau nicio treabă, merg la cafea, ce naiba!

Drept urmare, cum rata tot crește și vor să ne cheme la școală, cei vaccinați (sau măcar o parte dintre noi) ne-am decis să stăm acasă cât mai mult, deoarece ne este destul de frică să nu-l luăm acum, după ce am stat cam doi ani cu restricții. Căci nu e vorba doar de mers la școală, ci și de transportul public… că doar nu ne teleportăm acolo!

Și-n plus, avem și profesori destul de în vârstă, care nu știu să interacționeze cu clasa în hibrid. Gândiți-vă: care este șansa să fii scos la tablă din cei 9 copii prezenți în 40 de minute? 

Nu suntem nici măcar 30% vaccinați în toată țara, dar facem proteste că, vezi doamne, ni se iau drepturile! Momentan stăm online și așteptam a new way to die survive.

person holding syringe

Photo by cottonbro on Pexels.com

tableta

Uite tableta, nu e tableta…

Orice moment de criză e de fapt o provocare să te redefinești, reinventezi, readaptezi. Școala online a fost și ea așa-și-așa, și acolo unde cei aflați la butoane au înțeles să-și facă datoria, părțile bune s-au văzut. Am apreciat, pe principiul „mai bine mai târziu decât niciodată“ faptul că elevii au primit în toamnă tablete pentru a participa la cursuri.

Am ridicat prima dată din sprâncene când am auzit la final de an că tabletele trebuie predate. Da, știam, nu le-au primit cu drept de proprietate, ci în custodie, era normal că la un moment dat se vor returna. M-am gândit apoi că, probabil, abonamentele de internet nu se doreau pe perioada vacanței și se făcea economie (deși se puteau suspenda cartelele din sistem, sunt sigură că există liste clare cu numerele alocate).

Mă rog, am încercat să înțeleg, nu am reușit. În același timp îmi părea rău pentru copilul de la mine din clasă care rămânea fără ea, căci am văzut ce progrese extraordinare a făcut în acest an, petrecut tot online, cu tableta. Chiar aș fi vrut să o aibă și pe perioada vacanței, acum… încearcă să se descurce cu telefonul.

Dar asta nu e tot

După începutul vacanței și somațiile de predare a tabletelor, unul dintre mesaje suna a ultimatum: până la data X trebuie aduse, căci vin să le ridice de la primărie! WTF…?? De ce să le ridice?! În sistemul nostru de „ordin venit de sus“ nu se comentează. Habar n-am dacă doar la mine în sector se întâmplă aberația asta sau peste tot primăriile și-au luat jucăriile înapoi…

Primul lucru la care m-am gândit a fost că se grăbesc, pandemia nu s-a terminat. Probabil cineva trebuie să își justifice salariul mutând tabletele de colo-colo și numărându-le toată vara. Sau poate exagerez eu, le ridică pentru mentenanță și update. Da, vreo firmă care face pe vară un ban cinstit deschizând și închizând tablete…

Apoi am încercat să mă gândesc ce ar face primăria acum cu atâtea tablete într-un depozit?! De ce nu puteau rămâne în școli, chiar dacă nu la copii acasă?!

Din categoria „vise“

Pe lista lucrurilor pe care copiii mei le-au apreciat în acest an școlar și pe care au vrut să le păstrăm și în cel viitor a fost tableta conectată live din clasă la lecții. În general am fost un colectiv sănătos, cu câteva răceli sau plecări și o singură carantină, plus un copil permanent online din motive de sănătate în familie. Dar, de când ne-am întors în februarie, zi de zi am avut tableta conectată.

Nu era cea mai fericită alegere tehnică, mi-aș fi dorit mult mai mult să primesc un laptop, așa cum făcusem cerere, să pot rula cum trebuie și proiectorul și întâlnirea online, dar… m-am descurcat și cu tableta. Copiii care au avut ocazia să stea online în acest mod mi-au spus că nici nu se compară cu lecțiile când eram toți online, dar e mai bine decât deloc și că anul viitor musai trebuie să o avem în continuare, dacă sunt bolnavi.

