Proiecte cu materiale reciclate: mozaic cu dopuri

O poveste cu capace de plastic

Proiectele cu materiale reciclate (care ar trebui să contribuie cumva la formarea acelei competențe transversale de responsabilitate socială) se lovesc de cele mai imprevizibile piedici. Cea mai mare dintre ele este aceea că nu avem obiceiul de a recicla… nimic. Nici hârtie, nici pet-uri, și în niciun caz banalele dopuri. Un an de zile am strâns, acasă, tot ce îmi pica în mână. Și la școală la fel. Însă doar eu și câțiva copii, numărați pe degete, nu erau de ajuns pentru a realiza „ceva” impresionant. Nici măcar când am anunțat că vom face mozaic cu dopuri, am dat exemple găsite pe net, tot nu s-au mișcat lucrurile… tot pe degetele de la mână pot număra pe cei care au înțeles ce au de făcut. Mi-au venit unii cu cinci-zece dopuri… Ce să zic? Le spusesem că le dau și eu din ce am strâns tot anul încă pe atât cât au ei. Dar… ce să faci cu 10-20?

Proiecte cu materiale reciclate: mozaic cu dopuri

I-am lăsat să se organizeze pe echipe de câte 2-3. Nu îmi plac echipele de 4, în această combinație e mereu unul care șomează și îl acoperă ceilalți. Așa, câte 3, au reușit să aibă, cât de cât, o cantitate satisfăcătoare de dopuri. Tragedia a venit în momentul în care le-am explicat ce au de făcut și au constatat că nu au culorile dorite! Au început schimburile și negocierile: îți dau X și îmi dai Y? Am avut de rezolvat dileme existențiale: Doamna, Popescu are galbene și nu îmi dă și mie! Dar tu ce culori ai avut? Câte? Ce schimburi avantajoase îi oferi? De ce nu ți-ai adunat? Prea ne-am învățat să ni se dea, că ni se cuvine, așa, doar pentru că vrem noi și cerem!

Am făcut apoi paralela cu Greierele și furnica. Unii m-au luat în serios, din septembrie, să adunăm… și acum au avut. Alții – nu. Doar cu o zi înainte au adunat 5 dopuri. Morala nu e cazul să o mai discutăm. Însă din toată experiența, distractivă pentru unii și cam amară pentru alții, căci nu au reușit să pună în practică planul, am învățat ceva. Anul viitor ne apucăm de treabă serios, strângem toți și poate reușim să facem ceva impresionant.

Când trag linie, mă gândesc la ceea ce se întâmplă cu lumea. Wall-E e o poveste pe cale să devină adevărată. Nu învățăm să reciclăm, nu avem un comportament de protejare a mediului, legile europene de colectare selectivă a gunoiului se apropie, deși ne facem că nu ne privește. Dar aș vrea ca atunci când apare o cerință, indiferent cât de idioată pare, să o punem în practică. Poate că nu e doar un proiect stupid pentru ora de arte, de la care nu ai pretenții, ci are niște obiective mai adânci, pe care nu le vezi și pe care nu are cine să ți le explice.

Vă las să analizați mozaicurile. Sunt curioasă dacă vă dați seama, de la stânga la dreapta, ce reprezintă.

catel mozaic DACO

Set creativ mozaic cu cățel

1 iunie a strecurat în mâinile copiilor și câteva „jucărele”, a se citi seturi creative de lucru. Prima mea reacție la analiza rapidă a setului mozaic cu cățel a fost aceea că e pentru copii mai mici, și să facem o bucurie piticilor din familie. Însă nu m-am înțeles cu Iris, care, deși e anti-sclipici declarată, parcă au apucat-o toate cele când a văzut cățelul…

Dovadă că n-am apucat să fac poză setului înainte de lucru, așa că o să vă rog să faceți un efort de imaginație și în locul pătrățelelor deja lipite să vă imaginați niște pătrățele mai mici, cu contur negru, și cu o cifră în mijloc – codul de culoare. E drept că nu e specificat un cod pe materiale, însă este ușor de identificat după decorul deja imprimat al cartonului. A oscilat un pic la pietricele, mai ales că au diferite forme, îi veniseră ei alte idei de folosire a lor, dar când a văzut că mai rămâne una din fiecare pentru alte jocuri, le-a lipit.

