Momo – sau Strania poveste despre hoții de timp și copilul care le-a înapoiat oamenilor timpul furat – Michael Ende

Momo

Mă chinui de mult timp să-mi găsesc cuvintele să scriu despre MOMO, şi nu pot. Nu pentru că nu aş putea să vorbesc despre carte, ci pur şi simplu pentru că nuanţele sunt atât de multe, iar oricum aş scrie, prezentarea mea ar fi săracă, şi nu ar reuşi în niciun caz să pună în valoare, aşa cum ar trebui, povestea lui Michael Ende. Ar trebui trecută pe listele obligatorii de lectură pentru părinţi, atunci când se hotărăsc să aibă un copil, şi recitită la 2-3 ani. Dacă o citeşti şi o înţelegi cu sufletul, e imposibil să nu plângi. Te regăseşti în ea ca adult, copil, părinte, chiar dacă pentru asta nu trebuie să te identifici neapărat cu un personaj anume.

Acum, înainte de sărbători, teatrul Excelsior a pus în scenă Momo. Sunt sceptică atunci când vine vorba de adaptări pentru teatru sau film ale unor cărţi, mai ales unele atât de profunde precum aceasta. Am încercat să cumpăr bilete online – n-am reuşit, am alergat de la servici la teatru, am recuperat copiii de pe drum, am sunat la casierie să mă asigur că e cineva acolo (piesa începe la 6, vinerea e program până la 5), am găsit bilete sus la balcon, pe penultimul rând. Nu mi-am imaginat, recunosc, că se va juca cu sala plină! Ar fi trebuit să iau biletele din timp, ceea ce vă recomand şi vouă.

Eu şi Andrei citisem cartea. Pentru noi a fost uşor să înţelegem ce se întâmpla pe scenă. Iris a avut o mulţime de întrebări, şi dezbaterile s-au întins pe câteva zile. Însă scenariul şi actorii (foarte tineri, din generaţia nouă) au fost minunaţi! În condiţiile presiunii de timp şi spaţiu, au reuşit să transmită mesajul esenţial, astfel încât şi un copil mic, de 8-9 ani, să-l priceapă. Şi mai ales să-l facă să dorească să citească cartea!

Spectacolul de la Excelsior a dus la cu totul alt nivel, pentru mine, ideea de teatru pentru copii, aşa cum este ea înţeleasă prin Bucureşti. Deşi în sală erau copii, nu mari, şi foarte mulţi, nu am avut parte de debandadă, înghesuială, gălăgie. Sala nu este mare, dar e o plăcere să-ţi cauţi locul şi să te afunzi în fotoliile de catifea. Este cumva evoluţia de la teatrul improvizat, de târg, afacere prin excelenţă (cum am constatat cu tristeţe la Tăndărică), la un spectacol prin excelenţă, unde contează calitatea. Nu am văzut decoruri proiectate sinistru de pe calculator, nici voci magnetice şi ţipătoare, care să acopere zumzetul sălii. Am văzut oameni tineri, pasionaţi de ceea ce fac. Am văzut adolescenţi, veniţi la îndrumarea cadrelor didactice, care au tăcut şi au ieşit pe gânduri, spunând că A meritat văzut.

momo

Momo - Michael EndeAşadar, în prag de sărbători, două recomandări cu un singur nume: Momo. Citiţi cartea, o găsiţi în librării (elefant, libris, eMag, Librarie.net) şi mergeţi la teatru, nu neapărat în această ordine, dar ar fi de preferat. Am adăugat mai jos şi programul teatrului pentru luna decembrie (Sala din str. Academiei nr. 28)

  • MICA SIRENA – Joi 11 decembrie, ora 10.00
  • KIKI SI BOZO – Vineri 12 decembrie, ora 18.00
  • HAINELE CELE NOI ALE PRINTULUI – Duminică 14 decembrie, ora 11.00
  • FRUMOASA SI BESTIA – Luni 15 decembrie, ora 10.00
  • MOMO sau Strania poveste despre hoții de timp și copilul care le-a înapoiat oamenilor timpul furat, Luni 15 decembrie, ora 18.00
  • ÎN SARA LU’ MOS AJUN – Spectacol de datini si obiceiuri de iarnă – Marti 16 , Miercuri 17 decembrie, ora 17.00; cu participarea extraordinară a CORULUI ”CANTATE DOMINO” al SEMINARULUI TEOLOGIC ORTODOX din BUCURESTI; sezătoare:
    “Cântece de irozi”- culese de Anton Pann, Colinde, “Capra”, “Ursul”, “Bună vreme la fereastră”, (Plugu?or de la Bucuresti), Plugusorul traditional
  • COCOȘELUL NEASCULTATOR – Miercuri 17 decembrie, ora 10.00
  • ZÂNA ZORILOR – Joi 18 decembrie, ora 10.00

Jim Nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva (Michael Ende) Editura Arthur

Jim Nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva, Michael Ende

La prima întâlnire cu cartea, titlul nu m-a atras foarte tare, doar autorul este cel care mai încuraja un pic lectura. Am început-o în acelaşi timp cu Andrei, dar el nu a trecut de primele pagini. E genul de cititor pe care trebuie să-l provoci de la început ca să meargă mai departe. A considerat-o că nu e destul de „SF” pentru gustul lui.