Se așteptau ca tableta pusă pe suport spre tablă să le ofere aceeași experiență de învățare ca lecțiile făcute în perioada online și au fost dezamăgiți. Interacțiunea cu ei era aproape imposibilă, de auzit se auzea așa-și-așa, depinde unde eram eu în clasă, pe colegi nu îi auzeau, iar eu mă chinuiam să repet răspunsurile lor atunci când erau importante. Însă ei au simțit această posibilitate ca un plus de valoare între a lipsi total o zi și a recupera de la colegi și a asista la oră și a prinde cât de mult se poate.

Ca o paranteză, le-am permis să intre online tuturor celor care au solicitat, indiferent de motiv, nu doar celor cu cerere sau situație de carantină. Mi s-a părut că nu am niciun drept de a refuza un copil care dorește să învețe, din moment ce oricum eu eram „conectată“. Cu ce m-ar fi deranjat?!

Ce va aduce toamna?

Nu am nici cea mai mică idee. Sunt noi avertismente de creștere a numărului de cazuri și un al nu-mai-știu-câtelea val. Probabil că vom sta tot cu măști, nu cred că își asumă cineva să le dăm jos. Distanțarea… of, așa mi-aș dori să pot apropia băncile… să lucrăm în grup… Să pot strânge caietele…

Tehnic însă, în clasă nu va fi nicio noutate. Bănuiesc că e inutil să mai fac cerere de laptop, nu mai e o prioritate. Dar de tabletă chiar îmi pare rău. Doar pentru că îi curgea nasul și nu l-a trimis mama la școală (așa cum li s-a și cerut părinților), ori îl durea burtica… nu mi se pare un motiv să rateze complet ziua de școală, că doar nu zăcea inconștient în pat.

Ce mi-aș fi dorit? Dacă tot nu avem tablete în ghiozdan, să poată fi disponibilă la cancelarie o cutie cu tablete pentru toată clasa. Dacă azi voiam să fac evaluare cu Kahoot, să le pot da copiilor înainte de oră și să avem o altfel de experiență de învățare. Sau cine știe ce altă abordare mi s-ar fi părut mai potrivită și aveam nevoie să interacționez cu fiecare, cum sunt lecțiile pe PearDeck. Ajung să îmi doresc să putem sta online de-acasă măcar o zi pe săptămână, când avem științe mai ales!

Și mai spunem că ne dorim reformă, învățământ de calitate, dar nu vrem nici să modernizăm baza materială, nici să schimbăm ceva. Păcat, mare păcat! Chiar și atunci când ne iese ceva bine, avem grijă să stricăm imediat…

tableta

chimpanzee sitting on gray stone in closeup photography during daytime

Când viața bate Câmpii…

Nu știu dacă să râd, să plâng sau ambele. Ador vacanța, somnul odihnitor, cititul liber, m-aș fi bucurat enorm de o vacanță normală, dar acum nu este cazul. Ce înseamnă, la liceu, două săptămâni date peste cap? Vedeți mai jos.

Înainte de vacanță

Ziua de joi a avut doar două teste și am primit și ultima temă, deși nu m-ar uimi să mai primim, așa, în ultima zi de vacanță, o notificare de la platformă, de la vreun profesor care a „uitat“ să o programeze la timp. După un test la geografie și unul la română, vă imaginați cât de mult m-am bucurat când profesoara de fizică ne-a anunțat că ne dă și ea o temă. Ne-a mărturisit că de obicei nu dă teme de vacanță, dar această vacanță este exagerată și nelalocul ei. N-am protestat, știu că are dreptate.

Temele de vacanță

Surpriză! Deschid platforma. De sus până jos, trebuie să dau chiar și scroll la ecran ca să pot vedea toate assignmenturile. O lună de vacanță?? Nu cred! Aș fi preferat să ne chinuie două săptămâni ca de obicei, ca să le dorm pe restul în liniște fără a mă gândi la absolut nimic ce are legătură cu școala. Câțiva profesori au zis să ne odihnim, alții – să nu ne culcăm pe o ureche. Profesoara de engleză, preferata mea, ne-a spus că, dacă am vrea, am putea să ne vedem (online, bineînțeles) și în vacanță. Nici n-am stat pe gânduri: YES instant. O dată pe săptămână, o oră/două de engleză nu o să ne strice, dacă tot suntem pe profil bilingv. 

Să scădem rata…

Rata la casă? Sau la ce? Căci nu cred că cea de infectare. 

