Am așteptat cu multe emoții anul acesta, se întâmplă doar o dată la 5 ani să am ocazia, la clasă, să fac exact ce îmi place. Știu că, dacă peste patru ani copiii mei vor alege la teză, într-a opta, istorie sau geografie, nu va fi doar „vina” profesorului din gimnaziu, va fi și a mea. Trebuie s-o iubească sincer, să-i aprecieze satisfacțiile… s-o învețe, de fapt, „altfel”.
Ca o paranteză fie spus, nici pe geamăna ei, geografia, nu o tratez diferit. Le ador pe amândouă. Dacă ar fi după mine, aș face un semestru istorie, cu teză la istorie, un semestru geografie, cu teză la geografie 😀 . Aș împăca și capra și varza!
Încet și sigur mă apropii de sfârșitul primei unități, cea mai „distractivă” dintre toate. Am tras și primele concluzii, care arată că socoteala de-acasă nu se potrivește deloc cu cea din târg. De exemplu, la lecția de cronologie. Ce-mi propusesem eu de anul trecut, cu intuirea numerelor negative prin studierea termometrului, a ieșit. N-am avut probleme. Apoi, la matematică, descompunerea în sute mergea minunat. Doar că… la istorie, cu ei, n-a mers să translatăm informația… M-am trezit așadar că întreb de câte mănunchiuri de 100 de bețișoare avem nevoie să facem un grup de 1234, primesc răspuns 13, dar când am ajuns la istorie și bețișoarele au devenit ani, lucrurile s-au complicat. Puteam, normal, s-o las moartă, cum fac mulți, pe ideea că face într-a cincea, îi explică atunci, înțelege el. Am căutat ceva ce să le fie accesibil și am ajuns la bancnote… Ai plecat la piață numai cu bancnote de 100 de lei. Ai cumpărat de 1234 lei… câte bancnote îi dai vânzătorului? Trec peste „la sume așa mari plătim cu cardul”, exercițiul a funcționat brici. Și știi că merge în momentul în care vezi că și acei copii care de regulă nu reușesc te privesc satisfăcuți. Toate ca toate, dar de banii lui fiecare are grijă ca de ochii din cap! Urmează să reluăm exercițiile de cronologie, mai ales când vom începe cu adevărat studiul istoriei, însă sunt mult mai liniștită.
Izvoarele istorice au mers așa cum speram. Am scris deja pe această temă (1, 2), am remarcat doar că nu sunt așa curioși, impresia „artistică” a semănat mai mult a foc de paie. Făcusem lecția într-o vineri, n-am mai stat să se uite pe materiale, le-am spus să le ceară luni, căci le mai țin la școală. Nu le-am adus nici acum acasă, tot aștept să-și amintească de ele să le ceară… I-am impresionat, dar nu prea adânc.
Tot la izvoare istorice am avut o aplicație care mie îmi e tare dragă. Aș fi avut nevoie de mult mai mult timp, ca să studiem mult mai în detaliu o monedă, de un grup mai mare când am fost la muzeu, pentru ca erorile să fie mai mici. Au avut de realizat o monedă, așa cum și-o doresc, pentru statul ipotetic al cărui lider ar deveni în viitor. Chiar dacă unii consideră că proiectele, ca temă, sunt așa, moment de a scăpa repede de sarcină, este pierderea lor. Totuși, am avut câteva exemple extrem de reușite.
Am pregătit, din carton, discuri (nu am decupat eu, am perforator suficient de mare), pe care le-am împărțit. Am stabilit că monedele pot fi de aur (galbene), de argint (argintii), de cupru (roșiatice) – căci ne refeream la cele din trecut. Au desenat singuri, cum s-au priceput. Am ales mai jos câteva exemple, avers și/sau revers.
Ca o concluzie, este mare păcat că aceia care au făcut programele nu au verificat „cu prețul vieții” că elevii dețin noțiunile ancoră pentru ceea ce vrei să le spui nou. „Popoare de ieri și de azi” a fost living hell, în condițiile în care nu au noțiuni de geografie a Europei, iar ceea ce vrei să le spui esențial despre un popor, dar în același timp despre alte nouă, pare o salată grețoasă de cronologie și personalități. Prea devreme, prea mult pentru ei, și istoria nu mai este, în acest mod, acea poveste pe care să o asculți cu drag.