Recunosc că la început nici mie nu mi-a plăcut, primele câteva capitole sunt enervant de descriptive, dar odată ce treci de ele farmecul lui Michael Ende este cel care te încântă şi de atrage. Pe măsură ce acţiunea a început să se desfăşoare, n-am mai lăsat-o din mână până nu am aflat ce şi cum.

Pe scurt, Jim Năsturel este un copil de culoare, care ajunge pe minuscula insulă Lummerland – cu o populaţie de doar patru locuitori – prin intermediul unui pachet misterios. Când acesta începe să crească, insula lor suferă de „suprapopulare”, iar regele trebuie să ia măsuri. Lukas decide să emigreze. El se vede nevoit să-l ia pe Jim şi, la cârma fantasticei sale locomotive Emma, să pornească într-o călătorie prin ţinuturi bizare, unde întâlnesc personaje memorabile: Uriaşul Părelnic, dragonul-pe-jumătate sau bonzii de la castelul din Mandala, care se aruncă pe burtă ori de câte ori îşi salută suveranul. Ca în toate poveştile, există şi o prinţesă care trebuie salvată: micuţa Li Si, fiica deşteaptă foc a Împăratului Mandalei. Normal, la final eroul se căsătoreşte cu prinţesa, numai că Li Si are pretenţii de la viitorul soţ… Jim trebuie să înveţe să scrie şi să citească.

Povestea se termină cu cei trei prieteni întorşi acasă, în Lummerland, unde reuşesc să rezolve şi problema aglomeraţiei, lipid de vechea insulă o insuliţă plutitoare, pescuită de pe mare, unde urmează să locuiască Jim şi Li Si. Dar ce se întâmplă mai departe nu aflăm acum… ci în următorul volum, Jim Nasturel şi cei 13 sălbatici. Acesta va fi publicat tot la Editura Artur, într-un viitor nu foarte îndepărtat. Eu abia aştept să aflu cum îi va înfrunta Jim pe cei 13 piraţi care l-au răpit când era încă un bebeluş, şi cum va afla el unde se află adevărata lui familie.

Jim Nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva, Michael Ende

Ilustratii: 1 – La poarta la imparatul Mandalei. 2 – Scoala doamnei dragon Mahlzahn

Cartea este apărută în format cartonat, tipărită la două culori, cu ilustraţii de Gaëtan Dorémus, (n. 1976; este un apreciat ilustrator şi autor francez de cărţi pentru copii. A colaborat la publicaţii pentru adolescenţi şi adulţi – Le Monde şi Liberation-, dar a lucrat şi în publicitate. În momentul de faţă, ţine cursuri la Universitatea de Arte Decorative din Strasbourg.

Jim Năsturel şi Lukas, mecanicul de locomotivă, primul roman al lui Michael Ende, a apărut în 1960, la editura Thienemann din Stuttgart, după ce a fost refuzat de mai multe edituri. A fost urmat, în 1962, de cea de-a doua parte a cărţii, Jim Năsturel şi cei 13 sălbatici. Ideile şi tematica celor două cărţi contrastează cu ideologia rasistă a evoluţiei, promovată în Germania celui de-al Treilea Reich, în care a copilărit Ende.

Cartea a fost premiată, imediat după apariţie, cu „Premiul Germaniei pentru literatură pentru tineret”, 1961, Premiul Hans Christian Andersen, 1961, Lista de onoare IBBY pentru traducerea în limba italiană, 1988.

Info preţ: Librăria Editurii Artur, Elefant.ro, Librarie.net, Libris, Cartepedia, Diverta, eMag.

 

Lungul drum catre Santa Cruz, Michael Ende

Lungul drum catre Santa Cruz, Michael Ende

Anul trecut am apreciat enorm ideea pe care cei de la Editura All au avut-o, atunci când au organizat campania vALLuntar. Anul acesta ştiam că va fi reluată, şi abia aşteptam să văd în ce condiţii. Regulamentul campaniei este disponibil aici. Nu spun decât că fiecare 15 comentarii se vor transforma într-un copăcel plantat cu sprijinul RomSilva. Primele 15 la acest articol vor fi pentru copăcelul meu, pe care nu îl voi cere, căci nu am unde să-l plantez, îl voi lăsa cu fraţii lui într-o pădure nouă, unde cu siguranţă va fi mai fericit. Toate celelalte comentarii care se vor adăuga vor fi cumulate cu altele, de la alte recenzii, şi la fiecare 20 se va mai planta un copac.