Cum mai citesc și eu știrile pe Digi Online (din ani în Paști), ochii mei dau peste declarația domnului Pe-Câmpie-Rătăcitor, care spune afectat că luna aprilie este cea mai critică din perspectivă epidemiologică (foarte adevărat!) și că va beneficia de o scădere a mobilităţii (cine ar fi crezut că și oameni mari, că politicienii pot fi așa de hilari?). 

CUM?! CUM?! Să scadă rata mobilității dacă tu ne dai vacanță? Ce crezi că o să facem în această vacanță? O să stăm închiși în casă, neavând nimic de făcut? Să fim serioși, suntem români!

Dacă eu, una dintre cele mai paranoice persoane în legătură cu pandemia, aveam de gând să plec la munte, Gigeluș de peste drum, ce stă cu masca sub bărbie și ne zice că-i conspirație politică și nu există niciun virus, ce face?!

Noi suntem români-liberi, nu o să stăm închiși în case decât dacă ne încuie pe dinafară. Nu știu la ce s-a gândit domnul Câmpie sau dacă îi funcționau sinapsele când a zis că va scădea mobilitatea, reducând astfel numărul cazurilor…

Să facem școala fizic

Să facem fizic… hibrid? Sau toți grămadă? Dacă facem hibrid, aia nu-i școală, dacă facem toți grămadă… nu se știe câți supraviețuim. Și cât să ne chemi în clasă? O săptămână-două, eventual și în ultimele de școală… O facem doar de amorul artei, niciun profesor nu o să aștepte cu situația neîncheiată să mai hotărască cei de sus ceva și să dăm testele fizic, că se răzgândesc de pe azi pe mâine. Și să zicem că am aștepta să facem ca odinioară, ca să dăm teste cinstit. Câte două teste minim la fiecare materie, vreo 13 materii serioase… calculați voi ce săptămâni minunate de școală am avea. 

Debate cu colegii 

Subiectul vacanței a iscat o dezbatere foarte interesantă cu colegii. De ce să ne dea vacanță când nu putem merge niciunde, că-s prea multe cazuri? Mai bine facem toată luna aprilie școală online (deja ne-am obișnuit) și ne dau vacanță mai multă vara, când mai e o speranță… Cam aceasta este părerea fraților mei de suferință. Este trist, dacă nu foarte trist, când te gândești că niciunul dintre noi nu va ajunge în funcții de conducere, căci avem alte planuri mai serioase cu viața noastră, și cine știe ce generație nouă de id*oți vine în câțiva ani…

A, și râdeam mai devreme cu un prieten: ne dau vacanță ca să ajungem și noi primii la ceva – la cazuri de covid. Cum deja am fost pe podium ca țara cu cea mai poluată capitală din Europa, continuăm să batem recordurile.

Vacanța de vară

Să fii clasa a opta și să nu poți să te bucuri de vacanța ta de vară cum trebuie după un an chinuitor a fost de-a dreptul oribil. Acum însă mă gândesc că a trecut un an, sunt „boboacă“ și tot nu o să mă bucur de vacanța de vară cum trebuie… Probabil în vară va fi carantină dacă ne lasă se ne plimbăm toată luna aprile. Deci, din nou, logica este să ne oferi o vacanță acum. 

Mai bine să fi lăsat luna aprilie așa cum era, eventual cu o carantină mai strictă și amenzi usturătoare pentru cei care plimbă câinele pe la terase, ca să avem șansa la o vară normală.

Banchet și balul bobocilor nu am avut, dar dar dacă o ținem tot așa, nici bal de absolvire nu cred că apuc!

chimpanzee sitting on gray stone in closeup photography during daytime

Photo by Pixabay on Pexels.com

Glumă de ultimă oră:

Dacă la 6 cazuri la mie ne dau vacanță, la 10 ne dau bilete de avion gratis?

crop teacher explaining lesson to pupils at table with laptops

A fi sau a nu fi: dreptul la școala online

Înainte de a citi rândurile de mai jos, vă rog să parcurgeți scena următoare. Dacă nu o știți și nu vă ajută engleza, căutați varianta cu subtitrare a desenului animat, pledoaria lui Pinocchio este una dintre cele mai geniale ale ultimelor decenii, un exemplu dus la perfecțiune de fofilare atunci când trebuie de fapt să iei o decizie. 

