M-am gândit mult cum să abordez „O viață sănătoasă“ în contextul cotidian actual. Până la urmă, ne antrenăm zi de zi să trăim cu pericolul și în același timp rămânem vigilenți în ceea ce înseamnă respectarea regulilor care să ne mențină în siguranță. Totuși, nu putem uita că o viață sănătoasă nu înseamnă doar să reușim să nu ne îmbolnăvim acum, ci trebuie să avem grijă de noi și pe termen lung, iar sedentarismul și consumul nesănătos de ecrane nu cred că sunt pe această linie.
Aveam cartea pe masă la atelier când am primit vizita unei prietene de 10 ani. Obișnuită să răsfoiască pe-acolo tot ce dorește și să împrumute, o văd că îi sar ochii pe volumul de un verde viu, contrastant cu albul mesei. Mi-o dai, te rog? Am amânat un pic, căci nu o terminasem eu. A mai trecut o lună și m-a întrebat dacă am terminat-o, căci n-a uitat, ea chiar vrea să o citească. Bun, dacă o vrei atât de mult, atunci ți-o dau, cu o condiție, să completezi un mic „jurnal de lectură“. Pentru clasa a patra nu mi s-a părut foarte complicat ce i-am cerut, așadar am vrut să selecteze următoarele:
- 5 lucruri pe care le faci: fac duș, mă spăl pe dinți, mă spăl pe mâini, mă ung cu cremă de soare când e nevoie, fac sport.
- 5 lucruri pe care nu le faci: nu mănânc puțin din fiecare tip de aliment, nu iau cinci mese pe zi, nu mănânc fructe, nu beau shake-uri, nu am o postură bună.
- 5 lucruri pe care îți propui să le faci: să refolosesc lucruri, să scap de stres, să mă hidratez mai mult, să meditez, să am o digestie bună.
- Ai recomanda cartea? De ce? Da, pentru că îți explică pe rând și ușor lucruri despre o viață sănătoasă.
- A fost cum te-ai așteptat? Da, pentru că eram sigură că or să fie explicate multe lucruri și chiar așa a fost.
Trecând peste impresiile personale ale copilului, care, în mesaj, mi-a spus că a terminat-o foarte repede (a luat-o vineri, sâmbătă deja îmi scria), cred că volumul poate fi un argument al părinților care se simt neluați în seamă. De multe ori spui și repeți lucrurile importante de câteva ori și ai impresia că îi intră copilului pe o ureche și îi iese pe cealaltă. Chiar dacă trăim în epoca digitală, să folosești argumentul „am citit într-o carte“ rămâne o validare a informației, mai ales acum când nu mai știi ce e adevărat și ce e fake-news pe internet. Și, în plus, citită chiar de el, este un pas spre a-l lăsa pe el singur să rumege și să decidă ce este în interesul său, să aibă senzația aceea de putere că își decide viitorul și depinde doar de el cât de repede conștientizează importanța fiecărei acțiuni. Somnul, alimentația, sportul, igiena, alergiile, relațiile cu prietenii, toate acestea contribuie la propria stare de bine și, implicit, la gradul tău de fericire.
Pentru profesori, poate fi sursă de inspirație și de imagini pentru organizarea lecțiilor de cultură civică și dezvoltare personală din această arie.
Volumul este disponibil la Editura Paralela 45, unde poate fi și răsfoit pentru câteva pagini aici, dar și la eMag Libris Elefant Cărturești Cartepedia Librăria Delfin librarie.net .