Nu i-a luat foarte mult timp, deși este o activitate extrem de migăloasă. O recomand mai ales copiilor de grădiniță, și cei din clasele mici ale ciclului primar, care au nevoie de astfel de exerciții cu mai multe obiective. În primul rând, pentru coordonarea oculo-motorie, nu este chiar atât de simplu precum pare „lipirea la punct fix”, fără să depășești marginile. Apoi, nici lucrul cu obiecte atât de mici (pătrățele de jumătate de centimetru) nu e simplu, este o probă de încercare pentru mușchii mici ai mâinii, care au nevoie de antrenament. Nu în ultimul rând, este un exercițiu de exersare a răbdării, proiectul necesitând timp și concentrare pentru realizare.

catel mozaic DACO

Reciclate în „cutia cu de toate”, așteaptă să le dăm un sens.

Un pic de ajutor primesc prin faptul că elementele sunt auto-adezive, ceea ce le ușurează munca. Să mai adauge și lipici ar fi ridicat gradul de dificultate, și ar fi pus la grea încercare răbdarea, și așa relativ puțină la aceste vârste.

Copiilor le plac aceste seturi. Am mai lucrat cu ei cu spumă autocolantă pretăiată diverse proiecte, mai complicate decât acesta, care puneau la încercare și experiența lor în stabilirea ordinii obiectelor în perspectivă. De exemplu, aveam un avion, care pe aripi era decorat cu buline mari, și pe bulină, steluțe. Dacă te uiți la modelul imprimat, și „vezi steluța” prima, apoi lipești bulina… surpriză, dispare steluța. Trebuie să te gândești care este „prima” lipită de fapt. Noroc că se dezlipesc relativ ușor, și au putut corecta. O greșeală le-a fost suficientă, și, ceea ce a fost și mai bine, a funcționat învățarea prin colaborare. Primii care au greșit le-au spus imediat și celorlalți ce să „nu facă”…

Acestea fiind spuse, să aveți inspirație azi la cumpărat cadouri! Cele mai frumoase jucării sunt cele pe care și le fac singuri!

Colaje din margele de polietilena

Operele noastre de artă din categoria colaje din mărgele de polietilenă încep să se înmulţească.

Am progresat niţel, adică nu mai stau aşa mult lângă ei. Rolul meu devine încet încet de culegător de biluţe. Adică trebuie să aleg din imensitatea de borcan şi să le pun, pe culori, în borcănele mai mici. Dacă mă chinui să le educ lor răbdarea prin jocul ăsta, se întoarce cumva împotriva mea… Dar cine ştie, poate că o să-mi fie util. Sau poate că în curând îşi vor pregăti singur materialele…

De Iris sunt tare mândră. Ea când se apucă, chiar dacă e migălos, termină. Aşa cum a făcut şi acum, singurică, tot tabloul. Pentru a fi pe înţelesul tuturor, acolo sunt trei prinţese lebede pe un lac. Iar sus… galben sigur e un soare. Cu verde e şi un pom, dar şi o mulţime de broaşte care s-au speriat şi-au sărit din apă. În rest, trebuia neapărat să fie ceva "roz".

Printese lebede. Colaj din margele de polietilena lipite cu fierul de calcat.