Au sau nu au dreptul copiii la școala online? Adevărul e, ca de obicei, pe la mijloc…

Celebrul ordin 3235 din 04/02/2021 (pomenit fie-i numele și numărul) care reglementează modul de întoarcere la școală, pentru cei mici, indiferent de culoarea pericolului ce ne pândește la orizont, n-aș putea spune că specifică clar, dar nici că nu specifică, cam cum zice Pinocchio, care sunt condițiile de desfășurare a activităților online. Adică… ne-am întors la școală, dar, stai să vezi, că nu ne-am întors toți. Unii au dreptul să stea stea online și, punându-mă în papucii celor pe care îi știu că au făcut această opțiune oficială, îi înțeleg perfect. Și eu aș fi făcut-o. (Pe de alta, din papucii mei, mă bucur că ai mei copii sunt mari, nu sunt nici an terminal și stau online, măcar am scăpat de-o grijă și o să mai curgă multă apă pe Dâmbovița până văd eu scenariu verde în București, la ce cultură a igienei și curățeniei există în orașul meu de adopție.)

Așadar, avem bine definită categoria întâi pentru care profesorii sunt obligați să asigure lecții online. A doua categorie definită de ordin este cea a copiilor afectați de covid, direct sau indirect, care sunt pozitivi, în izolare, în curs sau în orice variantă. Și ei intră online.

Se prevede că nu vin la școală copiii care „prezintă simptome“ și aici se deschide cutia Pandorei. Dacă am fi un popor bine-crescut, cu un simț al datoriei și onoarei puternic dezvoltat, nu ar fi nicio problemă dacă și ei ar fi încadrați în categoria celor care au dreptul să acceseze online lecțiile din ziua nefericită în care părinții au procedat corect și i-au ținut acasă. 

Dar nu trebuie să uităm că noi suntem nația care are scutiri în alb acasă, care e obișnuită să doarmă dimineața, să nu ducă copilul la școală dacă bate vântul, plouă, sau, Doamne-ferește, ninge! Așa că realizez de ce nu s-a prevăzut nimic pentru aceste cazuri: pur și simplu ar fi fost liber la absențe și văzut lecțiile ca la tv, de-acasă, fără stres. 

Argumente sunt și de-o parte, și de alta.

Dacă copilul e bolnav și stă acasă, evident că nu e „apt“ de lecții, la ce bun să îl lași online? Tot sfidând logica, un copil care nu ar fi în stare, nu ar cere să urmărească online lecțiile, nu-i așa? Și dacă el vrea să vadă lecția și să învețe ceva, de ce să nu îl lași?!

Sunt două cazuri pe care le accept ca valabile:

1) În situația în care există deja copii care au acordul pentru lecții online, profesorul oricum transmite lecția. În acest caz, de ce să nu le permiți și celor rămași acasă din te miri ce motive să asiste ca observator? Nu se consideră prezenți, ei sunt absenți în catalog, dar măcar recuperează, poate și înțeleg ceva, nu trebuie să mai apeleze la colegi și să-și facă temele. Este marele plus pe care îl aduce tehnologia prezentă în școală.

2) în clasa respectivă nu se transmite live. 

Cazul 1

Aici mă regăsesc și eu. Când am citit ordinul, eram sută-n mie convinsă că vor fi, cât de curând, copii care lipsesc o zi sau două și care nu sunt atât de grav afectați încât să zacă în pat. Aveam deja online copii, așa că în momentul în care mi s-a cerut voie să se alăture clasei din online, nu am refuzat. De ce? Pentru că legea, așa cum știm, este interpretabilă, cât timp nu scrie clar că nu ai voie, iar partea de permisiune… lasă loc de mai multe opinii și reacții. 

Nu sunt clar de acord ca această decizie de participare să aparțină părinților. Mă anunți și pe mine, în timp util, că lipsește copilul și soliciți permisiunea, nu așa, una-două, aterizezi la lecția online că ai decis să stai acasă. Ca să nu mai zic că, pentru copiii oficial online, mă străduiesc să pregătesc din timp materialele, să le transmit pentru print, căci ei nu sunt în clasă. 

Din motive tehnice complicate – acces de pe mai multe dispozitive, din care unul de folosință publică, am decis să nu utilizez linkul din Classroom. Am generat unul din Google Calendar pe care se poate intra oricând de către cei invitați, fără să fie nevoie ca eu să deschid „clasa“, dar păstrându-mi în același timp drepturile de administrator al întâlnirii. 