Am ales şi eu două cărţi pentru copii, şi prima pe care am terminat-o a fost "Lungul drum către Santa Cruz", de Michael Ende. Nu ştiam absolut nimic despre carte, şi am ales-o din pricina autorului, căci îl ştiam ca autor pentru copii de la basmul-roman "Momo". Pentru "Lungul drum…" Michael Ende a primit in 1995 Premiul Kurt Labowitz pentru cea mai bună povestire a anului, aşa că m-am gândit că nu ar fi o alegere tocmai rea pentru campanie.

Aşteptam cu nerăbdare să văd cine este Hermann, de ce este atât de lung drumului lui către şcoală… şi mai ales când o porneşte spre Santa Cruz! Povestea nu este lungă deloc, 64 de pagini, cu scris mare pentru copii şi ilustraţii generoase, pentru ca cei cârcotaşi în ale lecturii să nu se vaite că e numai text şi nu are poze. L-am compătimit pe Hermann încă de la prima pagină. Este fratele mai mare, are doi părinţi care par să nu îi mai acorde atenţie decât surioarei mai mici, acum şi bolnavă de pojar. El şi nevoile lui de afecţiune parcă nu există, Carla este în prim-plan, iar el nu este observat decât pentru lucrurile care ies din tipar. Aşa că îşi începe ziua ca orice frate gelos, făcând exact invers ceea ce este rugat, culminând cu trântirea uşii la ieşire. "Pentru o clipă, Hermann rămase pe loc, ciulindu-şi urechile până când ajunseră la el urletele surioarei. Dădu din cap, al naibii de mulţumit de ce reuşise să facă, după care o luă pe scări în jos…" (p. 4)

Pleacă apoi la şcoală, pe jos, prin ploaie, şi singurul lui tovarăş este imaginaţia care-i zburdă în toate părţile. Andreiul meu a început şi el lectura, şi a fost un pic derutat, până i-am explicat că Hermann visează cu ochii deschişi, şi că tot ceea ce este scris italic în poveste sunt gândurile lui. În "realitate" nu se întâmplă decât ceea ce este scris cu litere normale. Pornind de la ideea că nu este dorit, Hermann ajunge în gândurile sale un erou, un spion, o victimă a evenimentelor, colindând în acest timp oraşul pe ploaie. Are foarte mult noroc să scape întreg din câteva întâmplări care i-au pus pune viaţa în pericol, dar al căror risc nu îl vede, prins în încâlceala gândurilor sale.
lungul-drum-santa-cruz-all2
Eram chiar curioasă ce se va întâmpla când va ajunge acasă obosit, murdar şi ud până la piele, cu un început de răceală. Mama care de dimineaţă abia dacă îl observase, va avea acum altă reacţie? Ei bine, abia acum am făcut legătura între două ilustraţii, cea de început, şi cea de sfârşit.
lungul-drum-santa-cruz-all3
Hermann se trezeşte dintr-o dată alintat cu vechiul lui nume, devine brusc centrul preocupărilor mamei, care nu-l ceartă aşa cum se aştepta el. Se gândea că pedeapsa va urma probabil când va veni acasă tatăl. Dar nici atunci nu s-a întâmplat nimic. Discuţia şoptită a părinţilor din cealaltă cameră, atitudinea mai mult decât binevoitoare a tatălui, îl uimesc, dar în acelaşi timp îi confirmă faptul că afecţiunea lor îi aparţine. "…tata făcu un lucru pe care nu-l mai făcuse demult. Înhăţă o carte, se aşeză pe un scaun lângă patul lui Hermann şi-i citi băiatului o poveste. Dar ştii, una grozavă de tot, plină de aventuri. Se numea Lungul drum către Santa Cruz".(p.61)

Vă las să descoperiţi singuri despre ce este vorba, căci este într-adevăr o poveste foarte frumoasă, şi foarte potrivită mai ales pentru fraţii mai mari, care se vor identifica cu siguranţă cu personajul nostru.

Cartea o găsiţi în librăria editurii All, dar şi în librăriile online Libris, Elefant, Librarie, eMAG.ro, în versiune cu coperta cartonată, iar la interior file lucioase.

vALLuntar 2013

Acest articol face parte din campania vALLuntar. Adaugă un comentariu şi ajută la plantarea unui copăcel!