Traseul din vara aceasta prin nordul Moldovei a fost parțial original. În realitate am refăcut, atât cât îmi aminteam, una din cele mai frumoase excursii pe care le-am făcut cu familia, și pe care, chiar dacă am păstrat-o autentică doar în câteva flashuri de memorie, am împrospătat-o cu ajutorul fotografiilor de atunci. Am fost cu ei pornind de lângă Lacul Roșu în ținutul Neamțului, la Agapia, Văratec, Neamț și Humulești. Dar atunci era cu autocarul, nu cum am fost eu, cu mașina… și să stau să admir în tihnă tot ce-mi cerea inima.

Normal, nu puteam rata Humuleștiul, căci, din fericire, chiar și „adaptat”, Creangă este încă în manualele noastre. Este greu de estimat câți îl mai pot citi în original, unele texte sunt o provocare fantastică de răbdare și căutare a cuvintelor, dar copiii îi cunosc opera. Am pășit în curte eu mai emoționată ca ei, aveam 9 ani când am fost acolo prima dată, și-mi amintesc o înghesuială fantastică – așa e când te duci cu grupul – prin care abia am răzbit să văd și eu motoceii de la gura sobei, dezamăgită totuși că nu sunt și mâțe pentru o demonstrație…

Dacă v-ați întrebat vreodată de unde vine „pereții au urechi și ferestrele ochi”… priviți bine casa!

Casa era așa cum o lăsasem. Prispele lipite proaspăt, cu afiș să nu călcăm; motoceii la locul lor… și, pe lângă ceea ce citeam pe panouri, încercam să găsim ancorele în realitate ale povestirilor sale. Uite, pe-aici s-a suit în pod, după pupăză… și a coborât pe cealaltă… uite putineiul… și calul bălan… Mi s-a părut trist în schimb să văd părinți cu copii de mână, care nu știau să le povestească la ce folosea X obiect, dar nici nu întrebau. În schimb, am surprins-o pe una din mămici șoptindu-i piciului să fie un pic atent la mine, că știu mai bine poveștile.

Motoceii, la gura sobei. Lipsește de asemenea și leagănul, care era prins la grindă, pentru bebeluși.

Ai mei sunt restanți la citit povești. Sunt fani SF, și altele de genul, dar aș vrea enorm să-i pot ajuta să descopere comorile pe care predecesorii noștri le-au pus la păstrare, între slove, pentru noi.

Lângă casa memorială, cu altă taxă, era amenajat un parc tematic. Am aruncat un ochi peste gard și mi s-a părut că văd animale împăiate și îmbrăcate, pentru a ilustra scene din povești. Ai mei au hotărât că sunt totuși prea mari pentru așa ceva și n-am mai intrat. Am ignorat cu succes bișnița care se făcea acolo, fiind punct turistic de maximă atracție, și am plecat.

Nu ratați, dacă mergeți în Târgul Neamț, să vizitați Humuleștiul. Este acum lipit de oraș (așadar drumul cu pupăza de acasă până la târg nu era foarte lung!). Muzeul este o modalitate ideală de a lega trecutul de prezent, și a-i încuraja pe copii să citească.

Pentru mine, copilăria înseamnă masa cu trei picioare a bunicii, și turta caldă, scoasă din cuptor, ruptă în mijloc, lângă castroanele aburinde.

Aplecătoarea de la spate. În dreapta, jugul pentru boi, cu o parte din car. În stânga – Sfântul Neculai și calul bălan. În spate, o vârtelniță. Pe aici s-a strecurat din pod cu pupăza.

Prispa cu mușcate

Vedere din spate

Humulesti – casa memorială Ion Creangă

În încheiere, știu ce a lipsit. Când eram eu mică, ceaslovul expus în micul muzeu improvizat avea și „victime” pe pagini. Cunoscătorii știu ce…

Detalii despre program, taxe și acces la Humulești – pe site-ul oficial, aici, alături de informații despre construcția casei și istoricul acesteia și un tur virtual. Vă recomand să le citiți împreună cu copiii înainte de a merge în vizită.