Cazul 2

Are și el multe fețe, iar cea tehnică este cea mai importantă. Multe colege au susținut și susțin partea online cu aparatura proprie, școala nepunând la dispoziție cele necesare, sau fiind insuficiente. Dacă în clasă nu mai sunt alți copii online, a anunța la 7:50 că copilul tău este bolnav și tu vrei online în acea zi este pur și simplu lipsă de respect față de acel om. Asta dacă nu anunți la 8 și ceva, după ce încep orele. Cam ce ar trebui să facă profesorul respectiv? Să se teleporteze acasă să-și ia laptopul? Să anunțe informaticianul că îi trebuie un dispozitiv? Sau să pregătească materialele pentru clasa care așteaptă, fizic, începutul lecțiilor?

Iarăși e adevărat că nu ai cum să știi de seara că copilul tău se va trezi de dimineață cu febră și nu îl duci a doua zi, însă ai o limită de decență și nu îi cere unui om (care nu e până la urmă vinovat) să se dea de trei ori peste cap ca-n poveste că consideri tu că ai tu drepturi. 

A doua problemă la care mă opresc e că lecția transmisă online nu se rezumă doar la a apăsa pe un buton ca să emiți live. Materialele se pregătesc altfel, dacă vrei cu adevărat claritate, dispozitivul trebuie să îndeplinească anumite condiții, așezarea în clasă – ce mai, o întreagă poveste, rezumată simplu de mulți părinți în nu, domnule, e rea-voință, nu vrea profesorul!

Aș vrea tare mult să îmi iau o pungă de popcorn și să mă retrag puțin pe margine din toată povestea asta, să judec la rece. Oare ce calamitate trebuie să ne lovească pe noi, ca popor, ca să ne rescrie genetic în niște ființe evoluate, nu rămase la stadiul nevoilor de bază și al sacrificării a orice numai să fie individul mulțumit?

Până una alta, ajung la școală la 7:10, încep epopeea montării rețelei capabile să susțină o lecție cât de cât „altfel“, atât pentru cei din clasă, cât și pentru observatorii de acasă. Mor când îmi spun că „nu se vede / nu se aude“ cum trebuie, nu e ce ar trebui să fie, și nu pentru că nu se poate, ci pentru că… cei care ne conduc nu au utilat la timp școlile pentru mileniul trei.  

Decolorare - desen de iarna

Decolorare – desen de iarnă

Mi s-a întâmplat să fiu întrebată de unde știu despre o anumită tehnică și răspunsul „de la grădiniță“ a uimit de multe ori. Prietenii erau curioși ce grădiniță am putut să fac eu în perioada comunistă, când era clar că în niciun caz nu am mers la privat. Și uimirea creștea când le spuneam că am mers la o grădiniță dintr-un sat nu foarte departe de București. Deși timpurile în care dețineam calitatea de șoim al patriei sunt unele de tristă amintire (curentul se oprea, pâinea venea o dată pe săptămână, carnea se procura greu și aveai noroc dacă prindeai abonament pentru lapte la văcuțele din sat), grădinița era locul acela unde nu mai vedeai toate necazurile. 

La vârsta de 4-6 ani copiii nu rețin multe peste timp, însă rămân în memorie acele activități care i-au impresionat într-un anume mod sau în care au fost implicați repetitiv sau afectiv. Dar una dintre cele mai „spectaculoase“ amintiri de la grădiniță e cea de desen (pictură) cu decolorare. Ca să încep cu ceea ce urăsc copiii să audă, „pe vremea mea“ pic-ul nu era o cariocă șmecheră, cu vârf subțire, ci un praf vândut la plic, pe care trebuia să îl diluezi. Prima dată am văzut magia la grădiniță, când în păhărele mici cu apă ne-a pus doamna un praf alb. Nu mai știu dacă ne-am pictat singuri cu cerneală foile, tot ce e probabil, căci pe vremea aceea nu primeai nimic de-a gata, dar îmi e foarte clar când ne-a spus să înmuiem pensula și fără să fie prea udă să pictăm pe hârtie. Prima reacție când urma de pensulă a devenit albă a fost un wow rămas peste timp. 