La Andrei mai greu. A lucrat cu model maşina şi semaforul. Iar deasupra trebuia să fie o clădire cu geamuri roşii, dar a devenit din mers un portbagaj suspendat. Culoarea de fond… galben… era de la gazele de eşapament, dar nu aveam noi alte variante de culoare. În scchimb el nu are răbdare. Începe un lucru, cu entuziasm, apoi îl abandonează. De ex, a făcut maşina şi semaforul. Era încântat. Dar ca să le lipim, trebuia să mai umple spaţiul… ei bine, asta a fost o lungă muncă de lămurire. Prefera să strice maşina decât să o termine.

Să sperăm că va începe şi el să fie mai ambiţios… mai răbdător…

Masina. Colaj din margele de polietilena lipite cu fierul de calcat.

În schimb îi place la nebunie etapa finală, când le lipesc cu fierul de călcat. Ei, dacă ar vrea să ajungă mai des aici…

Primele opere

Mozaic din margele de polietilena

Din categoria “Jocuri educative pentru copii” face parte şi mozaicul din mărgele de plastic. Am pus ochii pe ele acum ceva vreme, şi am stat pe gânduri. Erau atât de mici, încât mă gândeam că vom umple aspiratorul cu ele.

Apoi le-am văzut folosite la Silvia. Şi mi-am făcut un pic de curaj, i le-am cerut Moşului. Le-a căutat el prin hypermarketuri, dar erau cantităţi mici, la preţuri destul de mari. A găsit în Ikea, un borcan imens, Pyssla, la un preţ mai mult decât avantajos. Şabloanele, la fel, nu erau scumpe. E drept ca erau 4 variante de suporţi, dar suficient pentru începători.

Mozaic din margele de plastic, lipite cu fierul de calcat. Jucarii Pyssla

Aşa că Moşul ne-a cadorisit cu mărgele. Am muncit cot la cot toată familia în dimineaţa de Crăciun, şi am confecţionat câteva inimioare şi floricele pentru bunici. Este un cadou minunant pentru copii răbdători şi cu multă voinţă. Căci sunt extrem de migăloase, spre sfârşitul steluţei mele deja oftam… Foloseam şi un ac, să le aşez cu mai multă grijă, căci orice mişcare greşită mai muta câteva din loc.

Când am ajus la etapa numită “fier de călcat” eram în extax. În sfârşit ne vedeam opera. Prima a fost sacrificată. Pentru că n-am ştiut cât de mult trebuie să le topim… şi… nu le-am lipit. Următoarea am topit-o prea mult, din exces de zel. Apoi am găsit calea de mijloc… din ochi… noroc că mai aveam hârtie de copt prin casă, căci am cam rupt cele două foicele din dotare.

Mozaic din margele de plastic, lipite cu fierul de calcat. Jucarii Pyssla

Mozaic din margele de plastic, lipite cu fierul de calcat. Jucarii Pyssla

Dar punctul culminant al lucrului cu mărgele l-a atins Andrei. Pedepsit pentru câteva obrăznicii, trebuia să-şi “spele păcatele”. Şi, pe cel mai mare dintre şabloane, trebuia să facă un peisaj. Altfel nu-şi recăpăta ora de joacă la calculator…

A lucrat cu model. Adică eu îi făceam pe o foaie cu pătrăţele model de nori… de  casă… de brad… şi el le punea în practică din biluţe. N-a încercat încă să lucreze singur, dar am apreciat enorm că a putut lucra după un model paralel. Şi chiar dacă a lucrat “pedepsit”, la sfârşit, după ce am lipit-o, comenta…
Ai văzut mami ce frumos a ieşit? I-o dau cadou lui Buni, de Mărţişor!

Mozaic din margele de plastic, lipite cu fierul de calcat. Jucarii Pyssla

Ei da… păi cum, până atunci nu mai facem altele…? Dar a cerut o pauză, că doar am văzut şi eu cât a muncit. Adevărul e că nu-l credeam în stare să stea locului 2 ore şi să bibilească mărgele. Şi totuşi, a făcut-o! De menţionat că eu am ales culorile din borcan… cred că mai durează până va face singur ceva atât de migălos cap-coadă.

Alte colaje