Clasele mele primare au fost tot ale pic-ului la pliculeț. Aveam o călimară cu cerneală albastră și una cu soluție de pic, iar un stilou era sacrificat să fie umplut cu acest lichid salvator. Culmea e că nu ștergea cine știe ce, rămâneau urme galbene pe caiet unde fusese scris, nu reușeam să ascund greșelile, căci pe vremea aceea totul trebuia să fie impecabil. Câte foi rupte și câtă muncă aiurea… Și bietul stilou sacrificat dădea rateuri, căci soluția cristaliza pe cărbune și peniță, era spălat mereu cu speranța că își revine. 

Acum cred că mi-aș fi dorit pic la plic pentru pictură. Dar n-am mai auzit de așa ceva. O variantă ar fi să pictezi cu soluție diluată de înălbitor, dar asta doar acasă, fiecare cu copilul lui, la școală nici gând, te trezești că e vreunul „Setilă” și bea „apa“ de la pictură, dai în alte belele!

Anul acesta am clasa întâi. Prima regulă referitoare la instrumentele de scris a fost aceea că nu folosim pic. Ai greșit – tai, scrii din nou. Eu am zis, eu am auzit, normal că părinții au cumpărat. De ce să înveți să îți accepți și îndrepți greșelile? Mai bine înveți cum să le ascunzi și să pui masca de perfecțiune. 

Cum mi-am dat seama cam câți au respectat regula? Simplu. Azi, la activitatea online, au fost destui copii care, atunci când le-am demonstrat tehnica, aveau pe față același wow pe care îl știam odinioară, căci în secundele acelea de așteptare a decolorării eram cu ochii pe ecran să le văd reacția. 

Ca activitate în sine, nu a durat foarte mult, în 20 de minute erau gata toți, de când am spus „spor la lucru“ (am avut și varianta fulger, nici cinci minute, dar graba strică treaba s-a verificat din nou). Ca să nu fie prea simplu, au avut afișată pe ecran o listă cu cerințe pentru realizarea desenului, cumva și ordinea în care elementele puteau fi adăugate.

  • 7 dealuri
  • 6 brazi
  • 5 case
  • 4 pomi
  • 3 oameni
  • 2 sănii
  • 1 om de zăpadă

Ce a ieșit? Vedeți mai jos. La capitolul „atenție la cerințe“, am avut două rateuri, în rest toți cei care au lucrat au numărat atent toate elementele. Mi se par extrem de utile aceste exerciții pentru momentele în care cerințele la matematică, de exemplu, vor fi mai ample, vor avea mai multe subpuncte. Este o disciplină a muncii care se învață greu, să „verifici că ai făcut tot“ și, mai important, exact ceea ce ți s-a cerut. Nu știu în ce măsură copiii au fost responsabili sau părinții au ochiul vigilent, dar măcar mergem în direcția bună. 

Decolorare - desen de iarnaAșa cum mă așteptam, faptul că am anunțat tema încă din ultima zi de școală, anul trecut, cu tot cu explicațiile de confecționare a planșei pictate cu cerneală, toată vacanța nu a fost suficientă. Mai sunt și persoane foarte ocupate care nu au timp să verifice mesajele. Știu că de fel sunt pretențioasă, vreau să gândești și să anticipezi. Ai copil, e duminică, mâine are școală. Are 7 ani, îi amintești să își „facă ghiozdanul“. Chiar și la școala virtuală e nevoie să le lași pregătite pe masă, de seara… nu să alergi prin casă după te-miri-ce când spune doamna. E o rutină la care e periculos să renunțăm. Ca să nu mai zic de orele de arte și abilități, care nu se fac doar cu creioane colorate și mai au nevoie de pregătire specială…

În încheiere, am avut o surpriză extrem de plăcută când am căutat pe drive pozele copiilor. Am descoperit că, încă din 22 decembrie când am dat tema, cineva a și încercat să o rezolve. A fost cea mai mare bucurie a zilei, că unii ridică mănușa fără să aștepte nicio recompensă. Este copăcelul acela înconjurat de fulgi de nea, pe care nu aveam cum să îl las nelăudat.

Voi ce mai pregătiți iarna aceasta, ușor de făcut de-acasă? Abia a început cu adevărat și în capitală!

tablou de iarna ingeri cu stea

Tablou de iarnă – decupaj la școala online

Dacă Moș Crăciun ar îndeplini dorințele necondiționat, l-aș ruga să aibă un pic grijă de școala online. Iepurașul de Paște a fost luat prin surprindere și nu a știut ce să le aducă copiilor. Dar poate… Moșul? Cine știe… poate o imprimantă… sau poate o tabletă… sau poate un pen să scrie mai ușor? Nu sunt multe, dar școala online ar fi cu totul „altfel“ dacă elevii le-ar avea la îndemână. Cel puțin elevii mei.

Dar cum ei nu au toți, le-am pregătit în mapa pentru decembrie un tablou mai vechi al meu, cu îngerii care vestesc Nașterea Domnului de Crăciun. Este un exercițiu de decupaj, însă nu unul de grădiniță, ci școlăresc, care necesită multă concentrare și migală pentru a fi reușit. Am pus cu câteva zile înainte anunț pe clasă, ce anume este necesar pentru desfășurarea activității. Am cerut un carton închis la culoare, negru de preferat, iar dacă nu au, să picteze cu acuarele cu o zi înainte.

Dar care ar mai fi distracția dacă la început de oră nu ai avea măcar câțiva care să nu se pregătească? Ori nu are cartonul (dar oare pentru cine am dat varianta cu acuarele?!), ori nu are… fișa, pentru că în două săptămâni nu avut cine să i le ia de la poarta școlii să i le aducă acasă. Oricum ar fi, am hotărât să merg mai departe, ajungând la concluzia că prepelița lui Brătescu-Voinești era un personaj extrem de înțelept.


Modelul meu le-a indicat obligatoriu „zăpadă“, pentru care nu au avut niciun print, au decupat ei singuri. Examinând cu atenție pozele primite, am văzut că unii au avut nevoie să își deseneze înainte conturul, apoi au decupat, nu au putut decupa liber. Important e că au reușit, dar și mai mult că au găsit o soluție să rezolve o problemă fără să întrebe și fără să se vaite că nu pot. Apoi trebuia inclus obligatoriu un înger și o stea, ocazie cu care am povestit un pic despre îngerii care i-au anunțat pe păstori despre miracolul acelei nopți. Și, în final, brăduți după dorință, căci fișa avea dublul elementelor necesare. Fulgi au avut de la mine, i-am drămuit cât am putut pentru toate proiectele. Mai am copii care au acasă perforatoare și își fac în plus, le-am spus că pot decupa și ei buline, ori dacă au perforator de coli pentru îndosariere, sunt bune și resturile acelea.

Marea majoritate au înțeles perfect ce au de făcut și s-au străduit după puteri să decupeze cât mai bine. Știu că sunt pretențioasă, dar cred că satisfacția reușitei nu vine cu adevărat dacă standardele sunt foarte jos și ușor de atins. S-au mai strecurat și doi de B și un S, mai ales dacă văd că explicațiile mele nu sunt luate în seamă mai deloc și doar ne facem că muncim, tăiem și lipim la nimereală. Plus, ce-i drept, și un „i“ pentru contemplat ecranul toată ora. Evaluarea la arte e tip portofoliu, după 5-6 proiecte trag linie și decid un calificativ.

Mă simt cumva ca bufnița din pădure, cea care își lăuda puii că sunt cei mai frumoși. Pentru mine ei sunt speciali, fiecare în felul lui, așa că îi voi lăuda de câte ori pot. Muncesc foarte mult, nu sunt menajați și mângâiați pe frunte, merită să le spun public un mare Bravo!

tablou de iarna ingeri cu stea

Modelul printabil este disponibil în arhivă.

Școala online la lumina lumânării

După ce-am văzut rezultatul alegerilor mi-am zis că, pentru încă patru săptămâni, sunt deschisă la orice tip de nonsens și stupiditate mai are anul 2020 pe țeavă. Și cred că va trebui să învățăm să ne adaptăm repede, să găsim soluții, căci lumea noastră e pe cale de dispariție și o ciudățenie plină de provocări îi ia încet locul. Abilitatea de a rezolva probleme, văzute ca obstacol între tine și ceea ce îți dorești să ai, se învață în școală și voința necesară să depășești piedica se generează cu ajutorul acelei mici doze de frustrare care îți spune să continui, nu să te oprești, căci va face altul în locul tău.

Ieri pe la 5 și jumătate corectam temele elevilor. Becul începe să fileze a discotecă și moare, apoi aud un urlet de fiară răpusă din camera copiilor. Inițial m-am gândit că iar se rezolvă frățește cine știe ce dispută pe jumătate de metru pătrat încălcat, dar nu… de fapt nu mai era curent. Fiind pe laptop, nu mi-am dat seama, dar calculatorul lui Iris a murit instant. Aleargă disperată, doar ce s-a terminat ora de biologie, dar mai are geografie, mare tragedie, cum intră ea la oră? Ok, intri pe laptopul meu, dar bateria lui nu ține cine știe ce… Oprim toate programele. N-ai TEAMS pe calculator? Doamne-ferește, dar chiar trebuie să am tot?? Ia și instalează repede. Ce parolă ai? (Scurt moment de panică) Într-un final reușim în timp record să intrăm la oră odată cu profa.

Dar… ca să nu se ducă bateria, am dat luminozitatea ecranului pe minim. Ea cum vede să ia notițe?! Am zis ceva ce nu poate fi reprodus fără a fi înlocuit cu bip. Telefonul ei mai avea 10%. Al meu cam jumătate, dar nu voiam să-l fac lanternă, cine știe cât dura povestea… Așa că am recurs la clasica soluție: lumânarea.

Nu puteam să nu râd uitându-mă la ea. Tehnologie de ultimă generație, școală online, conexiune prin hotspot 4G de pe telefon și tu stai și scrii de mână la lumina lumânării… Serile lungi de iarnă de dinainte de revoluție au revenit instant în prezent. Grija să nu te apuce seara cu temele nefăcute era una principală, cum ajungeai acasă, te și apucai. Altfel trebuia să te descurci la lumina lămpii cu gaz, după ce ștergeai bine-bine cu ziar răsucit sticla afumată cu o zi în urmă. Apoi, ne-am modernizat, o baterie de tractor era decor de sufragerie și la ea era conectată o instalație home-made cu beculețe de 12V. Unul, și acum țin minte, legat în vârful unui băț de brad, încă rămas în suport, era pe post de veioză lângă masă, având în spate frumos prinsă o oglindă pentru efect maxim. Multe teme s-au scris așa, însoțite de multe ore de morală că „ne stricăm ochii“ și ce-am făcut amândoi acasă toată ziua până s-a înserat, de nu le-am terminat (ai mei veneau pe la 6 seara acasă)… Da chiar, frate-miu, oare ce făceam? Cred că răspunsul corect e „construiam copilăria“, cea pe care generațiile de azi nu o vor avea niciodată, cu toate gadgeturile lor.

Gluma-glumă, dar a devenit foarte tristă pe la miezul nopții, când căldura de peste zi s-a dus, centrala nu pornea fără curent și clasica „mai punem o haină“ de la sfârșitul Epocii de Aur a fost pusă în practică cu încă 2-3 pături și ce saci de dormit mai erau pe-acasă. Tragedia a continuat aproape de zorii zilei, cu picamerele băieților de la enel la 10 metri de fereastra mea, după ce au constatat defecțiunea și au primit aviz să spargă în miez de noapte, altfel se apucau la 7, nu la 5.

Dimineață am deschis ochii (de parcă dormisem), ca de obicei, înainte să sune ceasul. Am încercat întrerupătorul, nimic. Cuminte, de sub pătură, îi auzeam pe băieți vorbind și din câteva frânturi mi-am dat seama că nu e nicio șansă de curent. Resuscitasem telefonul descoperind nesperat în poșetă bateria externă încărcată, așa că puteam intra pe aplicația de Classroom să anunț copiii că nu facem orele azi și să le dau ceva de lucru, să nu aibă chiar așa o zi de vacanță în mijlocul săptămânii. Apoi am dat mesaj dirigintei copilului cu ore dimineața, să anunț că nu se conectează azi, căci nu avem curent. Pentru cele de după-amiază pregăteam o învoire de la teme, dacă nu avea cum să-și deschidă calculatorul.

Și când ceasul bătea deja spre prânz, aud un Dorel de jos strigând fericit Mergeee, băăă! N-a fost chiar un cade-bă-că-cade, dar venise curentul. Sar repede din pat, scol copiii, Andrei – rupt de tristețe că tot mai prinde câteva lecții, el care spera o zi liberă, Iris, repede-repede să rezolve temele și să le urce până la prânz.

Abia acum am înțeles eu cum e cu școala online în casele fără electricitate: poți vedea tastele laptopului la lumina lumânării, nimic neadevărat!